Ev. Matei, cap. 5, vers. 29-37 (joi, 7 iunie 2018). Bărbatul care-şi lasă femeia săvârșește un păcat
Am ajuns la capitolul 5, versetul 29 al Evangheliei după Matei:
“Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.” (Matei 5, 29)
Un cuvânt foarte dur al Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost interpretat de creștini dealungul timpului și în sens propriu și în sens figurat. De exemplu există în Viețile Sfinților un argintar care a fost ispitit puternic de o femeie, pentru a nu păcătui și-a scos ochiul sau ochii (nu mai rețin) în fața ei. Femeia s-a îngrozit și a plecat. Un om cu credință tare.
Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează la figurat aceste cuvinte ale Domnului.
Iată ce spune:
„Hristos nu vorbeşte aici de mădularele trupului – Doamne fereşte! – că nicăieri n-a spus că trupul este de vină pentru săvârşirea păcatelor, ci necontenit a spus că de vină este gîndul nostru cel rău. Nu este de vină ochiul, care vede, ci mintea şi cugetul.
Dacă Hristos ar fi vorbit de mădularele trupului nostru, n-ar fi vorbit numai de un singur ochi şi nici numai de ochiul drept, ci de amîndoi. Căci cine se sminteşte din pricina ochiului drept, apoi, fără îndoială, se va sminti şi din pricina ochiului stâng. Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept şi a mai adăugat şi mâna? Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătură cu noi, cu prietenii noştri.
Hristos îţi spune: „Dacă iubeşti pe cineva atât cât îţi iubeşti ochiul cel drept sau socoteşti că-ţi este tot atât de folositor cât de folositoare ți-i mâna, tai-o, dacă-ţi vatămâ sufletul!”. Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: „Îndepărtează-l!”, ci vrea o despărţire totală. De aceea spune: „Scoate-l şi-l aruncă de la tine!”. Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părţile: Şi pentru cei buni şi pentru cei răi.”
„Prieteniile rele strică obiceiurile bune”. Să ne îndepărtăm de oamenii care prin prietenia lor ne îndeamnă la păcat.
„Cînd prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce şi pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriţi amândoi, cînd e cu putinţă să se mântuie unul dacă sunteţi despărţiţi?”
Haideți să luăm un exemplu:
Dacă ești prieten cu o fată care e foarte frumoasă și te ispitește prin trupul ei, și ea deja a mai avut relații intime… dacă încerci să-i vorbești să-i spui că Domnul ne învață să trăim curați până la căsătorie, atunci e posibil să te asculte, dar tu tot vei fi în continuare ispitit de trupul ei.
Dacă nu te poți abține deloc…, chiar dacă ea nu te ispitește în mod direct, atunci mai bine fugi decât să faci păcatul sau, dacă ți-e dragă și vă considerați potriviți unul cu altul, o ceri în căsătorie.
Dar dacă cineva sau ceva de lângă mine mă provoacă spre păcat, și eu sunt slab și nu rezist, atunci mai bine fug.
Revenim la ce zice Sf. Ioan Gură de Aur:
“Dacă ar fi vorba de ales şi ai fi silit sau să rămâi cu ochii teferi, dar să te arunce într-o groapă şi să pieri, sau să ţi se scoată ochii şi să-ţi mântui sufletul, oare n-ai alege a doua cale? Negreşit! N-ai făcut asta pentru că ţi-ai urât ochii, ci pentru că ţi-ai iubit întregul trup. Tot aşa trebuie să gândeşti şi de bărbaţii şi de femeile care-ţi sînt prieteni. Dacă tai orice legătură de prietenie cu acela care te vatămă sufleteşte cu prietenia lui, dar nu-şi tămăduieşte boala, atunci te scapi şi pe tine de orice vătămare, dar şi pe el de un mare păcat, că nu va mai da socoteală, în afară de păcatele lui, şi de pierderea ta.
Să audă aceste cuvinte cei care se grăbesc spre teatre şi ajung în fiecare zi desfrânaţi!”
“Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.” (Matei 5, 30)
E posibil ca această afirmație a Domnului să facă referire și la păcatul malahiei, având în vedere că toată discuția este în contexul patimei desfrânării. Pornografia este boala cea mai grea a tinerilor de astăzi. Dependența de pornografie ucide sufletele a milioane de tineri din întreaga lume.
Priviți cât de dur și de direct e mesajul Domnului referitor la desfrânare. Mai degrabă să stai fără un mădular al trupului, fără o mână, decât să lași păcatul să intre în suflet. Patima desfrânării alungă pe Duhul Sfânt din inima omului. Omul își pierde nevinovăția sufletului.
