Cinstitele Patimi au răsărit lumii în această zi ca niște lumini de mântuire

Dragilor, deja de aseară au început deniile, acele slujbe minunate care se fac în special în Postul Mare în Săptămâna Patimilor. Denia este defapt o utrenie săvârșită seara. Teoretic denia se făcea undeva înainte de miezul nopții și trecea în ziua următoare… Dar asta în mănăstiri. La noi mirenii, pentru că suntem mai puturoși se face seara la o oră acceptabilă.

Începând de aseară a început să se cânte la strană cântare: „Iată Mirele vine”.

“Iată, Mirele vine în miezul nopții
Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te îngreuiezi
Ca să nu te dai morții
Și afară de Împărație să te încui
Ci te deșteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Ești Dumnezeul nostru,
Cu folosințele celor fără de trupuri (Pentru Născătoarea de Dumnezeu)
Miluiește-ne pe noi!”

Începe noaptea acestei lumi…

Căci noapte este răutatea oamenilor care răstignesc pe Creatorul lor.

Începe acea perioadă în care Domnul Însuși ne îndeamnă să priveghem mai mult decât de obicei, adică se ne rugăm mai mult. Să ne gândim mai mult la tot ce i S-a întâmplat Lui, și să luam toate ca pentru sufletul nostru.

În Săptămâna Patimilor veți auzi multe cântări, și multe citiri din Evanghelii care-i vor acuza pe evrei că L-au răstignit pe Domnul Hristos. Și așa și este, dar și noi Îl răstignim în fiecare moment când păcătuim. Căci zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: Hristos stă răstignit pe Cruce pâna la sfârșitul lumii, până când ultimul păcătos va avea șansa să se pocăiască de păcatele Sale.

În toate această săptămână să vă gândiți când auziți de Patimile Domnului la cât este de respins El astăzi între oameni. Batjocorirea și răstignirea lui Iisus Hristos au ca mișcare sufletească în interiorul oamenilor: mândria omului care-L respinge pe Dumnezeu, pentru că zice că se poate descurca și singur.

Gândiți-vă cum e astăzi! Cât de primit este astăzi Hristos în lumea aceasta globalizată, în conducerea țării noastre, în școlile și universitățile noastre, în societatea noastră, în spațiul public, în economie, în cultură (muzică, literatură, pictură, poezie) etc.?

Sf. Nicolae Velimirovici spune de acum vreo 70 de ani: Europa L-a scos afară pe Hristos în mod oficial din toate ale ei. Doar oamenii îl primesc personal în inimile lor, dar la nivelul instituțiilor astăzi Dumnezeu nu mai este menționat în niciun act, în niciun fel aproape.

Omul declară sus și tare că se descurcă singur.

Mai gândiți-vă în această săptămână la ce păcate aveți, cumulați-le, și gândiți-vă că această mulțime đe păcate este tot ceea ce ființa ta respinge pe Dumnezeu. Această mulțime de păcate este gloata de oameni care a strigat înaintea lui PIlat: Răstginește-L! Această mulțime a fost cea care a mandatat pe câțiva să-L biciuiască pe Hristos, să-L scuipe, să-L batjocorească, și apoi să-L omoare.

Iată ce spune o cântare în ziua de astăzi:

„Cinstitele Patimi au răsărit lumii în această zi ca niște lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primește a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om.”

Semințele acestui gând de a Se lăsa răstignit au apărut încă dinainte de facerea lumii, căci spune Sf. Ap. Petru că Iisus Hristos este Mielul cel înjunghiat înainte de facerea lumii. Dumnezeu a hotărât ca Fiul Să se întrupeze la un moment dat și să se facă om ca pe om să-L îndumnezeiască.

Semințele acestui gând au fost sădite în istoria omenirii prin toată lucrarea lui Dumnezeu cu aleșii lui, despre care citim în Scriptură: Abel, Noe, Avraam, Isaac, Iacob, Iosif, David, Solomon, Ilie, Enoh, Elisei, Isaia, Ieremia, Iov, Iezechiel și toți până la Hristos.

Astăzi au început să dea spic aceste semințe….

Astăzi au răsărit aceste Patimi… ca unele ce au fost „udate” de Tatăl de la începutul lumii cu multă grijă și atenție. Căci Grădinarul cel Mare a pregătit grădinii LEAC vindecător pentru boala ce a cuprins-o.

Patimile ce răsar, au fost „udate” și cu otrava răutății oamenilor… Diavolul a semănat neghină printre sămânța bună.

Auziți ce mai spune o altă cântare de astăzi:

„Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup și mergi să fii ucis de oamenii fără de lege, judecând judecata noastră cu Patima Ta!” Pentru aceasta laudă, mărire și slavă înălțând puterii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ție”

Ce înțelepciune are Dumnezeu! Ce smerenie infinită! Creatorul și Judecătorul lumii este adus la judecată de cei pe care i-a făcut! Dar El judecă judecata noastră cu Patima Sa! Acesta e răspunsul Domnului la răutatea oamenilor: Capul plecat pe cruce, tăcerea, mâinile întinse a îmbrățișare, și rugăciunea de cerere a iertării noastre către Tatăl: „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!”

