Pe Muntele Tabor Domnul Hristos arată anticipat slava Învierii Sale

Dragilor o să vă las aici câteva gânduri pentru sărbătoarea de mâine, ca să vă încurajez să mergeți diseară la vecernie și mâine la utrenie și la Sfânta Liturghie.

O să las aici textul care arată această întâmplare.

1. Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
2. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
3. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.
4. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.
5. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.
6. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.
7. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.
8. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
9. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi. (Matei 17, 1-9)

Aceste eveniment s-a petrecut cu puțin timp înainte de Paștile evreilor și înainte de răstignirea Domnului. Cronologic ar fi trebuit să sărbătorim această sărbătoare în Postul Mare, dar sfinții părinți au hotărât s-o prăznuim la sfârșitul anului bisericesc, adică în luna august. De ce? Vă voi spune imediat.

În Evanghelia după Matei se arată în capitolul precedent, adică 16, cum Domnul îi întreabă pe ucenici: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”. Iar Sf. Petru îi răspunde luminat de Dumnezeu-Tatăl: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.” Iar Domnul Hristos spune că pe această piatră, a mărturisirii lui Petru, că El este Hristosul / Mesia, El își va zidi Biserica Sa, și porțile iadului nu o vor birui.

De acum Domnul începe să-i pregătească pentru momentul răstignirii Lui, căci știa că-i va zdruncina  mult.

„De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze.” (Matei 16, 21)

Petru încearcă să-l convingă să nu se bage într-un asemenea pericol, iar Domnul îi spune că Satana vorbește prin el la acest gând. Și Domnul arată că El trebuie să intre prin suferință în slava Tatălui Său. De aici urmează evenimentul schimbării la față pe Tabor. Paradoxal, ciudat pentru noi, Domnul nu-i ia pe toți ucenicii cu El sus pe munte, ci doar pe Petru, pe Iacob și pe Ioan. Adică doar pe cei care erau pregătiți sufletește să vadă aceasta.

Ce înțelepciune! Oare câți oameni, fiind în locul Domnului, ar fi refuzat celorlalți 9 apostoli un asemenea eveniment?

Domnul Hristos îi ia pe cei 3 apostoli cu El pe munte ca să le arate că El este cu adevărat Dumnezeu. Să le demonstreze că nu este un mare prooroc, ci chiar Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime. Să le arate că El este chiar Dumnezeu care S-a făcut om și a venit în mijlocul lor.

Văzându-L cum se schimbă la față și începe să strălucească asemenea unui Soare, mai puternic decât soarele de pe cer, ucenicii se întâreau în credința că El este Mesia…

…și când Îl vor vedea pe cruce răstignit, rușinat, smerit, bătut, plin de sânge, să nu se îndoiască că el este Unul din Treime, plin de Har și de adevăr.

Schimbarea la Față a Domnului arată în avans Învierea Domnului. Arată slava Lui după ce se va ridica din mormânt a treia zi.

Practic Domnul își arată Slava Învierii Sale anticipat lui Petru, lui Iacob și lui Ioan, ca atunci când îl vor vedea pe cruce să se gândească: Are Domnul nostru putere să învingă și moartea! Slava pe care Domnul a arătat-o înaintea lor are legătură și cu a 2-a venire a Lui la sfârșitul lumii, la judecata universală.

Dacă acum a venit smerit și fără strălucire, arătându-și dumnezeirea doar în mod intim / privat pe munte în fața a 3 oameni, la sfârșitul lumii va veni plin de slavă pe norii cerului, însoțit de îngeri, de Maica Domnului, și de toți sfinții, și toți oamenii de pe pământ îl vor vedea. Atunci la judecată vor vedea slava lui Hristos toți oamenii care au murit sau care încă sunt în viață, căci se vor deschide mormintele și toți vor învia cu trupurile unindu-se cu sufletele lor.

Și cei care nu au murit încă, fiind pe pământ, vor trece prin moarte într-o clipită, zice Sf. Ap. Pavel, căci toți suntem datori cu o moarte, pentru a plăti păcatul în care am trăit.

Un alt motiv al schimbării la față a Domnului este pentru a arăta destinația omului, sensul vieții pe pământ: îndumnezeirea. Omul nu a fost creat să putrezească sau să trăiască în egoism și răutate, ci să se umple de slava lui Dumnezeu, de Harul lui cel dulce. De aceea Petru fiind martor la acest eveniment, și simțind în inimă dulceața nespusă a dragostei lui Dumnezeu, și ne mai voind să mai plece de acolo, a zis că e bine să le facă 3 case: Domnului Hristos, lui Moise și lui Ilie.

Deci țineți minte aceste 3 motive ale schimbării la față a Domnului:

1. Legătura dintre suferința Sa pe cruce și Slava Învierii Sale.
2. Legătura dintre slava Învierii și slava de la Judecata Universală
3. Destinația omului: viața veșnică, nu putrejunea.

Schimbarea la Față a Domnului pe Tabor ne arată ce vrea El să facă cu trupul omenesc.

Domnul vrea să iradieze în fiecare din noi Lumina Dumnezeirii Sale, pacea Sa, Harul Său, viața Sa. Îndumnezeirea noastră este de fapt să trăim viața lui Dumnezeu. Să avem ca energie ce ne pune în mișcare Însăși Viața Sfintei Treimi. Energie vie!

