Vorbirea omului cu Dumnezeu față către față (marți, 9 ian. 2018)

Poate vă miră că începem serile biblice cu discuții generale despre Sfânta Scriptură, dar o să vedeți cât sunt de importante și cât de mult vă va ajuta pentru a percepe mesajul corect.

Tema din seara aceasta este: „Vorbirea omului cu Dumnezeu față către față”.

De ce avem Scriptura?  Ce este ea? La ce trebuie s-o folosim.

Știm cu toții că în ea se află cuvântul lui Dumnezeu și că de acolo putem afla poruncile Lui și chiar Viața Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.

Sfântul Ioan Gură de Aur a zis frumos că Biblia este o scrisoare  de dragoste a lui Dumnezeu către noi.

Dar scrisoarea presupune o distanță între destinatar și expeditor. De unde această distanță? De ce nu ar vrea Dumnezeu să vorbească cu mine față către față? De ce prin Scripturi?

Cine a creat distanța aceasta între om și Dumnezeu? O să vedem că distanța această nu este una fizică, pentru că Dumnezeu e pretutindeni, ci o distanță între inima mea și inima Domnului. O distanță impusă de voința omului.

La început nu a fost așa.

Părintele Dumitru Stăniloae spune frumos, parafrezez, că „Spațiul este lăsat de Dumnezeu pentru ca oamenii să aibă libertatea de a se depărta unii de alții atunci când nu se iubesc.” Și să depășească distanța atunci când le este dor unul de altul.

Dumnezeu a fost deacord ca omul să se poată depărta de El. Și de la început a hotărât ca omul să fie liber. Cât de liber? Atât de liber, încât să-și poată nega chiar și Creatorul.

Acum să revenim puțin la început.

Dacă ați citit capitolul 1 de la Facere ați văzut că Dumnezeu l-a făcut pe om și l-a așezat întru mare cinste.

După ce a creat toate prin poruncă zicând: „Să fie lumină…”

“Să fie o tărie prin mijlocul apelor… ”

„Să dea pământul din sine verdeaţă… ”

Pe om l-a creat nu prin poruncă ci prin sfat. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au făcut sfat înainte de a-l face pe om. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Facere 1, 26)

Spre deosebire de toate ale creației, omul singur primește acest măreț dar. De a fi după chipul și asemănarea Creatorului.

De aici vom porni toată discuția noastră.

Spune părintele Sofronie Saharov: „Până unde să se asemenea omul cu Dumnezeu?” Și tot el răspunde: “Până la identitate absolută.”

Dragilor, meditați la acest gând câteva minute, câteva ore… câteva zile:

Tu ești creat de Dumnezeu ca să fii ca Dumnezeu ÎNTRU TOTUL.

TOTAL.

Tot ce face Dumnezeu să poți face și tu.

Tot ce este Dumnezeu să fii și tu.

Toată atotputernicia Lui s-o ai și tu.

Toată atotștiința Lui s-o ai și tu.

Toată creativitatea și inteligența Lui nemărginită s-o ai și tu.

Dar toate acestea nu independent de El, ci cu El, în El, prin El.

De aici pleacă discuția noastră. Omul a fost creat de Dumnezeu ca un EGAL.

Omul, ar putea zice Dumnezeu: „Este un alt EU”.

Dumnezeu l-a creat pe om ca să vorbească față către față cu el. Să fie rațional ca El. Să se înțeleagă rațional prin cuvinte.  Dumnezeu l-a creat pe om ca să ajungă în comuniunea Sfintei Treimi.

Așa cum Tatăl și Fiul sunt UNA, Domnul Hristos vrea ca și eu cu El să fim una. Deci, Dumnezeu nu l-a depărtat pe om de El. L-a creat egal și vrednic de a fi UNA cu el.

Prieten, frate, soră, mamă…

„Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.” (Marcu 3, 35)

Dar totuși, înainte de cădere cum îl vedea Adam pe Dumnezeu?

Îi vedea fața?

Scriptura spune că Dumnezeu este Duh.

„Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 24)

Adică energie…

Nu este trupesc…

Nu are chip sau formă

Tot capitolul 3 de la Facere ne spune acest detaliu.

„Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.” (Fc. 3, 8)

Adam auzea glasul Domnului în rai dar față nu i-o vedea.

Adam, înainte de cădere, simțea puternic prezența lui Dumnezeu, dar nu-i vedea fața.

Sfânta Scriptură ne arată cum și după cădere Dumnezeu continuă să vorbească cu oamenii.

Astfel Domnul vorbește cu Cain. Deși era ucigaș de frate.

Iar părintele Rafail Noica spune frumos: Cât de căzută e lumea de astăzi în care trăim, dacă noi azi nu-l mai vedem pe Dumnezeu, iar Cain, un criminal vorbea cu Dumnezeu glas către glas.

Dumnezeu vorbește cu Noe.

Dumnezeu vorbește cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov.

Dumnezeu vorbește cu Moise.

Deși omul căzuse în păcate, Dumnezeu continuă să vorbească cu omul, deși în alt mod.

Mai rar.

Nu cu toți oamenii.

Nu mereu.

Nu oriunde.

Neascultarea lui Adam și a Evei impune o distanță între om și Dumnezeu.

Omul de bună voie se depărtează de Creatorul său.

Acum o să vă rog să fiți atenți la întâlnirea lui Dumnezeu cu Moise.

Și să vedeți ce se întâmplă.

Iată ce-i spune Domnul lui Moise:

18. Şi Moise a zis: „Arată-mi slava Ta! „
19. Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui şi cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura”.
20. Apoi a adăugat: „Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască”.
21. Şi iarăşi a zis Domnul: „Iată aici la Mine un loc: şezi pe stânca aceasta;
22. Când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine până voi trece;
23. Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea!”

Dar mai devreme puțin în acest capitol se zice:

„Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu părăsea cortul.” (Is. 33, 11)

Totuși, Moise nu-i vedea fața lui Dumnezeu, dar vedea semenele minunate ale întâlnirii cu el: stâlpul de nor, tunete, fulgere, lumină mare, glasul Domnului.

Cu cât istoria înainta, oamenii se depărtau de Dumnezeu, și într-un fel,  de bună voie se distanțau de El.

De aceea Dumnezeu nu mai vorbește direct cu oamenii, cum a făcut-o cu Avraam, Isaac, iacov și Moise ci începe să vorbească prin profeți.

Ce erau profeții?

Oameni din popor, aleși de Dumnezeu. Nu erau preoți. Nu erau din neamul lui Levi, cei care slujeau la templu. Dar tocmai pentru că preoții nu mai trăiau după voia Domnului și nu mai spuneau poporului cuvântul lui Dumnezeu, El rânduia profeți. Oameni simpli, aleși de Dumnezeu, care deodată apăreau în mijlocul poporului și începeau să proorocească.

Să spună ce se va întâmpla cu poporul Israel dacă nu se va îndrepta, dacă nu va lepăda idolii. Profeții dădeau și semne care urmau să se întâmple. Și când oamenii vedea că semnele prezise de ei se adevereau atunci credeau în cuvântul lor.

Și totuși unii oamenii nici de profeți nu ascultau. Și zice Domnul Hristos că poporul Său i-a omorât pe toți profeții trimiși de Dumnezeu la ei.

“Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.” Matei (23, 37)

Ultimul profet este Maleahi. Prin care Domnul vorbește poporului Său. Nici de acesta nu vor asculta.

Și de aici înainte urmează o perioadă de tăcere de 490 de ani.

De la omul creat să fie în sânul Sfintei Treimi, De la vorbirea directă a lui Dumnezeu cu omul.

Ajungem la o tăcere a Domnului de 490 de ani față de poporul Său.

De ce ? Pentru că oamenii nu-L mai vroiau pe Dumnezeu… Pentru că prin toate mijloacele ei L-au tot respins treptat… După Maleahi, următorul profet prin care vorbește Domnul este Ioan Botezătorul.

Fraților, aproape 500 de ani, Domnul se smerește și se retrage din calea poporul Său, pentru a-i lăsa singuri.

