Ev. Matei capitolul 12, vers. 1-2. Sabatul, ziua de odihnă – una din marile taine ale Creației

În seara aceasta continuăm cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 12.

Să începem:

1. În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce.
2. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta.

Pentru a înțelege de ce fariseii îi acuză pe apostoli și pe Domnul Hristos, trebuie să înțelegem ce este defapt sabatul. Sau sâmbăta…. E același lucru.

Ce înseamna pentru evrei această zi de sâmbătă? Voi încerca să vă trec printr-o serie de pasaje biblice din Vechiul Testament pentru a vă face o imagine mai clară asupra acestei zile de sărbătoare.

Sâmbâta era ziua de sărbătoare a iudeilor. Sâmbăta era acea zi din cele 7 ale săptămânii pe care Domnul Dumnezeu le-o rânduise ca zi sfântă.

Haideți s-o luăm cu începutul.

După ce Dumnezeu creează lumea în cele 6 zile, iată ce spune Scriptura:

1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.
2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. (Facerea 2, 1-3)

Primul argument al zilei de odihnă este că însuși Dumnezeu, după ce face lumea în 6 zile, „s-a odihnit de toate lucrurile Sale.” Și a binecuvântat ziua a 7-a și a sfințit-o. Dumnezeu nu obosește niciodată. Odihna din ziua a 7-a înseamnă altceva…

Rețineți că această zi sfântă a fost instituită înainte de căderea omului în păcat. Chiar când omul era în rai. E clar că sabatul / ziua odihnei e un aspect foarte important al lumii, al vieții omului. Pentru prima dată când apare termenul „sfânt” în Scriptură, nu apare ca apelativ adresat lui Dumnezeu, creației și nici omului, ci ca un adjectiv alăturat zilei a 7-a.

Scriptura numește pentru prima dată cu numele de „sfânt(ă)” ziua de odihnă. Adică sâmbăta, căci la evrei ziua săptămâna începea cu duminica și ziua a șaptea era sâmbăta. Într-un fel Dumnezeu separă prin aceată zi, lumescul de dumnezeiesc, sacrul de profan, timpul lumii de veșnicia lui Dumnezeu.

Nu vă imaginați cât de mult înseamnă această zi PENTRU ISTORIA UMANITĂȚII. Această zi de odihnă, care pentru noi creștinii e duminica, și veți vedea în continuare de ce, a modelat mințile și viețile a miliarde de oameni.

„De altfel, sabatul apare diferit de celelalte zile pentru că doar lui îi lipseşte formula finală „a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua cutare“. Acest fapt îl plasează într-un orizont deschis, neînserat, care, o să vedem, va avea o mare importanţă teologică.

Sabatul este o realitate care există dinainte de darea Legii pe Muntele Sinai.

Într-un episod petrecut înainte de ajungerea la Sinai, Israelul va cunoaşte pentru prima dată mana (Ieşire 16). Odată cu mana, Israelul învaţă şi realitatea sabatică, pentru că mana, care trebuia adunată doar cât se consuma în ziua respectivă, este însă strânsă în măsuri duble în ziua a şasea (v. 22). Moise, fiind înştiinţat, le explică: „Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului“(v. 23).” (Lect. Alexandru Mihăilă, Ziarul Lumina)

Mana erau firmiturile de pâine plouate din cer de Dumnezeu pentru evrei în deşertul egiptean. Pentru că nu aveau ce mânca…. Evreii nu aveau voie să păstreze mană de pe o zi pe alta, ca să se încreadă în Dumnezeu că și mâine le va da iarăși din cer pâine. Dar vinerea ei trebuiau să adune mană cât și pentru sâmbătă, ca sâmbătă să nu mai lucreze și să aibă și ce mânca. Practic, sâmbătă nu mai ploua din cer mană. Rețineți acest aspect.

„Sabatul ajunge astfel descoperit, el fiind o realitate prezentă în lume încă de la creaţie. Este ca şi cum atunci Dumnezeu a impus un ritm anume creaţiei, pe care omul căzut l-a pierdut din vedere, dar acum, prin apropierea de locul primirii Legii, trebuie să-l recapete” (Lect. Alexandru Mihăilă, Ziarul Lumina)

Iată ce le spune Moise evreilor despre această sabat:

12. Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:
13. „Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
14. Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
15. Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.
16. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic.
17. Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit”. (Ieșirea 12-17)

Omul era chemat să-l imite pe Dumnezeu. Să lucreze 6 zile și a șaptea să se odihnească. Dar de ce? În primul rând ca să-și aducă aminte de Dumnezeu, Cel ce le-a poruncit acest lucru. Cel ce a creat lumea în care ei locuiesc. Cel ce deschide mâna Sa și-i hrănește cu toate cele necesare. Cel ce trimite ploaie din cer și face să crească toate ale pământului spre desfătarea și viața omului.

