Ev. Matei, cap. 8, vers. 11-22 (joi, 4 oct. 2018). Iisus Hristos – Medicul Creator
Am ajuns la capitolul 8 al Evangheliei după Matei Pentru a înțelege mai bine locul unde am rămas, voi reda tot pasajul în care un sutaș, un soldat roman, păgân, îi cere Domnului să-i vindece sluga.
“Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.
“Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.” (Matei 8, 7-11)
Am discutat acum două seri despre această minune. Interesant de observat că acest om nu era de neam din Israel. Nu știa de Dumnezeu. Se închina la idoli, ca toți romanii din vremea sa. Se închina la statui făcute de mâini omenești. Și totuși Domnul Hristos îl laudă spunând că nu a găsit credință la nimeni în Israel, așa de mare, cum a găsit la acest om.
Ce ciudat să spună Domnul acest lucru? Chiar nimeni din zecile și sutele de mii de israelieni nu avea așa o credință? De fapt ce credea acest sutaș?
Că dacă Iisus este Dumnezeu, atunci El este pretutindeni. Dacă este Dumnezeu înseamnă că El este atotputernic, și are putere peste viață și peste moarte, peste boli și peste toate cele ale vieții omului. Cum să nu fie nimeni în Israel care să creadă așa? Ei, evreii, care săptămânal auzeau cuvântul lui Dumnezeu din psalmii insuflați de Duhul Sfânt… Ei, care aduceau jertfe în mărețul templu din Israel… Creatorului… Ei care citeau pe Isaia, pe Moise și tot ceea ce a făcut Dumnezeu la începutul lumii…. Ei să nu aibă atâta credința ca un păgân?
Da. Asta ne spune gura nemincinoasă a Dumnezeului nostru. Vă spuneam acum câteva luni, că evreii, la momentul întrupării Domnului Iisus Hristos, erau tare depărtați de Dumnezeu. Ajunseseră să aibă o credință sterilă… formală… seacă…
Parcă nu mai era nimic viu în ceea ce făceau în templu, în comunitatea lor… E ușor să înțelegeți cum erau, uitându-vă și la societatea noastră secularizată… și la unele din comunitățile noastre creștine… care sunt mai mult vii decât moarte… mai mult căutătoare de masluri și moaște decât de Dumnezeul Cel Viu.
Nu voi insista pe starea evreilor… dar vreau să rețineți că ajunseseră tare depărtați de Dumnezeu. De aceea mustrările aduse de Domnul în anumite situații… De aceea constantele precizări ale evangheliștilor despre credința celor de alt neam față de credința evreilor.
Vă amintiți de cei 10 leproși vindecați, dintre care se întoarce doar unul să-i mulțumească Domnului și acela era de alt neam. Paradoxal, decât o credință formalistă, moartă, seacă, mai mult te ajută necredința să te apropii de Dumnezeu. Adică cum? La necaz, necredinciosul se trezește… și caută ajutor… caută adevărul… La necaz credinciosul formalist se-ncălzește puțin… cârtește… Dar, acest sutaș mai are un avantaj. Compară lucrările lui ca om cu lucrările lui Dumnezeu și astfel îi crește credința.
Așa cum el comandă peste cei mai mici decât el, și ei ascultă și execută… Așa cum el are autoritate peste ei…. Oare Dumnezeu nu cu mult mai mult…? Căci și sutașul are un comandant peste el… Și comandantul are pe cineva mai sus… și tot așa… până la Împărat.
Dar și împăratul de la Roma are pe cineva mai presus de el. Ce este interesant totuși, este această inteligență extraordinară oferită de credința lui, de a înțelege că Dumnezeu este stăpân al trupului uman… al tuturor proceselor chimice și fizice din întreaga lume. Dacă alți oameni vin să-și vindece prietenul, aducându-l pe targă… el nu face acest efort. Ci aduce pe sluga sa pe targa credinței lui.
Totuși e interesant, și evanghelia nu ne spune acest lucru, cum de și-a dat seama sutașul că acest om, Iisus Hristos, este așa de puternic? Cum de și-a dat seama că este Dumnezeu? De aici „minunarea” (uimirea) din partea Domnului Iisus. Vedeți ce mari taine se află în oameni!
