Mucenicii au scris cu sânge Evanghelia lui Hristos în inimile oamenilor!
Dragilor, de ce am ales această temă despre mucenicii Bisericii, chiar în această perioadă, a Învierii? Pentru că mucenicia, adică a-ți da viața pentru Hristos-Domnul nostru, este strâns legată de Înviere.
De altfel dacă nu ar exista viață după moarte, dacă nu ar exista viața veșnică, mucenicia ar fi un act pe cât de curajos pe atât de ilogic, fără sens.
Imediat după Învierea Domnului Hristos, El a trimis pe Duhul Sfânt peste apostolii Săi și aceștia au primit mare putere de la Dumnezeu și au plecat în lume să propovăduiască pe Hristos Cel Răstignit și Înviat și dragostea Lui față de toți oamenii de pe pământ. Apostolii au fost martori direcți ai întâlnirii cu Iisus după ce a înviat. Ei când propovăduiau spuneau că au văzut cu ochii lor pe Dumnezeu-făcut-om care a fost omorât de iudei dar apoi a înviat. Oamenii trebuiau să-i creadă pe cuvânt.
Oamenii către care se adresau, în marea lor majoritate, nu-l cunoșteau pe Iisus, mai ales cei din alte țări, și de aceea apostolii prin comportamentul lor erau într-un fel „imaginea” lui Iisus. Bineînțeles când apostolii propovăduiau, oamenii simțeau pe Duhul Sfânt cum lucrează prin ei, și se împărtășeau și ei de acest Duh Sfânt… Oamenii vedeau minunile apostolilor și se mirau și credeau că vindecările erau făcute cu puterea lui Iisus cel Răstignit și Înviat.
Dar mai era ceva… Apostolii erau gata să moară pentru adevărul pe care-l propovăduiau. Și asta se vedea din comportamentul lor…. se vedea din riscurile pe care și le asumau. Se vedea din curajul, uneori nebun, cu care înfruntau autoritățile de stat. Apostolii erau gata să-și dea viața pentru ca oamenii să creadă în Iisus Hristos. Și până la urmă și-au dat-o…. Cred că majoritatea apostolilor au murit fiind uciși de dușmanii lui Hristos.
Apostolii sunt primii și marii mucenici ai Bisericii lui Hristos. Ioan Botezătorul este și el un mare mucenic, căci l-a înfruntat pe Irod și pe Irodiada (cumnata lui care-i devenise „soție”), știind că va suporta consecințele înfruntării regelui. Dar nu s-a temut, ci a vrut să îndrepte poporul Israel, și să le arate că regele lor le dă un exemplu greșit.
Când oamenii vedeau că apostolii, nu numai cei 12, ci și cei 70, și diaconii, și apoi episcopii hirotoniți și preoții, aveau atât de mult curaj încât erau dispuși să-și dea viața pentru Adevărul întrupării și Învierii lui Iisus Hristos, atunci credeau și ei în Hristos, se convingeau imediat.
De altfel, cine vrea să se facă preot al lui Hristos, trebuie să fie gata oricând să-și dea viața pentru El. Un preot care nu are curajul acesta, nu are în inimă pe Duhul Sfânt, puterea Duhului Sfânt care te face să treci peste toate, și doar pe Dumnezeu și dragostea Lui s-o pui mai presus.
Apostolul, episcopul, diaconul sau creștinul care murea pentru Hristos, murea fiind ucis, persecutat, murea de obicei în mijlocul cetății lui… și moartea lui, inspira pe cei ce-l priveau. Mucenicii prin vitejia lor nășteau credința în ceilalți privitori.
De ce? Păi dacă cineva este dispus să plătească atât de mult pentru o casă, pentru o mașină, pentru un teren, înseamnă că-și dorește mult acel obiect? Dacă cineva este dispus să plătească mult mai mult decât ceilalți pe un anumit lucru, atunci e clar că și-l dorește din inimă….
Dacă un mucenic este dispus să-și dea viața pentru această credință în Iisus Hristos, înseamnă că și-l dorește foarte mult pe acest Iisus! Înseamnă că acest adevăr al credinței îi străbate întreaga ființă, și nu este dispus să se lepede de el pentru nimic în lume.
Mucenicii prin jertfa lor reactualizau Jertfa pe Cruce al lui Iisus Hristos și Învierea Lui. Prin moarte-și arătau credința de nezdruncinat în Dumnezeu. După moartea trupurile lor (moaștele lor) făceau minuni multe, și asta arăta că sunt vii și după moarte. Minunile moaștelor mucenicilor erau un semn al Învierii. Arătau puterea lui Iisus Hristos cel Înviat chiar în trupurile lor.