O altă cântare zice așa:

„Grăbindu-Se lisus sa pătimească de bunăvoie pentru lume, S-a dus împreună cu ucenicii Săi în cetatea Ierusalimului, spre Patima cea de bunavoie, pe care a venit să o pătimească.”

Domnul se grăbește să ne arate Învierea Sa și Slava Sa cea mare plină de dragoste. Abia așteaptă Iisus să aprindă în apostoli și în lume focul dragostei dumnezeiești prin trimiterea Duhului Sfânt! Căci acest Iisus este Cel despre care a zis Ioan Botezătorul că botează cu Duh Sfânt și cu foc!

Abia așteaptă să ne arate Iisus că răutatea noastre este pentru El o picătură de otravă în oceanul curat și infinit al dragostei Sale….

În această săptămâna vom vedea cum Iisus Hristos împlinește în faptă toate poruncile pe care le-a lăsat nouă spre împlinire! Ca să nu fie acuzat că doar zice și nu face! De la ascultarea necondiționată de Tatăl, la împlinirea legii vechi până la iubirea vrăjmașilor, Iisus Hristos dovedește prin fapte că toate sunt cu putință omului cu Dumnezeu.

Biserica și Sfinții trimit strigăt de luptă către noi toți, ca să ne pregătim sufletele și să-L însoțim pe Domnul în Patima Sa:

„Alipindu-ne de Domnul, Care se sârguieşte să pătimească toate, să fim gata spre batjocură, spre scuipare si spre ocară, ca împreună să ne slävim, credincioşilor, cu preacuratele Lui Patimi.”

Singura șansă a noastră, a umanității este să ne curățim, dacă El se va lăsa zdrobit sub răutatea noastră, și ne va adăpa cu sângele Său cald.

Iată ce frumos spun cântările Bisericii:

„Flämânzit-a de mântuirea oamenilor Hristos Dumnezeul meu, El, Care este pâinea vieții. Pentru aceasta venind la smochin, adică la adunarea cea neroditoare, care era acoperită cu frunzele legii, dacă a văzut-o, a blestemat-o.”

Acum începe aprinderea focului dumnezeiesc al dragostei în lume! Acum Iisus Hristos prin Patima și Învierea Sa va vărsa în lume izvoarele focului curățitor al Harului!

Gata. Ajunge. Iudeii au batjocorit destul credința. Arhiereii și cărturarii și-au bătut joc destul de legea lui Dumnezeu. Creatorul blesteamă sinagoga. Creatorul arată nefolositoare și plină de viclenie slujirea la templu a preoților Lui… Domnul intervine decisiv în istoria Israelului și a omenirii.

Cântările Bisericii sunt absolut încântătoare…. ia uitați ce ironice dar în același timp ce adevărate:

„Pregătește-ți, Iudee, pe preoții tăi, gătește-ți măinile spre uciderea lui Dumnezeu: că iată, a venit blând și liniștit spre Patimă, Cel ce este mielul și păstorul noatru, Hristos, Împăratul lui Israel.”

În această zi Biserica a rânduit să prăznuim două lucruri:

1. Pe Iosif cel frumos, fiul lui Iacov (Israel) care este simbolul de neegalat al lui Hristos
2. Smochinul cel neroditor blestemat de Iisus Hristos.

Despre Iosif v-am vorbit chiar în ultimele prezentări audio la cartea Facerii… și știți cât de mare este.

Iosif este unul din ce 12 copiii ai lui Iacov (numit mai apoi Israel), care a fost pizmuit de frații săi și au încercat să-l omoare. Apoi unul din frați Iuda, a zis că mai bine să-l vândă ca sclav și să ia bani pe el, decât să-l omoare.

Și pe când erau cu toții cu turmele de oi departe de casă și de tatăl lor la câteva zile, l-au aruncat pe Iosif într-o fântănă secată ca să-l omoare.

Așa cum și Iisus Hristos va coborî în adâncul iadului….

Apoi au zis că decât să-l omoare mai bine să-l vândă, la ideea lui Iuda, fratele lui, și l-au vândut pe 20 de arginți. Așa cum Domnul Hristos va fi vândut tot de un alt Iuda, dar cu 30 de arginți.

Frații lui Iosif au luat haina lui, au tăiat un miel, au muiat haina în sânge și au dus-o lui Iacov ca să-i spună că fiul lui drag și mult iubit (motiv al invidiei lor) a fost omorât de un animal sălbatic.

Aceasta s-a făcut ca o prefigurarea a morții pe cruce a lui Iisus Hristos care S-a adus pe Sine ca un miel spre junghiere.

Iacov când a văzut a început să plângă tare și să se tânguiască că mult îl iubea pe Iosif. Dar nu știa că acest fiu omorât avea să fie SLAVA LUI cea mai mare. Acest fiu pe care-l credea mort avea să fie izbăvirea de la moarte a întregii lui familii și a întregului pământ.

