În rugăciunea „Tatăl nostru” cerem Trupul şi Sângele Domnului
Dragilor, în această seară așa cum vă spunea vă voi vorbi, din ceea ce știu eu, despre acel verset din rugăciunea „Tatăl nostru” în care spunem:
„Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; ” (Matei 6, 11)
În primul rând haideți să vedem cum este tradus acest verset în bibliile românești.
Versetul de mai sus se află în Biblia Sinodală, adică cea mai răspândită variantă a Scripturii în România și printre români.
Biblia Înaltului Bartolomeu traduce astfel:
“Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;”
Biblia Regelui Carol al II-lea traduce tot cu termenul de „spre ființă”. Noul Testament de la Bălgrad traduce cu „cea de toate zilele”. Iar Noul Testament de la Smirna cu „spre ființă”
Haideți să vedem cum este în original. În greacă termenul este „epiousios„, un cuvânt compus ce se formează din epi + ousia, și s-ar traduce pentru + ființă. Sau spre + ființă. Sau peste+ființă.
E nevoie și de o interpretare a traducerii. Nu este deajuns doar o traducere cuvânt cu cuvânt.
O să trecem puțin prin ceea ce ne spun Sfinții Părinți, ca să ne facem o părere mai clară asupra felului lor de a vedea lucrurile, luminați fiind de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur înțelege acest verset ca o cerere a pâinii celei materiale.
Sfântul Ioan Gura de Aur: “Ce înseamnă cuvintele: „Pâinea noastră cea de toate zilele”? Înseamnaă: pâinea noastră cea din fiecare zi. Pentru că Domnul spusese să ne rugăm: „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”, poruncind să împlinim și noi poruncile pe care le împlinesc îngerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogorământ slăbiciunii firii omenești, pentru că grăiește oamenilor îmbrăcați cu trup, supuși nevoilor firii omenești, care nu pot avea aceeași nepătimire ca îngerii.”
Sfântul Nicolae Velimirovici înțelege acest verset tot ca pâine materială:
Sfântul Nicolae Velimirovici: “Cine dă trup, acela dă și suflet, și cine dă văzduh, acela dă și pâine. Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, așteaptă de la Tine toate cele de trebuință. Cine va lumina fețele lor dimineața dacă nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toți străjerii? Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în țarina Ta? Cu ce am putea să împrospătăm această țarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineață? Cum i-am da viață dacă nu cu lumina Ta și cu văzduhul Tău? Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai facut-o Tu?”
Dar vorbind de acest verset vorbește de toate darurile materiale pe care le-a dat Dumnezeu omului.
„O, Mare Gazdă! Oaspeții Tăi suntem de dimineața până seara, la masa Ta ședem și pâinea Ta așteptăm.”
Într-un fel vorbește de întreaga Creație ca fiind masa din care noi ne înfruptăm. Masă pe care Dumnezeu o pune înainte omului spre gustare… Și ajunge astfel la ideea altor sfinți Părinți care vorbesc de Creație ca Euharistie. Că noi de fapt ne împărtășim într-un fel din toată Creația. Și împărtășindu-ne din Creație de fapt ne împărtășim într-un fel din Dumnezeu.
Din inteligența Lui. Din frumusețea Lui. Din iubirea Lui. Din creativitatea Lui. Din infinitatea Lui… și în final chiar din El făcut Trup.
Teologul ortodox Olivier Clement înțelege prin acest verset în primă fază pâinea cea materială.
Olivier Clement: “Îi cerem lui Dumnezeu pâinea noastră, pâinea cea pentru noi, pâinea de care acum avem nevoie. Facem ceea ce trebuie să facem pentru a avea, pentru a o câștiga cinstit, prin muncă, într-o civilizatie pe cât posibil cinstită. Totuși, o cerem lui Dumnezeu, ca pe un dar și har. Pâinea este ceea ce mă ține în viață.”
