Credinţa „absurdă” al lui Avraam faţă de Dumnezeu
Dragilor, Ioana îmi pune în privat o întrebare la care aș vrea să răspund aici pentru toți. Ia uitați ce spune:
“Claudiu, îmi tot sta în minte o problemă. Cred că nu prea este corect să am astfel de întrebări… dar îmi tot revine în minte. Are oarecum legătură cu prezentarea de azi – Sf. Împărtăşanie prefigurată de jertfirea lui Isaac de către tatăl său Avraam. Dacă ar fi să fac un fel de paralelă, o aducere într-un alt context.
Uite, tu ai un copilaş al tău, pe care îl iubeşti, şi pentru că îl iubeşti faci tot ce îţi stă în putere să îl ocroteşti, să îl fereşti de suferinţă, de durere. În acest context, cum ar suna afirmaţia asta: „atât de mult îl iubeşte Claudiu pe copilul vecinului, încât pe propriul lui copil l-a dat să fie omorât”? Cum să îl iubeşti pe copilul vecinului, dacă pe al tău l-ai dat să fie omorât? Dacă l-ai fi iubit pe al tău, l-ai fi ferit de suferinţă. Dacă l-ai fi iubit pe al tău întâi, ai fi putut să îi iubeşti şi să îi ocroteşti şi pe ai altora. Ce iubire poţi aştepta de la un tată care şi-a dat copilul lui la moarte? Este o propoziţie în una din rugăciunile pe care le rosteşte preotul la Sf Liturghie în taina: „atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat că tot cel ce crede în El să aibă viaţă veşnică” cred că aici „L-a dat” se referă la „L-a dat la chinuri şi batjocuri şi moarte”. Te rog să îmi spui ce îţi pune Doamne Doamne în minte. Iartă-mă! Chiar am vrut să detaliez acest aspect în prezentare dar m-am oprit.”
E foarte interesant ce va fi fost în mintea lui Avraam când i s-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac. Poate îl considerați pe Avraam un nebun… un ieșit din minți… Dacă astăzi cineva ne-ar spune că Dumnezeu i-a cerut să-l aducă pe fiul lui jertfă, noi toți i-am spune că e nebun… Și mai ales dacă el ar hotărî să ducă la bun final această faptă. I-am spune că are vedenii… că-l bântuie cel rău… că e un scrântit. Foarte probabil așa s-au uitat și la Avraam dacă cineva a aflat ce vroia să facă Avraam, şi cred că cel puţin câţiva oameni, adică slujitorii care l-au însoţit în drumul spre altarul unde urma să-l jertfească pe Isaac, ar fi putut afla.
Totuși vreau să înțelegeți, că lui Avraam nu-i cere să-l aducă jertfă pe Isaac, un om. Ci Creatorul. Dumnezeul Vieții. Atotputernicul. Cel care poate toate… Cel care omoară și înviază… Cel ce dă viață la tot ce mișcă…
“După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!” Şi Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!” (Facere 22:1-2)
Avraam primește porunca din gura lui Dumnezeu. Există o întâlnire între Avraam și Dumnezeu. Gândiți-vă că Avraam a fost ales de Dumnezeu ca să lucreze prin el marea Sa Taină de mântuire a întregii lumi… Avraam era un om în care Dumnezeu a găsit smerenie și credință… A găsit disponibilitate interioară către El. Avraam avea inima deschisă către Creatorul Său. Avraam era un om curat, fără păcate grele…
Avraam avea credinţă, şi de aceea a fost ales. Spune Scriptura:
“Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.” (Facere 15, 6)
De aceea întâlnirea lui Avraam cu Dumnezeu, e una extraordinară pentru el. Lasă urme adânci în sufletul lui. Oh! Dacă l-am simți pe Dumnezeu în inimă! Oh! Dacă L-am vedea pe Dumnezeu sau i-am simți prezența pentru puțin timp…. Întâlnirea lui Avraam cu Dumnezeu, îl impresionează mult pe Avraam… Îl îndulcește această întâlnire… Îl întărește în credință. Îl face tare ca piatra în ADEVĂR.
