Ev. Matei, cap. 4, vers. 3-11 (marți, 13 martie 2018). Ispitirea lui Iisus în pustie
Suntem la capitolul 4 al Evangheliei după Matei, și am ajuns la versetul 3. În această seară, cu ajutorul Domnului, vom parcurge toate cele 3 ispite pe care diavolul le aduce asupra Domnului nostru Iisus Hristos.
Matei 4, 3: “Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.”
Diavolul, ca și ceilalți oameni prezenți la Botezul Domnului în Iordan auzise glasul din cer al Tatălui care spunea că: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care am binevoit”.
Observați cum începe această discuție cu Domnul Iisus: „De ești Tu Fiul lui Dumnezeu”. Sf. Ioan Gură de Aur arată că acest „de” sau acest „dacă ești Tu” arată nesiguranța diavolului. Nu știa sigur dacă acest om este sau nu Fiul lui Dumnezeu.
Acum amintiți-vă că aveți înainte nu un om cu o minte diabolică. Ci un înger cu o minte excepțională, fără trup, fără grijile lumii, a cărui singură grijă era să slăvească pe Dumnezeu, să se bucure de Dumnezeu, să contemple pe Dumnezeu…. Practic o făptură a cărei întreagă ființă era creată de Dumnezeu pentru a se CONECTA DIRECT la DUMNEZEIRE. Fără niciun fel de „paravan”, fără împedimentul trupului, al păcatului, al lumii…
Spune Sf. Dionisie Areopagitul că cei mai înalți îngeri, heruvimii și serafimii îl văd pe Dumnezeu, și îl pot cunoaște DIRECT, nu prin simboluri, nu prin Creație așa cum facem, la început, noi oamenii. Omul se urcă cu mintea la Dumnezeu văzând minunile creației, văzând întâmplările extraordinare ale vieții. Sau cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul: Omul citește în Creație ca într-o carte. Fiecare parte a creației (norii, soarele, pomii, mulții, plantele, etc.) sunt litere pe paginile unei cărți, și toate împreună formează rațiuni de a fi, care toate arată pe Creatorul.
Îngerul, nu are nevoie de toate acestea, el se contează direct la SURSĂ, față-n față cu Dumnezeu. Lucifer știa cine este Fiul lui Dumnezeu. Venea din ceruri. Fusese acolo în intimitatea Sfintei Treimi. Știa pe Tatăl, și pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Dar totuși acum era nedumerit, pentru că avea în față un om. Și parcă nu-i venea să creadă că acest om este și Dumnezeu.
Totuși tot la sfinți am auzit că diavolul este prost… Prin cădere, prin depărtarea de Dumnezeu, și-a pierdut din puterea și sclipirea minții. Diavolul în toată răutatea lui este irațional. De fapt răutatea este irațională. Răul, răutatea și omul rău, o să vedeți din experiență, că uneori fac lucruri incoerente, deși nouă ni se par a avea în spate un mare plan diabolic.
Sf. Ioan Gură de Aur subliniază un lucru foarte interesant: Diavolul nu concepea ca Stăpânul întregii lumi să se fi coborât la un nivel atât de mic și să se fi făcut rob, adică om, o făptură atât de mică… El, diavolul n-ar fi făcut asta… pentru el este ceva de mare rușine. El, mândria întruchipată, nu s-ar fi smerit ca să se întrupeze în om. De aceea era nedumerit cu privire la acest Iisus Hristos pe care-l avea în față.
Și ce face? Începe să-l ispitească. Să-i ațâte mândria. Adică, dacă tot zici că ești Fiul lui Dumnezeu, ia arată-mi ce poți să faci. Arată-mi puterea ta. Știa că Iisus Hristos flămânzise, dar spune Sf. Ioan Gură de Aur, că îi era teamă să-l jignească și să-i spună: “Hai că ție foame, nu mai reziști, hai ia și mânâncă… fă o minune.”
Totuși aici Domnul ne dă o lecția foarte importantă pentru viața noastră:
Să nu ascultăm niciodată ce zice diavolul, indiferent ce zice, că zice bine că zice rău. Să nu intrăm în cursele celui rău, să nu rămânem cu mintea asupra gândurilor rele. să nu zăbovim contemplând răul, căci dacă vom face așa vom dobândi fără să vrem din această răutate… ne vom împărtăși din ea…
Matei 4, 4: “Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
Dacă țineți minte, diavolul a adus aceeași ispita și lui Adam, îndemându-l să mânănce din pomul binelui și a răului, din care Domnul îi poruncise să nu o facă. De data aceasta Domnul, fără să se enerveze, fără să vorbească urât îi spune că Dumnezeu ne poate hrăni doar cu un singur cuvânt… dacă vrea…
Chiar dacă foamea ne chinuie, chiar dacă nevoile trupului ne obligă, omul e stăpân peste toate acestea. Omul a fost creat de la început să nu fie limitat de nicio nevoie. De foame, de sete, de somn… Doar căzând în păcat a ajuns să fie rob morții și să aibă nevoie de mâncare pentru a trăi.
