Sărbătoare e momentul maxim de deschidere a omului către Dumnezeu și a omului către om
Dragilor în această seară vreau să vă vorbesc despre sărbătoare. De ce ne plac nouă atât de mult sărbătorile? Și mai ales cele de iarnă? Și mai ales Crăciunul? Care este taina sărbătorii?
Să începem.
V-ați gândit vreodată cine a împărțit timpul vieții noastre în cicluri de câte 7 zile? De ce nu 10 zile? Știm că 24 de ore este timpul necesar pământului să facă o rotație în jurul axei sale. Știm că 365 de zile este timpul necesar ca soarele să se-nvârtă în jurul pământului într-o rotație completă. O lună de zile este echivalentul ciclului fazelor lunii și durează aproximativ 29.53 de zile. Deci ziua, luna și anul sunt practic date înscrise material în Creație, prin soare, lună și pământ.
Dar săptămâna nu are un corespondent direct în partea materială. Dumnezeu este cel ce a împărțit timpul în 7 zile, căci el a creat lumea în 6 zile și în a 7-a S-a odihinit de toate câte a făcut. Cartea Facerii din Scriptură ne dă mărturie despre aceasta. Dintre toate ale lumii create, Dumnezeu sfințește mai întâi ziua a 7-a, adică sâmbăta. Și dă oamenilor poruncă să facă asemenea Lui, adică 6 zile să lucreze și a 7-a să se odihnească. Ziua a 7-a e zi închinată Domnului. E ziua când omul își aduce aminte de originile sale, de sensurile sale pe pământ, de Creatorul său.
Sâmbăta a fost așezată de Dumnezeu ca zi de sărbătoare într-o săptămână. Deci din start, a 7-a parte a timpului vieții noastre este sărbătoare. Așa a rânduit Dumnezeu. Una din cele 10 porunci date de Dumnezeu evreilor era să păzească ziua a 7-a. Păzirea sărbătorilor e poruncă dragilor. Pe lângă această sâmbăta, ca sărbătoare a săptămânii, Dumnezeu a mai adăugat 3 sărbători anuale la evrei. Prima și cea mai mare era Paștile, când ei sărbătoreau ieșirea lor din sclavia Egiptului, prin minuni mari pe care Dumnezeu le-a făcut cu ei: cele 10 plăgi, salvarea celor întâi născuți ai lor, trecerea prin Marea Roșie, călătoria prin deșert, mana plouată din cer, etc. Paștile a fost și este ce mai mare sărbătoare a evreilor astăzi (și a creștinilor) și le readuce aminte de cât de mult i-a iubit Dumnezeu și ce mari lucruri a făcut în neamul lor.
În creștinism sâmbăta, ca zi de odihnă și sărbătoare, ca zi de ritual (slujbă) și jertfă a fost înlocuită cu ziua Învierii, care este duminica. La această s-a adăugat sărbătorea Învierii, apoi a Nașterii Domnului, apoi a Botezului, a Înălțării la cer, Schimbării la față… și tot așa… Apoi s-au adăugat sărbătorile dedicate Maicii Domnului și sfinților…
Dar să vedem ce înțelepciune mare este în ziua de sărbătoare inventată de Dumnezeu și rânduiată timpului istoric al vieții noastre.
Sărbătorile în general erau, prin urmare, momente de trăire spirituală maximă. Democrit spunea: “o viaţă fără sărbători este un drum lung fără popasuri”. Avem nevoie de sărbători în timpul vieții noastre, ca de niște popasuri duhovnicești. Căci omul n-a fost creat să muncească…. ci să contemple pe Dumnezeu și Creația…
Sărbătoarea e momentul când toți oamenii își amintesc de același eveniment și sărbătoresc aceeași persoană. La noi românii, toate sărbătorile sunt creștin-ortodoxe și în toate sărbătorim pe Dumnezeu. În sărbătoare ne aducem aminte de Dumnezeul nostru drag și de lucrările lui între noi.
“Sărbătoarea este sentimentul luminos al împărtăşirii tuturora din acelaş sens, care ajunge să umple toată realitatea concepută ca o nesfârşită ordine providenţială.”
“Sărbătoarea este existenţa unificată şi transfigurată.”
“În sărbătoare transcendentul se coboară si se arată oarecum în lume, făcându-i pe muritori să-i simtă prezenţa, să bănuiască fâlfâitul inefabil de aripi al marelui duh nevăzut. Sau, dimpotrivă, lumii istorice i se dă privilegiul de a fi ridicată, printr’o translaţie spirituală, către împărăţia luminii extatice a transcendentului.”
