Ev. Matei, cap. 3, vers. 7-12 (joi, 1 martie 2018)

Dragilor, am ajuns la versetul 7 al capitolului 3 din Evanghelia după Ioan.

Matei 3, 7: “Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?”

Vom zăbovi în această seară mai mult pe acest discurs dintre Sf. Ioan Botezătorul cu fariseii și saducheii.

Cine erau fariseii? Fariseii au fost o grupare politico-religioasă influentă în vremea Mântuitorului, activă între sec II î.Hr—I d.Hr (alături de saduchei), apărători ai credinței strămoșești care consta în fidelitatea atât față de Legea lui Moise cuprinsă în Vechiul Testament cât și față de tradiția orală. Fariseii credeau în Dumnezeu, susțineau existența îngerilor și a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte și învierea morților și erau partizanii prozelitismului. Unii farisei s-au îndepărtat de spiritul drept al Legii devenind ipocriți, formaliști, corupți, nedrepți (de la lăcomie, iubire de arginți, furt și escrocherie până la crimă), motiv pentru care au fost aspru mustrați de Mântuitorul Iisus Hristos

Cine erau saducheii? Saducheii reprezentau un curent religios și politic important în iudaismul palestinian, în vremea Mântuitorului Iisus Hristos. Saducheii erau partidul oportuniștilor Saducheii considerau că trebuie să colaboreze cât mai bine cu ocupanții romani, deoarece aceștia permiteau exercitarea unei religii altminteri destul de conservatoare. Partid aristocratic, ai cărui membri proveneau în general din casta sacerdotală aristocratică, saducheii se arătau destul de disprețuitori față de popor. Influența lor se exercita mai ales în cult și nu depășea Templul din Ierusalim. Spre deosebire de farisei, saducheii nu erau așa de rigoriști cu cele ale legii, ci îngăduiau compromosurile cu puterea română, cu Imperiul Roman care îi stăpânea. Ei erau de părere că trebuie să facă tot posibilul ca „să fie bine”, ca „toată lumea să trăiască” cum ar zice românul… Adică în condițiile date, de stăpânire să poată face tot posibilul ca să obțină maximul de beneficii.

Fariseii erau mult mai rigoriști în această privință, dar din acest motiv ei se considerau drepți înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

Haideți să vedem acum ce vorbește Sf. Ioan cu ei. Vă spuneam în prima seară că Ioan a fost primit cu multă bucurie de popor. Oamenii simpli din popor chiar îl considerau ca fiind Mesia. Atât de puternic era cuvântul lui, atât de înaltă era viața sa! Au fost atrași de el chiar și fariseii și saducheii, dar ei îl vedeau într-un alt fel.

Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în acest dialog, ar trebui să citim și un pasaj din Evanghelia după Ioan, în care dialogul e redat mai pe larg.

Fac o mică paranteză pentru a vă spune că cele 4 evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan) deși toate relatează viața Mântuitorului, ele sunt complementare. Toate redau principalele momente din lucrarea de mântuire a Domnului, dar dacă le puneți unele lângă altele, veți vedea că fiecare Evanghelist urmărește un anumit scop. Fiecare relatează anumite evenimente pe care ceilalți nu le relatează.

E firesc. Gândiți-vă! Dacă 4 oameni sunt martorii vieții unui mare om, și acești 4 vor scrie fiecare câte o carte despre acest geniu, fiecare om va avea perspectiva lui unică, subiectivă, personală. Deși vedem toți același lucru, simțim altfel, interpretăm altfel. Cele 4 evanghelii au fost inspirate de Dumnezeu evangheliștilor, dar fără să treacă peste unicitatea proprie fiecăruia…

Ce a ieșit? Patru mici cărți care completează extraordinar tabloul vieții Mântuitorului… De aceea în serile noastre biblice vor fi mereu momente când va trebui să privim un eveniment prin prisma mai multor „ochi”. Adică și prin prisma detaliilor date și de ceilalți evangheliști.

Haideți să vedem discursul dintre Sf. Ioan Botezătorul cu farisii și saducheii din Evanghelia după Ioan.

“Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul.      Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei”. (Ioan 1, 21-27)

Sf. Ioan Gură de Aur (apropo, el a trăit prin secolul IV), și e altul decât Ioan Botezătorul, și e altul decât Evanghelistul Ioan (care era apostol al Domnului)… spune că fariseii au venit la Ioan ca să-i găsească un răspuns compromițător… Deși Ioan nu le dă niciun motiv ca să-l compromită, iată ei pănă la urmă îl acuază de ceva: „De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?”

