Ev. Matei, cap. 5, vers. 16-26 (joi, 31 mai 2018). Legea lui Moise a adus conștiința că păcatul e în om
Dragilor, suntem la capitolul 5 al Evangheliei după Matei, și am ajuns la versetul 16. O să încerc să ne mișcăm mai repede ca să nu zăbovim o lună la un capitol.
”Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 16)
La acest verset am ajuns. Dumnezeu nu vrea să se laude singur. El Însuși a arătat de atâtea ori cât de smerit este. Faptul că astăzi mulți oameni îl hulesc, și El rabdă fără să reacționeze, ba dimpotrivă, îi iubește, arată cât de bun și smerit e Domnul nostru.
Faptele creștinilor îl mărturisesc pe Dumnezeu. Chiar Iisus le spunea evreilor: De nu credeți în Mine, credeți măcar în faptele pe care le fac. Căci ele vorbesc de la sine. Așa este și cu noi. Deși toată creația slăvește pe Dumnezeu, deși în fiecare mică părticică a ei sunt ascunse taine și minuni care strigă și laudă pe Dumnezeu, totuși e nevoie de voința omului de a cerceta și de a fi curios.
Dar faptele noastre ale creștinilor, mereu vor fi mărturie lumii că Dumnezeu există. Chiar, v-ați gândit vreodată la asta? Fiecare gest al credinței pe care-l facem, fiecare faptă bună, fiecare virtute pe care ne-o manifestăm față de aproapele, e o mărturie că Dumnezeu există.
Vorba sună, fapta tună!
Zicea un sfânt: Am văzut cuvinte care combat cuvintele, dar să vedem noi cuvintele care combat fapta! Fapta e greu de combătut. E o mărturie în sine. Interesant este că fără a vorbi despre Dumnezeu, fără a chema pe ceilalți la biserică, noi creștinii putem da mărturie TARE că Dumnezeu există. Cum ne îmbrăcăm, cum vorbim, cum ne comportăm, cât de deschiși suntem față de persoana dinaintea noastră, cât de mult iubim averile, luxul, plăcerile lumești,… sau cât de mult ne înfrânăm, trăim smerit… toate vorbesc despre noi.
Mergem mai departe.
“Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n’am venit să stric, ci să plinesc.” (Matei 5, 17)
Vreau să vă explic care a fost scopul legii vechi. a legii Vechiului Testament, sau legea lui Moise, ca să puteți înțelege despre ce lege sau profeții vorbește Domnul IIsus Hristos. Citeam astăzi în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel că legea dată de Dumnezeu prin Moise a avut un efect foarte clar: conștientizarea păcatului.
Până la Moise, oamenii nu avea lege scrisă, lege trimisă de Dumnezeu, nu aveau porunci… Nu aveau porunci care să le spună că a omorî e un păcat, că a face adulter e un păcat, că a fura un lucru al aproapelui e un păcat. Dar totuși exista conștiința. Omul are în el vocea lui Dumnezeu care-i spune ce este bine și ce este rău, are rațiunea, și poate gândi singur. Dar după căderea în păcat, conștiința și rațiunea și-au pierdut și ele din putere. Și de aceea omul a început să aibă nevoie de REPER, de PORUNCĂ pentru a ști clar ce este bine și ce este rău.
Legea lui Moise, o puteți găsi detaliată în primele 5 cărți ale Vechiului Testament. Pe alocuri e stufoasă, plină de percepte, și uneori greu de împlinit. Ba chiar aș spune, că pe alocuri este împovărătoare. Totuși Sfântul Apostol Pavel ne explică ce mecanism interesant este legea.
Până să vină legea, omul nu știa că un anumit comportament este păcat. De când a venit legea, omul a luat la cunoștință, dar totuși deși știa că este rău să faci un anumit lucru, trupul lui îl îndemna să-l facă.
Deși omul știa că e rău să necinstești o femeie / fată necăsătorită, culcându-te cu ea, totuși unii oameni au urmat impulsurile trupului și nu pe cele ale rațiunii.
Dar mai intervine un aspect, legea nu numai că îți spunea ceea ce este rău și ce este bine, ci omul aflând de toate astea începea să simtă o presiune din partea legii. Practic, omul știind că e păcat un anumit comportament, tocmai pentru că este interzis, vroia să-l facă.
Deci, ce făcea legea? Îți arăta ție, că deși tu vrei să faci binele, totuși trupul tău te îndeamnă să faci răul. Cum așa? Deși mintea ta vrea binele, trupul tău te silește spre rău. Și asta ce înseamnă? Înseamnă că păcatul este în tine. ȘI legea a adus omului conștiința că există ceva în el, care-l conduce… care-l robește, care-l trage peste voia lui spre rău.
