Postul mare, și semnificația lui pentru viața duhovnicească

Dragilor, în această seară mi-am propus să vă vorbesc despre Postul mare, și semnificația lui pentru viața duhovnicească. Vă voi vorbi și despre perioada Triodului.

Anul bisericesc este împărțit în 3 mari perioade, ușor de reținut.

1. Penticostarul – din Duminica Învierii și până la Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea) adică 50 de zile de la Paști.
2. Octoihul – de la Pogorârea Duhului Sfânt până la Duminica Vameșului și a Fariseului.
3. Triodul – de la Duminica Vameșului și a Fariseului până la Învierea Domnului (Paști).

Acum am intrat deja în perioada Triodului, adică perioada pregătitoare pentru Paști. Observați cât de mare este această perioadă pregătitoare. Sunt 3 săptămâni înainte de post, apoi 6 de post și Săptămâna Mare. 10 săptămâni de pregătire.

De ce așa de mult? Pentru că Învierea Domnului este centrul Anului Liturgic, a anului bisericesc.

Învierea e Centrul vieții noastre alături de Dumnezeu. Fără Înviere zice Sf. Apostol Pavel că zadarnică ar fi credința noastră. Nimic nu ar avea sens din toate ale Bisericii, din toate ale relației noastre cu Dumnezeu, dacă Iisus Hristos nu ar fi înviat.

În primele veacuri creștinii aveau 2 sărbători, atât. Prima era serbarea Învierii Domnului, odată pe an, exact în ziua în care s-a întâmplat. A doua sărbătoare era duminica, prin care creștinii serbau Învierea Domnului săptămânal, prin frângerea pâinii, adică prin sfințirea pâinii și a vinului și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.

Treptat la aceste sărbători s-au adăugat și celelalte.

La început postul pentru Învierea Domnului era de o zi sau două. Apoi s-a mărit la o săptămână și apoi a ajuns la 40 de zile, așa cum a postit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În perioada primară a Bisericii Ortodoxe, sâmbetele și duminicile nu erau zile de post, ci zile de dezlegare și bucurie.

De altfel e ușor de observat în tipicul bisericesc cum și acum sâmbetele și duminicile au o rânduială mai festivă, dezlegări mai dese, fiind clar că normal ar fi fost ca în aceste zile să nu postim.

Totuși sub influența unui tipic monahal mai exigent, postul a fost extins și la ultimele 2 zile din săptămână. Vă spuneam mai de mult că în ziua în care se face liturghie nu ar trebui să se postească.

De ce? Pentru că zice Domnul atunci când e întrebat de iudei de ce ucenicii Lui nu postesc:

„Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.” (Matei 9, 15)

Liturghia aduce pe Dumnezeu între oameni. La Sfânta Liturghie, rugăciunile preotului și ale credincioșilor cheamă pe Duhul Sfânt să sfințească pâinea și vinul, și astfel Iisus Hristos vine în mod real în pâine și în vin. Venind Domnul între noi, înseamnă că Mirele este cu noi, și atunci nu mai trebuie să postim. Când Domnul e cu noi e ca o zi de Paști, ca o zi de Înviere.

Acolo unde este Domnului, e lumină și bucurie, și nimic nu mai lipsește. Când mirele nu e cu noi, atunci nu avem liturghie, și atunci e zi de post.

Erau biserici creștine în primele veacuri care calculau cele 40 de zile de post cu tot cu sâmbetele și duminicile în care nu posteau, dar erau și comunități care calculau fără ele, și astfel postul Paștilor devenea mai lung.

Postul Paștilor era în Biserica primară perioadă de pregătire pentru cei ce vroiau să se boteze în numele lui Iisus Hristos. Creștinii vroaiu să se boteze în noaptea de Înviere, pe temeiul cuvintelor Sfântului Apostol Pavel care zice:

3. Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?
4. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; (Romani 6, 3-4)

Botezul nu se oferea pur și simplu celor dornici, ci presupunea o perioadă de pregătire. Astfel cele 40 de zile de post erau perioadă de cateheză / de învățare pentru catehumeni (pentru cei ce vroiau să se boteze). În acest 40 de zile, viitorii creștini învățau cuvintele Domnului din Scripturi, adică din evanghelii, din epistolele sfinților apostoli, dar și din cărțile Vechiului Testament.

