Ev. Matei, cap. 8, vers. 1-10 (marți, 2 oct. 2018). Universalitatea mesajului lui Hristos

Dragilor, am ajuns la capitolul 8 al Evangheliei după Matei. Urmează 2 capitole despre vindecările și minunile realizate de Mântuitorul Hristos.

Trebuie să precizez un lucru foarte important. Șirul evenimentelor din evanghelii nu este unul strict cronologic. Există într-adevăr o cronologie în mare: naștere, închinarea la templu, creștere, botez, propovăduire, minuni, patimi, jertfă pe cruce, înviere, trimiterea apostolilor. Dar faptele dintre aceste evenimente mari pot fi uneori așezate necronologic. De aceea uneori puteți fi duși în eroare.

Există un studiu biblic care pune cele 4 evanghelii față-n față și arată cum același eveniment apare la evangheliști în momente diferite. O primă idee ar fi că, fiecare evanghelist a avut în cap o structură a prezentării informației, o schemă.

De exemplu la Matei: capitolele 5-7 sunt Predica de Munte. Capitolele 8-9: minunile și vindecările Capitolul 10 : chemarea apostolilor. Dar asta nu înseamnă că evenimentul chemării apostolilor a avut loc după predica de pe munte. Fiecare evanghelist are în spate un scop pentru care scrie, iar evanghelia ia forma scopului pe care și l-a propus. Bineînțeles e un scop și o formă inspirată direct de Dumnezeu.

Discuția e largă, și nu vreau să insist pe ea aici. Nu e cazul.

Apropo de asta, există și o carte foarte interesantă care analizează evenimentele și faptele din viața Domnului, paralele în cele 4 evanghelii, se numește “Sinopsa celor patru Evanghelii”. Carte de mare folos pentru cei care spun că evangheliștii se contrazic, sau pentru cei care nu sunt învățați cu citirea Scripturii și cred că firul narativ al evenimentelor este doar cronologic. Există și alte chei de așezare a informației în evanghelii pe care ar trebui să le știm.

Mai este un aspect, și cu aceasta închei introducerea. Să nu vă învațați cu o citire firavă a Sfintei Scripturii, cu câteva versete… sau doar cu evanghelia zilei. Să nu credeți că vă puteți cunoaște credința în care trăiți, doar prin citiri sporadice… ici când, 2-3 pagini. Ci trebuie să ne aplecăm serios asupra ei. Zilnic și cât mai serios. Nu doar pe textul Scripturii ci și pe comentarii.

Lumea în care trăim promovează divertismentul în dauna culturii. Ba mai mult, a ajuns să sugereze folosirea divertismentului în actul educațional. Copiilor să nu le mai ținem discursuri ca în școala veche, ci să fie totul cât mai interactiv. Slide-showuri, filmulețe, bannere, afișe, experimente… etc. Cât mai mult dinamism în prezentarea informației… Practic se merge în direcția în care educatorul (profesor, învățător, etc.) să fie un fel de comediant, un fel de one-man-show, care trebuie să țină audiența captivă la ceea ce predă.

Pe termen lung efectul e dezastros. În momentul în care dinamismul se diminuează ușor din prezentările școlare, interesul copiilor scade masiv. Trăim într-o lume în care am fost învățați să vedem filmul, nu să citim cartea. Să vedem tutorialul video, nu să citim instrucțiunile. Să vedem documentarul despre Constantinopol, nu să citim 20 de cărți despre Bizanț.

Revenind la Scriptură, există același pericol. Să ne dorim un dinamism al prezentării informației. FIlme biblice, cărți captivante, infografice, întâmplări interesante din biblie…. etc. Pe termen lung toate acestea vor păli. Studiu serios și constant e cel care dă roade.

Nu vă zic asta pentru a deveni profesori, sau pentru a da sfaturi altora ci pentru că, doar studiul serios vă va aduce bucurie, va da roade în voi, vă va deschide ușa aceea a înțelegerii pe care divertismentul n-o poate niciodată deschide.

