Cartea lui Iov (cap.2, vers. 1-4). Omul în fața suferinței și a morții (27 nov. 2018)

Continuăm în această seară cu Cartea lui Iov cu alte înțelesuri minunate.

Am terminat capitolul 1 și vom începem capitolul 2.

„Şi iarăşi au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei să se înfăţişeze înaintea Domnului. Şi Domnul a zis către Satan: „De unde vii?” Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos”. (Iov 2, 1-2)

Mai întâi de toate vreau se mă agăț puțin de discuția din ultima seară. După primul șir de ispite, Iov supus unei presiuni imense, nu cârtește, nu vorbește de rău pe Dumnezeu. Iată ce zice Scriptura:

„Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.” (Iov 1, 22)

Sf. Ioan Gură de Aur spune un lucru interesant, că deși Iov și-a sfârșiat veșmintele de pe el, s-a ras pe cap și apoi s-a închinat Domnului până la pământ, să nu considerăm această atitudine una de învins. Căci dacă nu ar fi făcut nimic Iov în fața acestei situații extraordinare, atunci oamenii ar fi putut spune că Iov este nesimțitor… Că nu e om… Că nu e adevărată povestea… Că puterile lui erau supraomenești… Căci gândiți-vă! Cine ar putea suporta astăzi atâta presiune pe conștiința lui în fața atâtor necazuri?

Eu mă uit la mine și în mine, și mă văd cârtind la cea mai mică suferință… iar la nivel mental, dacă o suferință ar urma după alta, și mai mult dacă necaz după necaz ar veni peste mine, aș cădea psihic rapid.

Practic ce se întâmplă aici? Iov este pus să ia atitudine în fața morții. Iov, omul, are în fața vieții lui: pierderea averilor și a mijloacelor de a-și întreține viața și pierderea copiilor.

Iov este pus în fața a 2 feluri de moarte. Pierderea averilor este moartea față de lume… este chiar votul sărăciei pe care-l dau călugării înainte de a fi tunși în monahism. Pierderea averilor și a tuturor mijloacelor de a te întreține te pune în situația să nădăjduiești total în Dumnezeu. Este o lepădare de sine puternică.

Iar a 2-a moarte este moarte efectivă a copiilor, a celor dragi, a celor pe care mult îi iubea.

Cartea lui Iov ridică multe întrebări esențiale pentru umanitate!

Prima: Care este reacția omului în fața morții?

Ce face omul în fața morții? Ce poate omul în fața morții?

Nimic.

Omul poate nimic și este nimic. Dar vrea să înfrunte moartea, căci dorința de a fi veșnic o avem toți în noi de la naștere.

A iubi pe cineva înseamnă automat și dorința de a-l iubi veșnic, și niciodată să nu plece de lângă tine. Iubirea implică și veșnicia. Ce putea face Iov văzând că moartea îi „înghite” copiii și trebuie să-i îngroape în pământ?

Nimic.

Omul poate nimic și este nimic. Dar omul vrea să transceadă moartea și să fie alături de cei dragi… de părinții lui, de copiii lui, de bunicii lui, de strămoșii lui, de prietenii lui.

Suntem în Vechiul Testament, înainte de venirea Domnului Hristos, într-o perioadă în care nu exista încă conștiința formată a unei vieți veșnice. A împărăției lui Dumnezeu. Ci numai a hadeșului… a întunericului…

Veți vedea în discuțiile lui Iov cu prietenii lui, sau în cartea lui Solomon, cum se discută despre moarte ca fiind implacabilă. De netrecut. Zidul cel mare. Sfârșitul absolut al ființei umane.

Dragilor, marea suferință a lui Iov ridică în fața poporului lui Israel, în fața creștinilor și a întregii umanități, o problemă esențială:

Cum depășim suferința? Care este sensul suferinței?

Cum depășim moartea? Am putea să nu murim?

Orice om care trăiește și încă nu și-a pus aceste întrebări, înseamnă că ori e prea tânăr, ori nu a înțeles viața încă…

Aceste probleme ridică la fileu… aduc în prim plan MOARTEA ca principal inamic, dar pregătesc oamenii pentru venirea lui Iisus Hristos, Unicul biruitor al morții.