„În timpul sărbătorii, creştinul simte pământul boltindu-se spre cer sau i se pare că-i înregistrează largi palpitări spirituale.”
„Sărbătoarea devine un moment de finalitate, fără a fi totuşi un sfârşit, e ca un ideal realizat, căruia nu i se ridică farmecul, e o tendinţă de fuziune a realului prezent cu idealul.”
„Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă şi calmă, ca pe o trecere sub arcul de triumf al cosmosului, în bună tovărăşie cu geniile bune ale existenţei şi sub raza paternă a Divinităţii.”
„Sărbătoarea e o deschidere către transcendent, ceeace aduce vieţii harul unei blânde şi prestigioase sublimări. Ea este o anticipare pământeană a raiului.”
Sărbătoare e momentul maxim de deschidere a omului către Dumnezeu și a omului către om.
„Sărbătoarea este ieşire din cotidian, este un mecanism de reorganizare totală a existenţei.”
„Sărbătoarea este comuniunea omului cu transcendentul, cu lumea animală şi cea vegetală, cu natura cosmică, cu divinitatea, şi nu în ultimul rând cu sine însuşi.”
Sărbătoarea îl întoarce pe om de la înțelesurile de jos ale existenței sale: mâncare, băutură, haine, plăceri trupești, bogăție, slavă lumească, etc. și-l pune în fața înțelesurilor înalte ale vieții, înțelesurilor duhovnicești. Sărbătoarea îi arată omului cine este de fapt.
„Sărbătorile sunt indispensabile în viaţa eului individual, în viaţa culturii, în sfârşit în viaţa comunităţii sociale în forma ei cea mai tipică: etnicul. Pentru eu, sărbătoarea e desrobirea din răul existenţei.”
Sărbătoarea îi pune pe oameni împreună…. Sărbătoarea și pregătirea pentru sărbătoare aplanează conflictele… și crează disponibilitate omului spre a iubi.
„Este evident faptul că trebuie aplanate conflictele şi totodată rezolvate pentru totdeauna până în momentul în care se păşeşte în “timpul bun” al sărbătorilor (Nicolau, 1998: 15). Este refuzat orice tip de dezacord pe care insul îl poate avea în raport cu sine, dar mai ales cu întreaga comunitate.”
Irina Nicolau ne spune care sunt cele trei mari funcţii ale oricărei sărbători:
- Sărbătoarea întreţine relaţia cu sacrul
- Sărbătoarea reface grupul comunitar
- Sărbătoarea pune societatea în acord cu Cosmosul (Nicolau, 1998: 25).
„Sărbătoarea poate să-şi piardă din înţelesurile ei, poate sărăci sau chiar degenera, însă niciodată să dispară, întrucât prin aceasta s-a găsit modul în care să fie învins sau să fie valorificat timpul.”
„Prin sărbătoare este schimbată direcţia timpului si totodată este negată degradarea” (moartea).
„În totalitatea lor, sărbătorile reprezintă un mecanism activ, creator de cultură şi păstrător de ordine, al vieţii sociale, şi sunt, din această perspectivă, adevărate acte de comunicare.”
Faptul că sărbătorim este echivalent cu ideea că nu dăm uitării şi nici nu omitem anumite aspecte ale vieţii – poate cele mai importante din întreaga existenţă umană.
„Nimic din tot ceea ce se petrece pe parcursul desfăşurării unei sărbători, nu este la întâmplare. Totul în sărbătoare devine ritualic. Ne pregătim casele, ne pregătim hainele, ne pregătim mâncărurile, ne pregătim sufletele….”
În sărbătoare Dumnezeu coboară mai aproape de oameni, iar omul și întreaga comunitate simte aceasta și trăiește focul sărbătorii în inimă…
„Poporul român însuşi a dovedit o mare aptitudine de a creea moravuri şi o impresionantă voinţă de sărbătoare.”
Aș zice că poporul român poate fi cunoscut cel mai bine în zi de sărbătoare. Fără sărbătoare noi n-am exista ca români… De fapt chiar sărbătoarea creează / unește neamul. Dacă n-am avea sărbători n-am avea un sens al vieții, totul s-ar transforma într-o mare zi de lucru nesfârșită și fără sens.
De ce lucrăm? Pentru ce lucrăm? Cât vom mai lucra? În sărbătoare se vestesc adevăratele sensuri ale vieții, ale morții, ale Evangheliei, ale iubirii, ale unității neamului….
