Ev. Matei, cap. 7, vers. 1-6 (joi, 6 sept. 2018). Tu ești propriul tău tribunal și judecător.
Am ajuns la capitolul 7 al Evangheliei după Matei. Suntem în continuare în cadrul predicii de pe munte. Iar capitolul 7 e un capitol tare, în sensul de CONSISTENT, plin de învățături, care se termină cu o parabolă care esențializează toate învățăturile date până atunci.
Să începem:
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7, 1-5)
La prima vedere, poate veți spune că lucrurile sunt clare și mult discutate.
Citind la Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuirea lui, am înțeles câteva lucruri pe care până acum nu le-am auzit nicăieri… și nici nu am fost capabil să le înțeleg cu mintea mea.
„Oare noi nu trebuie să-i mustrăm pe frații noștri atunci când păcătuiesc?” se întreabă Sf. Ioan Gură de aur. Dacă luam mai multe pasaje din Noul Testament despre judecarea / mustrarea aproapelui veți vedea că unele din ele par a se contrazice. Haideți să trecem prin câteva.
De exemplu, spune Sf. Apostol Pavel în Epistola către Romani:
„Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (14, 4)
Adică ce te interesează că omul de lângă tine cade în păcate… El e sluga / robul lui Dumnezeu, și înaintea lui Dumnezeu păcătuiește. Iar Dumnezeu care-i este stăpân, are putere să-l facă să nu mai cadă, adică să stea nepăcătuind.
În Epistola către Corinteni, tot Sf. Apostol Pavel zice:
„De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.” (1 Co. 4, 5)
Iarăși o încurajare de a nu judeca pe omul de lângă tine, mai ales pentru că nu știm motivațiile ascunse ale inimii lui, și numai Dumnezeu le știe și poate judeca după dreptate faptele lui.
Sf. Ap. Pavel îi spune lui Timotei:
„Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.” (2 Ti 4, 2)
Aici vedeți că Sf. Pavel recomandă mustrarea și certarea celui ce păcătuiește, dar cu răbdare și prin învățătura Domnului să îndrepte gândul cel rău.
Mai este un pasaj din Evanghelia după Matei în care Mântuitorul Iisus Hristos are următorul discurs:
„De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.” (Matei 18, 15-17)
Observați cum aici Domnul recomandă să-l mustrăm pe cel ce ne greșește, dar în privat, fără să știe nimeni. Iar de nu, să aducem și alți oameni, pentru a-l convinge de răul făcut.
„Dacă este adevărat că nu trebuie să judeci, cum a statornicit Iisus Hristos atâtea persoane, nu numai pentru a mustra, ci chiar pentru a-i pedepsi pe cei ce păcătuiesc?” zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Până la urmă cum e? Putem sau nu să mustrăm, să judecăm pe aproapele nostru? Sf. Ioan Gură de Aur explică cu echilibru ceea ce Domnul Iisus Hristos vrea să spună.
În primul rând spune că dacă nu ar exista mustrare între oameni, atunci totul ar fi neclar în Biserică, în stat și în familii. Dacă nu ar exista mustrare între șef și angajat, între tată și fiu, între prieten și prieten, oare la ce exces ar ajunge crimele și dezordinea?
„Mi se pare că Iisus Hristos nu oprește cu totul de a judeca toate păcatele și nu ridică acest drept la toată lumea, ci numai la cei care, plini ei înșiși de vicii, condamnă cu îndrăzneală în frații lor greșelile cele mai ușoare.” zice Sf. Ioan.
Domnul Iisus Hristos, ne dă câteva repere ale judecății / mustrării aproapelui, pe care trebuie să le avem în vedere înainte.
Vrei să mustruluiești pe cel ce a greșit sau ți-a greșit? Atunci bagă de seamă următorul aspect:
Cu judecata cu care judeci, vei fi judecat.
Cu măsura cu care măsori, vei fi măsurat.
