[Drumul spre Golgota (9)] Domnul zilele acestea face schimbări majore în Israel chiar dacă oamenii nu realizau asta
Ziua bună, fraților.
Vă voi lăsa aici câteva gânduri pentru Joia cea Mare. E ziua în care se întâmplă cele mai multe evenimente. Dacă mergeți diseară la Denia celor 12 Evanghelii veți afla pe larg despre toate câte a făcut Domnului pentru noi.
Domnul zilele acestea face schimbări majore în Israel chiar dacă oamenii nu realizau asta.
Israelul avea acum o lege și o credință, aveau Scriptură (care conținea cărțile lui Moise, profeții, psalmii și cărțile istorice). Aveau un templu. Aveau jertfele de animale care curățau păcatele. Aveau ierarhii și preoții lor. În aceste zile Domnul schimbă tot: legea, Scriptura, jertfele, templu și preoția. Dacă le-ar fi spus pe față că El face toate acestea n-ar fi putut duce nici apostolii, nici oamenii de rând, și cu atât mai puțin conducerea religioasă e Israelului.
Aceste schimbări s-au făcut acum în aceste zile dar au fost acceptate de oameni și așezate în viețile lor în următorii ani.
Domnul Iisus schimbă jertfele
Astăzi la cina cea de taină are loc ultimul Paști evreiesc legitim (după voia lui Dumnezeu). Iar Domnul poruncește ucenicilor să pregătească masa și să serbeze paștile evreiești cu ei. Serbarea Paștilor vechi le aducea aminte de cum Dumnezeu i-a scos din Egipt și i-a salvat din mâna asupritorilor și apoi i-a trecut prin Marea Roșie și i-a ținut prin deșert 40 de ani hrănindu-i cu mană din cer și cu apă din stâncă și i-a dus în Pământul Făgăduinței (Canaanul, sau Israelul de astăzi aproximativ).
La cina ce de taină Iisus Hristos inaugurează o nouă jertfă și un nou paști. Dacă până atunci evreii aduceau la templu jertfă câte un miel de familie pentru curățirea păcatelor, de acum înainte Iisus va fi singurul MIEL care se jertfește și iartă păcatele tuturor. La cina ce de taină Domnul ne spune tuturor că de acum înainte ne va da Trupul și Sângele Lui spre mâncare și spre băutură, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.
După ce Iisus mănâncă paștile evreiești cu ucenicii, urmează masa cea nou, jertfa cea nouă, care se va jertfi în veac de acum. Din acest moment, de când Iisus a frânt trupul Său la cina cea de taină, orice miel adus jertfă la templu nu mai avea valoare. Nu mai înseamna nimic în relație cu Dumnezeu. Iisus va fi jertfit pe cruce și nu va țipa, nu se va împotrivi, așa cum mielul tace când e junghiat. Iisus a fost numit de Ioan Botezătorul: „Mielul lui Dumnezeu”.
2000 de ani jertfit miei și viței, și porumbei și alte jertfe în Israel se încheie ACUM. Toate jertfele se opresc. De acum înainte IISUS ESTE SINGURA ȘI ADEVĂRATA JERTFĂ. Crucea înfiptă în mijlocul pământului e altarul. Jertfa e Iisus. Preotul e Tatăl cel din Ceruri care îl dă cu drag pe Fiul lui spre jertfă pentru oameni.
Domnul Iisus schimbă templul
Templul din Ierusalim nu l-a recunoscut pe Iisus ca Dumnezeu. Nu l-a lăsat să slujească nicio secundă în templu. Iisus a fost tratat ca un laic, ca un mirean…. Iisus era un simplu om pentru ei. Iisus – MARELE ARHIEREU și DUMNEZEUL CARE LE-A PRIMIT JERTFELE 2000 de ani, n-a fost acceptat în templu ca preot, arhiereu sau ca învățător oficial.
De aceea în momentul când Iisus moare, catapeteasma templului se rupe în două. SEMN că GATA !!! templul și-a terminat misiunea. Gata!!! Nu mai este nevoie să aduceți jertfe în acest templu, creat special pentru jertfe animale.
Gata, TEMPLUL S-A SCHIMBAT!
Cine e noul templu? Iisus e noul templu. Cum? De ce? Cine zice asta? Evangheliile spun asta de multe ori.
Iisus era NOUL TEMPLU căci în El strălucea slava Tatălui, slavă arătată vizibil pe Muntele Tabor. Iisus purta în sine toate darurile lui Dumnezeu pentru oameni. Iisus avea în Sine toată viața veșnică pe care o aduce oamenilor, toată iertarea Tatălui pentru noi, toată puterea Duhului Sfânt, ba mai mult El era IZVOR NATURAL AL DUHULUI SFÂNT în mijlocul oamenilor. De la El venim să ne adăpăm toți.