Această întâlnire a lui Avraaam cu Dumnezeu e cheia înțelegerii… Sfântul Apostol Pavel îl laudă așa de frumos și pe parcursul a multe versete pe Avraam… pentru CREDINȚA LUI CEA MARE, de neclintit…
Ca să înțelegeți absurdul poruncii lui Dumnezeu de a-l aduce pe Isaac jertfă… gândiți-vă că Dumnezeu i-a promis lui Avraam că va fi tată a mulți fii… cât stelele cerului…
“După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: „Nu te teme, Avrame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!” Iar Avram a răspuns: „Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc”. Apoi Avram a adăugat: „De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!” Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: „Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!” Apoi l-a scos afară şi i-a zis: „Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!” Şi a adăugat: „Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!” (Facere 15, 1-5)
Şi asta când era spre bătrâneţe, și nu avea niciun fiu… când Sarra râdea de unul din cei 3 îngeri veniți la ei… care-i spunea că la anul vă rămâne însărcinată…
Dar chiar și după ce Dumnezeu îi spune prima dată că va fi tată a multe neamuri, Sarra nu rămâne însărcinată… mai trec vreo câțiva ani… și-l lasă Domnul pe Avraam să se coacă în suc propriu. Să-l încerce… Și să se gândească că el e bătrân… cum oare să fie el tată a multe neamuri…. tată a mii și milioane de fii… asemenea numărului stelelor de pe cer.
Și după ce în final îi dă un fiu la bătrânețe… îi zice să-l aducă jertfă pentru El, adică să-l omoare.
Adică, cum Doamne?! Parcă mă făceai tată a multe neamuri…. a milioane de fii, ca numărul stelelor de pe cer… După ce mi-ai dat un fiu, acum îmi cer să-l omor și pe acela? Cum e asta? Îți bați joc de mine? Mai am un pic și mor, și tu îmi ceri să-l omor pe fiul meu? Păi când mai am eu timp să-i nasc pe acești mii și miloane de fii de care zici tu…
La prima vedere… părea un absurd extraordinar. A crede ceea ce Dumnezeu i-a spus părea efectiv o NEBUNIE. E ca și cum ai crede „un nebun” care își bate joc de tine dându-ți porunci. Dar Dumnezeu știa că Avraam era tare… Așa cum știa că Iov e cel mai puternic om în suferință din acele vremuri… drept și bun, necârtitor…
Și Avraam îl aduce jertfă pe Isaac… Avraam crede în Dumnezeu. Tertulian spunea că a crede este o absurd. Da, a crede este omenește absurd… adică fără nicio dovadă…fără argument pământesc… practic a crede rămâne totul la nivel spiritual… la nivelul minții și inimii mele… Și la nivelul relației mele cu Dumnezeu.
Și iată că Dumnezeu îl oprește pe Avraam când aproape să-l junghie pe Isaac, și din acel moment, pentru acest gest, Dumnezeu îi va răsplăti de mii și mii de ori în veacul veacului lui Avraam. Din acel moment Avraam devine, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, modelul extraordinar de CREDINȚĂ pentru toți oamenii în neam și în neam….
Avraam este omul cel mai CREDINCIOS Domnului…. Fără a vorbi de Domnul Iisus Hristos ca om și de Preacurata. Ascultați cuvintele Domnului, să vedeți cum îl răsplătește
“Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis: „Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu”. (Facere 22, 15-18)
Domnul se jură pe Sine însuși… semn că Dumnezeu apreciază enorm acest gest… Ia fiți atenți ce spune: „se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu”
Pentru credința lui Avraam se vor binecuvânta toate neamurile pământului… Ce a făcut Avraam cu Isaac, a fost ceva tainic… de nedescris… Avraam a avut încredere că Dumnezeu îl poate învia pe fiul Său… că i-l poate reda înapoi chiar și după moarte… Și / sau Avraam a pus pe Dumnezeu mai presus de fiul său… Căci zice Domnul…
“Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37)
Observați cum Avraam împlinea porunca din Noul Testament, la nivelul acesta înalt al lucrării harului în lume, încă din Vechiul Testament.
Citiți capitolul 4 de la Romani… să vedeți ce spune Sf. Ap. Pavel despre Avraam…
“Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă.” (Romani 4, 13)
Practic știți care e taina? Toate ale Bisericii Ortodoxe, toate ale Noului Testament, toate ale lucrării Domnului Iisus Hristos, nu mai vin prin lege ca în Vechiul Testament, ci prin CREDINȚĂ, de aceea credința este atât de MARE!
Căci cine poate demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu, om văzându-L?
Cine poate demonstra că Fecioara Maria e Mamă de la Duhul Sfânt?
Nimeni, niciodată… nici atunci nici acum…
Cine poate demonstra 100% că Iisus a înviat?
Cine poate demonstra 100% că Iisus Hristos scoate oamenii din iad?
Cine poate demonstra că există viață după moarte? că există viață veșnică?