Dar apoi trece la ideea de Euharistie:
„Faptul de a cere pâine sugerează ceea ce ar trebui să fie legătura noastră cu pământul, căci pâinea înseamnă pământul muncit de om. Omul, sau va distruge pământul, sau va face din el o Euharistie. (…) Cererea de pâine, dacă vrem s-o spunem fără inconștiență sau ipocrizie, ne impune o altă exigență: aceea de a împărți cu celălalt. Comuniunea euharistică este o părtășie, este inseparabilă de aceea a altarului, spunea sfântul Ioan Gură de Aur.”
Origen, un părinte al primelor veacuri creștine înțelegea prin acest verset pâinea cea spirituală, pe Iisus Hristos, Domnul nostru.
Origen: „Adevărata pâine este cea care îl hrănește pe omul adevărat creat după chipul lui Dumnezeu și care îl ridică pe cel ce se hrănește cu ea până la asemănarea cu Creatorul său. Ce poate fi mai de preț pentru o minte înțelegătoare decât înțelepciunea lui Dumnezeu și mai de dorit pentru o fire cugetătoate decât adevărul? (…) Cuvântul care înseamnă pâine este foarte variat, căci nu toți pot suporta tăria și puterea întăritoare a învățăturilor dumnezeiești. Pentru a da o hrană tare celor mai desăvârșiți, Iisus spune:
„dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare și sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și ba sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6, 53-57)
„(…) Să-I cerem Tatălui nu pâinea obișnuită, ci pâinea spre ființă, temându-ne ca nu cumva sufletele noastre să se îmbolnăvească de foame și să moară pentru că ne-a lipsit cuvântul Domnului.”
Sfântul Teofilact al Bulgariei acceptă ambele sensuri, și pâinea materială și pâinea Euharistică.
Sfântul Teofilact al Bulgariei: „”Cea spre ființă”, adică cea îndeajuns spre ființarea noastră. Deci, tu, leapădă grija pentru a doua zi! Încă și Trupul lui Hristos este „Pâine spre ființă”, cu care ne rugăm ca fără de osândă să ne împărtășim.”
Acum haideți să vedem cum înțelege Sfântul Maxim Mărturisitorul acest verset.
Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Viețuind astfel în urma votului ce-L dăm, vom primi, ca pe o „pâine spre ființă” și spre viață, pentru hrana sufletelor noastre și pentru păstrarea și buna folosire a celor dăruite nouă, pe Cuvântul care a zis: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer și dă viață lumii”. Căci El ni se face toate, pe măsura noastră a celor ce suntem nutriți prin virtute și înțelepciune, și se face corp, precum singur știe, prin fiecare din cei ce ne mântuim, în chip felurit, câtă vreme suntem încă în acest veac, după înțelesul cuvântului rugăciunii, care zice: „Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”.”
Și iată ce lămurit zice aici:
„Pâinea noastră pe care ne-ai gătit-o la început spre nemurirea firii, dă-ne-o nouă astăzi, cât ne aflăm încă în viața aceasta muritoare, ca să biruiască moartea păcatului hrănirea cu pâinea vieții și a cunoștinței, de care călcarea poruncii dumnezeiești nu l-a lăsat pe primul om să se facă părtaș; căci dacă ar fi mâncat să se sature din această mâncare, nu ar fi fost cuprins de moartea păcatului”.
Sfântul Maxim Mărturisitorul explică frumos că acest verset mai degrabă face referire la pâinea Euharistică decât la cea materială, căci însuși Domnul ne zice:
„Nu vă grijiți în sufletul vostru ce veți mânca și veți bea, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca. Că toate acestea le caută neamurile lumii. Ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă”
Și iată cum explică Sfântul Maxim:
„Cum ne-ar îndemna deci să cerem cele de care a poruncit mai înainte să nu ne îngrijim? Este vădit că nu ne-a îndemnat să cerem prin rugăciune cele de care ne-a rânduit prin poruncă să nu ne îngrijim.”