Dacă nu ar fi existat o zi de odihnă, omul ar fi muncit de dimineață până seară ca un apucat… fără a mai da sens vieții lui. Omul ar fi dat în gât după acumularea de averi… Ar fi crezut că viața e mâncare și băutură, desfătare și plăcere trupească. Prin ziua de odihnă Dumnezeu sfințește timpul vieții umanitații.

Prin această zi de odihnă Dumnezeu aduce în timpul oamenilor SĂRBĂTOAREA. Ce mare lucru e sărbătoarea! Sabatul e prima sărbătoare și de la ea și prin ea au apărut toate celelalte sărbători. Dar nu există cu adevărat sărbătoare decât în relație cu Dumnezeu.

Ziua Internațională a Agricultorilor sau Ziua Internațională a Mierii de albine nu sunt sărbători. Sărbătoarea are ceva dumnezeiesc în ea. Sărbătoarea e sfințită și binecuvântată de Dumnezeu, așa cum a fost ziua a 7-a. Sărbătoarea adevărată îl pune pe om în relație cu Dumnezeu. Căci pentru asta a fost creat! Omul nu a fost creat să muncească! Și mai ales ca un rob de dimineață până seară… Munca e o pedeapsă pentru neascultare.

Dar omul nu a fost creat nici să lenevească. Omul a fost creat și să contemple Creația în care există dar mai ales pe Creatorul care l-a făcut.

Fiecare zi de sărbătoare e PAUZĂ care anunță omul: Stai omule, n-ai fost creat pentru pământ, ci pentru cer! Stai omule, că nu acumularea de averi e menirea ta, ci DUMNEZEU SĂ FII ! Dumnezeu te-a creat omule ca să te facă dumnezeu după har!

Ziua odihnei, sărbătoarea e ușa de scăpare a omului din petrecerea L U M E A S C A a timpului… Ziua odihnei, sărbătoarea, e scară către cer pentru noi muritorii care scurmăm în pământul acesta după fel de fel de „comori” care mai de care mai trecătoare.

Ați auzit ce spune Domnul și Moise consemnează: „aceste zile de odihnă sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.”

Iată motivul tuturor sărbătorilor evreiești și creștinești: „păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.”

Cel ce ține ziua de odihnă își aduce aminte de Domnul! Și caută sfințirea Lui! Caută Harul lui! Căci de aceea mergem noi duminica la biserică, pentru a ne sfinți!

Auziți ce interesant, ținerea zilei de odihnă e SEMN între Domnul și evrei, între Domnul și creștini! Dacă voi nu lucrați duminica și-n zilele de sărbătoare, și ceilalți vă vor vedea că sfințiți această zi, vor vedea asta ca pe un SEMN. Ținerea sărbătorii e SEMN de credință a omului în Dumnezeu. E semn de iubire și ascultare față de El. Dar totuși noi creștinii nu ținem sâmbăta / sabatul ca zi de odihnă, ci duminica. De ce oare?

Dragilor sabat vine din limba ebraică și înseamnă „a te odihni de lucrările tale”, a nu munci. Sabatul instituit de Dumnezeu în ziua a 7-a, adică sâmbăta, era ziua în care Domnul S-a odihnit de lucrurile Sale. Odihna aceasta o tâlcuiesc sfinții părinți în vinerea mare când cântăm prohodul Domnului seara. În Sfânta și Marea zi de Sâmbătă, după ce Domnul Hristos este răstignit vineri seara, El este pus în mormânt, mort cu trupul.

Sâmbăta cea Mare înainte de Paști e ziua de odihnă a Domnului. Căci atunci S-a odihnit cu Trupul în mormânt. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu și Omul, despre care Sf. Ioan Evanghelistul zice că prin El s-a făcut lumea, acum e în mormânt adormit / mort cu trupul omenesc. Creatorul care hotărăște ziua a 7-a de odihnă pentru întreaga umanitate, ca zi binecuvântată, știa că omul va cădea, și că El se va întrupa și va fi răstignit.