Așa cum Iisus Hristos omorât de frații lui evrei avea să fie izbăvirea de la moarte a întregului Israel și a întregului Univers.

Iată ce zice o cântare de astăzi:

„Iacov plângea pentru lipsa lui Iosif, și viteazul [Iosif] ședea în căruță, ca un împărat fiind cinstit; că plăcerilor egiptencei atunci nefăcându-se rob, s-a mărit în schimb de la Cel ce vede inimile oamenilor și dă cunună nestricăcioasă.”

Pe când Iacov îl plângea pe Iosif, era în curs un mare plan a lui Dumnezeu. Iosif ajunge sclav în casa boierului Putifar, dar Domnul era cu el. Peste puțin timp Iosif, harnic, cinstit și înțelept ajunge să fie pus de Putifar stăpân al întregii lui case. Administrator al averilor lui…

Femeia lui Putifar, văzând frumusețea trupească a lui Iosif, îl ispitește spre păcat, și sare asupra lui, dar Iosif nu păcătuiește, cinstind pe Dumnezeu și pe stăpânul casei în care locuia, și fuge. Femeia îi prinde haina și-l lasă gol pe Iosif. Și zic Sfinții Părinți că Iosif fuge gol din fața egiptencei, dar nu rușinat.

Așa cum Adam după săvârșirea păcatului cu Eva (mâncând din pomul oprit) s-a văzut pe sine gol și rușinat.

Iosif este chipul lui Hristos, al doilea Adam. Iosif nu mai ascultă glasul femeii ci al lui Dumnezeu!

Iosif alege fecioria și ascultarea de Dumnezeu, nu plăcerea păcatelor și sfatul diavolului. De aceea Dumnezeu mult l-a cinstit.

Iisus Hristos este chipul adevărat și neștirbit al FECIORIEI. Fecioria, adica curăția desăvârșită a sufletului… Nevinovăția și fidelitatea față de Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos va fi Cel care nu va greși cu nimic niciodată. Este Unul-Sfânt, singurul fără de păcat.

Iosif ajunge prin tâlcuirea visului lui Faraon să fie stăpân peste întreg Egiptul, și după cei 7 ani de foame, ajunge stăpân peste întreaga lume, căci Egiptul era cea mai mare putere la acel moment.

Iosif știind viitorul, reușește să facă provizii mari pentru Egipt înainte de cei 7 ani de foamete, iar când necazul a venit, din  lumea întreagă veneau în Egipt să cumpere grâu plătind cu aur.

Iosif va fi cel care va da pâine întregii lumi, așa cum Hristos își va da Trupul și Sângele Său pentru lume, zicând că este adevărata Pâine și adevărata băutură.

Așa cum Iacov l-a plâns pe Iosif în zadar, așa și noi să nu-L plângem pe Hristos în această Săptămână Mare, ci pe noi înșine și păcatele noastre și ale lumii întregi. Căci Domnul era cu acest Hristos răstignit ca un tâlhar, și El a ajuns prin Cruce și Înviere: ÎMPĂRAT A TOATE ȘI DOMN!

Povestea absolut fascinantă al lui Iosif o găsiți în cartea Facerii din Biblie, capitolele:  37-50.

Tot astăzi Biserica face pomenire de smochinul pe care Domnul Hristos l-a blestemat negâsind fructe în el. De ce? Ca să arate iudeilor că El numai bine le-a făcut de când a ieșit la propovăduire: vindecări, exorcizări, minuni, propovăduire, înmulțirea pâinilor, mângâieri, etc.

Dar Domnul Hristos avea și puterea să pedepsească. Dar nu a folosit-o față de evrei. Căci de aceea blestemă smochinul și acela se usucă într-o secundă! Ca să arate evreilor că de-ar fi vrut i-ar fi pedepsit pe toți atunci pe loc pentru multa lor necredință și răutate.

Dar nu a făcut-o! ci a ales calea smereniei….

… a ales să-i convingă cu iubire….

Smochinul neroditor aduce aminte și de pomul din care a mâncat Adam și Eva… Zic sfinții că era un smochin și frunzele cu care ei s-au îmbrăcat rușinați că ar fi goi, erau de smochin. Astăzi ne aducem aminte de tot păcatul nostru. Pentru că astăzi vedem pe Hristos plecând cu putere spre Patimă ca să curățească acest păcat al nostru, și al întregii umanități.

„Nelucrarea celor bune s-a asemanat smochinului; deci să ne ferim de aceasta, ca să nu ne uscăm ca şi acela atunci, care mai înainte însemna sinagoga, ce se acoperea cu frunze.”

Nerodirea smochinului aduce aminte și de evrei care deși au primit toate de la Domnul: profeții, minuni, putere, descoperiri, n-au cunoscut pe Hristos.

Domnul binevoiește să ia din mâinile evreilor cunoștința și s-o dea păgânilor…. celor ce nu știau nimic… Adică nouă românilor și altor neamuri care am trăit în întuneric…

Cam atât pentru ziua de astăzi.

(Claudiu Balan)