Taina vinderii dreptului de întâi născut (marți în săptămâna a 6-a din Postul Mare)

Bună dimineața, fraților.

O să vă las aici câteva gânduri din cântările Triodului de astăzi.

Sâmbâtă Lazăr va învia, a patra zi, zice Evanghelia. Asta înseamnă că el a murit miercuri, adică mâine. Dar Iisus a auzit de boala lui Lazăr de la cei trimiși de surorile lui, cu 2 zile înainte de a muri. Iată pasajul:

“Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.” (Ioan 11, 6)

Iisus nu merge să-l vindece pe cel iubit al său, deși vindecaseră „toată boala și neputința în popor”. Ci le spune ucenicilor să mai aștepte. Ce interesantă imagine! Oamenii în boală și în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru a-i cere vindecare, și Domnul așteaptă și nu face nimic. Sau pare că nu face nimic….! Dar de fapt Domnul lucra răbdarea în inimile lor.

Un părinte călugăr din Muntele Athos, ucenic al Părintelui Efrem Filoteitul, era bolnav. Părintele Efrem Filoteitul trecuse deja la Domnul, și ucenicul se ruga lui, pentru că era bolnav, ca să meargă la Hristos să-i ceară vindecare. După ceva timp acest ucenic primește răspuns de la Pr. Efrem și aude așa: „Am fost la Hristos și l-am rugat să te vindece, și el mi-a zis: Nu. Părintele face răbdare”

E lumea plină de bolnavi și de boală, și sunt cerurile pline de rugăciuni de vindecare! Dar Domnul uneori ne spune să mai facem răbdare, căci are să iasă ceva mult mai frumos decât cerem noi. Așa a făcut și cu Lazăr.

La vecernia de aseară pentru ziua de astăzi s-a citit pasajul din Scriptură: Facerea 27, 1-41.

E vorba de momentul când Isaac binecuvintează pe Iacob ca întâi născut. E o mare taină aici pe care aș vrea s-o aduc înaintea voastră. O taină care se leagă de ce urma Hristos Domnul să facă peste câteva sute de ani. De altfel, citirile din cartea Facerii și cartea Ieșrii în Postul Mare sunt o modalitate de a pune în paralel 2 tablouri: Facerea Lumii și apoi căderea omului și Refacerea lumii de către Iisus Hristos prin venirea Lui în lume.

Avem practic 2 cărți din Scriptură puse față-n față: Facerea și cele 4 Evanghelii dar și Ieșirea și cele 4 Evanghelii.

Revin la episodul adus de sfinții părinți înaintea noastră astăzi.

Avraam naște pe Isaac. Isaac naște 2 copii gemeni: Esau și Iacob. Rebeca, femeia lui Isaac era stearpă și nu putea naște copii, dar Isaac s-a rugat lui Dumnezeu să-i dăruiască copii, și Domnul l-a auzit. Și uite așa Rebecca zămislește în pântece 2 gemeni și la momentul nașterii se întâmplă ceva interesant.

Cei 2 copiii se îmbrânceau în burtică unul pe altul. Nu se înțelegeau încă din pântecele mamei lor. Iar Rebeca contrariată de acest comportament al fiilor ei întreabă pe Domnul:

“«Dacă aşa au să fie, atunci la ce mai am această sarcină?» Şi s-a dus să întrebe pe Domnul. Domnul însă i-a zis: «În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic!». Şi i-a venit Rebecăi vremea să nască şi iată erau în pântecele ei doi gemeni. Şi cel dintâi care a ieşit era roşu şi peste tot păros, ca o pielicică, şi i-a pus numele Isav. După aceea a ieşit fratele acestuia, ţinându-se cu mâna de călcâiul lui Isav; şi i s-a pus numele Iacov. Isaac însă era de şaizeci de ani, când i s-au născut aceştia din Rebeca.” (Facerea 25, 22-26)

Cel întâi născut era Esau și lui i se cuvenea această binecuvântare.

„Dreptul de întâi născut ne este cunoscut din paginile Sfintei Scripturi, de unde aflăm că, încă din perioada timpurie a istoriei biblice, primul născut de partea bărbătească al unei familii de iudei era închinat lui Dumnezeu. De asemenea, acesta beneficia de privilegii speciale, atât de ordin legal, cât şi spiritual: i se conferea autoritate asupra fraţilor săi (Facere 4-7; 27:29, 37, 49;3:2), primea binecuvântarea specială din partea tatălui (Fac. 27:4), precum şi o parte dublă din moştenirea familiei (Deut 21:17). Întâiul născut moştenea şi poziţia tatălui după moartea acestuia, aceea de conducător politic său religios. Tot el se substituia autorităţii tatălui în cazuri speciale, când acesta era absent sau era grav bolnav.” (Radu Alexandru, sursa: https://www.crestinortodox.ro/religie/dreptul-intai-nascut-123110.html)

După ce cei 2 copii, Esau și Iacob cresc mari, ajung într-o situație interesantă.

Esau vine flămând de la câmpie acasă și vede pe Iacob făcând o mâncare de linte și-i cere să mănânce.

