Suntem miei într-o Împărăție a Mielului

Ziua bună, fraților.

Vă las câteva gânduri la început de Săptămână Mare. Dacă am vedea tot anul bisericesc ca spațiul bisericii de zid, atunci Săptămâna Mare ar fi Sfântul Altar, sau Sfânta Sfintelor. Începând de astăzi Hristos intră ca MARE ARHIEREU în Sfânta Sfintelor. Intră nu ca să aducă jertfă pentru păcatele lui ci intră ca să se aducă jertfă pe Sine Însuși pentru toate neamurile.

Pentru noi cei de astăzi lucrurile sunt foarte vagi despre ce înseamnă jertfă și iertare de păcate. Pentru noi azi, iertare de păcate înseamnă o cruce făcută pe cap de preot și o rugăciune spusă, adică acea dezlegare de la Spovedanie. Iar jertfă înseamnă cel mult o prescură, câteva lumânări și un bănuț dus la altar, poate și o sticlă de vin.

Pentru că nu știm bine Vechiul Testament, nu înțelegem ce este jertfă pentru păcat. Eu sunt primul care nu știu bine, dar sunt bucuros că am aflat câteva lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi. Cartea Leviticului e cartea care ne vorbește pe larg și atât de tainic despre jertfele rânduite de Dumnezeu, dar și despre Hristos care este capătul, împlinirea tuturor jertfelor.

Jertfă însemna să aduci ceva din ale tale și să ai o pierdere…. Adică să simți pe pielea ta că ai greșit. De exemplu în ziua de azi, cea mai apropiată înțelegere a unei jertfe ar fi amenda și penitenciarul. Amenda te obligă să renunți la banii tăi, la munca ta, la ceea ce ți-ai fi cumpărat cu banii pe care îi dai pe greșeala făcută. Și data viitoare vei fi de mai atent dacă vei greși sau nu. De ce? Pentru că ai renunțat la ceva din tine pentru acea greșeală. Cu atât mai mult când ajungi să fii condamnat și privat de libertate. De ce tot mergem la Spovedanie mereu cu aceleași păcate? Pentru că nu mai simțim în mod real o pierdere în ființa și viața noastră pentru greșelile mărturisite.

Evreii aduceau pentru păcat ca jertfă un vițel, un miel sau un ied. Păi dintr-un vițel mâncai o familie întreagă o lună poate două. Te durea inima când îl aduceai jertfă. Vreau să fixați o noțiune biblică clară: „Nu există iertare de păcate fără vărsare de sânge.” De fapt ce zice Domnul că în ziua în care vei mânca din pomul oprit, vei muri. Deci Adam trebuia să moară după ce a păcătuit, dar nu moare. Vițelul sau mielul adus ca jertfă pentru păcat la cortul mărturiei sau la templu era adus în locul morții mele. Deci nu mor eu care am păcătuit ci moarte mielul. Nu mor eu care am păcătuit ci moare vițelul. Țineți minte acest mecanism extraordinar gândit de Dumnezeu, și de aici încolo multe lucruri încep să aibă sens.

De ce a rânduit Dumnezeu așa timp de 5000 de ani până la Hristos? Pentru ca evreii, unicul popor care știa de Dumnezeul Cerului și al Pământului și de noțiunea reală de păcat să se învețe și să-i intre în conștiință adânc că nu te poți juca cu păcatul. De ce? Pentru că Dumnezeu este doar susținătorul binelui, și cine face rău în Creația lui ar trebui eliminat instant. Cum să accepte împăratul Creației o desfășurare de forțe între locuitorii planetei prin care scopul Creației să fie deturnat? Asta ar însemna că este neputincios sau mai rău indiferent față de Creația sa.

Unicul motiv pentru care Dumnezeu acceptă ca oamenii să trăiască în continuare păcătuind este că îi iubește. Și creația de la Adam care a păcătuit a mers înainte până la întruparea lui Dumnezeu pe promisiunea și asumarea Fiului lui Dumnezeu, care a luat El asupra sa pedeapsa pentru toate păcatele umanității. Zice Sf. Vasile cel Mare că în momentul în care Adam și Eva au păcătuit, toată creația trebuia să intre în neant. Adică să dispară instant. De ce? Pentru că Dumnezeu nu susține nimic rău, El fiind prin Sine Bun și iubitor.

Dar Creația merge înainte pe spatele Fiului care la un moment dat se va coborî în Creație și se va jertfi pentru toți. Până la jertfa lui Hristos, Domnul a rânduit jerfele de animale pentru păcatele noastre.

