Ev. Matei, cap. 5, vers. 1-4 (marți, 20 martie 2018). Predica de pe munte și Fericirile
Dragilor, în această seară vom începe capitolul 5 al Evangheliei după Matei, care împreună cu capitolele 6 și 7 formează așa numita Predică de pe Munte. E poate cel mai frumos discurs din istoria umanității, cel mai înalt, de neatins niciodată prin înțelepciunea și puterea de pătrundere a acestor sfaturi / porunci ale Domnului.
Știți ce este interesant? Că sunt mulți atei care pun problema existenței istorice a lui Iisus. Și mai mult decât atât, a faptului că El era Dumnezeu. Problema istoricității se rezolvă ușor, sunt foarte multe argumente care pot fi aduse, din arheologie și din scrieri, din surse creștine și necreștine. Problema demonstrării dumnezeirii Lui e piatra-de-moară pentru ei.
Dar, gândiți-vă la acest aspect: Numai citind discursul Domnului nostru Iisus Hristos adresat omenirii întregi, îți dai seama că acest om e…. ALTCEVA. Practic, dacă îi dai predica de pe munte unui om care nu știe absolut nimic despre Dumnezeu, printată pe 3 hârtii, și i-o pui în mână ca s-o citească, fără măcar a scrie la sfârșit cine e autorul… sunt singur că la finalul citirii acestui pasaj evanghelic, ceva se va mișca în inima lui. Însuși discursul Domnului e un argument pentru DUMNEZEIREA Lui. Nimeni niciodată nu a vorbit așa oamenilor.
Nimeni, niciodată în istoria omenirii, până la Iisus și de atunci până astăzi, nu a avut PUTEREA, autoritatea, și înțelepciunea pe care o degaja Domnul Hristos în discursul Său. Oamenii care-L auzeau spuneau că le vorbește ca Unul ce are PUTERE. Dar veți vedea cum această predică de pe munte, nu ar fi putut fi spusă de altcineva decât de un om fără de păcat, altfel ar fi fost acuzat, blamat, blestemat, linșat… Numai un om cu conștiința curată și cu viață sfântă ar fi putut vorbi așa. Practic, numai Unul-Sfânt ar fi putut spune ce a spus.
Mai este un aspect pe care aș vrea să-l luați în considerare. Vă spuneam într-una din seri că prezența lui Dumnezeu a crescut treptat în mijlocul poporului Israel (nor-cort-templu-Iisus Hristos-Inima omului)… și vă aduceți aminte că la un moment dat Moise vorbea cu Domnul Dumnezeu în vârful Muntelui Sinai, departe de tabara de oameni. Și poate mulți oameni îl invidiau pe Moise și ziceau în sinea lor: „Ce mi-ar place și mie să vorbesc cu Dumnezeu…” Ce mi-ar place și Mie să văd fața CELUI PREAÎNALT.
Iată că Dumnezeu se coboară între oameni…. și așa cum vorbea cu Moise pe Sinai, acum e în mijlocul oamenilor, tot pe un munte, dar lângă Ierusalim. Nu se mai arată oamenilor prin tunete, fulgere, și prin nor, ci acum le vorbește blând ca un om, la nivelul lor… față către față… ca unul dintre ei.
Așa cum Dumnezeu S-a coborât pe Sinai ca să dea lui Moise lege nouă pentru poporul Israel, acum se pogoară iarăși în popor, și pe muntele Fericirilor va aduce altă lege nouă, de data aceasta ultima, legea desăvârșirii.
Predica de pe munte este miezul evangheliei după Matei și practic inima discursurilor Domnului Iisus Hristos redate în toate cele 4 evanghelii. Avem practic în 3 capitole, de câteva pagini, condensate poruncile Domnului pentru toată umanitatea.
Gândiți-vă câte legii sunt în România! Gândiți-vă câte zeci de miii pagini ar însuma toate legile din România din toate domeniile, dacă le-am însuma. Toate aceste legi au la bază poruncile Domnului, condesante în câteva pagini. Numai Dumnezeu ar fi putut să facă acest lucru, să comprime toată învățătura despre cum să ajungă omul ca Dumnezeu în câteva pagini… ba chia în câteva cuvinte (porunca iubirii lui Dumnezeu și a apropelui). Dacă am ști aceste 3 capitole pe de rost și le-am aplica, și am fi mereu cu gândul la poruncile Domnului din ele, ne-ar fi deajuns…
Fără să mai citim nimic din lumea aceasta… Ci doar să iubim… Să ne jertfim… pentru toți oamenii…
Să începem:
Matei 5, 1: “Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.”
