[Drumul spre Golgota (2)] Faptul că e Iisus era sau nu Hristosul/Mesia era problemă de stat. Era breaking news-ul evreilor la acea vreme.
Bună dimineața! Fraților, vreau să vă aduc câteva gânduri astăzi în drumul nostru spre Săptămâna Mare, în care Domnul S-a dat pe Sine pentru noi.
Poate v-ați pus vreodată această întrebare: Oare evreii știau că Iisus este Mesia sau Hristosul mult așteptat? Oare știau ei că Iisus este cel despre care au scris toți proorocii lor că va să vina la un moment dat în istoria lor?
Sau ne putem pune problema și altfel: Oare a făcut Domnul nostru Iisus Hristos destule ca să le arate că El este Hristosul? Oare dacă nu am fi trăit în acele vremuri ce am fi crezut văzând toate cele întâmplate? Am fi fost oare convinși de El, mai ales văzându-L răstignit pe cruce? Despre aceasta aș vrea să vă vorbesc astăzi.
Vreau să vă încredințez că Domnul Iisus Hristos a făcut TOTUL ca oamenii să creadă în El și să-L urmeze. Dumnezeu a făcut din partea Lui MAXIMUL în relație cu noi. Nu e nimic din cele ale dragostei lui Iisus pe care să nu-l fi făcut oamenilor, ca să ne încredințeze pe deplin că El e Hristosul, Mesia. Poate vă veți pune și întrebarea: Ce rost are să mai dezbatem dacă Iisus este sau nu Hristosul, noi credem în El, indiferent ce zic evreii și alte neamuri cu alte credințe?
La aceasta vă va răspunde chiar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în evanghelia lui:
„Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.” (Ioan 20, 30)
Cela 4 Evanghelii sunt scrise ca să credem că Iisus este Hristosul.
Vă dați seama? Proorocii evreilor spuneam nu doar că Hristos va veni ca izbăvitor și mântuitor al poporului Israel ci ca Mântuitor al tuturor neamurilor, deci și al nostru. Deci faptul că Iisus este Mesia / Hristosul (cei 2 termeni înseamnă același lucru) ne vizează pe toți oamenii de sub cer. De ce? Ca să nu mai așteptăm alt salvator. Ca să nu ne mai punem nădejdea într-un alt conducător politic ca într-un mesia. Ca să nu mai așteptăm continuu un Vlad Țepeș care să facă dreptate.
Iisus Hristos a făcut dreptate pe Cruce pentru întreaga lume.
Fraților, nu mai stați cu nădejdea vieții voastre în ce face Biden, Trump, Putin, Xi Ping, Macron, Ursula, etc Toată nădejdea noastră și rugăciunea noastră să fie către Iisus Hristos. În afara de El, nu este, n-a fost și nici nu va mai fi un alt SALVATOR al nostru, în orice aspect al vieții. Vor fi hristoși mincinoși, vor fi oameni care se vor pune pe acest tron de salvatori ai întregii lumi, dar Domnul ne-a zis că aceștia mint. Iisus Hristos a primit toată puterea în cer și pe pământ. El este Domn și Stăpân a toate. Face toate câte voiește, și voiește doar binele pentru toți. Nimeni și nimic nu-i poate sta împotrivă și toate le va duce la bun sfârșit cu puterea Sa. Unii oameni vor crede în El, alții nu. Așa era și în vremea când El a venit pe pământ și a locuit 33 de ani.
Haideți să facem o calătorie în cele 4 evanghelii să vedem dacă evreii știau sau nu că El este Hristos, sau dacă Domnul a făcut destule ca să le arate aceasta.
Când s-a născut Iisus magii de la răsărit au venit și le spus conducătorilor evrei că urmează să se nască regele lui Israel.
Ei înțeleg repede că e vorba despre Mesia, Hristosul cel mult așteptat.
