Ev. Matei, cap. 6, vers. 22-26 (marți, 17 iulie 2018). Într-o lume a lui Dumnezeu, toate sunt a tuturor.

“Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.” (Matei 6, 22)

Duhul este pentru suflet ceea ce ochiul este pentru trup, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur.

Harul lui Dumnezeu este pentru sufletul omului, așa cum ochiul este pentru trup. Ochiul pentru trup este călăuză. Ne arată mereu drumul bun și ferit de obstacole, pe care trupul, în întregul lui, vrea să-l aleagă. Dacă ochii noștri se întunecă, dacă orbim, atunci tot trupul nostru va avea de suferit. Răni, durere, frustrare că nu se mai poate descurca simplu și ușor. Deznădejde că nu mai poate să se bucure de lumină… Că nu mai poate vedea chipul drag al aproapelui și natura minunată a lui Dumnezeu.

La fel și atunci când sufletul omului pierde Harul lui Dumnezeu, adică pierde comuniunea cu Duhul Sfânt, sufletul își pierde pacea.  Sufletul își pierde lumina. Sufletul nu mai are călăuză pe Duhul Sfânt în toate alegerile vieții.  Sufletul se întunecă… Deznădăjduiește… Suferă… Nu mai vede frumosul în el și nici în aproapele…  De aceea când omul pierde Harul lui Dumnezeu, tot trupul lui e întunecat, e în suferință.  Trăiește starea de iad… adică lipsa prezenței / comuniunii reale cu Dumnezeu.

“Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6, 23)

Prin urmare dacă avem grijă să ne păstrăm ochii sănătoși, atunci să purtăm grijă și de sufletul nostru.  Adică de mintea noastră…. cea care cârmuiește întreaga noastră ființă.  Să-i dăm minții să macine doar cele bune, cele sfinte, cele pline de folos. Și atunci și ea va rodi în noi gândurile curate… și va putea primi ușor lumina dumnezeiască.

De aici înainte începe un subiect foarte interesant, foarte popular printre noi oamenii: grijile lumii. Un subiect mult discutat între creștini, în cărțile sfinte, între preot și fii duhovnicești… în biserici, în mănăstiri, în tot spațiu Bisericii Ortodoxe.

Iată cum continuă Domnul Iisus Hristos discursul său:

“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6, 24)

Mamona este zeul banului. Este domnul banului, a bogățiilor lumești. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Domnul Iisus Hristos încearcă să ne desprindă sufletul de iubirea de averi, de iubirea de bani.

Nu știu dacă v-ați gândit vreodată că nu întâmplător iubirea de bani e o patimă așa de mare, prin urmare atât de râvnită de om, ci ea se leagă de ceva esențial din om. Iubirea de bani se leagă de siguranța viitorului pentru om. De altfel, acest gând, nu este o simplă speculație, ci aduceți-vă aminte de pilda bogatului căruia i-a rodit pământul, în care spune că-și va strica hambarele și va face altele și mai mari,  pentru a avea din destul, în așa fel încât să mânânce, să bea și să se veselească mult timp de acum înainte.

Deci, lăcomia de bani / de averi, e de fapt dorința omului de a-și asigura un viitor în care să aibă mereu cele necesare, ba mai mult, să-și poată asigura plăcerile lumești pe care le îndrăgește. În adevăr că omul nu se îndrăgostește de materialul din care sunt făcuți banii, nici de hârtie, nici de aur, ci de ceea ce poate cumpăra cu ei.

Omul știe că e veșnic, și chiar dacă nu știe, vrea să trăiască cât mai mult…. și să se bucure de viață… Omul e prin firea lui, programat să fie veșnic, creat de Dumnezeu să nu mai intre în neființă. Chiar dacă murim, murim doar cu trupul, și la a 2-a venire a Domnului Hristos, sufletul nostru își va recăpăta sufletul și vor merge împreună ori la osânda veșnică, ori la viața veșnică.