“«Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut!» Şi Isav a răspuns: «Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?» Zisu-i-a Iacov: «Jură-mi-te acum!» Şi i s-a jurat Isav şi a vândut lui Iacov dreptul său de întâi-născut. Atunci Iacov a dat lui Isav pâine şi fiertură de linte şi acesta a mâncat şi a băut, apoi s-a sculat şi s-a dus. Şi astfel a nesocotit Isav dreptul său de întâi-născut.” (Facerea 26, 31-34)

Isaav nu bagă în seamă acest drept de întâi născut, îl nesocotește zice Scriptura. Acest drept îl învăța pe întâi născut să îmbrățișeze credința lui Avraam. Dar Esau a desconsiderat credința, de frica morții («Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?»). A desconsiderat chiar acea credință care l-ar fi putut salva din moarte. Totuși Iacob a acceptat credința lui Avraam în Dumnezeu.

Dumnezeu știa dinainte de a-i zămisli și de a se naște care dintre cei 2 copii va crede cuvântul făgăduinței dat lui Avraam. Amândoi copii au fost chemați dar doar Iacob a răspuns chemării prin credință.

Urmează alt episod interesant la moartea lui Isaac, tatăl lor. Isaac vrea să binecuvinteze pe cel întâi născut al lui, pentru că știa că urma să moară, dar nu știa că Esau își vânduse acest drept lui Iacob. Și cheamă pe Esau și-i spune să meargă la vânătoare și să-i facă o mâncare bună apoi din vânat, așa cum îi place lui, și apoi să-l binecuvinteze. Esau pleacă imediat, dar între timp Rebeca auzind această conversație îl încurajează pe Iacob să meargă să ia binecuvântare de întâi născut, profitând de faptul că Isaac nu mai vedea bine și era bătrân. Urmează un dialog foarte interesant. Citiți-l întreg în capitolul 27 din cartea Facerii.

Concluzia: Rebeca și Isaac iau prin înșelăciune dreptul de întâi născut de la Isaac. Isaac îl binecuvintează pe Iacob și zice:

“Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului, pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine înaintea ta; să fii stăpân peste fraţii tăi şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie; cel ce te va blestema să fie blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!»”. (Facerea 27, 28-29)

Această binecuvântare e una mesianică, căci din Iacob va ieși tot poporul Israel (nume dat tot lui Iacob) și apoi din Israel va ieși Iisus Hristos, Cel căruia i se vor închina toate neamurile. Acum urmează partea interesantă.

Urmăriți-mă!

În familia lui, Iacob este fiul cel mic, dar prin rânduiala lui Dumnezeu el primește binecuvântarea de întâi născut. Iacob se va înmulți mult și poporul care se va naște din el va fi poporul lui Dumnezeu. Sau va fi fiul cel întâi născut al lui Dumnezeu: “Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu” (Ieșire 4, 22). Cu alte cuvinte, Israel deținea un loc special de privilegiu și binecuvântare printre națiuni.

Dumnezeu are 2 fii, generic vorbind: Israelul și neamurile. Israelul e fiul cel întâi născut. Dar totuși la venirea lui Dumnezeu pe pământ, Israelul îl va refuza și îl va răstigni. Israelul îl va vinde pe Hristos prin Iuda. Israelul (poporul din Iacob) își vinde dreptul de întâi născut, așa cum cu sute de ani înainte, a făcut și Esau. Dar Israel face de data aceasta și mai mult.

Nu vinde doar dreptul de întâi-născut ci-L vinde chiar pe CEL ÎNTÂI-NĂSCUT (UNUL-NĂSCUT) DIN TATĂL”. Israelul vinde pe CEL ÎNTÂI-NĂSCUT (UNUL-NĂSCUT) DIN FECIOARA MARIA adică pe cel întâi-născut din nou al întregii Umanități. Și Israelul, primul fiind, fratele cel mare fiind, ajunge să-și piardă binecuvântarea.

Neamurile, fiul cel mic al lui Dumnezeu fiind, primesc pe Hristos cu toată deschiderea, și primesc astfel și dreptul de ÎNTÂI-NĂSCUT care nu li se cuvenea mai întâi, ci evreilor.

Dar evreii au greșit. Și neamurile primesc nu doar dreptul de întâi-născut ci primesc pe CEL ÎNTÂI-NĂSCUT (UNUL-NĂSCUT) DIN TATĂL și pe CEL ÎNTÂI-NĂSCUT (UNUL-NĂSCUT) DIN FECIOARA MARIA. Adică pe Fiul lui Dumnezeu și pe Fiul Omului. Adică pe Iisus Hristos = Dumnezeu-Omul.

Care e taina?

Lui Iacob i se întâmplă exact ceea ce el a făcut lui Esau. Se întâmplă între Israel și neamuri exact ceea ce s-a întâmplat între Esau și Iacob. Paradoxul este că Iacob a fost fiul cel mic și a ajuns fiul cel mare cu drept de întâi născut. Dar apoi poporul ieșit din el, Israelul, a fost fiul cel mare (cel întâi născut) și și-a pierdut din cauza păcatelor acest drept, ajungând fiul cel mic. Iar neamurile au ajuns astăzi să fie fiul cel Mare.