1 Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
2 Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
3 Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
4 Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
5 Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:(Matei 2, 1-5)
Deci Domnul le-a descoperit timpul venirii Sale în lume, cu doar 33 de ani înainte de a-L răstigni. Oare au uitat așa repede? Gândiți-vă cum e azi în România! Oare au uitat românii ce a fost la revoluția din 1989 și ce oameni au fost implicați și toate faptele? Nu, bineînțeles. Le știm pe toate și știm ce intenții au avut oamenii. Au trecut doar 35 de ani. Așa era și la evrei. Când îl tot întrebau pe Iisus dacă El este Mesia, oare au uitat că în urmă cu 34 de ani, când El era bebeluș, au venit niște magi și le-au spus că o stea le-a arătat drumul către regele evreilor ce S-a născut și atunci tot Ierusalimul s-a tulburat, și Irod de frică a omorât mii de prunci ca să-și salveze tronul?
Îngerul Domnului apare înaintea păstorilor și le spune că cel care tocmai S-a născut este Mesia, Hristosul cel mult așteptat.
10 Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
11 Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David(Luca 2, 10-11)
Sfântul Apostul Andrei îl mărturisește pe Iisus ca fiind Mesia.
41 Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). (Ioan 1, 41)
Văzând puterea de propovăduire a Sf. Ioan Botezătorul și viața lui aspră, evreii au crezut că El este Mesia. Asta arăta că orice om din Israel care avea o lucrare specială în mijlocul poporului, și Dumnezeu făcea semne și miuni cu el, era imediat în atenția conștiinței poporului zicându-și: nu e oare acesta cel trimis?
15 Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul?
16 A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc,(Luca 3, 15-16)
Ioan Botezătorul le spune clar că nu este El Hristos, dar Hristos este deja acum în mijlocul lor
25 Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?
26 Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi,
27 Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.(Ioan 1, 25-27)
Iisus îi spune femeii samarinence că El este Mesia
25 I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
26 Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.(Ioan 4, 25-26)
Femeia samarineancă crede în El și-l mărturisește și înaintea oamenilor din cetatea ei
29 Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul? (Ioan 4, 28)
Samarinenii cărora femeia le mărturisește pe Iisus, cred și ei că El este Hristosul.
42 Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii. (Ioan 4, 42)
Sf. Ioan Botezătorul trimite din închisorare ucenici la Iisus ca să afle dacă El este Mesia.
De fapt Sf. Ioan Gură de Aur explică că aceasta era un mod de a-i convinge pe ucenicii lui că Iisus este Mesia. Căci aceștia nu credeau în Iisus și rămâneau fideli învățătorului lor, Ioan Botezătorul. Ioan vrea să-i convingă în acest fel că Iisus e mai mare ca el. Domnul când ei vin, face multe minuni acolo de față cu ei ca din fapte să cunoască că El este Mesia.
18 Şi au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.
19 Şi chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?
20 Şi ajungând la El, bărbaţii au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?
21 Şi în acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea.
22 Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.
23 Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.(Luca 7, 18-23)
Petru îl mărturisește pe Iisus direct ca fiind Hristosul
13 Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?
14 Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci.
15 Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16 Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.(Matei 16. 13-16)
Domnul nu vroia să se spună nimănui că El este Hristosul
20 Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul.
(Matei 16. 20)
Demonii pe care Iisus îi scotea din oameni știau că Iisus este Hristosul
33 Şi toată cetatea era adunată la uşă.
34 Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos. (Marcu 1, 33-34)41 Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul. (Luca 4, 41)
Iată cum strigau demonii tare și clar: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”.
Evreii se întrebau la sărbătoarea corturilor dacă nu cumva și căpeteniile Israelului cred în Iisus că e Mesia de-l lasă să vorbească liber în templu
25 Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă?
26 Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos?
Orbul vindecat de Iisus mărturisește ferm în fața iudeilor că Iisus este de la Dumnezeu
26 Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
27 Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?