“S-a zis iarăşi: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter.” (Matei 5, 31-32)
Iarăși zice Sf. Ioan Gură de Aur:
“Hristos nu dă altă lege pînă ce mai întâi nu curăţă deplin pe cele dinainte. Era o lege veche, care nu oprea pe bărbatul care-şi ura femeia să o alunge pentru orice pricină şi să ia alta în locul ei. Legea porunceşte ca bărbatul să facă ceva mai mult: să-i dea femeii şi carte de despărţenie, ca să nu mai poată să se întoarcă la bărbatul ei. Dacă legea n-ar fi dat această poruncă, ci ar fi îngăduit bărbatului să-şi lepede femeia şi să ia alta, şi apoi să o aducă în casă iarăşi pe cea dintîi, s-ar fi făcut mare amestec în căsnicii: bărbaţii ar fi luat atunci mereu femeile altora şi asta ar fi fost curată desfrânare.
Din pricina asta cartea de despărţenie dădea un mare ajutor căsniciilor. în afară de asta, cartea de despărţenie înlătura un alt rău cu mult mai mare. Dacă legea ar fi silit pe bărbat să ţină în casă pe femeia pe care o urăşte, bărbatul ar fi ucis-o. Aşa de cruzi erau iudeii! Cum aveau, să-şi cruţe femeile lor, când nu-şi cruţau proprii lor copii, când omorau pe profeţi, cînd vărsau sîngele ca apa? De aceea legea veche a îngăduit un păcat mai mic, dar a stârpit unul mai mare.
La început de tot nu era legea cărţii de despărţenie. Ascultă că însuşi Hristos o spune: ,Moise a scris acestea din pricina învîrtoşeniei inimii voastre… a scris să-i daţi drumul femeii, ca să n-o omorâţi de-o ţineţi în casă! Pentru că Hristos interzisese nu numai omorul, ci şi simpla mânie, îi este uşor să dea această lege.
De aceea, înainte de a o da, aminteşte totdeauna de porunca dată celor de demult, ca să arate că legea Sa nu-i potrivnică aceleia, ci de acord cu ea; o întăreşte, nu o dărâmă; o îndreaptă, nu o strică.
Iată că şi acum Hristos se adresează tot bărbatului: „Cel care-şi lasă pe femeia lui, spune Hristos, o face să săvârşeascâ adulter, iar cel care ia pe cea lăsată face adulter”.
Bărbatul care-şi lasă femeia se face pe sine însuşi vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârşească adulter; iar cel care-şi ia altă femeie săvârşeşte şi el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă a lăsat-o, rămâne totuşi femeia celui care a lăsat-o.
Apoi, ca să nu facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a fost aruncată pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos îi închide şi ei uşa unei noi căsătorii, spunând: „Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter”. Prin aceste cuvinte Hristos duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o opreşte de a se mai căsători şi nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească.
Într-adevăr, dacă femeia ştie că vrând-nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei, să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei, să-şi iubească soţul.
Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeie este mai slabă. De aceea o şi lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, ameninţând pe bărbat. Dacă ţi se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ţi aminte de poruncile date de El mai înainte, în care a fericit pe ascultătorii Săi, şi vei vedea că şi această poruncă este cu putinţă de îndeplinit, fiind uşoară.
Da, cum să-ţi alungi femeia din casă când eşti blînd, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerţi cu soţia ta când tu împaci pe alţii? Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când îşi poate lăsa femeia, că altfel s-ar fi ajuns iarăşi la acelaşi lucru. Dacă i-ar fi poruncit bărbatului să o ţină în casă, deşi femeia lui a trăit cu mulţi bărbaţi, atunci fapta bărbatului ar duce iarăşi tot la adulter. Vezi ce acord este între porunca aceasta şi cele spuse mai sus?
Bărbatul care nu se uită cu ochi desfrânaţi la o femeie nu săvîrşeşte adulter; iar dacă nu săvârşeşte adulter nu dă prilej unui alt bărbat să-şi lase femeia lui. Pentru aceea, deci, Hristos îl strânge pe bărbat cu toată tăria, îl îngrădeşte cu frică, ridică asupra lui mare primejdie dacă îşi lasă soţia; căci pe bărbat îl face răspunzător dacă femeia săvîrşeşte adulter.”
Mergem mai departe:
“Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu” (Matei 5, 33-34).
“Pentru ce Domnul n-a vorbit îndată de furt, ci de jurământul strâmb, trecând peste porunca aceea? Pentru că cel ce fură, acela se şi jură. Şi dimpotrivă cel care nu ştie nici să se jure, nici să mintă, cu atât mai puţin va fura. Prin urmare oprind jurământul, a oprit şi celălalt păcat, furtul; iar prin furt, minciuna.
– Ce înţeles au cuvintele: „Să dai Domnului jurămintele tale”?