„Sărbătoarea scoate la iveală tot ce are mai bun un popor și fiecare persoană în parte.”
„Sărbătoarea e maximul unei culturi.”
„Sărbătoarea e maximul pe care-l poate da un neam.”
Ce frumos este poporul român în sărbătoare! Ce obiceiuri frumoase avem! Nu știu cum sunt alte neamuri, dar în sărbătorile românilor Dumnezeu, Biserica, Maica Domnului și sfinții devin casnicii noștri. Stăm la masă cu Dumnezeu în Biserică și în casa noastră… căci tot în numele Lui se adună familia. De ce tresaltă sufletul omului în sărbătoare? Pentru că în ea găsește maximul vieții.
În sărbătoare omul trăiește comuniunea raiului, comuniunea lui Dumnezeu cu umanitatea toată dar și cu lumea îngerilor.
Sărbătoarea pune STOP TIMPULUI. Sărbătoarea e VEȘNICIE în mijlocului trecerii timpului. Sărbătoarea e prilej de comuniune cu toate darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu: natura, familia, prietenii, lumea toată… Sărbătoarea e prilej și de convorbire cu tine însuți… E prilej de primenire sufletească.
Să-și vadă fiecare relele și să le lepede… căci în raiul adevăratei sărbători nu are loc nimic urât, nimic imoral… Sărbătoarea nu va dispărea niciodată.
Occidentul a pierdut sărbătoare și a inventat un calendar de zile de comemorare a tot felul de evenimente: ziua mamei, ziua tatălui, ziua naturii, ziua ecologiei, ziua tradițiilor, ziua educației, etc… Dar nu există sărbătoare adevărată fără Dumnezeu. Căci El Însuși a pus sărbătoarea în creație și a sfințit-o.
El Însuși S-a făcut sărbătoare pentru noi. Căci ce altceva e Crăciunul decât pruncul Iisus – bucurie pentru întreaga lume care se dăruiește tuturor.
Ce este sărbătoarea Paștilor decât Hristos cel Înviat pe care-l mâncăm din potir.
Maximul vieţii e sărbătoarea.
„Sărbătoarea e tendinţa de înfrăţire cu sensul lucrurilor, cu lumina revelaţiilor, cu tot ceea ce înţelepciunea divină şi legile ei au introdus ca armonie şi rost în viaţă şi lucruri.”
„Existenţa are atâta valoare câtă sărbătoare realizează.” (Vasile Băncilă)
„Țăranul român a ştiut să trăiască sărbătoarea, a făcut din viaţă o punte de sărbători.”
Sărbătoare e și nunta și botezul, și ziua de naștere, și ziua de nume.
Vine Crăciunul…. Opriți-vă puțin din agitația acestei perioade… și puneți-vă în rânduială gândurile… Măcar câteva minunte pe zi… opriți-vă…. Și bucurați-vă că trăiți aceste sărbători. Mulțumiți pentru tot ce aveți! Dăruiți cu drag celor ce n-au. Căutați sensurile adânci ale sărbătorii nașterii Domnului. Ele vin doar din Scriptură și de la Sfinții Părinți, și din cântările și textele Bisericii.
Chiar dacă am pregăti toate de sărbătoare, dacă Dumnezeu nu S-ar pogorî între noi… sărbătoarea ar fi goală.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni…. vino și în acest Crăciun în inimile noastre, (e gândul părintelui Arsenie Boca).
Domnul Hristos e sărbătoarea noastră… dar orice sfânt care s-a asemănat Lui prin fapte în viață ajunge să fie sărbătorit, ajunge să fie model, să ne cheme în biserici, să ne unească… Așa cum e Maica Domnului, Sf. Nicolae, Sfinții Apostoli, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Nectarie, Sf. Efrem…
Să fiți și voi sărbătoare pentru aproapele vostru în fiecare zi.
“Dacă misticul şi înţeleptul sunt fericiţi sau cel puţin plini de sens, e pentrucă ei au găsit secretul să trăiască realitatea sub perspectiva unei permanente sărbători. Ceilalţi nu pot avea această viziune decât cu intermitenţe. Sărbătorile îi ajută în acest scop.”
Cam atât pentru această seară.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
În această prezentare am folosit citate din aceste surse:
Adrian Majuru – Perspective asupra sărbătorii:conţinutul şi semnificaţia unui concept
OAMENI ŞI CĂRŢI // „Duhul sărbătorii”, carte de filozofie creştină
Vasile Băncilă – DUHUL SĂRBĂTORII