28 Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.
29 Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.
30 A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.
31 Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
32 Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33 De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.
Mulți din mulțime credeau că Iisus este Hristosul
31 Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Hristosul când va veni va face El minuni mai multe decât a făcut Acesta?
32 Au auzit fariseii mulţimea murmurând acestea despre El şi au trimis arhiereii şi fariseii slujitori ca să-L prindă.
(Ioan 7, 31-32)
Marta mărturisește înainte de învierea lui Lazăr că Iisus este Hristosul
27 Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. (Ioan 11, 27)
Pe Muntele Tabor Domnul Hristos Se schimbă la față înaintea a 3 apostoli (Petru, Iacob și Ioan) și le arată Dumnezeirea Sa.
Toate minunile pe care Domnul Iisus le făcea, dădeau mărturie despre El că este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
Predica și cuvintele lui extraordinare mărturiseau despre El că le vorbește ca unul care are putere.
Cuvintele Lui aduceau mereu înaintea direct sau indirect profeții și întâmplări din viața lui Israel, ca să le arate, că El pe toate le-a lucrat în Vechiul Testament, și tot El acum pe toate le plinește prin lucrarea Sa ca om în lume. Spun cercetătorii Sfintei Scripturi că 80% din cuvintele Domnului din Evanghelii sunt aluzii directe sau indirecte la versete din Legea Veche sau profeții. Predica Domnului era cuvânt-program care cuprindea în ea toate ale Legii Vechi și cele ale Legii noi.
Faptul că Iisus este Hristosul / Mesia o dovedește și cele câte a spus El Însuși despre Sine înaintea oamenilor.
Nimeni nu a vorbit despre Sine în toată istoria umanității până astăzi așa cum a vorbit Iisus. El a spus că este Calea, Adevărul, Viața, Lumina Lumii, Pâinea care S-a coborât din cer, Templul cel nou, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Fiul Omului, etc. În toate parabolele Sale a făcut adesea aluzii mai mult sau mai puțin directe că El este Stăpânul casei, Împăratul, Regele. S-a pus în legătură directă cu Dumnezeu Tatăl, zicând că El și Tatăl una sunt, că Tatăl i-a dat toată puterea în cer și pe pământ, că toate ale Tatălui sunt ale Lui, că ei doi sunt Una.
Faptele, cuvintele, vindecările, minunile și semnele pe care Iisus le-a făcut în mijlocul oamenilor au toate undeva în ele și această mărturie: Iisus este Hristosul lui Dumnezeu.
Cine a avut ochi de văzut, a văzut asta. Cine a avut urechi de auzit, a auzit asta! Cine L-a atins pe Iisus și s-a vindecat, a simțit asta. Cine a avut inimă deschisă față de Iisus a simțit Harul lui intrând pașnic în inima sa. Dacă astăzi noi oamenii spunem că atunci când stăm lângă un om sfânt simțim o pace lângă el și o bucurie, oare cu cât mai mult simțeau oamenii în prezența lui Iisus Hristos, izvorul natural al Harului lui Dumnezeu?
Când evreii L-au prins pe Domnul și L-au adus la judecată, și acolo L-au întrebat dacă El este Mesia.
61 Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?
62 Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.
63 Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori?
64 Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte.(Marcu 14, 61-64)
Iisus le spune în față și clar conducătorilor Israelului care L-au întrebat dacă El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu: „Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.”
Tâlharul de pe cruce îl mărturisește pe Iisus ca fiind Domn și Hristos
39 Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.
40 Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?
41 Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
42 Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.
43 Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
Soarele îl recunoaște pe Iisus ca fiind Domnul și Creatorul a toate, căci se întunecă în mijlocul zilei când Iisus e răstignit pe Cruce.