Acum să vă minunați de ce curaj extraordinar are Sf. Ioan Botezătorul… să vedeți ce le zice…

Ioan îi numește „pui de vipere”… adică pui de șerpi… oameni vicleni… oameni răi, fățarnici… care una zic și alta gândesc Sf. Ioan Gură de Aur laudă curajul acestui mare profet, Sf. Ioan Botezătorul, și zice:

„Vai, ce suflet mare! Cum vorbeşte unor oameni însetaţi totdeauna de sîngele profeţilor, unor oameni mai veninoşi ca şerpii! Cum îi atacă cu mare îndrăznire şi pe ei şi pe părinţii lor!”

Vă spuneam într-una din seri că evreii i-au omorât pe toți profeții trimiși de Dumnezeu la ei… Chiar Domnul Hristos o spune. L-au omorât până la urmă și pe Dumnezeu venit în Trup. Ioan Botezătorul știa asta… Era și el un mare profet.

Ce făceau profeții? Mustrau poporul pentru păcatele lor! Anunțau vreme de pocăință! Îi încurajau pe oameni să-și schimbe viețile! Anunțau evenimente ce urmau să se întâmple în viitorul apropiat, pe termen mediu sau lung. De ce este Ioan Botezătorul un profet? Pentru că El anunța pe Cel ce urmează să vină după El, pe Dumnezeu Însuși!  Și el mustra! Și el chema la pocăință! Dar cum am vorbit seara trecută, cu mult mai mult el, dintre toți profeții a chemat la pocăință, și a vorbit de Împărăția Cerurilor!

Nu se temea oare că va fi și el omorât? Nu, pentru că în cel ce arde dragostea lui Hristos, totul e câștig! Și moarte e câștig!

Până la urmă, ca toți profeții, va fi și el ucis, doar că de Irod, nu de popor.

Veți spune că nu fariseii din aceste vremuri i-au omorât pe profeții de dinainte… și aveți dreptate… Dar ei erau fii, sau nepoții, sau urmașii acelor oameni…  Și ei le încuviințau strămoșilor faptele lor…

Iată ce le zice Domnul acestor cărturari și farisei:

“Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, și ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!” (Matei 23, 29-32)

Acum, poate înțelegeți mai ușor că atitudinea aceasta dură a lui Ioan ar fi putut foarte ușor să fie răsplătită cu violență, ba chiar cu moarte. Totuși Sf. Ioan Gură de Aur subliniază un aspect foarte interesant. De ce le vorbește Ioan Botezătorul dur, atât timp cât acești farisei și saduchei veniseră să-i asculte predica? Ba chiar să se boteze… De ce nu se bucura Sf. Ioan că acești oameni totuși dau semne că vor să-și schimbe viața? De ce nu le vorbește dulce și frumos, văzându-i că merg pe calea cea bună?

Și tot Sf. Ioan Gură de Aur răspunde: Pentru că știau că această stare de pocăință e temporară… e stare de moment… Pentru că el avea de la Dumnezeu puterea să vadă în adâncul sufletelor lor… și vedea că pornirea sufletelor lor nu era ceea ce trebuia. Mustrarea această dură vine să-i înfricoșeze. Vine să-i scoată puțin din această lene a lor. De ce erau ei leneși în a împlini poruncile Domnului? Pentru că se bazau foarte mult pe faptele înaintașilor lor. Se lăudau că sunt fii ai lui Avraam, ai lui Moise, ai lui David. Și asta îi face oarecum să se simtă merituoși…

E ca și cum astăzi, fiul unui mare sfânt ar trăi destrăbălat și neatent cu viața lui, băzându-se liniștit că tatăl lui este Sfântul Nectarie (de exemplu) și că se roagă pentru el în ceruri… și că Dumnezeu pentru faptele și rugăciunile aceluia, îl va izbăvi și pe el.

Sf. Ioan Botezătorul vine și le spune că nu se vor îndrepta înaintea lui Dumnezeu doar cu această conștiință, fără să aibă și lucrarea lor. Le spune că după faptele lor vor primi răsplată, nu după cele ale înaintașilor. Acest discurs dur vine să țintească inimi dure… inimi mândre, întărite în răutate… Vine să le frăgezeaască… Să nască pocăința în ele… De aceea spune:

Matei 3, 8: “Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă”

Acest discurs dur este de fapt o chemare… Sf. Ioan nu le vorbește cu cuvinte dulci, pentru că știe că ei sunt învățați să dribleze cuvântul lui Dumnezeu, să disimuleze. Acum să facă că se pocăiesc și mâine revin la ale lor răutăți. Sf. Ioan îi pregătește și pe ei ca și pe ceilalți oameni, de întâlnirea cu Marele Dumnezeu, care deja era printre ei.