Ești un om îngăduitor, și de treci cu vederea multe din scăderile oamenilor? Atunci așa va rândui Dumnezeu și pentru tine în viață. Și alții vor fi îngăduitori cu tine și cu greșelile tale.
Ai făcut milă, vei fi miluit, spune Scriptura.
Ai iertat, vei fi iertat.
Ai trecut cu vederea greșeala mare a aproapelui tău, atunci îți va veni și ție rândul să greșești, și Domnul, prin oamenii de lângă tine, să-ți treacă cu vederea greșeala ta.
Ai văzut mai degrabă binele din aproapele tău, și i-ai ascuns răutățile față de ceilalți oameni, așa ți se va întâmpla și ție.
Ai fost aspru cu celălalt? Ai fost foarte exigent? Ai fost perfecționist și l-ai mustrat pe cel de lângă tine pentru cea mai mică abatere?
Așa îți va rândui Dumnezeu în viață, să ți se întâmple și ție….
Tu ești propriu tău tribunal. Tu ești propriul tău judecător.
Mi s-a întâmplat de atâtea ori în viață să trăiesc acest aspect. Și în bine și în rău.
Mi-a dat Domnul Hristos o lecție, care sper să mă fi învățat minte cu judecarea aproapelui. Anul trecut am pus presiune asupra unei persoane, judecându-l și mustrându-l… Anul acesta, exact în aceeași perioadă, aproape matematic, timp de câteva zile, am trăit și eu aceeași presiune asupra mea. Am trăit și eu ceea ce-i făcusem omului aceluia. Și mi-am dat seama cum s-a simțit. Mi-am dat seama cât l-am chinuit, cel puțin pentru câteva zile, cu judecarea mea.
Sf. Ioan Gură de Aur mai spune un lucru frumos: Când vrei să mustri, să mustri spre îndreptarea aproapelui tău. Când vrei să îndrepți să îndrepți cu iubire. Nu te ridica cu obrăznicie asupra fratelui tău.
„Da, mustră-l dar nu ca pe un dușman care caută să se răzbune, ci ca un medic care vrea să vindece un bolnav.”
Iată 2 aspecte foarte importante ale felului în care judecăm pe aproapele nostru:
- Gândește-te la păcatele tale mai întâi, și fii îngăduitor cu fratele tău, ca și Domnul să fie îngăduitor cu tine. Căci așa ne-a zis că de vom ierta aproapelui nostru greșelile lui, și El ne va ierta nouă.
- Caută să-l îndrepți pe omul de lângă tine, nu să te răzbuni. Nu să-ți impui voia. Mergi cu blândețe și răbdare și vorbește-i.
Acum haideți să vedem la ce se referă Domnul când spune de paiul din ochiul aproapelui și bârna din ochiul nostru.
Bârna e un lemn mare, e aproape cât un buștean practic, iar paiul este evident o așchie din lemn, adică mult mai mică la dimensiuni. Sf. Ioan Gură de Aur, ne spune că prin aceste cuvinte, Domnul Iisus Hristos ne sfătuiește să nu mustrăm greșelile mici ale aproapelui nostru, când noi suntem plini de păcate mari. Sau altfel spus: Dacă tu ai păcate mari, nu te du și mustra greșelile mici ale aproapelui tău, căci făcând așa, mai tare te vei incrimina pe tine, și vei stârni pe oamenii din jurul tău….
Iată ce zice Sf. Ioan:
„Cel ce s-a întunecat de vicii să nu se facă judecător al fraților săi, mai ales atunci când greșealele lor nu sunt așa de mari.”
„El nu oprește în general de a-i corecta pe frații noștri, ci vrea ca noi să nu neglijăm propriile noastre greșale, atunci când ne ridicăm cu îndrăzneală împotriva celor ale fratelui nostru.”
Iată o lege mare a nejudecării aproapelui, zisă de Sf. Ioan Gură de Aur, pe baza cuvintelor Domnului:
LEGE: Nimeni nu trebuie să condamne pe fratele său atunci când el însuși este vinovat de ceea ce mustră în celălalt.
