Ev. Matei, cap. 7, vers. 7-14 (marți, 18 sept. 2018). Iubirea, măsura de aur a vieții
Dragilor, continuăm călătoria noastră prin Evanghelia după Matei.
Am ajuns la capitolul 7, versetul 7.
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.” (Matei 7, 7-8)
Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Teofilact al Bulgariei ne spun că cele trei îndemnuri: „Cereți”, „căutați” și „bateți” se referă la rugăciune, la rugăciunea stăruitoare.
Căci cum putem cere Domnului ceva, decât prin vorbire directă cu El, prin rugăciune? Cum vom putea găsi / afla ceva, de nu ne va lumina Dumnezeu calea căutărilor noastre? De aceea trebuie să-i cerem asta prin rugăciune.
„Bateți și vi se va deschide” înseamnă: Bateți la poarta Creatorului…. Căutați-L! Vă așteaptă cu drag ca un Tată. Ușa Tatălui se deschide întotdeauna pentru fii săi, pentru noi oamenii. Prin botez noi am fost înfiați de către Tatăl, prin Fiul. Adică cum? Adică Dumnezeu prin botez, m-a făcut pe mine (potențial, adică în devenire) fiu, exact pe același nivel cu Fiul Său, Iisus Hristos. Prin botez eu sunt fiul lui Dumnezeu exact cum Iisus Hristos este Fiul Tatălui.
Mă gândeam la un moment dat să scriu un articol interesant despre o analogie între deschiderea unei mașini fără cheie și accesul nostru în împărăția cerurilor. Probabil știți că astăzi există mașini care au cheie pe care nu trebuie s-o mai introduci în portieră pentru a-o deschide, și nici măcar să apeși pe butonul cu radio-comandă, ci este de ajuns să porți cheia în buzunar. Practic, ai cheia mereu în buzunar, și te apropii de mașina încuiată, pui mâna pe mâner și ea se deschide… ca și cum ar fi fost deja deschisă.
Pornești motorul de la buton… fără să introduci cheia… mașina recunoscându-te de stăpân. Când pleci din mașină e de ajuns să atingi finuț cu mâna mânerul și se închide deodată toată mașina. La un moment dat, primind temporar de la un prieten o astfel de mașină, după ce am închis-o, am avut un instinct de a verifica dacă ușile sunt închise… și surpriză….
Am apăsat pe mâner și mașina s-a deschis. Atunci am avut imediat intenția să o închid iarăși… și iarăși să verific dacă e închisă… și atunci mi-am dat seama, că atât timp cât e cheia la mine în buzunar, această mașina pentru mine va fi mereu deschisă. Deși ea este fizic încuiată.
Atunci am realizat un lucru care m-a bucurat…. Pentru noi cei botezați, pentru noi casnicii lui Dumnezeu, pentru noi cei apropiați de El, ușa Împărăției este mereu deschisă. Botezul Domnului… Harul Domnului din inima noastră, care ne-a înfiat, este cel care face ca ușa raiului să fie mereu deschisă. Botezul Domnului este „cheia” din buzunarul inimii noastre, care ne face fii ai Stăpânului, și porțile vor fi mereu deschise pentru fiii Lui.
Noi creștinii putem intra oricând în audiență la Creatorul nostru. Instant. Fără programare. Fără nicio clipă de întârziere. Ba o să fiți mirați că lucrurile stau chiar cu mult mai bine decât atât.
Iată ce zice Domnul în cartea Apocalipsei:
„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Facere 3, 20)
Nu numai că Domnul ne promite că va ne va deschide ușa milostivirii Sale… ci chiar El este care bate la ușa sufletului nostru. Puneți aceste 2 versete unul lângă altul și meditați asupra lor:
„Bateți și vi se va deschide” | „Iată, stau la uşă şi bat”
Ce Dumnezeu avem!
Care zeu, care om de pe planeta aceasta, care șef, care stăpân, care președinte, care patron, stă la ușa angajatului, cetățeanului și bate pentru a-i face un bine? Ce răsturnare de paradigmă! Ce întoarcere a valorilor lumești!
De aceea spune Domnul:
“Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru.” (Matei 20, 25-26)
Cine va vrea să fie primul să fie tuturor SLUGĂ. Porunci dumnezeiești care refac unitatea oamenilor. Aduc pe oameni într-un firesc al iubirii.
Sf. Ioan Gură de Aur spune că aceste trei cuvinte: Cereți”, „căutați” și „bateți” se referă la rugăciunea stăruitoare. La rugăciuni repetate… îndeamnă la râvnă în rugăciune.
Dar discuția interesantă este ce anume căutăm? Ce anume cerem Domnului? Pentru ce batem la ușa casei Lui? Contează și ce anume cerem în rugăciunile noastre fierbinți. În rugăciunile noastre neîncetate.
Firesc ar fi să avem râvnă pentru virtute. Să cerem Domnului curățirea noastră de păcatele zilnice. Să cerem stăruitor schimbarea sufletului…
Să cerem Harul lui Dumnezeu.
Să cerem bucuria comuniunii cu Dumnezeu…
Să cerem darurile lui Dumnezeu….