Ne mândrim că suntem ortodocși! Ne batem în piept că avem credința adevărată. Avem credința cea adevărată, așa este. Îi disprețuim pe cei de altă credință… pe păgâni, pe musulmani, pe evrei, pe protestanți, pe catolici, pe atei, pe homosexuali… judecăm dur în mintea noastră pe oamenii fără de Dumnezeu. Dar iată cum după o întâmplare a vieții, ei și-arată credința mai mare decât a noastră. Și astfel prin această întâmplare se apropie de Dumnezeu.
Câtă credință este oare în sufletele oamenilor din jurul nostru? și noi îi disprețuim…. Mă tem uneori… că suntem și noi ca evreii din vremea Domnului. Căldicei, formaliști. Nu mai avem o credință vie.
Iată ce spune Domnul Hristos bisericii (comunității) creștine din Efes în Apocalipsă:
„Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi; Şi stărui în răbdare şi ai suferit pentru numele Meu şi nu ai obosit. Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta cea dintâi. Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi.” Apocalipsa (2, 2-5)
Observați ce zice: „Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta cea dintâi.”
Asta înseamnă că relația dintre ei , creștinii din Efes, și Domnul Hristos, s-a răcit. A devenit monotonă… Dar asta de ce? Pentru că n-au fost serioși în toate ale credinței. Evreii, la vream aceea, lepădaseră de mult iubirea cea dintâi… din vremea lui Moise, al lui Iosua, al lui David, și a marilor profeți.
Mergem mai departe cu capitolul 8.
Această întâlnire cu sutașul, îi provoacă Domnului Iisus Hristos câteva replici despre evrei și păgâni, și zice:
“Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.” (Matei 8, 11)
Adică, deși voi evreilor, credeți că mântuirea și darul Domnului este numai pentru voi, v-o spun Eu, că e defapt pentru întreaga lume. Pentru întreaga umanitate. Deci și pentru toți păgânii, închinătorii la idoli… dacă se vor pocăi și vor crede în Mine.
„Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 8, 12)
Fii împărăției, adică evreii… căci așa numește Domnul pe Israel, fiul cel întâi-născut al Său, vor fi aruncați în iad. De ce? Pentru că le-au avut pe toate și nu au crezut.
Râdem de norvegieni, olandezi, de nordici, de occidentali, că trăiesc astăzi așa de depărtat de Dumnezeu… dar ei n-au ce avem noi. Iar noi le avem pe toate și parcă tot nu facem cât trebuie… unii… unii poate da…
Totuși statisticile despre familia din România arată cât de ne-creștinește trăim. Nu insist.
Evreii, fii împărăției, au avut atâtea și atâtea fapte care să-i întărească în credință… atâtea și atâtea arătări dumnezeiești… atâția profeți, și tot degeaba parcă. Fii împărăției îl au acum pe Împăratul Hristos în mijlocul lor, și îl văd cum face minuni, cum vorbește, cum ascultă de el demonii, marea, vântul, corpul uman…. și tot nu cred în Dumnezeu. Și în Iisus Hristos pe care L-a trimis în lume.
“Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.” (Matei 8, 13)
A primit sutașul ceea ce a crezut, pe loc. Ca să se împlinească cuvântul Domnului: „Toate câte veți cere să credeți că le-ați primit și le veți avea”. (Marcu 11, 24)
Așa a crezut acest sutaș, și așa a și primit. Așa să credem și noi.
“Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui.” (Matei 8, 14-15)
Sf. Ioan Gură de Aur ne spune că Domnul Iisus mergea adesea și mânca la Petru acasă, și soacra lui le slujea. Le făcea de mâncare. Pe loc a vindecat-o și pe ea. Interesant cum pentru fiecare boală, pentru a dispărea, trupul are nevoie de o perioadă de convalescență… pentru a-și reveni. Durează câteva zile până când corpul devine sănătos „tun”. Vindecările Domnului sunt minuni și din prisma acestui minunat aspect, al vindecării pe loc. Fără nicio perioadă de convalescență… fără trecerea timpului.