Lumina care răsare din Soarele-Hristos sunt energiile necreate ale lui Dumnezeu în ființa umană și în întreg cosmosul. Această lumină este Însuși Harul Sfântului Duh care se revarsă peste noi de atunci până astăzi. Această lumină e Duhul Sfânt care lucrează și sfințește toate în viața noastră în Biserică.

Pacea și bucuria pe care o simțim la rugăciune este lumina taborică a lui Hristos. Prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului are loc sub „umbrirea” lumii dumnezeiești ce izvorăște din Hristos.

Toată viața Bisericii are ca sursă de Sfințire pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Lumina de pe Tabor care izvorăște din Iisus Hristos este însăși lumina Împărăției Cerurilor. În Împărăția Cerurilor nu va mai exista un soare ca sursă a luminii, ci Dumnezeu Întrupat, Iisus Hristos, El va fi Soarele tuturor. El va lumina strălucit. În lumina Lui vom trăi și vom „lucra” ceea ce Domnul va rândui pentru noi.

Lumina de pe Tabor e pregustare a Împărăției Cerurilor.

Cine gusta Harul Domnului în sufletul său în această viață… fie în rugăciune, fie în slujbele Bisericii, fie când face o faptă bună, fie în iubire, fie în smerenie, fie în altă situație de legătură intimă cu Dumnezeu, acela pregustă deja Împărăția Cerurilor.

Împărăția Cerurilor are statutul „între deja și nu încă”.

Deja o trăim anticipat, căci venirea lui Dumnezeu pe pământ a deschis cerurile… dar n-o trăim încă deplin pentru că mai avem drum de parcurs până-n pragul morții.

Minunea schimbării la față de pe Tabor ne arată că firea umană poate fi schimbată.

Poate trece prin transformări mari, radicale: de la moarte la viață, de la păcat la virtute, de la tulburare mare la pace sufletească, de la fuga nesfârșită după cele lumește și la tânjirea permanentă doar după cele sufletești…

Poate uitându-ne la noi ne dăm seama că suntem prea departe de acest ideal, de această fire umană luminoasă a Domnului, așa cum o arată pe Tabor.

Dar trebuie să înțelegem că nu există stagnare în viață. Nu există punct zero. Ori crești, ori scazi. Ori te luminezi, ori te întuneci. Ori cu Dumnezeu, ori cu diavolul. Ori cu lumea căzută, ori cu Biserica lui Hristos. Punct de stagnare există doar teoretic, practic nu. Zero absolut este doar o definiție nu și o stare reală. Nu mai sunt acum, același om care eram dimineață. S-a scurs timpul, mintea mi s-a schimbat, evenimentele trăite m-au făcut să gândesc altfel. Chiar dacă cu puțin sau foarte puțin….

Trebuie să dăm sens întâmplărilor vieții, nu să trăim momente disparate de plăcere, fără legătură cu viața noastră și drumul ei. Cu cât trece timpul vieții, suntem practic într-un fel „obligați” să ne poziționăm: Ori cu răul, ori cu binele. Ori cu virtuțile, ori cu păcatul. Ori cu Biserica, ori cu egoismul din noi. Cărei părți îi dăm putere asupra noastră, aceea devine mai puternică în noi, betonându-se, devenind ZID greu de dărâmat.

Cu cât alegem mai mult binele și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, cu atât mai tare ne îmbogățim în El, ne întârim în virtute, primim pacea, gustăm pe Duhul cel Bun, și vrem și mai mult….

Nu te înșela! Alege poruncile lui Hristos și dragostea Lui, căci lumea pe mulți a păcălit! Slava de pe Muntele Tabor o experimentăm cel mai bine în Sfânta Liturghie. Sfântul Altar este Taborul nostru din „cartier” sau din „localitate”. Acolo Hristos vine și se schimbă la față înaintea noastră invitându-ne să gustăm: „Gustați și vedeți că bun este Domnul!”

La fiecare sfântă liturghie gustăm din Potir Împărăția Cerurilor, Harul Preasfintei Treimi…. Dulceața Vieții Veșnice….

Trupul și Sângele Domnului este în Biserica Creștin-Ortodoxă sursa energiilor necreate, sursa îndumnezeirii.

Veniți în Biserică să vă schimbați mintea… să vă schimbați obiceiurile…

Era o pildă în pateric în care un bătrân îi dă ascultare unui ucenic să care apă cu coșul de nuiele de la fântână / râu până la chilie. Coșul era murdar de bălegar. Ucenicul face ascultare și care apă cu coșul de nuiele, doar că apa se pierdea rapid printre găuri… și ajungea fără nimic la bătrân la chilie. Atunci îl întreabă pe bătrân, care-i scopul acestui efort inutil. Făcuse deja câteva ture cu coșul. Atunci bătrânul îi spune: așa este, apă nu ai adus, dar coșul s-a curățat de bălegar.

Așa este și cu viața noastră în Biserică: chiar dacă nu înțelegem la început mare lucru, mintea stând în Harul Domnului se curăță de păcate, de atitudini, se luminează.

Nu vă deznădăjduiți de păcatele voastre, are Domnul putere să ridice toate patimile de la voi, acum. Doar să-i cereți asta și să vreți asta. Păcatele voastre sunt deja biruite de El,…. Biruința e deja în buzunarul Lui…. Nu trebuie să vă chinuiți voi să luptați cu păcatele singuri, ci cereți Domnului să vă dea biruința Lui asupra păcatelor voastre.

Simpla venire a Harului în noi poate ridica o patimă (un păcat) din viața noastră definitiv…

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)