Finalul profeției lui Maleahi este următorul

„Din zilele părinţilor voştri v-aţi depărtat de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu către voi”, zice Domnul Savaot” (Maleahi 3, 7)

Iar începutul propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos suna astfel: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”

Iar „pocăiți-vă” în limba ebraică are sensul de „întoarceți-vă”

În profeția lui Maleahi se spune că Domnului îi sunt mai bine plăcute jertfele pâgânilor iranieni, decât ale poporului Său.

Domnul spune că păgânii au ajuns mai bine plăcuți decât poporul pe care Domnul l-a luat și l-a crescut de mic, cu multe minuni, semne și arătări directe.

Și ce urmează…

Dumnezeu se face Om și vine pe pământ ca să mântuiască lumea.

Dar, chiar dacă omul nu cădea, Dumnezeu tot s-ar fi făcut om.

Întruparea lui Dumnezeu ca Om nu este temporară, doar pentru a activa pe pământ, ci Domnul Iisus Hristos rămâne Om și Dumnezeu în veșnicie.

Dumnezeu cinstește atât de mult pe om și-i arată, că nu e creatură oarecare, ci El Însuși se îmbracă în firea umană și rămâne cu ea veșnic. De aici lucrurile se schimbă radical. Oamenii niciodată nu au văzut fața lui Dumnezeu.  Dar odată ce se naște pruncul Iisus, oamenii vor putea vedea chipul Celui PreaÎnalt.

Iisus Hristos este dezvăluirea, descoperirea Sfintei Treimi, a lui Dumnezeu în lume. Cine vrea să vadă pe Tatăl, se uită la Fiul Întrupat. Cine vrea să vadă pe Duhul Sfânt, se uită la Iisus Hristos. Cine vrea să se întâlnească față-n față cu Dumnezeu să se uite la Iisus Hristos.

Iisus Hristos este Dumnezeu făcut om și venit pe pământ.

Trăia printre oameni. Mânca cu ei, vorbea cu ei. Se juca cu ei. Învăța cu ei. Se ruga cu ei. Și totuși… Mulți nu L-au cunoscut ca Dumnezeu. Domnul începe să propovăduiască împărăția cerurilor abia la 30 de ani.

Până atunci nu știm dacă oamenii au înțeles Cine era El de fapt. Începutul propovăduirii este puternic.

Minuni multe. Vindecări. Predică cu un Cuvânt cu putere multă, așa cum nimeni nu le mai vorbise niciodată. Învieri din morți. Și marea și vântul ascultau de El. Oamenii încep să realizeze că au în față un mare profet… poate cel mai mare pe care l-a avut Israel.

Dar Domnul Hristos merge mai departe și spune că “Eu și Tatăl Una suntem.” (Ioan 10, 30), că „ale Tale sunt ale Mele.” (Ioan 17, 10). Începe să se identifice cu Dumnezeul Vechiului Testament, pe care ei Îl cunoșteau atât de bine… Și să spună că El e Fiul Tatălui. Că „Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine”

Le spune că El e Mesia mult așteptat. Că El este Dumnezeu.

Și totuși reacția oamenilor a fost diferită. Unii au crezut în El. Alții nu. Unii au stat față-n față cu Dumnezeu și au zis: „Tu ai demon!” (Ioan 8, 48)

Tu scoți pe demoni cu căpetenia demonilor. (Matei 12, 24)

Ce paradox!

Să stai față-n față cu Dumnezeu și să-i spui: Tu ești marele diavol!

Observați ce smerenie. Dumnezeu nu vine și se impune cu puterea Sa în fața noastră.

Nu vine să copleșească pe om și să-l distrugă cu puterea Sa pentru a-i arăta Dumnezeirea Sa.

Ci lasă fiecărei inimi spațiu și libertate de a crede… și prin credință de a urca către Dumnezeu.

De ce oare credeți că pe Muntele Tabor Domnul Hristos urcă doar cu 3 apostoli din 12.  Pentru că doar Petru, Iacob și Ioan erau pregătiți să vadă și să creadă în Dumnezeirea Lui. Pe Muntele Tabor la Schimbarea la Față omul vede FAȚA lui Dumnezeu, așa cum dintotdeauna și-a dorit S-o vadă.