În această perioadă episcopul le tâlcuia rugăciunea Tatăl nostru și crezul. Trebuiau să le învețe pe de rost pe amândouă și să le rețină. Orice creștin botezat trebuie să le știe și să le zică înaintea Domnului zilnic.

Slujba de Înviere păstrează și acum pasaje care amintesc de aceste botezuri din noaptea de Paști. De exemplu, la sfânta liturghie, în loc de „Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fără de moarte, miluește-ne pe noi”, cântăm „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat.”

Cei care vroiau să se boteze li se citeau exorcizări în fiecare zi, adică rugăciuni de scoatere a duhurilor rele din om. Această perioadă de pregătire pentru botez, până la Paști, era și o perioadă de pocăință, când fiecare catehumen trebuia să-și conștientizeze păcatele și să renunțe la apucăturile vechi. Să-și ceară iertare înaintea Domnului… Și să înceapă o nouă viață, să se nască a doua oară, de data aceasta nu la viața firească, ci la o existență fericită. Pentru acești oameni care se botezau, sărbătoarea Învierii Domnului o resimțeau cu adevărat ca o trecere de la moartea vieții în păcat la viața în Hristos.

Botezul primit le ștergea toate păcatele. Erau îmbrăcați în cămăși albe până la pământ, pe care trebuiau să le poarte 7 zile, ca semn al hainei luminoase pe care au îmbracăt-o.

„Dă-mi mie haină luminoasă, Cela ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină” cântăm noi la botez. Noii botezați se împărtășeau imediat în această noapte cu Trupul și Sângele Domnului. Învierea era efectiv pentru ei Paști, adică trecere (în limba ebraică), trecere dintr-o viață fără sens, plină de patimi și întuneric, la LUMINĂ, la SENS, la ADEVĂR.

Treptat, cu cât anii treceau botezurile adulților erau din ce în ce mai rare. Și asta pentru că odată cu edictul de eliberare a creștinilor de la Milan dat de Sfântul Împărat Constantin, foarte mulți oameni au început să se boteze și să devină creștini. Așa se face că treptat populația imperiului Bizantin (Roman) devenise majoritar creștină. Botezurile începeau să se facă din ce în ce mai des la copii, căci adulții erau deja botezați.

Ce mai însemna Învierea pentru un adult care primise botezul cu ani de zile în urmă?

De altfel, această practică a botezurilor din noaptea Învierii s-a extins și la praznicul Nașterii Domnului și la celelalte mari praznice ale Maicii Domnului și ale evenimentelor mari din viața Domnului nostru Iisus Hristos.

Această perioadă de 40 de zile devenise acum pentru creștini perioadă de cateheză. Și așa ar trebui să rămână. Ce învățau creștinii în aceste 40 de zile? Învățau ce înseamnă Botezul pentru viața lor? Ce înseamnă viața duhovnicească…. Învățau despre credința la care s-au convertit…. și despre adâncurile teologiei.

Dragilor, inima vieții liturgice a anului Bisericesc este Săptămâna Mare. Rețineți acest lucru.

Centrul duhovnicesc și liturgic al anului bisericesc este SĂPTĂMÂNA MARE. De aceea postul de 40 de zile a fost treptat separat de săptămâna mare. De aceea astăzi avem 42 de zile de post (6 săptămâni) + Săptămâna Mare, adică în total 7 săptămâni de post.

Perioada Triodului (3 săptămâni înainte de post + 42 de zile de post + Săptămâna mare) este INIMA VIEȚII ECLESIALE, A EXPERIENȚEI MISTAGOGICE TRĂITE de credincioșii ortodocși.

Dragilor, am intrat deja în Triod, și avem 3 săptămâni pentru a ne pregăti pentru MAREA PREGĂTIRE. Un fel de antrenament la ANTRENAMENTUL OFICIAL. Postul Mare ne pregătește pentru o călătorie minunată spre Învierea Domnului.

Călătorie care culminează cu intensitatea maximă în Săptămâna Mare când vom retrăi alături de Domnul nostru Iisus Hristos fiecare zi de chin, fiecare cuvânt al Lui, fiecare gest făcut pentru mântuirea noastră.

De ce facem asta? Ca să înțelegem ce a făcut Dumnezeu pentru noi, și ce vrea să ne ofere. Și să ne dorim acest mare dar.