De aceea, vă recomand cu drag, să luați Scriptura și s-o citiți de unde vreți… de unde vi se pare interesantă, de la ce carte vreți voi…. Căci istoria Scripturii începe de oridunde o privești. Orice carte citiți, vă va atrage automat în zona conexiunilor cu personajele de dinainte dar și cu cele de după. Cărțile profeților vă vor face curioși despre împlinirea profețiilor. Evanghelia, care este împlinirea tuturor profețiilor, vă va face curios despre cărțile în care s-au scris profețiile și despre autorii lor.

Sfatul e valabil în orice faceți. Studiul serios și constant va da roade.

De ce este important? Pentru a înțelege în ce ne-am botezat? Pentru a înțelege cui Dumnezeu mă închin. Pentru a putea da răspuns oamenilor care spun că Dumnezeul nostru e crud, și Vechiul Testament e plin de sânge. Pentru a putea da răspuns celor care spun că suntem niște medievali… niște înapoiați… cu tot cu Iisus, Domnul nostru drag.

Altfel vom avea o credință la nivelul superstiției. Studiu serios și aplicare permanentă a cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră.

Cam asta a fost introducerea… iertare că m-am lungit.

Începem capitolul 8.

“Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El. Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti. Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui. Şi i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.” (Matei 8, 1-4)

Domnul e urmat de mulțimi multe, de oamenii simpli, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nu de cărturari și farisei… nu de cei care-l priveau suspect ci de oamenii care-i sorbeau cuvintele, care se bucurau să stea lângă El. Una din caracteristicile omului sfânt este că oamenii vin cu drag și-l caută… și stau în preajma lui cu atâta bucurie… împărtășindu-se și ei din Harul sfântului.

Simt că-și odihnesc sufletul în prezența lui. Simt că sunt mai buni ca oameni în prezența sfântului. De aceea sfinții au fost atât de căutați! Și mii de oameni i-au urmat în văgăunile pământului. Dacă așa e cu sfinții, plini de Harul lui Dumnezeu, cum e oare cu Domnul Iisus Hristos, izvorul Harului? Ce simțeau acei oameni care stăteau în preajma lui?

Ce bucurie era în inima lor? Ce pace….? Ce liniște… ? Ce curățire de păcate…? Ce raze de lumină străluceau în ei de la Iisus, Soarele Dreptății?

Ce imagine frumoasă! Dumnezeu cu oamenii lui dragi, împreună ca o familie.

Vă aduceți aminte, când Domnul spune despre Ierusalim:

„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. ” (Matei 23, 37)

Aceată imagine o avem și pe munte și aici când mulțimile îl urmează pe Domnul:

Domnul e cloșca, e mama și Tatăl nostru. Iar noi suntem puii lui dragi. Creatorul și creaturile. Creatorul făcut om și oamenii lui dragi. Acest model de viață îl vrea Dumnezeu pentru întreaga lume. Toți oamenii să fie în jurul lui Dumnezeu. Să-l iubească pe Dumnezeu! Să-L caute!

Și apropiindu-se de Dumnezeu se apropie și unii de alții, și se iubesc între ei, și au ceva în comun, și au aceleași năzuințe înalte…

Așa cum diferite puncte de pe circumferința unui cerc care se apropie de centru, se apropie și între ele, așa și oamenii care se apropie personal de Dumnezeu, încep să se apropie și de ceilalți oameni, de aproapele lor. Așa a creat Dumnezeu lumea. Așa suntem toți la Liturghie. Cloșca cu puii, Hristos cu cei dragi ai Lui… la masă… sub aripile Lui. Sub grija Trupului și Sângelui Său care ne ocrotește, ne hrănește și ne vindecă.

Revenind la textul evangheliei.

Un lepros se apropie de Dumnezeu și i se închină, și îl spune direct, îl întreabă:

Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti?

E interesant că leproșii, având o boală contagioasă, trebuiau să stea în afara cetății, departe de oameni, ca să nu infecteze și pe alții. Dacă un om lepros s-ar fi apropiat de un alt om, acesta s-ar fi speriat și s-ar fi îndepărtat degrab, de frica bolii și a mutilării trupești. Domnul nu se teme. Evanghelistul Luca spune chiar că acest lepros s-a așezat la picioarele Domnului. Creatorul nu se teme că va fi contagiat. Căci moartea nu avea nimic în El.