Plină de slavă. Strălucind ca razele soarelui. Și nici atunci apostolii nu au înțeles foarte bine lucrurile.

Urmează Învierea.  Domnul înviază întru putere și lumină. Și începe să propovăduiască. Nu caută Să se răzbune. Nu organizează un proces al omorâtorilor lui. Ci începe să propovăduiască prin apostolii Săi iertarea la toată lumea. De acum înainte Domnul începe să vorbească lumii prin apostoli.

Dar, pentru că Dumnezeu este deja în firea umana, întrupat fiind, omul are acces la Dumnezeirea Lui.

Nu mai suntem în Vechiul Testament. Suntem în era Duhului Sfânt.

Toți îl putem vedea pe Dumnezeu, acum. Doar dacă El vrea să se descopere. Și iată ce spune Domnul:

“Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8)

Și sunt sfinți care L-au văzut pe Domnul Hristos. Sfântul Simeon Noul Teolog.

Dumnezeu Se lasă văzut doar celor care-L iubesc… celor care-i ascultă poruncile.

Iată ce spune:

“Domnul ni se va arăta nouă, dacă îi împlinim poruncile.” (Ioan 14, 21)

Dragilor, răspunsul la întrebarea din tema de azi e simplu.

Poate omul să vorbească față către față cu Dumnezeu? Nu numai că poate, dar pentru aceasta a fost creat. Sfânta Scriptură este o scrisoară de iubire a lui Dumnezeu către omul căzut. Către noi cei care nu-L cunoaștem bine. Scriptura este gândul lui Dumnezeu pentru noi. Scriptura ne descoperă planul lui Dumnezeu pentru noi.

Scriptura ne arată ce suntem și pentru ce am fost creați. Dar tot Scriptura ne învață și cum putem să ajungem acolo.

„Dincolo de o simplă carte cu revelații transcendente sau învățături morale, ea apare ca o expresie și un instrument esențial în realizarea planului lui Dumnezeu cu umanitatea început prin Israel și împlinit în Iisus cel răstignit și înviat.” (Pr. Ioan Ică Jr.)

Sfânta Scriptură începe cu Facerea omului și se termină cu Apocalipsa (finalul omului).

Un final în multe păcate… Dar un final în care Dumnezeu iese învingător și încearcă ca până atunci pe toți să-i câștige. Să-i mântuiască. Dacă vor vrea.

Încă câteva gânduri și închei.

De ce Dumnezeu stă ascuns și nu se lasă văzut?

Dacă omul, așa cum este el azi, căzut în păcat, ar vedea pe Dumnezeu, s-ar teme să facă păcatul…

Dar ar vrea să-l facă.  Ar tânji să facă păcatul… S-ar teme de Dumnezeu dar nu L-ar iubi pe Dumnezeu, considerându-l un POLIȚIST care stă la pândă să ne pedepsească

De aceea, Dumnezeu stă ascuns, pentru ca omul în libertatea lui să vină către El.

Dacă Dumnezeu e nevăzut, asta se întâmplă pentru refuzul lumii de a-L primi.

Sfânta Scriptură este jurnalul nostru de drum. Este GPS-ul nostru către Creator. Este istoria unui popor prin care Dumnezeu a făcut lucruri mari, și prin care ne dă și nouă multe povețe.

Cam atât.

Am promis că în fiecare seară vă voi spune și o dogmă. O învățătură de credință.

Ființa lui Dumnezeu este inaccesibilă omului.

Nimeni nu poate să-L descopere pe Dumnezeu, dacă El nu se revelează pe Sine. Nimeni nu poate pătrunde în Dumnezeu. Nimeni nu poate invada ființa lui Dumnezeu, și nici “scotoci”, nici a contempla, dacă Dumnezeu nu Se lasă descoperit.

Toată Scriptura este o revelație a lui Dumnezeu către oameni.

(Claudiu Balan)