[Drumul spre Golgota (8)] Pe cruce e dezvăluită NU goliciunea lui Hristos ci toată răutatea din noi oamenii!
Ziua bună, fraților. O să vă las și azi câteva gânduri.
Pe la 20 și ceva de ani lucram la bancă în call center și făceam și ture de noapte. Într-o noapte am căzut pe tură cu o fată puțin mai tânără decât mine. De obicei noaptea nu prea aveam de treabă ci eram la muncă pentru urgențe: blocări de carduri, tranzacții suspecte, probleme de sistem, etc. De aceea aveam timp destul să vorbim.
Colega mea a început să-mi povestească despre ce făcuse zilele trecute… și ușor ușor a început să-mi spună că a cunoscut un băiat. Și povestea cu atât bucurie și prezență sufletească încât mă captivase. Văzându-mă interesat, îmi dădea din ce în ce mai multe detalii și am ajuns ușor ușor să-mi dau seama că se îndrăgostise lulea de acel băiat… Povestea era recentă, doar de câteva zile, și-mi spunea cum s-au privit prima oară, unde s-au întâlnit, ce au vorbit și cum au ajuns să iasă împreună…
Povestea mă captivase… era ca și cum mi se întâmpla mie… eram prezent în ce povestea ea, și eram și eu bucuros de bucuria ei… Această experiență mi-a rămas în suflet și mi-a arătat câtă putere are un om prin povestea lui să-i tragă pe ascultători în aceeași poveste. Mai ales dacă acel om e sincer, viu și prezent în fiecare cuvânt pe care-l spune.
Dacă stăm și ne gândim și cărțile fac același lucru, mai ales cărțile bune: reușesc să ne captiveze și să ne tragă în firul întâmplărilor, în povestea autorului. Uneori o carte e așa de captivantă de simți că te-ai transpus în mare parte în tot ceea ce se întâmplă acolo și tu ești actorul principal. La fel face și un film. Uneori filmele sunt mai puternice, căci reușesc prin scenariu, decoruri, actori, sunete, discuții, să te aducă în poveste și să-ți arate „realitatea” pe care regizorul a închipuit-o sau a pus-o în scena după un eveniment adevărat.
Concluzia: chiar dacă nu am fost prezenți la un eveniment istoric, ceilalți oameni pot să ni-l facă contemporan (să-l trăim ca și cum am fi acum acolo) prin povestire sau punere în scenă.
Uneori experiența expunerii noastre la o astfel de poveste este foarte puternică. Uneori e atât de puternică încât lasă urme adânci în noi, bune sau rele. Deci, deși n-am participat la un eveniment, ceilalți oameni de lângă noi pot să facă acel eveniment VIU pentru inimile noastre și să ne tragă acolo.
Ceea ce se întâmplă în bisericile noastre în Săptămâna Patimilor este puțin diferit. Părintele Ioan Ică Jr. spune ceva foarte interesant: În Biserica Ortodoxă nu există omagieri sau comemorări ci doar actualizări ale evenimentelor istorice.
Asta ce înseamnă? Că noi zilele acestea nu mergem la biserică pentru a omagia, cinsti sau comemora un eveniment din trecut. Indiferent cât de bine este el povestit sau pus în scenă… În biserică Răstignirea Domnului și toate celelalte alte lucrării Lui de mântuire se actualizează. Ce înseamnă asta? Răstignirea Domnului are loc joi seară în mijlocul nostru la Denia Celor 12 Evanghelii, deși ea a avut loc și acum 2000 de ani. Sau altfel spus, e ca și cum Biserica ne cheamă să fim prezenți la un eveniment din trecut care încă nu s-a terminat, ci El continuă.
Continuă și se actualizează în mijlocul nostru… Până când? Zice Sf. Maxim Mărturisitorul:
„Hristos stă răstignit pe cruce până ce ultimul păcătos se va pocăi!.”
Dacă talentul de povestitor al unui om pot aduce un eveniment atât de viu înaintea sufletului nostru cu cât mai mult poate face asta Dumnezeu? Dacă talentul unui regizor de film poate aduce un eveniment atât de puternic înaintea ochilor și inimii noastre, cu cât mai mult poate face asta Dumnezeu? În biserică tot ceea ce se întâmplă în slujbe, toate acțiunile pe care preotul și noi le facem, sunt actualizate prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt vine în mijlocul nostru și face viu evenimentul Răstignirii lui Hristos!
La fel și Învierea! La fel și Înălțarea la ceruri! La fel cu toate ale vieții Domnului, ale Maicii Sale și ale sfinților Lui. Cum poate să facă Duhul Sfânt să facă aceasta?
Așa cum povestitorii talentați, regizorii, scriitorii de cărți au un dar în ființa lor prin care captivează pe oameni, cu mult mai mult poate asta Dătătorul acestor daruri: Dumnezeu Duhul Sfânt.