Iar în ziua sâmbetei El cu adevărat se va odihni. Ce taină! Ce minune! Ce frumusețe!

Practic acest verset din cartea Facerii:

„Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 3)

este o profeție…

Poate cea mai mare PROFEȚIE a Scripturii. Este cheia înțelegerii lucrării lui Dumnezeu de la Facere până la A doua sa venire și mai încolo în veșnicie.

Domnul Hristos după ce S-a întrupat, a crescut, a ieșit la propovăduire, a făcut minuni, a propovăduit, a vindecat, a scos demoni, a înviat morți, a binevestit tuturor vestea cea mare că Dumnezeu a venit pe pământ, la sfârșit a primit să moară răstignit pe cruce și să fie pus în mormânt. Așa S-a odihnit Domnul de toate lucrările Sale în ziua a 7-a.

Și în ziua cea dintâi a săptămânii a înviat, așa cum propovăduiesc toți evangheliștii și apostolii. Sâmbăta Mare e sfârșitul definitiv al Vechiului Testament. Ziua cea dintâi a sâptămânii, duminica, sau ZIUA DOMNULUI cum e numită de apostoli, e NOUL ÎNCEPUT.

Începe NOUA CREAȚIE! Învierea Domnului e a 2-a facere a lumii! Învierea e RE-FACEREA lumii… E nașterea din nou a lumii…. Învierea Domnului e nașterea în cer a lumii….

Sabatul / sâmbăta în care evreii au fost învățați să nu facă nimic, și să-și aducă aminte de Dumnezeu, i-a sfârșit.

Dar de fapt se prelungește în ÎNVIERE, în ziua următoare… în MAREA SĂRBĂTOARE a Universului… care niciodată nu va mai fi înlocuită de nimic. De aceea noi ne adunăm de sâmbătă noaptea înainte de Învierea Domnului…

Ca să înțelegem că toți suntem / am fost în noaptea păcatului, în VECHIUL TESTAMENT, în vremea păcatului… și în câteva minute vom Învia cu Hristos și pășim la lumină… și toate cele vechi vor dispărea… va trece umbra căci răsare SOARELE DREPTĂȚII.

În seara de înviere cântăm așa: „Această mărită și sfântă zi, una a SÂMBETELOR împărăteasă și Doamnă, a pranicelor praznic și sărbătoare a sărbătorilor este”.

Ziua Învierii e numită de Sfinții Părinți o zi asemenea celei a sâmbetelor, adica a zilelor vechi de odihnă, a sabatului… adică zi binecuvântată și sfințită… Dar nu e numai asemenea cu ele, ci este ÎMPĂRĂTEASA LOR. Învierea Domnului e praznic al praznicelor! Sărbătoare a sărbătorilor este! Pentru aceasta a creat Domnul toate de la început și până în ziua întâi, ca să Învieze și să-i învieze pe toți, și să trasfigureze prin har întreaga creație căzută.

Dragilor, pentru noi creștinii, Duminica a devenit MAREA SĂRBĂTOARE.

Zi – SEMN între noi și Hristos – Dumnezeu.

Zi în care Hristos se pogoară între oameni și se împărtășește cu Trupul și Sângele Lui ca să ne sfințească, așa cum a zis în Scriptură în cartea Facerii, am dat versetul mai sus.

Sabatul a ținut poporul lui Israel lângă Dumnezeu, l-a sfințit, și l-a ținut în templu în comuniune cu Dumnezeu… dar asta ca să-i pregătească pe toți pentru adevărata SĂRBĂTOARE… pentru adevărata sfințire… pentru adevărata comuniune…

Învierea, Liturghia, Biserica, Hristos.

Cuvântul „duminică” vine din limba latină în care această zi era numită „dominica dies”, adică ziua Domnului iar în greacă kyriake a rămas până astăzi denumirea obişnuită pentru duminică. Kyrios însemnând „Domnul”.

De aceea vă îndemn să păstrați cu sfințenie ziua de duminică și zilele de sărbătoare. Nu sunt tradiții, ci lucrări dumnezeiești reale și direct în umanitate. Să nu lucrați duminica și-n sărbători, să mergeți mereu la Sfânta Liturghie, și să vă aduceți aminte de cei dragi și de cei în suferință în aceste zile.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)