Mucenicii nășteau credința în oameni… nu în 1 sau 2, ci în zeci sau sute deodată…. Căci prin moartea lor ei mărturiseau că există și o viață veșnică. O viață de după moarte care este mai bună decât aceasta de pe pământ, care este mai de dorit decât cea prezentă.
Dar atenție, mucenicii nu căutau moartea cu orice preț, nu căutau uciderea, căci astfel ar fi devenit un act de sinucidere. Altfel ar fi ceva de prețuit să ne luăm viața singuri și să mergem la Hristos. Dar nu este așa… sinuciderea este păcat împotriva Duhului Sfânt și nu se va ierta nici în veacul veacului.
Mucenicia, moartea pentru Hristos, era un act de conjunctură, era o situație în care nu mai putea scăpa fără să te lepezi de credința ta. Și atunci ei alegeau moartea…
Prin mucenicii Bisericii, Iisus Hristos reactualizează jertfa Sa pe Cruce. Prin mucenici curge sângele lui Hristos vărsat pe cruce. Prin mucenici se reactualizează și Învierea Domnului, căci trupurile lor adesea pe loc străluceau pline de lumină, sau miroseau a mireasmă bun și de dorit…. sau făceau vindecări doar cât te atingeai de ele.
Creștinii primelor veacuri, luminați de Dumnezeu, au înțeles ce este mucenicia, și cât de mare este, și au făcut tot posibilul să păstreze trupurile mucenicilor, care erau în pericol de a fi batjocorite sau aruncate în locuri necunoscute de vrăjmașii lui Hristos.
Creștinii primelor veacuri au înțeles cât este de mare acest act de a-ți da viața pentru Hristos, și de aceea au ridicat biserici pe locul martiriului lor. De ce? Ca să săvârșească acolo Jertfa cea de Taină. Adică ceea ce Domnul Hristos le-a poruncit apostolilor: Frângerea Pâinii în amintirea morții și Învierii Lui. Adică Sfânta Liturghie.
Biserica de zid care se ridica pe locul jertfei mucenicului, crea locul / casa de adunare a creștinilor care cred în Iisus Hristos. Acest loc devenea spațiul al Familiei lui Dumnezeu…. Mucenicii prin jertfa lor au pus bazele „adunărilor creștinești” cu Iisus Hristos în mijlocul lor venit real la Sfânta Liturghie.
Bisericile zidite pe locurile de jerftă ale martirilor deveneau locuri de vindecare sufletească și trupească pentru toți oamenii. Locuri de pocăință și iertare a păcatelor. Mucenicii practic continuau extraordinar misiunea lui Iisus Hristos. Căci așa cum Domnul a iertat pe toți cei ce L-au răstignit, și a trimis gând bun de iertare tuturor, așa și mucenicii au trimis gând bun de iertare dușmanilor și au dat SEMNALUL ÎMPĂCĂRII oamenilor cu Dumnezeu.
În primele veacuri ale Bisericii se săvârșea Sfânta LIturghie uneori chiar pe trupurile mucenicilor.
Ce înțelepciune! Ce rapid au sesizat creștinii că mucenicia nu e un sfârșit al creștinilor, prin omorârea lor, ci un nou început. Paradoxal, cei ce omorau pe creștini vroiau cât mai rapid să elimine această religie a lui Iisus din tot imperiu, dar cu cât omorau mai mulți creștini cu atât se înmulțea numărul lor.
Omorau unul și credeau 100…. Omorau unul și se botezau 100…
Actul de a-ți da viața devenea în loc de omor-violent și tristețe între oameni, devenea act de Înviere și de împărtășire de Duhul Sfânt către toți cei ce credeau în Iisus Hristos. Sângele mucenicilor a fost sămânța creștinismului. De la anul 33 până la anul 313 (edictul Sf. Constantin cel Mare de eliberare a creștinilor), adică 280 de ani de persecuții masive și constante în creștinism au însemnat mult sânge vărsat, dar nu în vânt… sânge care a înmulțit nenumărat pe creștinii din toată lumea…. a împânzit lumea de biserici, de familii creștine, de altare unde se săvârșea Sfânta Liturghie, de oameni care au vrut să-și dea și ei viața pentru Hristos…. și care au ajuns până la urmă pustnici, lepădând lumea cu toate ale ei.