Degradarea, ca element constitutiv al morții în toate aspectele Universului, nu putea să lucreze în cel fără de păcat. Nu se mai pomeniseră niciodată în Israel ca un lepros să fie vindecat. Lepra e boală cumplită, în care se tocesc oasele extremităților trupului: oasele mâinilor, piciocarelor, nasul, etc… se macină încet… fără durere… Lepra mutilează încet dar sigur. Desfigurează omul. Strică frumusețea dăruită lui de Dumnezeu.

Cerându-i să-l vindece, leprosul recunoaște de mai înainte puterea Dumnezeiască a lui Iisus. E ca și cum i-ar fi zis: Știu că ai puterea să mă vindeci, căci ești Dumnezeu, vindecă-mă! Domnul Hristos, răspunde ferm: „Voiesc, curăţeşte-te.”

E același răspuns care mi-l dă și mie astăzi. Da, Claudiu, vreau să te curățești de păcate. Dar tu vrei? Vindecare leprosului este interpretată de sfinții părinți și la figurat….vorbind de vindecare sufletului. Fără voința omului, fără conștientizarea păcatelor, Dumnezeu nu poate vindeca omul, nu poate răspunde: “Voiesc, curăţeşte-te!”

Mai înainte de a-i răspunde, îi cere să-și întindă mâna. De ce? Ca să se atingă de ea în fața tuturor. Să arate tuturor că de data aceasta nu a vindecat doar cu cuvântul ci prin atingere. Să arate puterea dumnezeirii Lui în toate. Și în cuvânt dar și în mâini… în fapte…

Gândiți-vă că oamenii care-L priveau! L-au iubit și L-au crezut și mai mult văzând iubirea lui față de lepros. După ce-l vindecă, îi spune: „Vezi, nu spune nimănui…”

Domnul nu face minuni din slavă deșartă, pentru a face show în fața oamenilor. Ci pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, suferinzi de ani de zile, și pentru a spori credința celor din jur. Domnul Hristos îi spune leprosului să nu meargă să-L laude…  Deși știa că nu va putea sa tacă fiind martorul unei asemenea minuni. Știa Domnul că acest om vindecat trupește, va striga în gura mare de bucurie… dar totuși a arătat adevărul. Că nu se cuvine omului să trâmbițeze înaintea lui când face ceva bun.

Și apoi îl trimite către preot: „mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.”

Preotul era cel care trebuia să constate vindecare leprosului și re-acceptarea lui în comunitate. Prin acest Domnul arată că împlinește legea lui Moise, dată chiar Tatăl în Vechiul Testament. Urmează apoi o nouă minune, cu vindecarea slugii sutașului:

“Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.” (Matei 8, 5-7)

Foarte interesant, de observat cum Domnul Hristos răspunde diferit oamenilor în situații diferite. Pe femeia cananeiancă refuză s-o ajute inițial… obligând-o să insiste în cererea ei, pentru a scoate la iveala marea ei credință. Aici dimpotrivă, nu-l lasă pe sutaș să insiste, ci îi ridica „la fileu mingea” pentru a-și mărturisi și el credința în Dumnezeu, și-i spune: „Venind, îl voi vindeca”….

Știind dinainte că acest om va da o mărturie extraordinară:

“Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.” (Matei 8, 8-9)

Făcând o analogie cu relațiile oamenilor, înțelege rapid că Dumnezeu e cu mult mai presus decât omul și poate cel puțin cât omul, și mult mai mult decât atât, și își dă seama că așa cum omul prin cuvânt poate mișca lumea prin autoritate… așa poate și Dumnezeu… supremul AUTOR, suprema AUTORitate.

Și iată cum îl laudă Domnul

“Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.” (Matei 8, 10)

Sutașul era roman, nu evreu. Era păgân. Nu știa nimic de Dumnezeu cel preaînalt, de minunile din istoria lui Israel, de psalmi, de profeții, de cărțile lui Moise… și totuși Domnul îl arată ca având credință mai mult decât orice om din Israel. Această minune arată și universalitatea mesajului creștin.

Domnul Hristos a chemat, cheamă acum și va chema mereu pe orice om de sub cer să creadă în El, să se boteze, și să primească pe Duhul Sfânt. African, canadian, australian, păgând, musulman, evreu, eschimos, budist, hindus, ateu, sau orice om din orice altă categorie, e chemat să-și cunoască propriul Creator.

Și să se vindece.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)