Pentru că omul e veșnic, caută în bani o siguranță a vieții lui.

Văzând cât de dezechilbrată e lumea în care trăim, cât de învolburată și schimbătoare, și cât de ușor vremurile se pot răsturna de la bine la rău și de la rău la bine, omul caută un stâlp al siguranței. Și de aceea se agață de bani, de averi, căci vede că prin ele își poate asigura, cel puțin pe termen scurt, cele pe care le râvnește. De aceea Domnul Iisus Hristos pune iubirea de bani, pe domnul banilor, pe „zeul” mamona față -n față cu slujirea și încrederea în Dumnezeu.

“De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25)

Domnul Hristos ne încurajează să avem încredere în Dumnezeu, că ne va da toate. Să nu avem ca stâlp al siguranței noastre în viitor, banul, ci pe Domnul Însuși.

Vă voi da un citat, care e posibil să vă contrarieze… poate chiar să nu fiți deacord cu el.

„Cel care are banii puşi de-o parte, este cu neputintă să creadă şi să nädăjduiască in Dumnezeu” spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

Gândiți-vă că Simeon Noul Teolog e printre cei foarte puținii sfinți ai Bisericii noastre numit cu numele de Teologul, și printre puținii care l-au văzut pe Iisus Hristos față către față. Vorbindu-i ca unui prieten.  Domnul Iisus Hristos vorbește de bani ca de o divinitate opusă lui Dumnezeu.

Într-un fel omul e creat așa, să aibă nădejdea viitorului. Fără asta nu poate trăi… se consumă… se tulbură cu gândurile… și moare… Dumnezeu știa asta. El l-a creat pe om așa. Dar nădejdea să-i fie de la El.

Noi nu avem viață în noi separat. Viața noastră este din Dumnezeu, așa cum curentul electric este din priză, apoi din circuitul electric, apoi din termocentrală, hidrocentrală sau altă mare sursă de energie.

Omul nu poate trăi independent de sursa vieții. Dacă înțelegeți acest lucru, jumătate de drum până la Dumnezeu, l-ați parcurs deja. Dacă înțelegi că viața ta curge din Dumnezeu către tine, și te susține permanent în toate ale trupului și sufletului tău, dar și în toate ale mediului înconjurător, e mare lucru….

Nu e mai comod să nădăjduim în bani.

Alexandra Popa: Depinde cu ce scop folosește banii. Nu cred că dacă faci niște economii, să îți iei o casă, să ajuți pe cineva, etc, înseamnă că ești necredincios

Alexandra, problema pe care o ridici, e o discuție foarte interesantă, dar depinde de măsura fiecărui om. Uite eu îți zic ce zicea pr. Gheorghe Calciu despre Valeriu Gafencu.

„Valeriu trăia cuvântul lui Dumnezeu la o înălțime greu de înțeles pentru noi.”

Așa este și în acest caz.

Alexandra Popa: Tocmai de aceea sugerez sa nu luam ad literam aceste cuvinte ale Sfinților Părinți.

Trebuie luate și adliteram… dar fiecare la măsura lui…

Poate cineva, când aude că Domnul îi spune să nu se îngrijească de nimic din cele ale lumii, el înțelege să trăiască ca Ioan Botezătorul. Sau cu Moise… sau ca pustnicii…

Alexandra Popa: Poți continua ideea, să fii mai explicit.

Păi hai să-ți detaliez puțin.

Să luăm de exemplu acest cuvânt al Domnului despre care vorbim: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; „

Unul îl poate înțelege astfel: să nu-și adune bogății multe, să nu-și facă afaceri, ci să trăiască decent și frumos. Altul îl poate înțelege mai lejer, în sensul, de a munci cât poate, cinstit, dar să fie și credincios, și cu banii să-și ajute și familia și pe ceilalți,  și într-un fel să nu-și lipească sufletul de banii pe care-i câștigă.  O a 3-a categorie de oameni poate înțelege acest cuvânt ca o lepădare de lume… și să se ducă în mănăstire, și să caute doar Harul lui Dumnezeu în toată viața lui…

Alexandra Popa: Poți trăi frumos și dacă ai proiecte, afaceri multe care sprijină una ori mai multe comunități.