De unde știm asta? Din cartea Facerii imediat după cadere. Iată ce zice Scriptura în Duhul Sfânt:

„Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.” (Facerea 3, 21)

Din ce a făcut Domnul îmbrăcăminte din piele? Dintr-un animal pe care-l sacrifică înaintea lor. Domnul omoară un animal înaintea lor, îi ia pielea și o lucrează în așa fel încât Adam și eva să se îmbrace și să nu se mai rușineze. Nu e o speculație… e un adevăr.

De fapt, ce face Domnul? După ce ei păcătuiesc Domnul le promite un mântuitor / salvator, care să zdrobească răul adus de Satana în lume.

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.” (Facere 3, 15)

Sămânța de care se vorbește este rodul Fecioarei Maria, adică Iisus Hristos care va zdrobi capul satanei. Dar până atunci… ce se va întâmpla? Păcatul se iartă prin jertfa unui animal. Cum așa? Ce e păcatul? E cădere din darurile lui Dumnezeu, e pierderea Harului, e pierderea vieții veșnice. Pentru viața pe care ai pierdut-o păcătuind trebuie să dai tot viață. Adică sânge.

În rai aici Sfânta Treime îi învață pe Adam și Eva cum să aducă jertfă pentru păcatele lor. Acolo unde aduc jertfă va fi și Domnul, și jertfa omului va mijloci o reîntâlnire cu Dumnezeul pierdut. Cain și abel vor aduce și ei jertfe. Noe va aduce jertfă când va coborî de pe arcă ca mulțumire Domnului că au fost salvați… Avraam aduce jertfe, Isaac, Iacob, Moise și așa mai departe până la Hristos. Hainele cu care-l îmbracă Dumnezeu pe om înlocuiesc HAINA DE HAR pierdută de Avraam. Dar Hristos întră în această Săptămână a Patimilor să readucă omului și umanității întregi HARUL LUI DUMNEZEU pierdut.

„Dă-mi mie haină luminoasă Cela ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”.

Vă recomand acest grafic din Levitic

https://www.blueletterbible.org/assets-v3/images/study/larkin/dispensationalTruth/c85.jpg

Dar Fiul lui Dumnezeu e în stare de jertfă în Sfânta Treime mai înainte de a face Creația. Tatăl își varsă complet ființa Sa în Fiul și-L naște. Tatăl își varsă complet ființa sa în Duhul Sfânt și-L purcede. Dar Tatăl nu rămâne fără ființă căci Fiul și Duhul Sfânt răspund cu aceeași totalitate și același maxim de iubire față de Tatăl lor. Astfel Persoanele SfinteI Treimi sunt în permanentă jertfă una față de altă. Dumnezeu se jertfește pentru oameni nu pentru că așa e firea lor, ci pentru că vrea. Persoanele Sfintei Treimi sunt jertfelnice pentru că așa vor, nu pentru că îi obligă firea să fie așa.

Deci Iisus Hristos e miel înainte de facerea lumii, spune Sf. Apostol Petru. E miel, adică e în stare de jertfă. De fapt întreaga creație (Universul tot) este efectul inteligenței iubitoare și comunicatoare între cele 3 Persoane ale Sfintei Treimi.

Adică mărul nu e în copac pentru că așa trebuie să fie, ci e pus în dar pentru noi acolo. Mărul apare ca o reacție a bunei voințe a celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi care s-au gândit la noi oamenii. Toată Creația nu este impersonală, ci este prinsă la mijloc în relația între 2 sau mai multe persoane.

Cum așa? Păi dacă găsești un măr pe stradă, poate nu-ți spune nimic, necredincios fiind. Dar dacă o persoană iubită îți dăruiește acest măr și-ți spune: „Mereu când vei vedea acest măr în casa ta să-ți aduci aminte de mine, cât eu voi fi plecat. Să nu uiți că te iubesc.” Mărul în această situația a intrat într-o relație dintre 2 persoane și semnificația lui se schimbă mult. Mărul intermediază un gând de iubire. Mărul intermediază o aducere aminte de cel iubit. Așa e toată Creația. Fiecare element al Creației, de la cel mai mic la cel mai mare ar trebui să ne aducă aminte de Dumnezeu și de oameni.

Creația a devnit mobilul relației de iubire dintre 2 persoane. Creația cu toate ale ei poartă iubirea unei persoane către alta. Așa stând lucrurile, totul în acest moment devine EXCEPȚIONAL. Căci în relația noastră cu Dumnezeu este cuprins totul, nu doar noi și El.

Revin la ideea principală. Iisus Hristos e miel în stare de jertfă înainte de facerea lumii dar și după Întrupare. Intrarea lui Hristos în această săptămână în Ierusalim, este intrarea mielului în Sfânta Sfintelor Cerului. Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul vine să se aducă jertfă de sânge (ATENȚIE de sânge, nu așa simbolic) pentru iertarea păcatelor tuturor. Dar evreii și apostolii și toți l-au tot respins, vrând un Mesia Politic. Un Mesia care să rezolva probleme umanității prin putere, nu prin iubire.