Cred că mai degrabă noi oamenii, ne-am învățat să cerem pe cele lumești. Pe cele materiale… pe cele ale trupului. Ni le dă Domnul și pe acelea.
Dar să căutăm mai întâi Împărăția Cerurilor… care poate fi văzută doar de cei cu inima curățită de păcate.
Mergem mai departe:
„Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.” (Matei 7, 9-12)
Oare noi cerem Domnului pâine sau piatră?
Se întâmplă adesea să cerem cele nefolositoarea vieții noastre… și de aceea Domnul întârzie să răspundă rugăciunilor noastre. Faceți un experiment, și cereți Domnului cele ale sufletului… și veți vedea cât de repede vă răspunde. Iar dacă nu răspunde, așteaptă să insistați, să vadă dacă cu adevărat vă doriți voi cele bune ale sufletului…. sau e doar o stare de moment.
Zice Sf. Ioan Gură de Aur să cerem mereu numai lucruri duhovnicești Domnului și de a ierta fraților noștri, înainte de a cere Domnului să ne ierte. Când Dumnezeu vede că cerem cele bune, cu drag ni le dă. Așa cum un tată, tare se bucură când fiul îi cere cele bune, și repede vreau să i le dea.
Avem experiența această omenească, de a fi fii / fiicele unui tată sau tatăl unor copii. Și aceste două experiențe ne pot învăța cum se raportează Dumnezeu la noi.
Amintiți-vă de Solomon care a cerut Domnului înțelepciune pentru a conduce poporul Israel. Nu a cerut averi… nu a cerut putere militară… cuceriri, etc. Și Domnul s-a bucurat pentru aceasta….
„Şi a dat Domnul lui Solomon înţelepciune şi pricepere foarte mare şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. şi Solomon a avut înţelepciune mai presus de înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi de înţelepciunea tuturor înţelepţilor Egiptenilor. ” (3 Regi 2, 35)
Dar de ce spune Domnul despre noi oamenii că suntem răi? Căci totuși știm să dăm cele bune fiilor noștri… Îi iubim… le vrem binele…
Căci în comparație cu noi oamenii, bunătatea lui Dumnezeu este atât de înaltă… iubirea Lui este așa de mare… încât bunătatea noastră față de fii noștri, pare răutate. În comparație cu binele pe care-l vrea Dumnezeu pentru noi… În comparație cu ceea ce a pregăti El pentru viața noastră.
E un pasaj, care ne învață să vorbim cu Dumnezeu așa cum vorbim tatălui și mamei noastre… Căci cu siguranță El ne iubește mai mult decât părinții noștri. Și nu doar că ne iubește, El și poate TOT ceea ce vrea. El are putere peste toată Creația, și nimic nu-i stă împotrivă.
În continuare Domnul zice un cuvânt care sintetizează toată legea și proorocii:
„Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor” (Matei 7, 12)
Observați că nu spune: după ce îmi va face aproapele meu bine, să-i fac și eu lui. Ci-mi poruncește mie să fac primul pas. Aș vrea ca oamenii să fie îngăduitori cu greșelile mele, atunci și eu să fiu îngăduitor cu greșelile lor.
Aș vrea ca dușmanii meu să mă iubească, să-i iubesc eu primul.
Proverbul românesc spune că „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, provenind tot din această poruncă.
Pe mine personal, această porunca m-a ajutat să mă raportez în situații în care nu știam ce să fac. Și mi-am pus întrebarea rapid: Mie cum mi-ar plăcea să mi se facă, și mi-am răspuns. Și mi-am dat imediat seama care era soluția și cum trebuia să mă raportez la aproapele meu. Practic, această poruncă este asemănătoare cu „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Căci te pui pe tine ca măsură pentru a-i face binele aproapelui tău.
Ți-e ți-ar conveni, dacă ai fi sărac, să-ți aducă oamenii mâncare degradată, aproape stricată? Ți-ar conveni să-ți aducă hainele cele mai ponosite? Ți-ar conveni să-ți arunce un ban, fără să-ți zică nimic?
„Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor” – este măsura de aur.
Testați-o în toate cele ale vieții… și veți vedea cum oamenii vă vor mulțumi.
Ai vrea tu să ai cel mai bun loc de la o adunare / nuntă / petrecere/ conferință… Lasă-l celuilalt!
Ai vrea ca tu să fii mereu în centrul atenției! Pune-l pe aproapele tău în atenția tuturor.
“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află. ” (Matei 7, 13-14)
Totuși Domnul mai spune ceva:
„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29)
Cum e calea Domnului? E ușoară sau greu?
Sf. Ioan Gură de Aur ne spune: „Aici El arată la fel de clar căci calea sa, cu toate că este îngustă, nu lipsește de a fi blândă și ușoară.”
Cum așa? A numit îngustă și strâmtă necazurile acestei vieți…. care se simt „ușoare” dacă privim la viitorul Împărăției Cerurilor… la bunătățile ce ne așteaptă.
Celor curajoși și râvnitori către Dumnezeu, toate li se par mai ușoare… căci știu pentru ce îndură… Și-L au și pe Hristos cu ei, care le va ușura povara.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)