Așa este. Dar asta spune Domnul aici, că apropierea de bani, te face se fii prieten al banului… te face să-l slujești… și să-ți pui nădejdea mai mult în bani decât în Dumnezeu. E un conflict puternic aici pe care-l aduce Creatorul nostru în față. Banii nu sunt un rău în sine. Clar.

Alexandra Popa: Nădejdea e la El ca El te ajuta sa continui.

Alexandra, așa ziceam și eu…

Dragilor, Domnul ne-a poruncit să ne dezlegăm cât mai mult de bogății… Lumea cu ale ei este în conflict puternic cu viața duhovnicească.

Persoana 2: Iertare ca intervin,dar cred ca trebuie precizat faptul ca cei care trăiesc in Duhul lui Dumnezeu având rugăciunea inimii sau se afla sălășluit in trupurile lor Duhul Sfânt se raportează altfel la problemele si lipsurile vieții pentru ca sunt ajutați de har, ei se pot abandona total in grija Domnului ….pe când noi, ceilalți, ar trebui sa o luam treptat, tot cu nădejde in Dumnezeu… Adică sa nu facem o preocupare permanenta pentru cele materiale ….eu așa am înțeles.

Alexandra Popa: Pilda talantilor.

O a 4-a categorie de oameni, ar trăi acest cuvânt și mai înalt, ca Sf. Xenia care și-a dat averea săracilor și a trăit pe străzile Sankt Petersburgului.

Alexandra Popa: Acesta e cel mai bun exemplu pe care îl știu în care Domnul ne încurajează să lucrăm, să înmulțim darurile primite de la El

Eu asta am spus, că fiecare om poate percepe acest cuvânt al lui Dumnezeu la înălțimea / micimea lui duhovnicească.  Dacă veți trece prin toată literatura patristică, prin scrierile Sfinților Părinți, veți vedea că toate părerile duc în direcția lepădării de cele lumești, mai ales de bogățiile care sunt în plus.

Vinde tot și urmează-mi mie! a zis Domnului tânărului care a venit la El să-l întrebe cum poate dobândi viața veșnică.

Alexandra Popa: lepadarea de ce e lumesc? e atât de riscantă expresia.

Apostolilor la fel le-a zis, să lase tot și să-i urmeze…

Nu e riscantă…. E atât de fermecătoare…

Silviu Bardasu: Faptul că suntem puternic legați de cele materiale se vede chiar din reacțiile noastre. E greu și numai să gândim că trebuie să renunțăm la ele.

Alexandra Popa: Da asa e, însă am nevoie să mă îmbrac, să învăț, să mănânc

Alexandra, lumescul de care zic sfinții este lumea fără de Dumnezeu. Hristos Domnul a creat brânza și roșiile pe care le mâncăm cu atâta drag. Dar noi am adus în lume lăcomia pântecelui.  Domnul a dat plăcerea sexualității, dar omul a adus în lume desfrânare, obscenitățile, etc..

Alexandra Popa: Însă nu reiese asta foarte clar din ce ai exemplificat. E bine totuși că ai clarificat!

Știi cum ar fi o lume în care toți îl iubim pe Domnul? Nu ar trebui ca noi să mai muncim prea mult.  Ar fi din destul pentru toți…  ar fi de toate. Mai ales dacă am trăi înfrânați și curați sufletește, fără lăcomie.  Ar fi o lume în care omul n-ar mai trebuie să alerge efectiv NEBUNEȘTE după traiul său, sau mai bine zis după PLĂCERILE MULT DORITE.

Într-o lume a lui Dumnezeu, toate sunt a tuturor. Nu mai există dezechilbre financiare.