Înseamnă să spui adevărul când juri. “Dar Eu vă spun vouă: Sâ nu te juri deloc”. Apoi mai departe, pentru a-i face să nu se jure pe Dumnezeu, spune:
„Nici pe cer, că este tronul lui Dumnezeu; nici pe pământ, că este aşternut picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, că este cetatea marelui împărat”. (Matei 5, 35)
Folosind cuvintele profeţilor, Hristos arată că nu e împotriva celor de demult. Evreii aveau obiceiul să se jure aşa; şi evanghelistul vorbeşte, la sfîrşitul Evangheliei, de acest obicei. Uită-te, te rog, la pricina pentru care Domnul preţuieşte atît de mult aceste stihii: cerul, pămîntul; nu din pricina firii lor, ci din pricina raportului lor cu Dumnezeu, exprimat pe măsura înţelegerii noastre.
Pentru că era mare tirania închinării la idoli, Hristos, ca să nu pară a spune că stihiile acestea sunt de preţ prin ele însele, a arătat pricina preţuirii lor, care duce tot la slăvirea lui Dumnezeu.
Hristos n-a spus: „Să nu vă juraţi pe cer, pentru că e mare şi frumos”; nici n-a spus: „Să nu vă juraţi pe pămînt, pentru că este folositor”, ci: “Pentru că cerul este tronul lui Dumnezeu, iar pămîntul este aşternut picioarelor Lui”.
Totdeauna Hristos îndreaptă pe ascultătorii Săi spre Stăpînul lor.
„Nici pe capul tău, că nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru”. (Matei 5, 36)
Iarăşi şi aici, nu pentru că admiră pe om opreşte jurământul făcut pe capul omului – că atunci ar trebui adorat şi omul -, ci spre a înălţa spre Dumnezeu slava. Arătîndu-ţi că nu eşti stăpîn pe tine însuţi, înseamnă că nu eşti stăpîn nici pe jurămintele făcute pe capul tău. Că dacă un tată nu-şi dă altuia copilul lui, cu atît mai mult Dumnezeu nu va da pe mîna ta opera Lui.
Chiar dacă capul e al tău, dar e bun al lui Dumnezeu; şi eşti atît de puţin stăpîn pe el, că nu poţi face nici ceea ce este mai neînsemnat pe el. Că Hristos n-a spus: „Nu poţi face un fir de păr”, ci: „Nu poţi nici culoarea să i-o schimbi”.
– Dar ce să fac dacă cineva îmi cere să jur, dacă mă sileşte?
– Frica de Dumnezeu să fie mai puternică decît silnicia.
Dacă ai de gînd să-mi vii cu astfel de scuze, atunci nu vei păzi nici o poruncă!
Aşa vei spune şi cu porunca de a nu-ţi lăsa femeia: „Ce? Să n-o las, când e certăreaţă şi cheltuitoare?”
Aşa vei spune şi cu porunca de a-ţi scoate ochiul drept: „Ce? Să rup orice legătură cu prietenul meu, cînd îl iubesc şi ard de dragul lui?”
Şi aşa vei călca toate poruncile Domnului.
Totuşi de legile omeneşti nici nu îndrăzneşti să-mi vii cu astfel de scuze, nici să spui: „Ce să fac, dacă sunt aşa şi aşa?”, ci, vrînd-nevrînd, te supui celor scrise.
“Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei 5, 37)
Dar ce este mai mult decît „da” şi decît „nu”? Jurămîntul, nu jurămîntul strîmb. Că toată lumea ştie – şi nimeni nu mai are nevoie să o afle – că jurămîntul strâmb este de la diavolul şi că nu e numai de prisos, ci şi potrivnic.”
A fi de prisos înseamnă a fi mai mult, a fi din belşug, aşa cum este jurămîntul. În legea cea nouă adusă de Hristos, viața în Adevăr primează. Sinceritatea și sufletul curat, nu are nevoie de jurăminte pentru a mărturisi Adevărul. Oamenii te vor simți că spui adevărul, fără să te juri.
Cam atât pentru această seară.
V-am așezat aici cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, ca să vedeți un discurs legat al lui când tâlcuiește Evanghelia.
Dar și pentru că în această seară nu eram pregătit să vă vorbesc doar cu cuvintele mele.
Dacă aveți întrebări, vă rog!
7th mai 2021 @ 9:05 am
Dar femeia, poate sa divorteze de un barbat care i-a intors pe copiii impotriva mamei? Care isi distruge copiii prin faptul ca ii lasa sa o ia razna, in ciuda incercarilor mamei de a-i corecta? Care se coalizeaza cu copiii si o submineaza pe mama in autoritatea parinteasca si copiii au luat-o razna(ex: mama le ia electronicele sa nu se mai joace iar tata le da inapoi copilului pe considerentul ca el le-a cumparat, si copilul nu mai doarme noptile? Si are probleme la scoala? O familie care isi distruge copiii mai are sens?
8th mai 2021 @ 8:52 am
Sărutmâna. Problemele pe care le aduceți înainte trebuie discutate intim înaintea unui preot-duhovnic cu viață curată pentru a primi sfatul cel bun de la Dumnezeu.