Mucenicia a născut și pustnicia. Multul sânge al mucenicilor a născut în oameni așa o mare dorință de a trăi numai cu Hristos!
Dragilor, să știți un lucru simplu: Numai jertfa convinge! Când un om vede că ai renunțat la ceva din ale tale pentru el, atunci l-ai convins că-l iubești… sau măcar că-l respecți. Eu de când sunt cu asociația și cu toate acțiunile pe care le fac, am înțeles că oamenii până nu te văd la propriu că suferi, că te jertfești pentru ei, nu se lasă convinși de vorbe.
E plină lumea de vorbe. Faptele să vorbească! Mucenicii nu au lăsat scrieri dar au lăsat mai mult decât toți scriitorii! Au scris cu sânge Evanghelia lui Hristos în inimile oamenilor! Cine poate spune ceva împotriva Părintelui Gheorghe Calciu după suferința pe care a îndurat-o la Pitești? După cele 2 arestări, după cuvintele curajoase spuse împotriva regimului Ceaușescu care dărâma biserici în București, care până la urmă i-au adus o nouă condamnare.
Cine poate spune ceva împotriva Pr. Dimitrie Bejan care a suferit în atâtea lagăre comuniste? Cine poate spune ceva împotriva lui Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, George Manu, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Justin Pârvu și mulți alții? Nimeni. De ce? Căci jertfa închide gura tuturor.
Cine-și dă viața pentru ceea ce crede și pentru ceea ce a susținut prin cuvânt, acela e MARE ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR! Căci așa zice Domnul, cine spune dar și face, acela e mai mare în Împărăție ! Cine învață adevărul dar nu-l face în faptă, acela mic se va chema în Împărăția Cerurilro!
Mucenicia e actul suprem de iubire a omului față de Dumnezeu!
Cine poate spune ceva despre Sfântul Martir și Voievod Constantin Brâncoveanu? Cine are curajul să-l denigreze după toate faptele vieții lui (în care au existat și scăderi și păcate) când el a murit ca martir pentru Hristos? De aceea în Împărăția Cerurilor și la Judecata Universală mucenicii vor fi în prima linie. PRIMA. Ei vor judeca lumea. Căci au arătat mai de preț cuvintele lui Hristos decât toate plăcerile și slava lumii.
Sfinții Martiri Brâncoveni sunt pentru neamul românesc MAXIMUL atitudinii creștine. Căci cine, din postura lui Brâncoveanu, voievod, om foarte bogat, bărbat frumos, cu 10 copii, cu pământ mult, iubitor de artă și de frumos, cu multe realizări în țară, ar fi renunțat la tot pentru Hristos? Dar mai întâi participând la martiriul propriilor copii.
Sfinții Martiri Brâncoveni sunt mari…. foarte MARI. Sunt atât de mari încât nu putem vorbi despre ei cum se cuvine. Iar Sf. Constantin Brâncoveanu e mai mare decât toți, căci să-ți vezi ca tată copiii amenințați cu moartea pentru a te lepăda de Hristos, și tu să reziști, asta mi se pare ne-omenesc.
M-aș fi lepădat de 10 ori pe minut.
Dragilor, convingeți-vă aproapele de credința în Hristos prin jertfa voastră. Iubirea înseamnă să renunți la ceva al tău de dragul aproapelui.
Mucenicii au arătat dragostea lui Hristos față de oameni.
E o temă așa de frumoasă…. e ca un izvor care nu seacă niciodată. Mucenicia e ca o floare frumoasă care izvorăște mereu alt și alt parfum. O floare mereu proaspătă… mereu verde…. care nu se veștejește niciodată. Mucenicia e ca o fată frumoasă pe care nu te mai saturi să o privești….
Mucenicia a trăit-o mai presus de toți oamenii Preacurata Născătoare de Dumnezeu încă de când Simeon bătrânul i-a zis: „prin sufletul tău va trece sabie”. Asta când au adus pe pruncul Iisus la templu. Maica Domnul a suferit alături de El pentru lumea întreagă, pentru toți oamenii care L-au respins și-L vor respinge pe Iisus Hristos, Fiul Ei.
Maica Domnului și mucenicia e o altă temă extraordinară care merită discutată.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)
Gabriel Săndiţă
25th septembrie 2023 @ 11:36 pm
Acești sfinți mucenici s-au rugat cu atâta evlavie,încât prea bunul Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile.