Sfinții Împărați Constantin și Elena – unii dintre cei mai influenți oameni din istoria umanității

Hristos a înviat!

Dragilor, așa cum vă spuneam, voi face acum prezentarea despre Sfântul Împărat Constantin și Împărăteasa Elena. Diseară nu pot ține seara biblică pentru că organizăm o seară duhovnicească la Galați dedicată părintelui Ioan Iovan de la Recea.

Viața Sfântului Constantin și a mamei lui, Sfânta Elena, se confundă cu istoria creștinismului, cu istoria credinței noastre. E important s-o cunoaștem, ca să înțelegem cum a lucrat Dumnezeu în istoria umanității, ca să știm ce a fost cândva acest continent Europa.

Constantin Noica afirma că Europa ca entitate spirituală și culturală s-a născut odată cu Sinodul Ecumenic de la Niceea, din anul 325 convocat de Împăratul Constantin.

Împăratul Constantin și Împărăteasa Elena sunt numiți în acatistul lor: părinții creștinilor. Împăratul Constantin e cel care pune bazele unui nou imperiu, Imperiul Bizantin. Era același Imperiu Roman, dar care începând cu Sfântul Constantin ca împărat, va fi un imperiu creștin, și va dura 11 secole până la anul 1453 când turcii cuceresc Constantinopolul după un asediu de 40 de zile, într-o zi de marți în doar 3 ore. De aici provine expresia că marţi sunt „trei ceasuri rele”.

Imperiul Bizantin sau Bizanțul este sursa de unde am primit noi toate ale credinței: cultul ortodox (slujbe, cântări, ritual, veșminte), iconografie, arhitectură, artă, scrierile Sfinților Părinți, Scriptura, și autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Bizanțul este locul în care Creștinismul a înflorit și s-a întârit, și apoi s-a împrăștiat în întreaga lume. Toată această înflorire are la bază pe acești 2 mari oameni: Constantin și Elena.

Suntem datori să ne cunoaștem istoria credinței ca nu cumva apoi să fim păcăliți de hulitorii lui Dumnezeu și ai Bisericii că suntem înapoiați, retrograzi, că Biserica a făcut numai rău și a adus numai conflicte manipulând pe oameni pentru a le lua banii.

Să începem.

Suntem în anul 293 când Imperiul Roman, care ajunsese în maximul întinderii lui teritoriale era condus de Dioclețian. Până în acest moment cursese mult sânge de creștini din cauza persecuțiilor sângeroase ale împăraților imperiului. Împăratul de la Roma avea titlul de Pontifex Maximus, un titlu religios care-l arăta ca fiind cel mai mare între zei, și i se cuvinea închinare mai întâi decât toți.

De aceea propovăduirea creștină care anunța pe Iisus Hristos ca Împărat al cerului și al pământului deranja pe împăratul roman, căci în concepția lui, își pierdea închinătorii și chiar puterea de împărat.

V-am mai spus că este important să facem diferența între termenii de împărat și rege. Împăratul era conducător peste toată lumea, adică peste toate țările din teritoriul său. Regele era conducător doar asupra unei țări sau regiuni din imperiu. De aceea putea exista un singur ÎMPĂRAT dar mai mulți regi.

Totuși Dioclețian își dă seama că nu poate conduce un asemenea imperiu imens. Erau multe tulburări, multe amenințări de lupte cu barbarii care încercau să treacă granița, imperiul întinzându-se din Britania până-n Asia Mică și Africa de Nord, asta înseamna mii de kilometri lungime, care în acele zile se parcurgeau cu trăsura în zeci de zile.

În imperiu apăreau adesea trădări și tulburări în armată, și de aceea era nevoie de împărat ca să stabilească ordinea. Dioclețian își dă seama de această problemă și împarte imperiul pe mijloc în două, și vor fi de acum înainte Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Est.

În această hartă puteți vedea imperiul Roman împărtit în 4. De ce? Pentru că Dioclețian după ce numește 2 împărați, adică el în est și Maximianus în vest, luându-și numele de auguști, hotărăște să mai numească încă 2 persoane regente, care să se supună auguștilor, numiți caesari. Cei 2 cezari erau Constanțiu, tatăl sfântului Constantin, în vest și Galeriu în est. Ei erau împărați-juniori într-un fel, aveau oarecare putere, și erau pregătiți pentru ca pe viitor dacă unul din auguști moare să preai puterea, pentru a se evita tulburările și revoltele care apăreau în armată imediat după moartea unui împărat.

Constanțiu moare, și ajunge cezar în vest chiar fiul lui, Sfântul Constantin. Această conducere de 2 auguști cu 2 cezari se numea tetrarhie de la cifra 4 în limba greacă. Tetrarhia nu a durat mult întrucât au apărut tulburări între cei 4 conducători.

După mai multe lupte Sfântul Constantin ajunge să fie august în Imperiul Roman de Apus. Dar asta după ce în lupta decisivă împotriva lui Maxențiu de la Podul Milvius din Italia iese câștigător. Înainte de această luptă are o vedenie în care vede pe cer semnul crucii și aude un glas prin care i se spune că: „Prin acest semn vei învinge”. A fost o intervenție directă a Domnului Iisus Hristos în istorie. Așa cum a făcut-o și cu Sfântul Apostol Pavel.

O să vedeți cum toată înflorirea creștinismului se face sub acest semn victorios al crucii lui Hristos adus ca însemn oficial în imperiu de Sfântul Constantin. Această vedenie pe care o are Sfântul Constantin este decisivă pentru istoria umanității și restructurează umanitatea și felul vieții oamenilor.

Sfântul Constantin pune acest semn pe steagurile lui de luptă și învinge pe Maxențiu, devenind împărat în apus. Istoricul Eusebiu de Cezareea povestește toate acestea în scrierile lui, dar asta direct din discuția cu Împăratul Constantin. El însuși a povestit această vedenie. După victorie Sfântul Constantin intră în Roma și zidește în mijlocul ei o cruce mare pe care pune aceste cuvinte: „in hoc signo vinces”. Adică exact cuvintele pe care i le spuse Domnul Hristos înainte de luptă.

Gândiți-vă suntem la un punct în care majoritatea populației imperiului era păgână, era plină de temple idolești, de jertfe și libații aduse zeilor. Suntem într-un moment când creștinii încă erau persecutați. Creștinii stăteau ascunși, se manifestau religios în case private, în catacombe, în locuri departe de cetate… Creștinii nu aveau voie să lucreze în administrația imperială, nici în casele nobililor. Creștinismul era religio ilicita. Adică o religie interzisă. Și totuși împăratul face un gest extraordinar pune în centrul Romei, capitala imperiului, crucea lui Hristos.

De acum și de aici lucrurile se vor schimbe radical în in împeriu și pentru viitoarea Europă modernă. Trebuie să știți că la acel moment Sf. Constantin nu era botezat, nu știa foarte multe despre Hristos și credința creștinilor. De altfel el se botează pe patul de moarte. Vă voi povesti mai încolo detalii.

Viața Sfântului Constantin nu e viața tipică a unui sfânt cuvios, sau așa cum ne închipuim noi sfințenia, ci e viața unui om care trece de la păgânism la adevărata credința cu fiecare zi a vieții sale, cu fiecare faptă mare pe care o face pentru umanitate. Părintele Constantin Coman ne învăța la facultate că un sfânt este un om prin care Dumnezeu a lucrat providențial în istoria umanității.

Constantin este unul dintre oamenii providențiali din toată istoria lumii. La anul 313 Sf. Constantin dă un edict de eliberare a creștinilor, numit și Edictul de la Milan, căci acolo s-a scris. Prin acest edict împăratul hotăra ca de acum înainte creștinii să se manifeste liberi în imperiu. Să poată avea bisericile lor, să se poată ruga nestingheriți la Dumnezeul lor, să se poată organiza administrativ în acest sens. Permitea creștinilor să poată lucra în administrația imperiului sau în casele nobililor. Dar nu interzicea prin acest edict credința păgânilor, nu le distrugea templele, nu le impunea cu forța creștinismul. Ci doar oferea libertate creștinilor.Iar de acum înainte va susține creștinismul și Biserica lui Hristos cât va putea de mult.

În anul 324 Constantin învinge și pe augustul din răsărit și devine împărat a tot imperiu. Dispare tetrarhia, și reunește tot imperiu sub puterea sa. Și ia o decizie extraordinară, care poate nu ar fi luat-o niciun împărat fără inspirația lui Dumnezeu: mută capitala de la Roma la Bizanț. BIzanțul era un orășel vechi pe malul strâmtorii Bosfor, în estul Europei la granița cu Asia mică.

De ce face acest lucru?

Pentru că aici în este erau cele mai multe lupte cu barbarii și împăratul trebuia să fie aproape ca să conducă strategic armata și s-o motiveze. Aici în zona de est a imperiului erau resursele mai mari din punct de vedere economic. În est erau principalele structuri economice. Aici erau orașele importante ale lumii antice. Majoritatea intelectualilor, artiștilor, filozofilor (gânditorilor) veneau de obicei din est. Bizanțul era într-o zonă cu o densitate mai mare a populației. Constantin hotărăște să zidească aici Noua Romă. Bizanțul era o cetate care este foarte ușor de apărat, având 2 granițe pe apă și un teritoriu îngust pe uscat, greu accesibil dușmanilor.

Așa se face că Bizanțul, sau Constantinopolul (orașul lui Constantin, așa cum se va numi mai târziu, Istanbulul de astăzi) a rezistat 1100 de ani necucerită. Sfântul Constantin a zidit această cetate cu noua gândire, fiind o cetate creștină pe care el a închinat-o Maicii Domnului. Noua Romă, Bizanțul era plin de însemne creștine, printre care Biserica Sfânta Sofia și Biserica Sfânta Irina, primele mari catedrale creștine din istoria lumii.

Sf. Constantin face multe reforme în imperiu, de la partea militară, fiscală, administrativă până la partea religioasă.

Sfântul Constantin e primul care instaurează ziua de duminică zi de odihnă în tot imperiu. Zi în care inclusiv soldații participau la slujbele creștine. Ce decizie extraordinară pentru întreaga lume modernă! pe care o resimțim direct și azi în viața de zi cu zi. Duminica era ziua Învierii lui Hristos, Împăratul împăratului Constantin.

Înainte de mutarea la Bizanț, construieşte locaşuri de cult la Roma, palatul de la Lateran este oferit episcopului, în timp ce o mare bazilică este construită pe colina Vaticanului, deasupra locului moaştelor Sfântului Apostol Petru. Prin convertirea lui Constantin la creștinism s-au modificat și raporturile dintre Biserică și Stat.

Socotindu-se slujitorul lui Dumnezeu, responsabil în fața Lui de buna rânduială în Biserică, el nu a ezitat niciodată să intervină în treburile acesteia în mod hotărâtor, cum a fost în cazul convocării Primului Sinod de la Niceea, din 325. El a creat precedentul după care numai împăratul putea să convoace un Sinod Ecumenic, iar Biserica a acceptat autoritatea sa fără discuție.

Într-o perioadă de mare erezie ariană, în care Arie zicea că Iisus Hristos nu e Dumnezeu ci e doar creatură, creștinii se tulburau mult. Inspirat de Dumnezeu, Sf. Constantin hotărăște și convoacă oficial în jur de 300 de episcopi și sfinți părinți ai Bisericii pentru a statornici adevărul și a aduce pace între oameni. De acum înainte această modalitate de a convoca un sinod de către împărat va deveni normă, și un obicei extraordinar de tranșa tulburările dogmatice și canonice dintre oameni.

Constantin garanta celor slabi protecţia sa împotriva abuzurilor săvârşite de oficialii şi funcţionarii statului roman. A cerut astfel distribuirea de bani, alimente și îmbrăcăminte părinților săraci din Italia și Africa. În 334, când foametea a lovit Siria, a cerut să fie împărțite alimente prin intermediul bisericilor.

În 326 au fost date o serie de legi care subliniau caracterul sfânt al căsătoriei

Răstignirea ca modalitate de execuție a fost interzisă, la fel și zdrobirea fluierelor picioarelor și arderea cu fierul roșu

Criminalii nu trebuiau înfierați (condamanți la moarte, blamați definitiv) pe față deoarece chipul este „modelat după frumusețea cerească”.

Abandonarea copiilor mici era interzisă

El este primul împărat roman care pune în legislaţia sa etica creştină şi va menţiona Biserica creştină cu reverenţă în actele sale imperiale.

A cheltuit sume importante pe ajutoarele date bisericilor, pe proiectele de construcții și pe darurile generoase oferite unor persoane particulare sau grupuri.

A fost primul împărat din istorie care a creat orfelinate și aziluri de bătrâni, îmbunătățind și condițiile din închisori.

Au fost eliberați creștinii întemnițați și a restituit averile creștinilor persecutați, a construit Biserica Învierii din Ierusalim.

A fost primul împărat care bate monedă cu monogramă creștină.

Prin Sfântul Constantin se transformă tot imperiul și funcționarea lui începe să se facă pe repere creștine. Biserica Creștină înflorește și mii de oameni se botează, se construiesc sute de biserici. Cultul creștin devine încet încet credința oficială a imperiului în anii ce vor urma, și de altfel toată Europa va deveni creștină, așa cum este și astăzi.

Este extraordinar ce a făcut acest mare sfânt! Astăzi toată țările din Europa sunt creștine (cel puțin teoretic). Europenii încreștinând și americile și Africa și o mică parte din Asia.

Sfânta Elena a fost trimisă de Sfântul Constantin la Ierusalim să caute crucea Domnului Hristos pe locul Golgotei. Și află 3 cruci, și pe una din ele o atinge de un om mort care învie pe loc, astfel dându-și seama toți că aceasta e crucea lui Hristos cel Înviat. Sf. Elena construiește o biserică mare pe locul mormântului Domnului la Ierusalim și încă 17 biserici în locurile sfinte ale vieții Domnului.

Datorită Sfintei Elena, Ierusalimul devine loc de pelerinaj mondial în toate istoria până astăzi inclusiv.

Gândiți-vă, 18 biserici construite de Sfânta Elena în Țara Sfântă. Ce evlavie aveau acești oameni! Ce trăire sfântă era în inima lor! Ce frumos și-a făcut Dumnezeu prin acești 2 oameni toate voile Lui!

Sfântul Constantin capătă pe patul de moarte o boală grea, lepra. Caută vindecare la medicii lui și i se recomandă de medicii păgâni din jurul lui să facă baie în sânge cald de prunci pentru a se vindeca. Astfel cheamă la palat sute de copii mici cu mamele lor, care urmau să fie uciși pentru vindecare lui. Când vede afară suferința enormă a mamelor își dă seama ce sfat diavolesc a primit, și liberează pe toate mamele și pe copilașii lor.

Astfel Sfântului Constantin îi apar în vis Sfinții Apostoli Petru și Pavel care-i recomandă să meargă la Sfântul Episcop Silvestru ca să-i arate adevărata baie care-l va vindeca. Sfântul Silvestru îl botează pe Împăratul Constantin care se vindecă pe loc. Și mărturisește că în timpul botezului a simțit o mână de sus care L-a atins. Sfântul Silvestru l-a îndemnat la pocăință și post înainte de botez, și Sf. Constantin le-a îndeplinit întocmai.

Ar fi multe de zis… O istorie atât de tulburată dar și atât de frumoasă. Începuturile Bisericii Ortodoxe în Bizanț… Bisericii Creștine… căci era atunci o singură Biserică, până când o parte s-a rupt la anul 1054.

Sf. Constantin moarte la anul 337 în Nicomidia chiar imediat la câteva zile de la botez. Cam atât despre acești mari oameni ai istoriei.

La mulți ani! celor care le purtați numele.

Să le purtați și faptele!

Să faceți și voi pentru Biserica lui Hristos ceea ce ei au făcut.

Doamne ajută!

Cât de mult a lucrat Dumnezeu prin acești 2 oameni, Constantin și Elena, părinții creștinilor!

(Claudiu Balan)