E clar deci că dacă ne-a poruncit să nu ne îngrijăm de ce vom mânca, nici nu ne-a lăsat o rugăciune în care să cerem mâncarea. Cele materiale Domnul ni le dă, căci credincios este…
Așa cum o mamă îi dă pruncului ei hrană spre viață… cu cât mai mult Dumnezeu dă celor pe care El i-a adus la ființă cele spre viață: adică mâncarea, băutura, hainele și toate celelalte. Dacă existența firească ne-o dorim toți… Pentru că altfel murim dacă n-o dorim… Existența fericită o vor numai unii… adică împărtăția Cerurilor… și Domnul de aceea ne-a spus s-o cerem Lui, dac-o vrem.
Vrem împărăția cerurilor? Să-i cerem Lui pâinea cea spre ființă, adică Trupul și Sângele Lui, ADEVĂRATA VIAȚĂ. Pe Hristos Însuși, izvorul vieții. Vrem mântuirea? S-o cerem și ne-o va da. Vrem fericirea veșnică și viața veșnică, s-o cerem și ne-o va da.
Vedem astfel că în rugăciunea „Tatăl nostru” versetul acesta este interpretat în ambele sensuri de Sfinții Părinți, și ca pâine materială și ca pâine Euharistică. Ba mai mult, cele două sensuri sunt într-o legătură indisolubilă. Căci dacă ar fi fost vorba în cea mai importantă rugăciune, doar despre cele materiale, ar fi putut zice: Mâncarea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
Dar nu. A zis: PÂINEA NOASTRĂ. De ce?
Pentru că pâinea materială, pâinea de grâu dospită, preotul cheamă pe Duhul Sfânt s-o transforme în Trupul și Sângele Domnului. Cu siguranță nu poate fi vorba doar de pâinea materială, și sensul euharistic să fie exclus, căci știm că sunt atâția oameni pe pământ îndestulați de pâine care păcătuiesc… și mor în păcate… Nu de asta a venit Hristos pe pământ. Ci pentru a aduce vindecare de păcate.
Ori numai Pâinea Vieții vindecă păcatele întregii omeniri. Nu poate fi vorba în rugăciunea Domnească doar de sensul material al pâinii căci chiar Domnul Iisus Hristos a pus față-n față pâinea cea materială cu Trupul Lui, numindu-L adevărata MÂNCARE. Domnul a pus față-n față mana din pustie (pâinea cea coborâtă din cer) cu Trupul și Sângele Lui, adevărata PÂINE CARE SE COBOARĂ DIN CER.
“Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (Ioan 6, 48-51)
O singură rugăciune a lăsat Dumnezeu pe pământ din gura Lui. Şi aceea scurtă… dar atât de bogată… atât de profundă… care cuprinde 7 cereri:
- sfințească-Se numele Tău
- vie împărăția Ta
- facă-se voia Ta
- pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
- ne iartă greșelile noastre
- nu ne duce în ispită
- izbăvește-ne de cel viclean
7 cereri. 7, o cifră atât de des regăsită în Sfânta Scriptură. Cifra care arată totalitate. În 7 cereri Dumnezeu cuprinde tot ce este necesar omului pentru vieța pământească și vieța cerească.
Cum oare să nu ne spună Domnul să cerem chiar Pâinea FIului Său, chiar Trupul Fiului Său, când El pentru aceasta L-a trimis pe Fiul în lume. Ca să se facă mâncare ADEVĂRATĂ nouă oamenilor, care prin mâncare am căzut din rai.
Adam și Eva prin mâncare au pierdut raiul, iar acum omul tot prin mâncare îl va redobândi… prin Pâinea Vieții….
Sunt 7 cereri care pot fi puse în forma: 3 – 1 – 3.
Pâinea fiind chiar la mijloc, chiar în centrul cererilor. Fiind chiar esența lor.
ermenul epiousis, despre care vorbim aici, se găsește în Noul Testament doar 2 ori. La Matei și la Luca în rugăciunea Tatăl Nostru. În rest nicăieri. De fapt în toată Scriptura se găsește doar de 2 ori. E clar un termen aparte. E clar un cuvânt special cu o semnificație specială. Nu e o simplă aducere aminte asupra pâinii, ci e mult mai mult.