Dar acum avem în față pe Iisus Hristos care era fără păcat, în care moartea nu găsea nimic de care să se agațe. Avem în față pe însăși ÎNVIEREA. Pentru cei cei cred în Dumnezeu, Domnul îi poate hrăni doar cu cuvântul… doar cu Harul Său.
Și mi-aduc aminte de o maică din Grecia care povestea cum fiind în perioada războiului și fiind foamete, se ruga la Dumnezeu s-o ajute să suporte foamea… Și a zis că a simțit deodată o sațietate deplină… ca și cum ar fi mâncat și trupul avea tot ce-i trebuie. Harul lui Dumnezeu venit o hrănea. La fel și cu somnul povestea, cum poate Duhul Sfânt să te întărească și să fii odihnit deși te rogi toată noaptea. De altfel sunt pline viețile sfinților de sfinți care dorm 2-3 ore pe noapte sau stau la rugăciune zile întregi fără să aibă nimic. Pentru cei ce se roagă și trăiesc în curăție Duhul Sfânt le devine lor de toate: și mâncare, și băutură, și somn, și bucurie, și putere, și lumină… și toată dorirea sufletului.
Acesta e omul pe care l-a creat Dumnezeu. Așa va fi în împărăția cerurilor, vom trăi toți fără să mai avem nevoie de nimic, ci Duhul Sfânt ne va fi nouă tot COMBUSTIBILUL vieții.
Și mai e un lucru, Domnul Hristos putea să facă această minune și să transforme pietrele în pâini, dar de ce s-o facă? Domnul n-a făcut niciodată minuni pentru a-și arăta puterea, pentru a se da în spectacol, ci doar pentru a ajuta oamenii. Și mai ales că acum îi cerea chiar diavolul să facă acest lucru.
La fel și noi, nu ar trebui niciodată să ne arătăm calitățile, veleitățile, puterea, înțelepciunea, bogăția, și toate ale noastre doar pentru a impresiona, ci numai când e nevoie de noi, numai când trebuie să ajutăm. De altfel mi s-a întâmplat de foarte multe ori să vreau să-i arăt unui prieten ce știu eu să fac și chiar atunci să greșesc jalnic și să nu-mi iasă nimic, Domnul smerindu-mă.
Mai ridică o problemă Sf. Ioan Gură de Aur. Care era motivația diavolului când îi zicea Domnului să transforme pietrele în pâini? Vroia să vadă minuni ca să creadă în Dumnezeu? Nu. Avea vreun gând bun? Nicidecum ci numai viclenie și răutate, iar Dumnezeu, Cel ce știe ființa tuturor, știa asta.
De aceea veți vedea în Evanghelie că Domnul răspunde diferit pentru fiecare om, în funcție de credința cu care vine, de gândul care-l pune la temelie. Unii veneau cu credință mare, alții cu credință mai mică, alții ca să-L ispitească, alții să-L omoare, alții de gură-cască… Și pentru toți avea Domnul un fel de a-i ajuta și-i ridica din ale lor, dându-le șansa să se curățească și să crească spre Dumnezeu.
Matei 4, 5-6: “Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, și I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.
Când spune diavolul l-a dus, să nu credeți că l-a luat cu forța. Ci i-a propus… Și Domnul a acceptat… De altfel spune Sf. Ioan Gură de Aur că Domnul special s-a dus în pustie ca să dea ocazie diavolului să-L ispitească și să invingă toată ispita, și să ne fie nouă pildă și putere împotriva celui rău.
Iarăși observați că începe cu aceste cuvinte: „De ești Tu Fiul lui Dumnezeu”… Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că de data aceasta era un fel de: Degeaba te numești Tu Fiul lui Dumnezeu, că El te înșeală prin această calitate pe care ți-o dă, că nu-ți dă nicio putere. Adică dacă tu chiar te crezi Fiul Lui, atunci arată-ți puterea. Dă o dovadă de putere înaintea mea aici…
Văzând că Domnul Hristos i-a răspuns la prima ispitire cu un citat din Scriptură, se folosește și el de data aceasta de un citat pentru a-L convinge pe Iisus să facă ce vrea el. Domnul nu se supără, nu vorbește urât, ci rămâne calm și-i spune că nu e bine să ispitești pe Domnul Dumnezeu Tău. Nu prin minune îl învinge pe diavol ci prin răbdare. Ca să ne dea și nouă pildă că cel rău nu se învinge decât prin ajutorul lui Dumnezeu și răbdare. Și că nu trebuie să facem nimic de paradă și de mândrie.
Citatul adus de diavol este din psalmi dar nu se referă la Mesia, ci este folosit în mod tendențios aici, încercând să răstălmâcească adevărul… Acel psalm nu era o profeție despre Mesia că ar trebui să facă acest lucru… Ci era o referire la faptul că Domnul păzește pe oamenii cu credință, pe cei ce împliniesc poruncile Sale prin îngeri.
Interesanta perspectiva geometrică în această ispită. Diavolul îndeamnă pe Iisus să se arunce în gol, în jos, spre pământ… Așa cum face mereu cu toți oamenii, adică aruncă omul în cele întunecate, aruncă omul prin ispite spre iadul cel mai de jos iar Domnul dimpotrivă, ridică mereu. Înviere în limba greacă înseamnă literar chiar RIDICARE. Deci Domnul ridică din păcat, scoate din iad, ridică la cer.