Acel ceva este tocmai PĂCATUL. Legea a adus conștiința păcatului în om și în lume. Păcatul exista și lucra în oameni în fel și chip. El a intrat în lume prin neascultarea părinților noștri Adam și Eva. Dar oamenii nu știau, nu erau conștienți de mecanismele lui. Dar Legea lui Moise nu a adus și soluția. Ci doar conștiința că trăim în păcat. De aceea era foarte greu să împlinești legea în toate ale ei… Și cu greu se găsea cineva să nu o încalce…
De ce? Pentru că păcatul din om, acea forță care mă conduce la rău, poate fi biruit doar de Iisus Hristos. Păcatul poate fi biruit doar de Harul lui Dumnezeu. Dar Legea lui Moise nu a adus Harul. Ci Iisus Hristos a adus din ceruri pe Duhul Tatălui (Harul) care dă putere tuturor oamenilor să nu mai păcătuiască.
“Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.” (Ioan 1, 17)
Deci când Domnul spune că nu a venit să stricea legea sau profeții, ce zice? Zice că El a venit să aducă oamenilor Harul, ca putere dumnezeiască pentru cei care vor să învingă RĂUL (păcatul) din ei. Când spune că a venit să plinească legea și profeții, spune că a venit să completeze lucrarea celor două cu lucrarea Lui. Legea aducea conștiința păcatului dar profețiile tuturor proorocilor aduceau în popor vestea că va veni Mesia care va ridica păcatul lumii.
Dacă nu ar fi fost Legea lui Moise, oamenii nu ar fi conștientizat răutatea incredibilă din noi, și bineînțeles nu și-ar fi dorit vindecarea. Observați cât de importantă este această primă etapă a vindecării: CONȘTIENTIZAREA PĂCATULUI.
Așa este și astăzi cu noi. Până nu începi foarte clar să înțelegi că ceea ce faci e rău, și e rău pentru tine și pentru cei din jur, nu faci nimic pentru a te schimba. Odată ce vine conștiința clară și sinceră a faptului că ești în păcat, vine și dorința de vindecare, și căutarea doctoriei, și atunci Dumnezeu dacă este chemat, vine în om pe o disponibilitatea a lui. Pe o deschidere sufletească.
Dumnezeu a gândit acest plan extraordinar în 2 etape:
- Conștientizarea păcatelor umanității și simțirea clară a NEPUTINȚEI de a ne vindeca. Copleșirea păcatelor…
- Vindecarea prin Iisus Hristos.
Mergem mai departe:
“Că adevăr vă grăiesc: Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă din lege nu va trece până ce toate se vor împlini.” (Matei 5, 18)
Dragilor, tot ce s-a spus în lege și în prooroci se va împlini. Știți ce sunt iota și cirta?
Iota e o literă din alfabetul grecesc, iar cirta este arată un lucru neînsemnat sau un interval de timp foarte scurt.
E ca și cum ar spune: Niciun punct sau virgulă nu va trece din lege, până ce toate se vor împlini. Sau mai românește spus: Toate se vor împlini la punct și virgulă. Adică PERFECT. Maxim. Fără nicio distorsiune.
Tot planul lui Dumnezeu se împlinește PERFECT, așa cum l-a gândit, dar atenție: Este un plan care ia considerare prin preștiință toate alegerile libere ale oamenilor. Dumnezeu fiind și El nu numai un arbitru pe tabla de joc al lumii, ci și un jucător în toată regula, care poate muta (acționa) prin propriile planuri, fapte, idei geniale pentru a contrabalansa răul din om.
“Aşadar, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici şi astfel îi va învăţa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; dimpotrivă, cel ce le va face şi astfel va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor.” (Matei 5, 18)
Cine învață pe alții poruncile lui Dumnezeu dar nu le împlinește, va suferi pedepsele iadului spune Sf. Ioan Gură de Aur. Dar cine învață și făptuiește, acela MUTĂ MUNȚII…. Schimbă inimile oamenilor, și va fi răsplătit din plin.
„Că vă spun: Dacă dreptatea voastră n’o va întrece pe a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 5, 20)
Cu cât mai mult trebuie să fie faptele creștinilor mai înalte decât ale celorlalți oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu!
Dacă între mine și un necreștin / sau un botezat nepracticant nu se vede o diferență notabilă în stilul de viață, înseamnă că am făcut compromis cu lumea. Creștinismul aduce război lumii. Creștinismul aduce război plăcerilor și egoismului meu. Creștinismul trăit după voia Domnului ne va aduce răstignire… și apoi Înviere.