Cartea lui Iov, urmărită cu atenție de la un cap la altul, pregătește umanitatea pentru venirea Domnului și Dumnezeului nostru pe pământ.

„Fără Mine nu puteți face nimic” va zice Domnul Hristos la câteva sute de ani după moartea lui Iov. Prin Iisus Hristos oamenii vor vedea sensul suferinței. Vor primi putere să transceadă suferința. Vor primi bucurie în suferință.

Vor muri dar vor învia, așa cum Iisus Hristos a înviat. Și vor transcede moartea… și-i vor vedea pe cei dragi ai lor dincolo. Și vom fi o mare familie frumoasă, avându-L pe Domnul în mijlocul nostru.

Sf. Ioan Gură de Aur spune că Iov și-a cinstit copiii ca un atlet, dar mai presus de asta cinstește pe Dumnezeu. Căci nu L-a hulit.

Ce este interesant, este că înainte de întruparea Domnului Hristos, și de venirea Harului în lume, Iov dă piept cu moartea și puterea diavolului FRONTAL, MASIV…. și rezistă. Iov e STÂNCA Domnului din care țâșnește credința și tăria în necazuri.

E interesant de observat, zice Sf. Ioan Gură de Aur, și care a fost puterea diavolului asupra lui Iov. Diavolul nu a putut decât să-l facă pe Iov să-și smulgă hainele de pe el și nimic mai mult. Căci diavolul nu are putere asupra omului, decât cât îi dă Dumnezeu și cât îi dăm noi cu voia noastră.

Un alt aspect interesant de observat, pe care aș vrea să-l subliniez este atitudinea lui Iov în fața pierderii averilor: Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Arătând Domnul prin aceasta tuturor, că omul pe pământ, este doar ADMNISTRATOR al averilor sale, nu STĂPÂN.

Dragilor, nu sunt vorbe în vânt… nu e flecăreală ce vă zic. Apartamentul pe care-l dețineți, mașina, hainele, pământul, banii, și toate celelalte averi sunt de la Dumnezeu, și trebuie să le folosim spre binele și folosul tuturor, nu doar pentru egoismul nostru.

Dumnezeu a creat planeta noastră și ne-a pus pe noi oamenii ca să împărțim toate bogățiile ei, și să ne fie tuturor bine. La început nu existau granițe, nu existau state, nu exista proprietate privată.

Dragilor, proprietatea privată pe care astăzi capitalismul o are în esența ideologiei sale, este o cădere din Adevăr. Este o depărtare de la felul în care Dumnezeu a gândit lumea. N-ar fi trebuit să avem garduri, încuietori, alarme, asigurări și toate celelalte prevenții împotriva hoților… căci toate sunt ale tuturor. Dar pentru că omul e lacom, a apărut imensa disproporție în lume a averilor.

Și unii copii mor de foame și frig și alții plătesc pe un iaht 200 de milioane de euro. Unii oameni nu au ce pune pe masă iar unii aruncă mâncarea din frigider.

Iov, spunând că a ieșit gol din pântecele mamei sale și gol intră în pământ, de fapt spune:

„Nu erau ale mele acestea. Nu cumva le-am dobândit eu? Era la mine ca într-un depozit? Aceste lucruri sunt străine, căci nu au intrat în lume cu mine, nici nu vor ieși din lume odată cu mine.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Astfel trebuie să fim și noi, față de averi să fim fără patimă… zice Sf. Ioan.

De aceea Dumnezeu ne-a creat goi și ne naștem goi, ca să învățăm că cele din jurul nostru sunt exterioare ființei noastre.

Un alt aspect important este acela, că atunci când ne îmbogățim nu-L tragem la răspundere pe Dumnezeu, nu? Când ne mergem numai bine, nu-i cerem socoteală Domnului? Când ne îmbogățim nu întrebăm pe Domnul de ce ne-a dat bogățiile? Atunci, așa să facem și când le vom pierde. Să nu spunem nimic.

Bun.

Începem în sfârșit capitolul 2.

De ce Domnul îi cheamă pe îngerii lui în fiecare zi la El?

Zice Sf. Ioan Gură de Aur că motivul e următorul: Ca să înțelegem că prezentul este în pronia permanentă a lui Dumnezeu. Prezentul este în purtarea de grijă permanentă a lui Dumnezeu. Iar îngerii sunt duhuri (persoane fără trup) slujitoare Domnului. De aceea au fost creați îngerii, ca să ne slujească pe noi oamenii.