Pâmânul se cutremură și el ca să arate marea nedreptate a Celui Răstignit. Catapeteasma templului se rupe ca să dea mărturie tuturor că Vechiul Testament s-a finalizat, Hristos deschide ușile raiului pentru noi. Morții înviază odată cu Hristos ca să arate că El are putere și asupra morții și e Domn și Judecător.
50 Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul.
51 Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat;
52 Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.
53 Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
54 Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
Pilat îl numește pe Iisus ca fiind Hristosul
17 Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
18 Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.(Matei 27, 17-18)
Oamenii știau că Iisus spune despre Sine că El este Hristosul și lucrează toate cele ale lui Mesia
31 De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!†
32 Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.
Ce motive dau cele 4 Sfinte Evanghelii pentru care unii oameni n-au crezut în El:
Câteva motive firave și neîntemeiate.
Faptul că știau că Iisus s-a născut și a crescut sub ochii lor, dar Mesia când va veni nu va ști nimeni de unde este.
27 Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este. (Ioan 7, 27)
Faptul că Mesia trebuie să vină din Betleem dar El era din Nazaret. Ei nu știau că El chiar S-a născut în Betleem și a stat acolo puține zile.
41 Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
42 N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?(Ioan 7, 41-42)
S-au smintit că Iisus a zis că va pleca dintre ei, știind din lege că Mesia rămâne veșnic cu noi
34 I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului?
(Ioan 12, 34)
Concluzii
Unii oameni au crezut că El este Hristosul, alții nu. Deși toți au văzut faptele Lui. Peste tot se discuta despre El. Minunile Lui erau prea mari și schimbările pe care le-a adus în popor și în lume erau prea puternice ca să treacă nesesizate. Au vrut chiar să-L facă și rege după ce au văzut intrarea Lui în Ierusalim după Învierea lui Lazăr, în duminica Floriilor.
Deci faptul că e Iisus era sau nu Hristosul/Mesia nu era un simplu zvon sau o vorbă pe ici colo, era problemă de stat, era problemă de rezolvat esențială pentru întregul popor evreu.
Era breaking news-ul evreilor la acea vreme. Era știrea cea mai tare… era vorba cea mai purtată din gură în gură… Deci problema se punea nu dacă tot poporul evreu s-a gândit vreodată sau nu că El este Mesia, ci dacă El este Mesia să-L punem rege, iar dacă nu este atunci ce facem cu El.
De aici oamenii și-au făcut fiecare părerea lor proprie. Unii au crezut, alții nu. Unii L-au urmat, alții nu. Unii L-au ascultat și au împlinit în faptă ce a zis, alții doar L-au ascultat și n-au împlinit. Dar cine a fost sincer cu sine însuși, a cunoscut Adevărul.
Iisus spune El Însuși asta:
37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.
38 Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.
(Ioan 10, 38)
Deci chiar dacă nu vroiai la început să crezi în El, faptele Lui te ajutau și te duceau către Adevăr.
Închei cu răspunsul la prima întrebare cu care am început: Oare evreii știau că Iisus este Mesia sau Hristosul mult așteptat?
Nu se punea problema dacă știau sau nu, ci dacă credeau sau nu în El. Unii au crezut alții nu, dar totuși aproape tot poporul S-a învoit spre răstignirea Lui.
Oare a făcut Domnul nostru Iisus Hristos destule ca să le arate că El este Hristosul?
Da, a făcut maximul atunci și face maximul acum ca toți să credem în El și să-l iubim.
M-aș bucura să mergeți la denii în Săptămâna Patimilor cu aceste gânduri: că toate câte le-a făcut Iisus în faptă și în cuvânt au dat mărturie despre Dumnezeirea Lui.
Nimic nu lipsește lucrării de mântuirea a Domnului pentru om. Nimic. Totul este perfect. Desăvârșit. Incredibil de complex și incredibil de adânc și de minunat.
Acesta este Dumnezeul nostru!
Atât pentru astăzi.
Autor: Claudiu Balan