Munca nu este un blestem după căderea omului din rai, ci este parte din chipul și asemănarea cu Dumnezeu (Fc. 1, 28)

„Mulți oameni cred că munca este rezultatul blestemului, când, de fapt, înainte de căderea lui Adam, Dumnezeu i-a dat acestuia instrucțiuni pentru a fi munci și a fi productiv. După ce i-a creat pe Adam și Eva în ziua a 6-a, Dumnezeu i-a învățat:

„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1:28).

Cuvintele a „supune” și a „stăpâni” sunt ambele verbe, implicând efort și ingeniozitate în îndeplinirea acestei administrări date de Domnul. Truda, munca, creativitatea și productivitatea sunt aspecte esențiale pentru ceea ce suntem creați a fi. După blestem, munca a devenit esențială pentru a supraviețui, dar a fost întotdeauna o parte a planului lui Dumnezeu pentru noi, ca administratori ai creației Sale. Acesta este motivul pentru care, în general, atunci când suntem inutili, ne aflăm în cel mai rău moment al existenței noastre.” (Marc Ambler)

În Facerea 2, 15 se spune:

„Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.”

Adam trebuia să lucreze grădina raiului nu din necesitate, ci ca să înainteze și să cunoască pe Dumnezeu din creație și în același timp chipul lui Dumnezeu din el.

Însuși Domnul a lucrat și lucrează în continuare. A făcut lumea în 6 zile și S-a odihnit în a 7-a zi. Mântuitorul Iisus Hristos zice:

„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (Ioan 5, 17).

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Dumnezeul nostru, și nu au păcat, și totuși lucrează.

A lucra înseamnă a fi util cuiva, înseamnă a crește într-o relație cu cineva. Adam și Eva lucrau ca să sporească în relația lor cu Dumnezeu și unul cu altul.
Căderea a adus muncii și o componentă a suferinței dar în același timp și o deterioare a creației care nu mai ascultă de om ca la început. De aici încolo omul nu mai muncește cu același drag ci din uneori doar din nevoia de a-și câștiga pâinea.

Autor: Claudiu Balan