Evreii n-au înțeles toate acestea, dar Dumnezeu i-a ajutat. Și în anul 70 în urma înăbușirii unei revolte evreiești trupele romane conduse de Titus, fiul cezarului, distrug complet Ierusalimul și distrug complet templul. Nu vă imaginați ce fel arăta templul de la Ierusalim! Era refăcut complet de regele Irod și era foarte mare și frumos, era o mândrie pentru toți evreii. Dovadă stă și faptul că ucenicii în marțea ce mare îi arată Domnului clădirea templului de pe Muntele Măslinilor și-l întreabă ce părere are despre ea. Iar Domnul le spune că piatră pe piatră nu va rămâne din el.
Domnul schimbă preoția
Începând din momentul în care Domnul a trimis pe Duhul Sfânt asupra apostolilor, se schimbă total preoția. De acum înainte preoții nu mai sunt cei de la templu, nu mai sunt din tată-n fiu din neamul lui Levi. De acum înainte preoția e dată de Iisus Hristos cui vrea El prin punerea mâinilor și prin Duhul Sfânt, indiferent din ce neam de pe pământ face parte. De acum înainte apostolii vor fi preoți. Și toți cei pe care ei îi vor hirotoni: episcopi, preoți și diaconi.
Domnul schimbă Scriptura
După toate întâmplate zilele acestea în Ierusalim, după răstignire și Înviere, vor apărea în anii următori noi scripturi. Care? Evangheliile care erau scrisori cu viața lui Iisus Hristos scrise de cei ce au fost martori și au văzut cu ochii lor toate. Scrisorile lui Pavel către comunitățile creștine create vor deveni SCRIPTURĂ. Așa se face că NOUA SCRIPTURĂ va fi de acum înainte VIAȚA LUI IISUS și interpretarea ei în epistole. Noua Scriptură va fi Iisus în toate cuvintele apostolilor, dar și vechea scriptură va fi interpretată de acum înainte în lumina tuturor celor făcute și spuse de Iisus Hristos pe pământ. Iisus împlinește toate cele ale Vechii Scripturi și aduce în plus și lege nouă.
De acum înainte, în anii ce vor urma, viitorii creștini, cei ce vor urma lui Iisus și ucenicilor lui vor trăi astfel: Nu se vor mai aduna în templu ci în casele creștinilor. Nu vor mai aduce jertfe de animale ci vor aduce pâine și vin ca apostolii să săvârșească NOUA JERTFĂ, euharistia, liturghia noastră de azi. Nu vor mai merge la cărturari și farisei, nu vor mai asculta de arhierii și de Sinedriu, ci vor asculta doar de apostoli și de sfinți. Sfinții erau oamenii în care lucra Duhul Sfânt evident și puternic.
Iisus face aceste schimbări majore în timp ce arhierei se bucurau că scapă de El. Dar de fapt El schimba toate ale vieții lor. De fapt Iisus le-a luat și arhieria, și templul, și preoția, și jertfele, și autoritatea religioasă. Este extraordinar ce-a făcut Domnul Iisus în doar câțiva zeci de ani după înălțarea lui la cer!
Pe scurt spus: Iisus este noul templu, noua jertfă, noul arhiereu, noua scriptură.
Mai este o schimbare ENORMĂ pe care o aduce Iisus în lume.
Noua credință, noul jertfă, noul templu, noul arhiereu, noua scriptură nu mai sunt DOAR PENTRU POPORUL ALES ci sunt PENTRU ÎNTREAGA LUME, pentru TOATE NEAMURILE de pe pământ.
Asta pentru evrei era nebunie… nu putea duce toate astea.
Mai e ceva.
Iisus deși în aceste zile este batjocorit, scuipat, dezbrăcat, biciuit, judecat ca un tâlhar, zdrobit de cuie, răstignit pe cruce, totuși EL ESTE NOUL REGE AL ISRAELULUI și NOUL ÎMPĂRAT al lumii. Cum așa? Domnul Însuși spune: „Datu-Mi-sa toată puterea în cer și pe pământ”.
Fraților e incredibil ce a făcut Iisus în toată smerenia! Toți s-au uitat la El cum e batjocorit și osândit ÎNTRU SLĂBICIUNEA SA și toți credeau că NU E ATOTPUTERNIC, dar de fapt prin slăbiciunea Sa, A SCHIMBAT MAJOR TOATE ALE LUMII.
Iisus întru toată smerenia și buna cuviința a făcut ceea ce 2000 de ani de lege veche n-au făcut în Israel și în lume. Acesta e Dumnezeul căruia ne închinăm noi!
La cina cea de taină spală picioarele ucenicilor ca un sclav, ca să le arate că A VENIT ÎN LUME SĂ SLUJEASCĂ OAMENILOR nu să fie slujit de ei. A venit să fie ROB nu REGE. A venit să muncească nu să se așeze pe TRON. Fraților în aceste zile IISUS SCHIMBA TEMELIILE COMPORTAMENTULUI UMAN. Schimbă concepțiile lumii. Schimbă societatea definitiv cu efecte puternice până azi și în viitor.