Hristos Domnul le-a tot spus că nu așa va face, căci nu așa este. El este miel în stare de jertfă / adică de iubire desăvârșită pentru toți. Și așa cum se jertfește total în Sfânta Treime prin ascultare înaintea Tatălui, așa face și pe pământ cu noi în umanitate. Oamenii l-au tot îndemnat spre iubirea de putere dar El le-a arătat puterea iubirii. De aceea, toate neînțelegerile din această săptămână. De aici toate certurile cu fariseii. De aici lepădările apostolilor. De aici tot Ierusalimul și toată umanitatea se zbârcește înainte lui Hristos și zice: dă-te jos de pe Cruce, aratăți puterea!

Ce putere poate fi în slăbiciune se întreabă oamenii? Și vin și închei cu o idee extraordinară de la pr. Ioan Ică Jr., ideea care m-a motivat să scriu tot ce am zis azi:

Hristos pe Cruce inaugurează o ÎMPĂRĂȚIE A MIEILOR. Nu a lupilor. Nu a celor puternici. Nu a celor care vor puterea ca să facă ceva, ci a celor care se jertfesc ca El permanent, secundă de scundă în cer și pe pământ. În această Săptămână a Patimilor, Domnul Hristos vine și spune că împărăția mea nu e împărăția PUTERII ATROCE ci ÎMPĂRĂȚIA IUBIRII JERTFELNICE.

Cine vrea să-L urmeze să nu uite asta! Ce înseamnă asta? Că Hristos Domnul nu ne va da nouă creștinilor putere și bani ca să propovăuim împărăția cerurilor. Nu ne va da informații ca să subminăm adversarii creștinismului. Ci ne va da putere să ne iubim vrăjmașii și să-i convingem așa cum un miel ne convinge de blândețea sa când îl tăiem și nu spune nimic.

Fraților, noi cei botezați sunt mieii lui Hristos! După înălțarea la cer a Domnului Biserica lui Hristos începe cu 300 de ani de măcel. La propriu. Adică cu 300 de ani de persecuții permanente a creștinilor. Și cu mii de mucenici care le puteau face orice, dar ei nu renunțau în mintea și inima lor la Hristos. Sângele martirilor primelor 3 veacuri este sămânța creștinismului până azi și în veac. Citiți cartea Apocalipsei și-l veți vedea pe Hristos venind la judecată cum? Ca un miel. Și cine-l va însoți? Cei în haine albe, mieii cărora Dumnezeu le-a spălat păcatele prin sângele Lui și al lor.

Atenție prin urmare cine suntem și cui slujim! A fi miel în stare de jertfă însemnă a iubi și a-ți da viața acum pentru aproapele tău. A te nega pe tine pentru viața celuilalt. De fapt a-ți pierde viața (așa pare minții noastre), dar de fapt atunci o câștigăm.

Toată DRAMA SĂPTĂMÂNII PATIMILOR are în spate dorința de RĂZBUNARE a oamenilor. Toți vor ca Hristos să-și folosească puterea ca un super erou și să omoare toți vrăjmașii și să așeze împărăția cerurilor pe pământ. Nu e așa. Domnul nu face asta. Cel ce ESTE IUBIRE acționează doar cu iubire.

Astăzi Iisus Hristos intră ca ARHIEREU să aducă jertfă și să se aducă JERTFĂ pe SINE în mod real. Iar când mai păcătuiți și primiți iertare să nu uitați că Cineva și-a vărsat sângele pentru ca preotul să dea acea dezlegare. Preotul nu semnează o foaie de iertare a păcatelor ca un director unui angajat. Ci preotul dă mărturie de un fapt: Eu te iert pentru că Stăpânul Meu și-a dat sângele pe cruce pentru tine.

Cam atât pentru această zi.

Să mergem la denii și să căutăm să înțelegem cu Harul Domnului cine este cu adevărat Dumnezeul nostru. Să aveți seară bună și binecuvântată.

Ar mai fi multe de zis…. dar nu uitați: SUNTEM MIEI ÎNTR-O ÎMPĂRĂȚIE A MIELULUI ÎMPĂRAT.

De aceea orice ieșire de violență și putere, cu greu se armonizează cu ceea ce ne-a poruncit Hristos Domnul nostru. Câtă pocăință putem trage din această realitate? Cât plânset pentru păcatele noastre? Creștinul este un Hrisstos în lume, care face ceea ce face și El, adică se jertfește total pentru fiecare.

Eu personal, din acest punct de vedere sunt nimic, și departe de această chemare.

(Claudiu Balan)