Acum, mai trebuie să mai subliniez un lucru.
Observați că Domnul în acest discurs are o notă mai dură, când spune: ” FĂȚARNICE, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. ”
Sf. Ioan Gură de Aur spune că este o modalitate a Domnului de a mustra dur pe evrei, în primul rând, care erau foarte serveri judecători ai celor mai mici greșeli, iar ei trăiau în păcate strigătoare la cer.
De aceea spune:
“Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.” (Matei 23, 1-3)
Cam atât despre judecarea aproapelui.
Eu cred că e simplu ceea ce ne cere Domnul:
Să judecăm și să mustrăm spre îndreptare, cu iubire și răbdare, gândindu-ne că și noi suntem păcătoși, și avem destule greșeli, poate păcate mai mari, și că putem oricând cădea în păcatele pe care le judecăm.
Mergem mai departe.
“Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.” (Mate 7, 6)
La ce se referă Domnul aici? Sf. Ioan Gură de Aur explică frumos că acei „câini” sunt oamenii necredincioși. Iar porcii sunt cei credincioși dar care trăiesc în necurăție… în păcate grele. Să nu dăm cele sfinte celor necredincioși, căci doar prin credință se înțeleg toate. Credința e cheia pentru a discerne toate tainele lui Dumnezeu, și pentru a intra în marea Lui familie.
Omului necredincios dacă-i aduci înainte teologia înaltă, nu va înțelege, și va lătra și mai tare, va fi și mai îndârjit. Și într-un fel, insistând cu cele ale credinței înainte lui, îl înrăim și mai tare, și ne facem și noi vinovați pentru o cădere și mai mare a lor. Să nu aruncăm mărgăritarele noastre înaintea porcilor.
Ce sunt mărgăritarele? Sunt pietre de formă rotundă, micuțe, de culoare sidefie, care se găsesc în scoici, și sunt foarte rare. De aceea, ele sunt folosite ca podoabe de înfrumusețare a oamenilor sau a diferitelor obiecte.
Porcul nu știe ce este un mărgăritar. Porcul nu va discerne între un grăunte de porumb și un mărgăritar. Și de aceea o va călca în picioare.. O vă tăvăli în propriul noroi, în propria mizerie. Porcii, simbolizeaz[ aici pe oamenii care trăiesc în păcate trupești… În păcate grele
Numai prin curăție sufletească, poate înțelege omul lucrarea Harului lui Dumnezeu în sufletul său, ca deosebire față de plăcerea pe care ți-o aduce mâncarea, relațiile trupești, băutura și alte desfătări. Să ne ferim de astfel de persoane. Să împărtășim cele ale credinței cu oamenii care au o minimă deschidere față de Dumnezeu.
Vorbind cu aproapele tău, îți vei da seama dacă are credință în suflet, și dacă are, poți arunca sămânța cuvântului lui Dumnezeu. Dacă n-o are, sămânța cade lângă drum și nu rodește.
Iată ce-i spune Sf. Ap. Pavel lui Timotei:
“Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre.” (2 Ti. 4, 14-15)
Observați cum îl încurajează pe Timotei să stea departe de Alexandru, căci s-a împotrivit cuvântărilor lui.
Un om care se împotrivește cuvântului lui Dumnezeu, este un om în care Duhul Sfânt nu sălășluiește, ci e casă a duhurilor rele, a diavolului. De aceea să ne ferim de astfel de oameni, care nu suportă nici măcar să audă cuvântul „Dumnezeu” sau „Biserică”.
Sf. Ap. Pavel îi spune lui Tit:
“De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te“ (Tit 3, 10).
E vorba nu de oameni de altă credință, cât mai ales de cei care îți susțin credința greșită în mod obsesiv, și mai atacă și Ortodoxia. Să nu înțelegeți că nu poți vorbi cu un spaniol catolic sau cu un neamț protestant. Doamne ferește.
Ci să te depărtezi de omul care insistă în învățăturile lui greșite, și le mai și propovăduiește și altora cu râvnă.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)