Nimeni niciodată… ci toate le avem și le primim prin credință…
Dar asta nu înseamnă că ele nu există şi nu s-au întâmplat. Toate există, dar Dumnezeu special le-a așezat așa, ca să fie nedemonstrabile 100%. De ce? Ca să nu forțeze pe nimeni să-L accepte. Ci pe toți să-i invite prin credință să ajungă la El. Adică prin libertatea pe care au primit-o de la Domnul.
De aceea credința e atât de mare. Credința implică libertatea omului și invitația iubirii lui Dumnezeu. De aceea Avraaam e atât de MARE. Că a crezut într-o situație a absurdului… Când nu va mai fi credințâ pe pământ în inimile oamenilor… atuinci tot se va sfârși lumea.
Căci zice Domnul:
„Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8)
Credința omului vizează o relație cu Dumnezeu. Dumnezeu S-a revelat pe Sine întregii Biserici, și ne-a arătat tuturor cum a lucrat cu oamenii… De aceea credința trebuie să fie dreaptă… Adică trebuie să urmeaască Adevărul. Dar roadele credinței sunt unice în fiecare om. De aceea religia noastră se numește „Dreapta Credință”. Ortho – Doxia înseamnă în greacă dreapta-credință.
Practic Avraam când îl aducea pe Isaac jertfă, avea încredințarea interioară că face ceea ce trebuie. Am trăit și eu asta… într-o foarte mică măsură… şi cred că fiecare are de la Dumnezeu încredinţare în anumite situaţii că ceea ce face, face bine.
Știu uneori că o anumită alegere pe care o faci… deși pare absurdă în ochii oamenilor… e după voia lui Dumnezeu. Adică știa că e BINE ȘI DREPT ceea ce face. Simțea prin toată ființa sa că face ceea ce trebuie. Asta e credința adevărată…
Totuși deși e alegere… în ea există Harul lui Dumnezeu care te încredințează că faci binele.
“Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;” (Efeseni 2, 8)
Credința noastră vine prin Harul lui Dumnezeu în noi. Credința noastră este practic o comuniune cu Duhul lui Dumnezeu în noi. Eu simt în mine Duhul lui Dumnezeu care mă încredințează că ceea ce fac e bine. De aici curajul extraordinar al lui Avraam. Avea Harul lui Dumnezeu ca ajutor și ADEVERIRE INTERIOARĂ.
Cam asta e cu Avraam.
(Claudiu Balan)
Seminarul 4, anul 2: Aducerea lui Isaac spre jertfă de către Avraam - Serile Biblice OT
28th septembrie 2023 @ 10:02 am
[…] Credinţa „absurdă” al lui Avraam faţă de Dumnezeu […]
27th iulie 2024 @ 4:33 pm
Doar un detaliu lipseste aici, un detaliu foarte important, anume faptul ca Dumnezeu Ii cere aici lui Avraam sa comita un pacat, anume CRIMA, mai exact PRUNCUCIDEREA, nu e vorba ca in cazul sf. Iov sau Sf. Constantin Brancoveanu cand alti ii ucid copii iar parintii accepta jertfa aceasta pentru Dumnezeu dar nu savarsesc ei insisi jertfa aceasta.
Dumnezeu Tatal a acceptat ca Fiul Sau Iisus Hristos Dumnezeu-Omul sa fie jertfit dar nu El a savarsit jertfa ci dusmanii lui Dumnezeu l-au rastignit pe Hristos.
Deci argumentul cu prefigurarea Jertfei Lui Hristos nu se potriveste in totalitate.
Evenimentul cu jertfa lui Isaac de catre Avraam e foarte greu de inteles Deoarece aici Dumnezeu ii cere lui Avraam incredere oarba pana la comiterea unui mare pacat precum Acela al uciderii unicului sau copil. Dumnezeu nu il cheama doar sa accepte pierderea lui ci la omorarea lui cu propriile sale maini. Acest episod intreg depaseste ratiunea noastra sau puterea noastra de judecata, Avraam putea sa spuna Doamne Tu hotarasti asupra viilor si mortilor Tu sa-L ucizi nu eu. Tu mi-l-ai dat Tu sa-l iei. Eu sunt Pregatit sa renunt la el dar nu voi indrazni sa ii iau viata cu mana mea proprie nici macar la porunca ta. Dar Avraam nu a raspuns asa deoarece era mai intarit in credinta si cunoasterea Lui Dumnezeu si presimtea ca Dumnezeu nu ii va ingadui un asemenea pacat si mai ales fiindca stia ca Dumnezeu poate sa il si invie din morti daca vrea. Foarte greu pana la imposibil a patrunde taina acestui act de credinta desavarsita.