Ev. Matei, cap. 5, vers. 38-48 (marți, 12 iunie 2018). Iubirea dușmanilor noștri.

Dragilor, în această seară vom avea un subiect foarte interesant de discuție, e vorba de iubirea vrăjmașilor și de felul în care abordăm relația noastră cu răul.

Sf. Ioan Gură de Aur are o tâlcuire foarte frumoasă la aceste versete ale Domnului.

Am ajuns la versetul 38 din capitolul 5 al Evangheliei după Matei și cu ajutorul lui Dumnezeu în această seară, terminăm acest capitol și mergem mai departe.

“Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. (Matei 5, 38)

Legea lui Moise punea limită omului să nu se răzbune mai mult decât cu răul pe care l-a primit. A primit un pumn, mai mult de un pumn nu are voie să dea. Pare la prima vedere că n-ar fi o poruncă Dumnezeiască, încurajând la violență, dar dacă cercetați Scriptura veți vedea câtă violență era în vremurile din urmă, și această poruncă limita puternic răutatea din om.

Dacă ar fi dat Domnul legea Evangheliei atunci, omul n-ar fi putut s-o împlinească și ar fi lepădat-o. Zice Sf. Ioan Gură de Aur că n-ar fi putut-o împlini nici măcar pe aceasta cu „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, dacă legea iubirii de vrăjmași s-ar fi dat din vremea lui Moise.

“Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” (Matei 5, 39)

Domnul vine și aduce poruncă nouă pe pământ, și dă din belșug Harul Său pentru a da putere celor ce vor să împlinească poruncile Lui. În primul rând observați cum spune: nu vă împotriviți CELUI RĂU. Nu răului. Nu celui ce vă face rău. Ci CELUI RĂU, adică diavolului, tâlcuiește Sf. Ioan Gură de Aur.

Când omul de lângă noi ne face rău, să avem conștiința că a fost înșelat de diavol ca să se comporte așa. Că duhurile cele rele îl instigă să facă răul… duhuri rele pe care el, ca om, le-a primit în inimă.

Domnul iubește deopotrivă pe victimă și pe agresor și își dorește binele ambilor. Când omul de lângă tine îți face rău, Domnul ne încurajează să nu ne împotrivim. De ce? Ne încurajează să suferim tot răul pe care cel din fața noastră vrea să ni-l facă.

Când celălalt te lovește, și tu nu reacționezi, ba dimpotrivă, te arăți disponibil la a mai primi încă o lovitură, ceva se întâmplă în agresor. În primul rând el se așteaptă să reacționezi la fel de violent, și într-un fel se pregătește de următoarea lovitură. Faptul că eu nu lovesc, într-un fel îi pune stop răului din el. El va fi foarte surprins că nu reacționez… și deși era pregătit să lovească și a doua oară cu sete se va opri…

„Căci nimic nu liniștește pe oameni ca și răbdarea celuia pe care l-a jignit. Nu numai că această blândețe oprește cursul violenței, ci ea produce remușcarea pentru injuria ce a făcut-o. La vederea ei cei mai rău intenționați se retrag loviți de admirație și adesea devin prieteni sinceri și dezbrăcați de dușmănia  pe care o aveau.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Dar când omul se răzbună se întâmplă tocmai contrariul. Încep să se aprindă de mânie unul pe altul, lovesc din ce în ce mai cu sete, și ajung până la urmă la a se omorî unul pe altul.

Observați cum porunca Domnului pune stop răului dintre noi. ȘI face bine ambilor.

Paradoxal, dar cel mai bun mod de a sta împotriva răului este să-i răspunzi cu bine. A voi să suferi tot răul pe care vrea să ți-l facă, e modul în care îl vei depăși. Sf. Ioan  Gură de Aur o numește legea răbdării. Și vă încurajez s-o aplicați în toate situațiile vieții voastre.

Nu numai atunci când primiți o lovitură peste obraz, ci și atunci când sunteți înșelați, păcăliți, mințiți, furați, nedreptățiți… Veți vedea ce fel lucrează porunca Domnului în inima voastră, în inima aproapelui și în lume.

Mai este un aspect, a nu răspunde cu violență la violență înseamnă a nu face jocul diavolului, care-și dorește distrugerea sufletească și trupească, și a agresorului și a victimei. Pe victimă o distruge prin violență iar pe agresor prin remușcări, și prin pedeapsa ce urmează a i-o aplica poliția, statul, etc.

“Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.” (Matei 5, 40)

Dragilor, pe cât posibil să nu aveți judecăți unii cu alții, ne zice Sf. Ap. Pavel. Aceasta este un mare minus pentru noi creștinii. Zice Sf. Pavel: De ce nu mai bine suportăm nedreptatea decât să ajungem în fața judecătorului. Eu nu vă pot învăța din experiență, dar cred în porunca Domnului, și vă recomand să nu vă chemați în judecată unii cu alții. Mai degrabă să vă înțelegeți cu cel care v-ați certat.