De la versetul 21 începe schimbarea de paradigmă. Domnul Iisus Hristos ridică ștacheta legii mult mai sus. Ridică așteptările lui Dumnezeu față de comportamentul nostru la un nivel mult mai înalt, folosindu-se de expresia: „Aţi auzit că s’a spus celor de demult:”. Introducând prin aceste cuvinte o poruncă din legea vechea și apoi înlocuind-o cu aceste cuvinte: ” Eu însă vă spun:”
Iată primul exemplu:
„Aţi auzit că s’a spus celor de demult: Să nu ucizi; iar cel ce va ucide, vrednic este de judecată. Eu însă vă spun: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de judecată; şi cel ce-i va zice fratelui său: Netrebnicule!, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cel ce-i zice: Nebunule!, vrednic va fi de gheena focului.” (Matei 5, 21-22)
Până acum era păcat să ucizi, dar de acum înainte va fi păcat să te mânii pe fratele tău. Va fi păcat să-i vorbești urât fratelui tău…. Iar dacă călcam aceste porunci, vom fi vrednici de focul iadului. În legea lui Moise, oamenii conștientizau păcatul dar nu aveau putere să-l învingă. Odată cu venirea lui Iisus Hristos, Domnul aduce în om dumnezeirea, puterea cea mare a lui Dumnezeu, HARUL. Omul nu mai este singur. Omul are putere să facă MULT, MULT mai mult. De aceea i se va cere mai mult.
Căci Dumnezeu pe toate le poate. Dacă Dumnezeu a venit în om, și omul pe toate le va face. Dacă până la Hristos, era păcat să ucizi, dar te puteai mânia, puteai răsplăti răul cu răul în aceeași măsură, de acum înainte… e nevrednică de iubirea lui Dumnezeu și mânia.
Focul iubirii pe care-l aduce Dumnezeu pe pământ nu mai acceptă ca între frați să existe mânie. De aceea, a ține mânie / supărare pe aproapele tău e păcat opritor de la Sfânta Împărtășanie, de la întâlnirea cu Dumnezeu. Focul iubirii dumnezeiești aduce iertarea între oameni ca stare permanentă. Omul botezat, omul împărtășit cu Hristos, omul plin de Har, nu se mai poate mânia, căci pleacă Harul de la el…. și suferă mult…
Duhul Sfânt se retrage imediat din omul care nu-și iubește aproapele și e mânios, răzbunător… Prin paradigma (modelul): „Aţi auzit că s’a spus celor de demult:” – ” Eu însă vă spun:” Domnul vine și schimbă legea pe pământ.
Așa cum S-a pogorât Dumnezeu în nor și a dat tablele legii lui Moise, acum Domnul S-a pogorât direct, în trup omenesc și dă legea harului. Predica de pe munte, despre care vorbim aici, e asemenea întâlnirii poporului din pustie cu Dumnezeu. E un moment istoric crucial.
La rădăcina Europei de astăzi stă creștinismul. Toată Europa este creștină în toate mecanismele ei democratice… Și toate au în spate noile porunci pe care Iisus Hristos le aduce în lume acum, la predica de pe munte.
Mergem mai departe:
„Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul.” (Matei 5, 23-24)
Adevărata jertfă înaintea Domnului este iertarea aproapelui și iubirea lui. De acum înainte. Nu arderile de miei, viței, berbeci, sau alte jertfe și prinoase care se aduceau la templu. De acum înainte adevărata jertfă este duhul umilit, inima înfrântă și smerită, care iubește pe aproapele….
Cine nu iubește pe fratele său dar spune că pe Dumnezeu iubește, acela minte. Fapta lui vorbește. Numai cine arată iubire față de tot omul, numai acela iubește pe Dumnezeu. Vorbele sunt vorbe, dar Sf. Ioan Evanghelistul ne îndeamnă în epistolele lui să ne verificăm.
Da, iubesc eu cu adevărat pe Domnul? Sunt eu prietenul Lui? Ia să văd cum mă comport cu fratele meu care mă supără, care nu-mi face voia… care-mi greșește, care e sărac… care e murdar… care nu e de „statura mea socială”…
„Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cât încă mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbaşului şi să fii aruncat în temniţă; adevăr îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat şi cel din urmă ban.” (Matei 5, 25-26)
Legea Domnului ne îndeamnă să ne împăcăm cu aproapele nostru în dauna celor materiale… Mai degrabă să pierd pe cele materiale dar să fiu împăcat cu fratele meu. Instituția Mediatorului din cadrul legistalției românești și europene, are ca temei acest cuvânt al Domnului.
Bineînțeles că există și tâlcuiri simbolice la aceste versete, dar vă las pe voi să le căutați și să le aprofundați. Măcar să prindem înțelesul primar și apoi să mergem mai departe.
Cam atât pentru această seară.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
Maria
20th septembrie 2024 @ 4:21 am
Mulțumesc bunului Dumnezeu, că există oameni, care ajută sufletele rătăcite să găsească calea spre Lumină și Adevăr! Slăvit fie Domnul!