Iarăși aici Domnul ne dă o pildă foarte importantă. Niciodată să nu ne aruncăm în primejdie și apoi să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute. Această atitudine nu e un gând de la Dumnezeu, ci de la cel rău. De aceea oricine își pune viața sa sau pe a apropelui în pericol prin diferite acțiuni, sporturi, atitudini, și apoi cere ajutor la Dumnezeu să fie totul bine, acela face lucrarea diavolului. Acela ispitește pe Dumnezeu.
Domnul ne-a dat minte ca să gândim, ne-a dat inimă ca să iubim și să ne fereim de toată primejdia și pe noi și pe aproapele. De aceea e ispitire a lui Dumnezeu să încalci poruncile Lui, să încalci legile statului (cele morale) și apoi să-i ceri lui Dumnezeu să te ajute. Domnul vrea să facem tot lucru bine și desăvârșit. În răbdare, cu rugăciune, fără grabă și fără răutate. Totul să facem cu blândețe și înțepciune.
Domnul îl alungă și de această dată pe diavol.
Matei 4, 7: “Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.”
Urmează a treia ispitire….
Matei 4, 8-9: “Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.”
Fraților să nu credeți cuvintele diavolului. Lumea și toată slava ei nu sunt ale diavolului, ci ale lui Dumnezeu. Iată ce zice Sfântul Prooroc David:
Ps. 23, 1 “Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.”
Diavolul este mincinos și tatăl minciunii. Țineți minte, Dumnezeu Însuși spune în Evanghelie că diavolul este mincinos și tatăl minciunii, și nu este adevăr în el:
“Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8, 44)
De aceea orice minciună pe care o spunem, absolut orice minciună, este de la cel rău. Toate cuvintele Domnului și lucrările Lui sunt numai ADEVĂR:
Minciuna nu a fost creată de Dumnezeu. Minciuna nu există, nu are consistență. Minciuna este o denaturare, deformare, stâlcire a Adevărului. Domnul a creat toată lumea PERFECT, desăvârșit, fără nimic rău, fără minciună. Dar a dat îngerului și omului libertate. Îngerul căzut și omul păcătos interpretează lumea și lucrarea lui Dumnezeu după mințile lor căzute, și mint stâlcind adevărul.
Dar Dumnezeu nu susține minciuna în Creația Sa. Oricine minte, pe termen lung să fie pregătit să-L aibă pe Dumnezeu în față ca pe STÂLP TARE împotriva minciunii. De ce? Pentru că Domnul nu vrea să ne întemeiem viața pe vise, pe impresii, pe răutate, pe imaginar, pe ceva ce nu există. Ci doar pe tot ceea ce El a creat bun și frumos.
Știți care e ultimul stadiu al răutății diavolului în lume? Să ceară închinare. Spre sfârșitul lumii… și nu suntem prea departe… Antihristul, adică acel om foarte RĂU anunțat de cartea Apocalipsei, intrând în el diavolul, va cere lumii întregi închinare… Așa se va sfârși lumea. E ultimul stadiu al răutății diavolului: să se așeze în locul lui Dumnezeu și să ceară închinare.
Vă recomand cartea „Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie” în care veți vedea cum maeștrii yoghini din templele budiste cer închinare. Și ucenicii lor și se închină până la pământ ca lui Dumnezeu. Dumnezeu respinge și această ultimă ispită și zice:
Matei 4, 10: “Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.
De data aceasta Domnul poruncește ca Dumnezeu. Și satana fuge… și se face nevăzut. Practic tot păcatul acestei lumi se rezumă la acest lucru: Să i te închini lui Dumnezeu, și nu creației. Când punem prea mult preț pe cele lumești (plăceri, distracții, averi, etc.) le punem mai presus de Dumnezeu, ca și cum ne-am închina lor…acordându-le tot timpul vieții noastre, toată atenția noastră.
Spune Sf. Ioan Gură de Aur că această ultimă ispită este și cea mai puternică… căci îl ispitește pe om cu iubirea de avuție și slava lumească. Dar Domnul nu cade în această plasă.
Matei 4, 11: “Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.”
Practic, spune Sf. Ioan, că deși evanghelistul Matei povestește doar 3 ispitiri, e posibil să fi fost mai multe, dar acestea 3 cuprind toată ispita adusă de diavol omului.
- Pofta trupului
- Mândria.
- Zgârcenia (iubirea de averi, bogății, iubirea de putere… etc.)
Sf. Ev. Luca spune:
„Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.” (Luca 4, 13)
Practic Domnul în pustie a fost ispitit direct de diavolul. Față-n față, bărbătește. De aici înainte diavolul îl va ispiti prin oameni, în multe feluri. Și prin oameni va căuta să-l omoare… îl va vinde, acuza, răstigni… dar doar după ce Domnul își va da acceptul său.
Cam asta a fost în această seară…
Vă mulțumesc pentru răbdare.
(Claudiu Balan)