Mai degrabă o înțelegere amiabilă, frățească, chiar una în care pierzi cele materiale, sau parte din ele, decât să rămâi în ură cu fratele tău. Auziți ce spune Domnul: E cineva care vrea să se judece cu tine și-ți cere haina? Atunci dă-i și cămașa. Îți cere 2 hectare de pământ, dăi 3.

Și aici e o mare pedagogie… Căci și prin această poruncă Domnul vrea să oprească patima lăcomiei din celălalt, dar și din noi. Când celălalt vede că renunțăm liniștiți la ce ne-a cerut, și-i mai dăm și-n plus, atunci ceva în inima lui se va schimba. Era un sfânt care a prins la furat în grădină lui un hoț, și el s-a dus să-l ajute ca să plece mai repede. Și ia mai și dat pe deasupra…

„Dacă adăugați fratelui vostru ceea ce nu vă cere, voi îl veți converti pe fratele vostru și-l veți face mai bun. Lucrați cu el ca și cum nu v-ar fi făcut niciun rău, arătați-i că nu v-a rănit deloc. Astfel el va admira virtutea voastră și i se va părea că mai mult i-ați dat decât v-a răpit. Faceți din păcatul lui cinstea generozității voastre. Și dacă credeți că este prea mult ceea ce vă cere Domnul, ascultați în continuare…” zice Sf. Ioan Gură de Aur.

“Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.” (Matei 5, 41)

Același agresor care te-a lovit peste obraz, care ți-a luat cămașa, dacă te silește să mergi cu el o milă, mergi cu el două. Adică dacă te mai pune la un efort fizic, tu arată-te disponibil a face și mai mult.

Domnul vrea ca totul să fie în COMUN între noi. Chiar și trupul nostru. Ce minune ! Ce gând extraordinar! Ce ai tu să nu fi primit de la Dumnezeu? Atunci dacă sunt de la Dumnezeu, sunt pentru toți laolaltă. Și dacă sunt pentru toți înseamnă că putem să le împărțim frățește. De aceea să nu ne supărăm când suntem forțați să le împărțim. Ba mai mult, să nu ne supărăm când vor să se folosească de trupul nostru. Interesant, cum Domnul vrea să arătăm și prin suferința noastră fizică iubire aproapelui. Să facem orice să-l câștigăm cu răbdarea și curajul nostru.

“Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.” (Matei 5, 42)

Ce poruncă simplă, dar atât de cuprinzătoare! Celui care cere de la tine, Dă-i! Extraordinar. Fără să mai pună argumente, motivații, situații excepționale, etc. Cui cere, dă-i.

E înfiorător câteodată dacă ne-am gândit la implicațiile acestei porunci. Dar cine are atâta credință încât să o aplice așa simplu și clar, cum este ea, Domnul îi vă răsplăti înmiit.

Și zice Sf. Apostol Pavel ceva extraordinar: Că ei sunt ca unii care nu au nimic dar pe toate le stăpânesc (2Co. 6, 10). Cum e asta?

Cum adică să fii sărac, să nu ai nimic, dar pe toate ale lumii să le stăpânești? Când ești bogat, avuțiile de stăpânesc pe tine, și te comandă, și gândurile îți sunt numai la bani și averi pentru a-i păzi și a le înmulți. Dar când nu ai nimic, gândul tău e mereu la Dumnezeu ca să-ți poarte de grijă. Dar Dumnezeu pe toate le stăpânește. La Dumnezeu nu există sărăcie, El pe toate le are, pe toate le poate face prin cuvânt deodată.

Ori dacă avem credință în Dumnezeu că ne poartă de grijă, e ca și cum am avea totul. Căci El ne poate da totul. Ne poate da orice când avem nevoie.

Pe cât posibil, când cineva vă cere ceva, dați-i. Fără întrebări, discuții, argumente, calcule, etc. Și veți vedea cum a doua oară veți da și mai ușor. A 3-a oară și mai ușor. Și dând des, vă veți da seama că ceea ce aveți nu e al vostru ci a lui Dumnezeu și că ce aveți acum, ați putea să nu aveți, dar le-ați primit de la Dumnezeu, nu doar prin puterile voastre. Oricine se împrumută de la voi, dați-i. Fără dobândă. Creștinește. Fără a face profit… ci prietenește.

Chiar dacă cel care se împrumută de la voi e o persoană care știți că nu vă poate înapoia ce ați împrumutat, totuși împrumutați-i. Fiți buni, ca Domnul. Fiți milostivi. Dați cât mai mult. Nu vă lipiți inima și mâinile de averi…. că așa atrageți pe satana în inimile voastre. Iar când dați, sunteți fericiți, și vine Duhul Sfânt în inima voastră.

“Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. (Matei 5, 43)

În legea lui Moise, vrăjmașii erau popoarele de alt neam, popoarele păgâne care nu se închinau lui Dumnezeu. A nu-l iubi, era o modalitate de a-i feri să se amestece cu ei, și de a le împrumuta credința în zei inexistenți…

“Iar Eu zic vouă:” (Matei 5, 44)

Ceea ce urmează este ca discurs unic în istoria literaturii universale. Nimeni nu a mai zis așa ceva, nu a mai scris așa ceva, nimeni nu a mai venit cu această idee..

“Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44)

Ce minunat este Dumnezeul nostru! Nu doar că ne-a dat aceste porunci, dar El le-a și împlinit în faptă, după ce le-a rostit. Spunem că este greu să le împlinim. Da, este imposibil. Doar alături de Dumnezeu putem să ne iubim vrăjmașii. Dar să ne amintim că El primul i-a iubit pe cei ce L-au răstignit. El i-a binecuvântat.

El s-a rugat pentru ei către Tatăl ca să le ierte lor păcatul acesta pe care-l fac. El, după Înviere nu a făcut un comando de răzbunare din apostoli, spre a-i căuta pe iudeii care L-au răstignit, ci i-a trimis pe apostoli ca să-i umple de bine pe toți.

Ne închinăm unui Dumnezeu care pe Cruce a împlinit porunca iubirii vrăjmașilor la MAXIM. Pe Cruce Dumnezeu a acceptat tot răul lumii de la Adam și până la ultimul om care se va naște la sfârșitul acestei lumi, și l-a acceptat ca și cum ar fi pentru El….

S-a făcut El însuși victimă. S-a făcut păcat, zice Sf. Apostol Pavel… ca să biruiască tot păcatul. Să biruiască tot răul. Și prin Înviere să ne dea semnele biruinței Lui… adică Harul Învierii, care este putere pentru noi oamenii să facem binele.

Să iubim pe vrăjmașii noștri, căci și Dumnezeu i-a iubit. Iar dacă Fiul face tot ceea ce vede la Tatăl, așa și noi să facem tot ceea ce vedem la El, la Iisus Hristos. Iubește Iisus Hristos pe vrăjmașii Lui, să-i iubim și noi. Primește El scuipări și tace…. să tăcem și noi. Primește lovire peste obraz și nu reacționează, să primim și noi.

Dar, de ce să împlinim această poruncă a iubirii de vrăjmași? Tot Domnul ne zice în continuare:

“Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5, 45)

Pentru că astfel vom fi cinstiți, lăudați, asemenea ca Tatăl Cel din ceruri. Care deși e batjocorit între oameni, deși dă mii de bunătăți zilnic tuturor, El nu se supără și răsare soarele peste toți, trimite ploaie peste toți… deși ar putea să n-o facă.

“Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?” (Matei 5, 46)

Care este diferența dintre noi creștinii și ceilalți oamenii? Trebuie să se vadă undeva? Trebuie să se vadă într-un anumit comportament.

“Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?” (Matei 5, 47)

Dacă iubim pe cei ce ne iubesc, de ce să ne mândrim cu asta? E firesc. E firesc să-ți iubești soțul, soția, copilul, mama, tata, sora, fratele, prietenul. E firesc să iubești pe cel ce se comportă frumos cu tine. Dar Domnul vine pe pământ să aducă pace între oameni… și UNIRE. Creștinul e omul plin de HAR, e omul ce-L are pe Iisus Hristos în inima lui..

Creștinul are putere să iubească și pe cel ce nu-l iubește, să vorbească frumos și cu cel ce-i vorbește urât. Să răspundă cu bine și celor că ne fac rău! Și așa mai departe…

De nu vor vedea oamenii în noi acest comportament, nu vor slăvi pe Dumnezeu, și nici Biserica… ba dimpotrivă ne vor batjocori și pe noi, și Biserica, și pe Dumnezeu… că suntem doar creștini cu numele, iar cu fapta suntem ca ei, ba poate mai rău…

“Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei 5, 48)

Ce încheiere extraordinară!

Nu mediocri! Nu așa și așa… Nu bine. Nici foarte bine. Ci perfect. Așa vrea Domnul să le facem pe toate. Întru perfecțiune, în iubire. Totul la MAXIM. Căci așa le face și El ca Dumnezeu.

Cum este Creația? Desăvârșit de frumoasă… superbă, incredibil de încântătoare…. fără cuvinte…

Cum sunt legile creației? De o complexitate inimaginabilă… Așa le-a făcut pe toate Creatorul nostru…. Pe toate la MAXIMUL frumuseții…

la MAXIMUL complexității…

la MAXIMUL armoniei…

la maximul INTERCONECTIVITĂȚII….

etc.

În orice faceți, fiți desăvârșiți ca Tatăl nostru Cel din ceruri. MAXIM! Așa este un creștin! Un mare erou pentru Hristos!, cum zicea pr. Arsenie Papacioc.

Dacă Domnul le poate pe toate și noi le putem. Ba mult mai mult, căci așa ne-a zis. Prin El putem face mult mai mult decât a făcut El când a venit pe pământ.

Atât pentru această seară. Joi trecem la capitolul 6 al Evangheliei după Matei.

(Claudiu Balan)