De fapt ce face Dumnezeu în istorie? Vrea să câștige prin iubire toate umanitatea. Și își face popor ales (Israel) ca să lumineze neamurile. Și când poporul Israel se întunecă de necredință, își alege neamurile ca să-i facă geloși pe evrei și să-i recâștige la El.

Și astăzi neamurile sunt moștenitoare a lui Avraam mai mult decât însăși evreii. Noi creștinii suntem strămoși ai lui Avraam prin credință mai mult decât evreii prin descendență sangvină. Căci toată binecuvântarea lui Avraam i s-a dat pentru că din el se va naște peste sute de ani Hristos – binecuvântarea tuturor neamurilor pământului.

Noi creștinii suntem noul popor al lui Dumnezeu. Noi suntem Noul întâi-născut popor în ceruri. Noi suntem NOUL ISRAEL.

Dar acest nou Israel = neamuri + evrei

Poporul Israel oficial și astăzi respinge pe Hristos. Dar unii evrei, mai ales cei din diaspora, au primit pe Hristos și au devenit creștini.

De fapt, toată TAINA celui întâi-născut se leagă de Fiul lui Dumnezeu, Cel Întâi Născut din Tatăl.

De ce era așa de important dreptul de întâi născut? De ce Domnul le poruncește evreilor să sfințească pe cel întâi născut de parte bărbătească?

«Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!» (Ieșirea 13, 2)

Când Domnul îi scoate pe evrei din Egipt cu minuni multe, ultima dintre ele a fost pedeapsa uciderii celui întâi născut din fiecare familie de Egipteni. În acea seară Moise le-a spus evreilor, să taie un miel și să ungă cu sângele lui pragul casei, ca atunci când vine îngerul Domnului să omoare pe cei întâi născuți ai egiptenilor, să ocolească casele evreilor, văzând semnul sângelui la ușă.

Și așa au făcut. Evreii locuiau cu egiptenii împreună. Și când a venit îngerul Domnului, „a trecut peste” casele evreilor unse cu sângele mielului, salvându-i pe evrei, și omorând doar pe egipteni.

Paști = „a trece peste”

Vă dați seama, ce taină! Inclusiv numele sărbătorii noastre „Paști” trimite direct la întâiul născut. Practic sângele mielului îi salvează pe evrei din fața pedepsei, a morții, ca o preînchipuire a sângelui Mielului lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii.

În amintirea acestei minuni, Dumnezeu le va porunci evreilor să facă următorul lucru:

«Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!» (Ieșirea 13, 2)

Deasemenea și fiecare animal de partea bărbătească întâi-născut era închinat Domnului și adus ca jertfă. Această insistență a lui Dumnezeu pe cel întâi-născut avea un temei profund. În primul rând evreii să-și aducă aminte că Domnul i-a scos din Egipt salvându-i cu mână tare chiar în noaptea în care toți copiii întâi-născuți din Egipt au murit, iar ai lor au fost salvați. Chiar după acea noapte sângeroasă, evreii își iau bagajele și ies din Egipt.

În al doilea rând, toate implicațiile rolului de întâi născut în Biblie servesc la luminarea rolului de ÎNTÂI NĂSCUT al lui Hristos asupra întregii creații și în familia lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu este Fiul cel ÎNTÂI NĂSCUT (sau UNUL NĂSCUT, unic) al TATĂLUI.

„Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15)

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este ÎNTÂIUL NĂSCUT al Creației celei noi. Este ÎNTÂIUL NĂSCUT din Fecioara Maria. Iisus Hristos are dreptul de întâi născut în fața Tatălui și primește de la El toată moștenirea. „Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului.” (Psalmul 2, 8)

Iisus primește de la Tatăl ca om toată puterea în cer și pe pământ, toată slava, toate îi sunt supuse Lui. Dar Iisus împarte cu noi toată slava Lui primită de la Tatăl. Iisus Hristos este întâiul născut din morți. Ca să ne tragă după el pe toți.

„Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui, după aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere.” (1 Corinteni 15, 22-24)

Iisus e primul în toate ca om, ca să se facă nouă CALE de reîntoarcere către TATĂL, către raiul cel pierdut.

Ar mai fi mult de zis, dar vreau să prindeți această ideea simplă, dar atât de complexă în desfășurarea ei în Biblie: Toate ale Vechiului Testament se înțeleg numai în lumina lui Iisus Hristos. Toate cele din Vechiul Testament au fost o umbră, o imagine a realităților din Noul Testament.

Am vrut să vă aduc înainte cum în Postul Mare dacă am fi atenți la toate câte ne pune înainte Biserica am vedea că de fapt ni se tâlcuiește TOATĂ LUCRAREA DE MÂNTUIRE A LUI DUMNEZEU ÎN LUME DE LA ADAM PÂNĂ LA APOCALIPSĂ.

(Claudiu Balan)