Păi cum să spui că de acum înainte cel dintâi este cel ce slujește nu cel ce este slujit? Cum să spui că cel ce slujește la masă e mai mare decât cel care stă la masă?Cum să spui că de acum înainte E MARE cine se face MIC și va fi MIC cine se mărește pe sine? Astăzi și mâine IISUS pune la temelia umanității SMERENIA ca mod de viață în întreaga lume. De ce? Căci așa este El. Domnul e prin fire smerit.
De acum înaintea ÎMPĂRATUL LUMII va fi CEL MAI SMERIT OM din istorie!
La cina cea de taină Iisus a încercat de 4-5 ori să-l salveze pe Iuda, să-l facă să nu-L vândă. I-a arătat că știe ce avea să facă, poate poate se va răzgândi. Iisus i-a dat lui Iuda toate șansele ca să se mântuiască. El nu a vrut. Iuda nu are nicio contribuție la mântuirea lumii. Dacă Iuda nu l-ar fi trădat, l-ar fi prins altcineva. Oamenii n-ar fi suportat pe Dumnezeu în mijlocul lor, și până la urmă cineva L-ar fi omorât.
De ce n-ar fi suportat? Pentru că El mărturisea despre lume că lucrurile ei sunt rele, și lumea n-a suportat aceasta și l-a urât pe Iisus. E același lucru și astăzi și va fi până la judecata universală.
Dacă Iisus nu și-ar fi dat acordul lui Iuda ca să fie prins, nimeni nu L-ar fi prins până astăzi. Domnul i-a zis lui Iuda: „Du-te și fă ceea ce vrei să faci mai repede”. Asta după câteva discuții clare în care i-a arătat frumos și subtil că el este vânzătorul. Dacă Domnul nu-și dădea acordul, Iisus ar fi trăit până astăzi și până-n veșnicie. Cum ar fi fost oare să știm azi că Iisus trăiește în Ierusalim? Cum am fi dat buluc toată planeta după El? Dar Domnul a considerat că e mai bine ca El să fie nevăzut până la a doua venire a Lui. Și să vorbească cu noi și să relaționeze direct prin rugăciune, și prin cuvintele Sale auzit în Biserică, și prin toate cele ale Bisericii.
Astăzi Iisus după cina cea de taină merge în Grădina Ghetsimani și se roagă pentru întreaga lume. Cea mai puternică rugăciune din lume și pentru lume a făcut-o Iisus acum! Iisus ca om se roagă Tatălui celui din ceruri pentru iertarea păcatelor noastre. Se roagă pentru toți oamenii care trăiau, care au murit și care vor trăi! Spune Sf. Sofronie Saharov: pentru că Iisus iubea atât de mult lumea, de aceea durerea lui pe Cruce a fost atât de mare. E ca și cum astăzi noi vedem un copil suferind și toți vom suferi văzându-l. Dar cu cât mai mult decât toți suferă mama lui? Așa e cu Iisus, a suferit în Grădina Ghetsimani și pe cruce cu mare durere pentru tot omul care vine și este în lume, căci știa toate căderile noastre.
Iisus astăzi este întâmpinat de mulți soldați venind să-l prindă. Dar cu doar câteva vorbe Domnul îi doboară. La propriu.
3 Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme.†
4 Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
5 Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei.
6 Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.†
(Ioan cap.18)
Cu doar două vorbe soldații înarmați au căzut la pământ. Ca să se arate tuturor că nu din slăbiciune acceptă toate ci din IUBIRE și ascultare de Tatăl. De aici încolo nu mai insist…
Sunt multe de zis. Fiecare cuvânt al Domnului în această perioadă e plin de înțelepciune și putere. E plin de o lucrare nebănuită pentru lume și pentru sufletele noastră!
Fraților, închei cu acest gând, mergeți la denii, mergeți la toate slujbele, ca să vă bucurați aflând cine este Dumnezeul nostru. Diseară Denia celor 12 Evanghelii în care se va scoate crucea din altar în mijlocul credincioșilor și ne vom închina toți Lui. Mâine dimineață ceasurile împărătești în care spune Sf. Chiril că ne adunăm în biserici să facem o haină de cuvinte (din psalmi și rugăciuni) pentru Domnul nostru răstignit și gol pe cruce. Vineri seara, Denia Prohodului sau slujba în care venim să-L îngropăm pe Domnul. Mergem să îngropăm VIAȚA în MOARTE. Ca moartea să fie omorâtă și VIAȚA să fie LUMINĂ pentru întreaga lume.
Sâmbătă va fi iarăși Liturghia Sf. Vasile cel Mare care e de fapt învierea din iad a Domnului. E coborârea la iad întru lumină a lui Iisus ca să scoată pe cei drepți de acolo. Sâmbătă noaptea urmează Canonul Paștilor, Utrenia Învierii și Liturghia Învierii.
Bucurie să aveți!
Autor: Claudiu Balan