Credeți asta?

Îngerii dau socoteală în fiecare zi de cele ce fac pe pământ. De felul în care susțin oamenii spre mântuire. În fiecare zi îngerii sunt trimiși să rânduiască ceva. Ascultați ce spune Sf. Ap. Pavel:

„Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?” (Evrei 1, 14)

Deci rețineți un mare adevăr: toți îngerii au fost creați ca slujitori ai omului spre mântuire. Dar asta nu înseamnă că îngerul e un simplu soldat care execută, și nu are nicio bucurie. Îngerii sunt mult mai apropiați de Dumnezeu decât noi oamenii căzuți în păcat. Îngerii văd fața Domnului în ceruri. Îngerii nu au nevoie de simboluri, de creație, pentru a cunoaște și intra în comuniune cu Dumnezeu, așa cum avem nevoie noi oamenii, ci ei relaționează DIRECT. HAR către HAR.

Îngerii cunosc pe Dumnezeu printr-o relație directă, puternică, ca printr-un schimb enorm de energie…. E o taină… Îngerii, așa cum vă spuneam, sunt liberi să aleagă binele sau răul. Îngerii slujind omului, ei fac ascultare de Dumnezeu, care El Însuși este Om, și va rămâne om. Îngerii slujind Domnului, se bucură imens că pot fi mesageri ai Stăpânului, mâini mângâietoare ale Sfintei Treimi.

Îngerii, slujesc Domnului, dar pentru asta multă răsplată primesc. Ei cunosc tainele lui Dumnezeu direct de la El. Vorbesc cu El față către față.

Dar la această adunare a îngerilor, a venit și diavolul. Îngerii au venit ca să slujească oamenilor, diavolul a venit ca să-l ispitească. Întrebat fiind diavolul de Dumnezeu, de unde vine și ce a făcut, acesta răspunde că a dat târcoale pe pământ.

Adică nu a făcut nimic bun….

„Şi Domnul a zis către Satan: „Ai luat tu seama la robul Meu Iov? Că nu este nici unul ca el pe pământ, fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău. El se ţine cu putere în statornicia lui şi tu M-ai întărâtat pe nedrept împotriva lui ca să-l prăpădesc”.” (Iov 2, 3)

Auziți pe Domnul care spune de Iov că „se ține cu putere în statornicia lui”. Și tocmai vă spuneam că omul nu poate nimic fără de Dumnezeu. Dar așa este Domnul, bun, și puterea care ne-o dă nouă, ne lasă s-o numim a noastră. Domnul se smerește și spune că e puterea lui Iov. Într-adevăr este voința lui Iov, dar prin puterea Domnului face toate.

Observați ce spune Domnul, că diavolul l-a întărâtat. Adică diavolul L-a provocat. L-a provocat spre dreptate… ca să vadă dacă Dumnezeu e drept și cu oamenii și cu îngerii. Și Domnul a acceptat provocarea, și prin Iov își arată înțelepeciunea și rânduiala pentru lumea întreagă.

Dar observați că Domnul spune, că El l-a prăpădit pe Iov, nu satana. Ca să înțelegem încă odată că toată ispita de la diavol, vine DOAR DACĂ, e îngăduită de Dumnezeu. Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu îngăduie ispita diavolului asupra noastră, din două motive:

1. Spre pedeapsa păcatelor noastre.
2. Spre vindecarea de răul din noi.

„Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!” (Iov 2, 3-4)

Diavolul nu se lasă niciodată. Permanent luptă pe om… până la ultima suflare. Spun sfinții părinți că omul este ispitit de mândrie până și pe patul morții. Totuși tot ei spun că unii au ajuns la neprihănire… și niciun gând rău nu mai intră în inima lor.

Dacă vă întrebați de unde vă vin gândurile rele, aflați că inima este izvorul gândurilor rele în mintea voastră. Și nimic altceva. Data viitoare când te vei mira de gândurile ce-ți vin, aminteșteți ce spune Sf. Isaac Sirul:

„Să nu te înșeli a crede că gândurile izvorăsc din altă parte decât din inima ta.”

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)