Iisus Hristos ne învată asta, iată:
„Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14, 26)
Venirea Duhului Sfânt peste apostoli îi va învăța toate și le va aduce aminte de toate. Așa e și la noi în biserici. Duhul Sfânt e prezent în noi și cu noi și ne învață toate și ne aduce aminte de toate!
Cine e cel mai mare apostol? Pavel. Dar Pavel nu a participat la evenimentele vieții Domnului Hristos. Ciudat, nu?
Pavel nu era între cei 12 apostoli și nu a văzut minunile Domnului, nu a ascultat predicile Lui, nu a primit sfaturile Lui. Pavel era născut într-o altă țară, în Tarsul Ciliciei printre greci, la sute de kilometri depărtare de Israel și Ierusalim. Pavel l-a cunoscut pe Iisus prin vedenie și prin Duhul Sfânt. Și cum a ajuns Sf. Ap. Pavel cel mai mare mărturisitor al lui Hristos din toate veacurile și altul ca el probabil nu va mai fi? Prin Duhul Sfânt care l-a învățat toate și i-a adus aminte de toate exact ca și cum ar fi fost prezent la toată viața Mântuitorului Hristos. Ba chiar și la viața și predicile profeților care au trăit cu mult timp înainte de el.
Fraților vin 4 zile mari cu evenimente-matrice pentru tot ce a lucrat Domnul pe pământ! Veniți în Biserici ca să fiți martori la tot ceea ce a pătimit Domnul, dar nu ca să-i acuzăm pe evrei, ci ca să înțelegem că și noi de am fi fost acolo foarte probabil L-am fi răstignit.
Că și noi răstignim pe Domnul oricând facem rău aproapelui. Cum se simte Domnul când eu îl bat pe fratele meu, îl înjur, îl nedreptățesc, și-l osândesc? Domnul, ca un tată bun, se asociază cu toată suferința lui, și simte aceea suferință ca și cum ar fi a Lui. Și trăiește alături de cel osândit suferința Lui, ajutându-l.
Cum se simte Domnul când un bărbat își înșeală soția și-o părăsește și-o lasă singură cu câțiva copii? Îi pare rău de greșelile oamenilor și de răul care aduce rănu în noi. Cum se simte soția acelui bărbat? Trădată, rănită, singură, părăsită, supărată, deznădăjduită… Și Domnul suferă cu ea, căci e fiica Lui care a fost atât de mult nedreptățită. Și o ajuta.
Oricând facem păcatul, facem rău oamenilor și răstignim iarăși pe Dumnezeu.
Și noi am bătut cuie în crucea lui Hristos!
Cuiele de pe crucea lui Hristos sunt răutatea mea față de aproapele, lăcomia mea de a nu-i da și lui ale mele, mândria mea de a mă crede mai bun ca el, hoția mea care fură cele ale lui, desfrânarea mea, minciunea mea, și așa mai departe…
Hristos a fost răstignit de răutatea noastră a tuturor, nu doar de răutatea evreilor. Ceea ce e și mai rău e că noi creștini fiind, martori ai Lui, ucenici ai Lui, tot îl răstignim și-L părăsim când păcătuim.
Hristos e țintuit pe cruce de răutatea oamenilor care strigă: Nu vrem pe Dumnezeu! Când păcătuim e un moment în care spunem: „Azi nu sunt de acord cu Tine, Doamne. Azi fac ce vreau eu.”
Pe cruce e dezvăluită nu goliciunea lui Hristos ci toată răutatea din noi oamenii!
Hristos e pe cruce pentru că noi încă îl respingem. Umanitatea toată zi de zi, oră de oră, respinge pe Dumnezeu și poruncile Lui, și viața pe care a adus-o în lume. Eu cu tine, cu el, cu ea, cu toți oamenii de pe această planetă încă nu suntem de acord 100% cu Dumnezeu. Facem doar în parte cele ale Lui, dar pe de altă parte facem voia noastră greșită.
Iuda care trădează astăzi pe Hristos, sunt eu care nu-l iubesc pe fratele meu, îndreptâțindu-mă cu cine știe ce gânduri. Între cei care strigă „răstignește-L!” suntem și noi atunci când judecăm pe aproapele. Eu sunt între apostolii care au părăsit pe Domnul la procesul Lui, căci asta se întâmplă mereu când mă rușinez de numele Domnului înaintea oamenilor.
Căutați să vă împropriați tot ceea ce ascultați în Biserica la persoana voastră. Toate în Biserică sunt pentru noi și pentru prezentul nostru! Un prezent care se continuă de ieri, de alaltăieri, de acum 100 de ani, de acum 2000 de ani…
Înaintea lui Dumnezeu toate se desfășoară clar unele din altele, toate sunt legate, toată istoria e una. Toți suntem în aceeași poveste! În aceeași realitate dumnezeiască creată din acest Univers!
Cam atât pentru astăzi…
Autor: Claudiu Balan