Domnul a vrut să țină acest discurs sus pe munte, departe de tumultul orașului. Departe de grijile omenești. Ca să învețe pe oameni că aceste porunci ale Sale sunt cerești, vin de sus, și au nevoie de o atenție sporită. Au nevoie de liniște pentru a fi primite cu inima deschisă. Au nevoie de maxima atenție. Au nevoie de depărtarea de tot ceea ce este pâmântesc…
Matei 5, 2: “Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:”
Sf. Ioan Gură de Aur subliniază foarte interesant că evanghelistul spune: „Şi deschizându-şi gura în invăță”, ca să înțelegem că Domnul îi învăța pe oameni și prin tăcerea Sa. De altfel dacă ați avut bucuria să stați în preajma unui om cu viață sfântă, sau a unui om smerit, puteți înțelege mai ușor cum Domnul învăța prin tăcere. Lângă sfinți oamenii sunt atrași ca un magnet. Ar sta toată ziua numai să se uite la ei.
Pentru că inima noastră se bucură atunci când e un sfânt lăngă noi. De ce? Pentru că ne îndulcim și noi de prezența Duhului Sfânt din acest om… Harul dulce… Parcă nu-ți mai vine să pleci…
Am avut și eu ocazia să stau în preajma unui om curat… Și am simțit harul. Aș fi stat lângă el, fără să-mi zică nimic. Doar să stau în preajma lui…. Mă hrănea vecinătatea cu el. Odată la plecare m-a îmbrățișat, și am simțit cum m-am umplut de har din cap până-n picioare. Eram atât de bucuros….
Dar gândiți-vă cum era oare să stai nu lângă un om sfânt, ci lângă IZVORUL Duhului Sfânt. Lângă Cel în care Duhul Sfânt sălășluiește DEPLIN și natural, fără limită…. TOTAL.
Cum se uitau oamenii la ochii acestui om? Cum se bucurau oare de prezența aceasta extraordinară a Dumnezeu-Omului Iisus Hristos? O taină care merită contemplată în fiecare zi.
Matei 5, 3: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.”
Discursul în predica de pe munte începe cu fericirile. 9 fericiri. 9 exclamații care sunt puse nu sub forma unor porunci, nici sub forma unor sfaturi, ci sub forma unor „lucruri”, „trăiri” de RÂVNIT.
Dacă vreți, prin aceste 9 fericiri Domnul Hristos rezumă de la început tot ceea ce va zice pe parcursul întregii predici de 3 capitole. O metodă de marketing… Sintetizează în câteva cuvinte ceea va urma să dezvolte mai târziu. Practic cele 9 fericiri sunt sloganul ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR. Sloganul e scurt, simplu și ușor de reținut… Cine vrea să știe mai mult, cercetează serviciul sau produsul…
Sloganul ATRAGE. Sloganul PESCUIEȘTE. Sloganul te face să-ți dorești produsul.
Aceste 9 fericiri sunt puse în forma unei piramide dacă vreți. Prima e baza. E temelia. Și pe ea urmează să se consolideze celelalte.
Fericiți cei săraci cu duhul! Cine sunt acești oameni săraci cu duhul? Ce înseamnă această sărăcie cu duhul? Sf. Ioan Gură de Aur ne spune că cei săraci cu duhul, sunt cei smeriți și care au inima înfrântă.
“Dar atunci de ce n-a spus: „cei smeriţi”, ci „cei săraci”?
Deoarece cuvântul „sărac” spune mai mult decît cuvântul „smerit”. Hristos Se gîndeşte aici la cei care se tem şi tremură de poruncile lui Dumnezeu; pe aceştia Dumnezeu îi laudă tare prin profetul Isaia zicînd:”
„Toate acestea mâna Mea le-a făcut şi sunt ale Mele, zice Domnul. Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!” (Isaia 66, 2)
Dar tot Sf. Ioan Gură de aur arată că aici sufletul şi voinţa liberă sunt numite „duh”. Adică sunt fericiți cei ce se smeresc de bună voie, nu cei forțați de împrejurări să se smerească.
Sunt atâtea situații omenești în viață care ne obligă se ne smerim, deși nu am vrea să facem acest lucru. Sărăcia materială, ne obligă de multe ori să trăim modest, să mâncăm modest, să ne îmbrăcăm modest, și să nu prea avem cu ce ne lăuda în fața altora. Statutul social ne obligă adesea să ne smerim. Ne smerim în fața șefilor, angajați fiind. Ne smerim în fața profesorilor ca elevi sau studenți. Ne smerim în fața autorităților statului… Boala și neputința trupească ne smerește… Situațiile rușinoase ne smeresc… Și multe altele…
Dar toate acestea ne forțează să ne smerim, fără să vrem noi. Iar dacă nu vrem să ne smerim vom suferi consecințele, și data viitoare ne vom fi învățat lecția. Dar zice Sf. Ioan Gură de Aur că pentru toate aceste situații, în care suntem forțați să ne smerim, deși nu vrem, nu suntem fericiți de Dumnezeu. Dar, dacă toate aceste situații le folosim ca o premiză de a învăța smerenia, și adăugăm și noi voința noastră ca mai mult să ne smerim înaintea Domnului și a oamenilor, atunci vom primi Har de la Dumnezeu.