Gândiți-vă la lepră! La ce boală cumplită e! Cum extremitățile trupului, se macină treptat oasele…. și practic omul se deformează. Vindecarea leproșilor se făcea pe loc… ca o nouă facere a omului, ca o re-modelare… Dacă am fi fost de față la aceste minuni, am fi rămas uimiți cu adevărat de așa mari minuni.
La fel și la soacra lui Petru, revenirea dintr-o stare febrilă puternică, venită poate de la un virus, ar fi durat câteva zile, sau cel puțin câteva ore.
Vindecare o face Domnul ÎNDATĂ. Ca să fie semn tuturor, că El este MARELE MEDIC, dar în același timp este și Creatorul nostru. El este Medicul-Creator.
Tatăl nostru, Medic-Creator.
„Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat” (Matei 8, 16)
Oare să fi fost așa de mulți demonizați? Da. Sunt și astăzi. Sunt mulți oameni care prin alegerile lor, s-au înrăit atât de tare, încât au devenit cuib de demoni. Dacă ar vrea să vină se se vindece, preoții Bisericii noastre i-ar vindeca. Veneau mulți… și Domnul pe toți îi vindeca, pentru că de aceea a venit în lume… ca să-l facă bine pe om.
Iată ce spune Sfântul Prooroc Isaia:
„Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. ”
Domnul a venit în lume să vindece omul de boală trupească și sufletească. Să-l vindece de păcate, care aduc drept consecință bolile în trupul nostru.
“Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat”. Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge.” (Matei 8, 17-19)
Observați ce ton are acest om. Oarecum sigur pe el, obraznic. Sf. Ioan Gură de Aur spune că acest om fiind cărturar, făcea bani din asta, și se gândea că și Domnul Iisus vorbindu-le despre Dumnezeu, se capată și el cu bani.
Și de aceea vroia și el să-l însoțească pe Domnul, pentru a câștiga bani mulți. Și Domnul știindu-i gândurile adânci ale inimii, îi spune:
„Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul.” (Matei 8, 20)
E nevoie de modestie, de sărăcie… ca să poată omul a câștiga pe ceilalți pentru împărăția lui Dumnezeu. Căci dacă va cere bani… atunci îi va pierde de ucenici. Și se va arăta mai mult iubitor de bani decât de Dumnezeu.
„Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu.” (Matei 8, 21)
Uitați ce diferență de ton are acest om față de cel dinainte. Îi spune Domnului „dă-mi voie” să-mi îngrop tatăl și apoi voi veni cu tine.
„Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor.” (Matei 8, 22)
Cine vrea să slujească lui Dumnezeu este dator să nu se mai întoarcă la cele lumești. Totuși, sfatul Domnului pare dur. Oare era așa de urgent să-i urmeze Domnului încât nu mai suferea amânare o zi sau două până după înmormântare? Oare un Dumnezeu bun, poate să-i ceară unui om aceasta? Să-și lase tatăl neîngropat?
Dumnezeu știa toate situația acestui om. Știa toate ale familiei lui. Știa că are pe altcineva care să-i poată îngropa tatăl. Numește „mort” și pe tatăl său, căci era necredincios, ne spune Sf. Teofilact al Bulgariei.
Sf. Ioan Gură de Aur mai face o remarcă foarte interesantă. Dacă Dumnezeu nu a îngăduit să întârzie acest om în a-L urma nici măcar atât de puțin timp, cât o înmormântare, pentru un lucru totuși așa de important, cum oare ne va judeca pe noi care pierdem atât de mult timp cu lucruri nefolositoare?
Cine vrea să-i slujească Domnului, trebuie s-o facă deplin… total… cine pune mâna pe jug nu se mai întoarce înapoi… cine leapădă ale lumii, rămâne în Dumnezeu. Tot Sf. Ioan Gură de Aur ne spune că după înmormântare e posibil ca acest om să fie reținut de cele ale împărțirii averilor, și iarăși ar fi pierdut un alt timp… și poate asta l-ar fi tras înapoi și mai mult. Poate diavolul l-ar fi făcut să fie interesat și alte lucruri lumești, tot amânând urmarea lui Dumnezeu.
De aceea, se cuvine nouă să răspundem chemării Domnului imediat, pe loc.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)