Postul Mare e un drum care ar trebui să aibă în centru 3 aspecte esențiale:

1. Pocăința.
2. Lacrimile.
3. Milostenia.

Ca să înțelegeți mai bine la cel mă refer, haideți să vedem ce duminici au rânduit Sfinții Părinți înainte de începerea Postului Mare.

Prima, Duminica Vameșului și a fariseului, aduce înaintea noastră două aspecte importante: mândria ca izvor al tuturor relelor în ființa noastră, și Hristos – Mielul lui Dumnezeu care vine să ispășească păcatele întregii omeniri.

Postul e perioadă de curățire și vindecare de păcate.

Nu putem pleca la acest drum fără a ne cunoaște dușmanul numărul unu din ființa noastră: M Â N D R I A.

A doua duminică, este Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, care ne aduce aminte de pocăință. Pocăința ca taină. Ca taină de zi cu zi a sufletului nostru, oră de oră, minut de minut…. Să ne amintim de greșalele noastre și să cerem iertare și vindecare de la Hristos Domnul.

Și să nu uităm că El ca un Tată iubitor ne așteaptă cu brațele deschise acum și la sfârșitul drumului anevoios către Împărăția Cerurilor.

Urmează peste câteva zile Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care pune înaintea sufletelor noastre aducerea aminte de iad și de pedepsele de acolo. Aduce aminte de răsplata faptelor noastre… Ne înfricoșează puțin pentru a ne pune în mișcare pocăința, pentru a nu mai sta în lenevire.

„Hai suflete al meu, grăbește-te!” Ia-o înainte și câștigă-ți sufletul!

Deja de acum renunțăm la carne și ușor ușor trecem spre o perioadă de asceză  / înfrânare mai aspră. Și apoi ultima duminică înainte de post este cea a Izgonirii lui Adam din Rai. Ca să ne amintim că păcatul pe care-l fac acum mă depărtează de Dumnezeu, mă scoate afară din comuniunea cu El, și mă lasă gol, fără har… Trist și singur…

Căci nu poate trăi omul fără de Dumnezeu pe acest pământ, și să fie fericit. Această duminică ne așează practic goi, dați afară din rai, ca Adam în fața ușilor raiului. Și din prima zi a postului trebuie să începem drumul acasă… acasă către Creatorul nostru drag… Către Hristos… Către Învierea Lui, care este și învierea noastră.

Din prima zi de post începem cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul identificându-ne treptat nu doar cu căderea lui Adam și a Evei ci cu multe personaje biblice și căderile lor. Căderi, care sunt metafore ale căderilor noastre în păcat, după cum Sf. Andrei Criteanul frumos le-a arătat.

Și din toate ale Vechiului Testament și ale Noului Testament avem de învățat pocăința, lacrimile, rugăciunea, înfrânarea, întoarcerea la Dumnezeu, iubirea de aproapele, milostenia, pacea, și toate roadele Duhului Sfânt.

Postul Mare este fraților DRUMUL ÎNAPOI ACASĂ, pe care-l retrăim în fiecare an. E drumul nostru iarăși către Botez / Înviere, către noua viață. E o retrăire a botezului… prin lepădarea de păcate, spovedanie și pocăință.

Postul mare este perioadă de cateheză. Creștinii trebuie zi de zi să fie la școală în acest post. Să citească din Sfânta Scriptură și din viețile și scrierile Sfinților Părinți.

Cartea Triodului din care se vor intona la strană cântări până la Paști este un monument al Ortodoxiei, este o sinteză de peste 10 secole de experiență duhovnicească a părinților Bisericii Ortodoxe. De la început Postului Mare până la sfârșit cântările mustesc de apeluri la pocăință, rugăciune, înfrânare, iertare, milostenie… și înglobează întreg mesajul Răstignirii și Învierii Domnului.

Postul Mare este un drum inițiatic pe care Biserica ne invită să-l facem an de an, pentru a adânci și mai mult viața noastră în Hristos.

Închei cu aceste gânduri:

Nu vom simți nimic nou în Postul Mare dacă nu citim și învățăm în fiecare zi ce este credința noastră ortodoxă (Scriptura și Sfinții Părinți) și dacă nu facem schimbări radicale în viața noastră, în faptele noastre.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)