De ce smerenia este prima treaptă a fericilor? Pentru că potop de păcate izvorăsc din mândrie. Potop de patimi aduce mândria omului. Și pentru că izvorul a toate păcatele este mândria. Pentru că așa a căzut Lucifer din treapta de mare înger. Așa a căzut și Adam, prin mândrie.
Dumnezeu știe, că aici e cea mai mare bubă a omenirii, și de aici trebuie începută vindecarea. De aceea așează SMERENIA pe prima treaptă, ca LEGE DE TEMELIE A VINDECĂRII, ca MAMĂ A VIRTUȚILOR.
Smerenia o poate dobândi și exersa oricine, oriunde ar fi… Oricât de sus sau jos pe treapta socială… Oricât de bogat sau sărac, înțelept sau simplu… Toți o pot râvni, și fără ea nimeni nu se va apropia de Dumnezeu. Căci a te smeri înseamnă a spune: Dumnezeu există. Și El m-a creat. Și eu trăiesc prin El. Și omul e nimic fără Dumnezeu. Smerenia înseamnă a recunoaște că toate sunt DE LA Dumnezeu și PRIN Dumnezeu. Parcă Gheron Iosif Isihastul are o carte care se intitulează: Că omul fără Dumnezeu este NIMIC. Cu adevârat nimic, zero. E neființă.
Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu fără smerenie. E imposibilă o relație cu Dumnezeu în care omul să nu se smerească. Însăși închinarea înaintea lui Dumnezeu implică un dram de smerenie. E o plecăciune înaintea Stăpânului. Fără a crede că Dumnezeu există și a te smeri că EL este CREATORUL nostru și toate și toți suntem PRIN El, nu putem vorbi și colabora cu Dumnezeu.
Matei 5, 4: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”
Nouă oamenilor nu ne place să plângem. Asociem plânsul cu tristețea. Asociem plânsul cu suferința, cu pierderea celor dragi, cu pierderea bunurilor materiale, cu pierderea sănătății. Dar iată că Domnul fericește pe cei ce plâng. Dar spune Sf. Ioan Gură de Aur că fericește pe cei CE-ȘI PLÂNG PĂCATELE! Nu pe cei ce plâng după cele lumești. Dar ce bucurie poate veni din plângerea păcatelor?
Atenție la exprimare: Fericiți cei ce PLÂNG nu fericiți cei ce sunt TRIȘTI. Omul care plânge pentru păcatele sale, plânge / tânjește după o curăție a sufletului… Tânjește după Dumnezeu… Și cum oare să nu fericească și să mângâie Dumnezeu pe cel ce vrea să-și schimbe viața! Pe cel ce-și dă seama de greșilele pe care le-a făcut și vrea să se-ndrepte!
Valeriu Gafencu în temniță fiind, condamnat pe nedrept la 25 de ani de închisoare se tot gândea de ce a rânduit Dumnezeu ca el, să ajungă aici, deși nu a greșit cu nimic. Avusese o viață curată… nu avea păcate grele. Încercase pe cât posibil să-i ajute pe cei din jur, să fie cinstit, harnic, să-și asculte părinții. Era un tânăr de doar 21 de ani. Și tot îl întreba pe Dumnezeu: De ce Doamne! Cu ce Ți-am greșit de mi-ai adus o pedeapsă atât de grea?
Și după ceva timp, luminat de Dumnezeu, a ajuns la concluzia că „rădăcina tuturor păcatelor lumii este în mine”. Și a început să plângă și să-și ceară iertare la Dumnezeu pentru tot răul pe care-l vedea în el și atunci l-a cuprins o stare de fericire și mângâiere. Plângându-și păcatele a primit de la Dumnezeu mult har…
Așa lucrează Dumnezeu. Ca nu cumva să depărteze pe un păcătos de mântuire și cunoașterea lui Dumnezeu. Când ne plângem păcatele înaintea Domnului, El nu vine și ne batjocorește, nu vine să ne acuze și mai tare… Nu vine să spună: „Da, așa ești… o panaramă de om… un mare păcătos, m-am săturat de tine…” Nicidecum. Ci aduce multă mângâiere sufletului nostru…. ca să-i simțim îmbrățișarea. Și mai mult să ne curățim… Mai mult să ne pârâm păcatele.
De aceea, această fericire am putea-o scrie și așa: Fericiţi cei ce-și plâng păcatele, că aceia vor primi multă mângăiere de la Dumnezeu.
Cam atât pentru această seară.
Vă mulțumesc!
(Claudiu Balan)