“Părintele Calinic Berger reafirmă semnalarea lui Origen subliniind unicitatea pierdută a acestui termen, care nu poate fi tradus oricum, lui necorespunzându-i un echivalent potrivit în aramaică. Mai precis, termenul „epiousios”, format din prepoziţia („epi” – peste) şi forma participiului verbului „a fi” („ousia” de la „einai”), ar putea fi tradus prin „peste fiinţă/esenţă”, ba chiar „preaesenţial” sau „superesenţial”
Cu alte cuvinte, termenului i se potriveşte cel mai bine traducerea de „spre fiinţă” sau „suprafiinţă”, deoarece Mântuitorul doreşte să ne trimită nu la o pâine obişnuită, ci la o altă pâine, la Euharistie – ceea ce nu se înţelege implicit dacă traducem termenul „epiousios” prin „cea de toate zilele”. Pe scurt, articolul părintelui Calinic punctează identificarea clară dintre pâinea cerută de Hristos cu Sfânta Euharistie.
Cererea completă din rugăciunea Tatăl Nostru este: „Pâinea noastră cea suprafiinţială dă-ne-o nouă astăzi”. Iar pe înţelesul tuturor ar fi: „Sfânta Euharistie, adică Trupul şi Sângele Tău Doamne dă-ni-l nouă astăzi”. Ceea ce înseamnă că în rugăciunea Domnească suntem învăţati de Însuşi Mântuitorul Hristos să cerem de la Tatăl ceresc să primim zilnic înpărtăşirea cu Trupul şi Sângele Fiului Său.
Practic, Sfânta Liturghie este prilejul (zilnic) de a primi această pâine suprafiinţială oferită de Mântuitorul Hristos pentru Viaţa lumii. Iar, rânduiala săvârşirii ei zilnice vine să puncteze tocmai acest înţeles al rugăciunii Domneşti.” (Gheorghe Butuc)
Poziţionarea rugăciunii Domneşti în Sfânta Liturghie chiar înainte de împărtăşirea preoţilor şi credincioşilor, vine să puncteze acelaşi aspect. Toată Liturghia e o pregătire a tuturor pentru gustarea lui Dumnezeu, iar „Tatăl nostru” este rugăciunea finală în care cerem cu cuvintele Domnului, Trupul Domnului.
Dacă luam în considerare toate cuvântările Domnului şi tot ceea ce au interpretat Sfinţii Părinţi este clar, că în rugăciunea Domnească nu poate fi vorba doar de pâinea de grâu. Ci noi cerem Pâinea Euharistică, dar prin aceasta se înţelege că o vom primi şi pe cea materială. Căci El ne-a spus să nu ne îngrijim de mâncare. El ne-a spus să căutăm mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga.
„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. ” (Ioan 6, 53)
A căuta Împărăția Cerurilor înseamnă a căuta pe Iisus Hristos. Și nimeni nu cunoaște pe Iisus Hristos decât mâncându-L, așa cum vă spuneam în prima prezentare despre Sfânta Euharistie. Cam atât despre „pâinea noastră cea spre ființă”.
Traducerea mai apropiată de adevăr este cu „spre ființă” așa cum traduce și Biblia Sinodală. De aceea vă recomand să spuneți rugăciunea Tatăl nostru, cu termenul de „pâinea noastră cea spre ființă”. Căci așa vă veți urca cu gândul mai ușor către Pâinea cea Adevărată.
Gândiți-vă ce minunat! Domnul vrea să ne dea Trupul și Sângele Lui în fiecare zi. Dar să ne pregătim pentru asta. Să ne ridicăm la măsura acestei bucurii și să răsplătim venirea Domnului în noi cu o viață mai curată, cu împlinirea mai temeinică a poruncilor Lui.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