Marius Ghenadie: De asta a si lasat Dumnezeu diferențe intre oameni, bogați si saraci, să ne mântuim unii prin altii, cel bogat să-l ajute pe cel sarac iar cel sarac sa-i mulțumeasca celui bogat.

Nu vom mai investi 1 miliard de euro pentru Campionatul Mondial din Rusia, ci pentru țările sărace din Africa. Nu vom mai schimba mașina la 3 ani. Hainele la 3 săptămâni. Mâncare nu s-ar mai strica în frigider, și alții ar muri de foame.

Să revenim ușor la subiect….

Acum, dacă unul din voi vrea, și acest cuvânt al lui Dumnezeu îl însufletește, poate lepăda toate averile și urma Domnului, nădăjduind că El îi va da și de mâncare, și apă, și haine…

Cuvântul lui Dumnezeu este permanent lucrător. Nu e doar pentru anumite timpuri. Pe mine mă ispitește gândul… mă farmecă, să trăiești doar lăsându-te în grija lui Dumnezeu.

Sunt prins de chingile fricilor și patimilor mele, dar sesizez câtă libertate poate să-ți dea acest trai cu Dumnezeu….

Andrei Hurdubelea: Cuvantul e clar : Sa iti pui nadejdea intotdeauna in Domnul, banii, cati sunt, sa fie doar un instrument spre a implini cele bune.

Așa e… Și dacă eu am bani în cont, și aproapele meu îmi cere că moare de foame… și eu nu-i dau, pentru frica zilei mele de mâine, greșesc. Totuși Domnul nu ne spune să nu lucrăm. Să nu semănăm… Să nu culegem…. Dar să nu ne împovărăm cu această grijă față de ziua de mâine.

Dar vă rog să urmăriți un aspect fin, pe care Sf. Ioan Gură de Aur îl sesizează. Mintea mea groasă nu l-a sesizat, deși am citit versetele acestea de zeci de ori. Pentru că știe Domnul că nu putem sluji și banului și Lui. De ce nu putem face asta? Pentru că fugă după averi și bani, aduce invidie, certuri, violență, zgârcenie, stres, ură, lăcomie și multe altele. Iar încrederea în Dumnezeu aduce exact contrariul.

Deci nu poți sluji la doi domni care-ți cer lucruri total contrare. Altfel, tu însuți, te vei dezechilibra. Vei fi un smintit.

Revin. Pentru că Domnul știe că dacă vom alege să slujim Lui, nu vom mai putea alege să căutăm și banii, și de acea zice: “Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca….”

Adică… Dragul meu, dacă tu îmi vei sluji Mie, dacă nu vie împlini poruncile Mele, nu vei putea avea și bani… DAR eu ți le voi da pe toate cele necesare. Toate cele necesare ți se vor adăuga.

 „Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate celelalte se vor adăuga”, zice Domnul.

Dar mai gândiți-vă la un lucru. Dacă toți nu ne-am mai îngrji… Dacă toți am trăi așa cum zice Domnul, ce s-ar întâmpla? Ar dispărea păcatul din om și din lume. Și atunci am trăi prin Har toți. Căci împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură.

Ci acolo, toți vom trăi prin Duhul Sfânt. El ne va fi mâncare, lumină, apă, putere, odihnă.

Observați cum Dumnezeu prin poruncile Sale, aduce Împărăția Lui aici… la îndemâna noastră… aici în viața mea de zi cu zi de la bloc. Căci lăsându-mă din ce în ce mai mult în mâinile Domnului, de fapt ce fac? Arăt în viața mea ceea ce se va întâmpla cu toți în Împărăția lui Dumnezeu. Trăiesc de pe acum împărăția. Unde Dumnezeu va fi totul în toate, cum spune Sfântul Pavel.

“Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26)

Dacă Dumnezeu se îngrijește de păsările create pentru om, cum nu se va îngriji oare de om?  Cum oare Tatăl nu va avea grijă de fii lui?

Cam atât pentru această seară….

(Claudiu Balan)