Matei 3, 9: “Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.”

Lui Dumnezeu îi este ușor să lucreze cu oricine orice. Dacă l-a făcut pe Avraam, un bărbat sterp, fără copii, tată a mulți fii cât numărul stelelor de pe cer…. Și aici se referă la toți cei care prin credință în Iisus Hristos vor intra întru Împărăția Cerurilor. Atunci poate cu oricine să lucreze orice… căci e atotputernic.

Dar Domnul vrea ca și omul să colaboreze. Avraam a arătat credință multă. L-a adus pe Isaac jertfă, ascultând de Dumnezeu la modul absolut. Așa ar trebui să facă și fariseii și saducheii, să arate inimă pocăită, în care ei își conștientizează păcatele grele,  și apoi să primească vindecarea de la Iisus Hristos – Vindecătorul Lumii.

Matei 3, 10: “Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.”

Observați ce amenințări dure. „Securea stă la rădăcina pomilor” înseamnă la propriu că securea e gata gata să taie copacul. Care copac? Care nu aduce roade! Așa cum va spune Domnul Hristos în parabola Sa mai târziu.

Securea de la rădăcina pomilor e o amenințare puternica la adresa lor. E ca și cum le-ar spune: fraților, aveți grijă, răutatea voastră a ajuns până la cer, Domnul nu vă mai rabdă…. Schimbați-vă! Pedeapsa este iminentă! Este la ușă! Faceți ce puteți ca să vă schimbați, altfel vă va ajunge judecata lui Dumnezeu!

“Astfel le arată că dacă vor rămâne în neglijența lor, ei vor fi loviți cu plagă rea, fără a putea nădăjdui că se vor vindeca vreodată” zice Sf. Ioan Gură de Aur.

E ca și cum le-ar spune: Până acum i-ați omorât pe profeți, pe slujitorii Domnului trimiși la voi, dar acum vine Domnul în Persoană înaintea voastră. Pe El nu-l puteți păcăli, înșela, sau omorî. Deși L-au omorât până la urmă, acest lucru S-a întâmplat numai când Domnul și-a dat acordul expres. Au avut multe situații când au vrut să-L ucidă, să-L prindă dar nu au putut. De ce? Pentru că încă Dumnezeu nu zisese: “Da!”. Momentul când Iisus își dă acordul este la cina cea de taină, când îi spune lui Iuda: Mergi și fă degrab ceea ce vrei să faci. De altfel și când au venit în Grădina Ghetsimani să-L prindă, la auzul glasului Domnului au căzut toți din picioare, ca să se vadă că doar prin cuvânt El i-ar fi putut îndepărta.

Este interesant că atunci când spune „tot pomul” e ca și cum ar spune: pe toți oamenii, indiferent de statutul lor social, de funcțiie lor, de puterea și banii lor. Cine nu face roade vrednice de pocăință nu va intra în Împărăția Cerurilor. Totuși, Sf. Ioan Gură de Aur mai pune o problemă interesantă:

Dacă securea era la rădăcină, adică foarte aproape de a-l tăia, cum poate pomul să facă roade așa de repede? Roadele dintr-un pom durează… Au nevoie de ploaie, lumină, soare, zile întregi de coacere… Totuși pomul de care vorbește aici este sufletul omului. ȘI sufletul omului nu are nevoie de atât de mult schimb pentru a se schimba ci este de ajuns să vrea, și sufletul rodește imediat. E deajuns ca omul să vrea cu toată inima să părăsească un păcat și Dumnezeu întâmpină imediat această dorință.

Matei 3, 11: “Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.”

Și după un discurs așa de dur, urmează și partea frumoasă. Cel ce vine după Ioan Botezătorul îi va boteza pe oameni cu Duh Sfânt și cu foc. Dar acest Botez cu Duhul Sfânt va veni după ce Mielul va jertfit pe cruce, după ce va învia, și abia apoi Domnul va trimite pe Duhul Său Cel Sfânt peste lumea întreagă. Peste cei ce cred în El.

De ce spune că Domnul Hristos îi va boteza cu foc? Arată prin „foc” lucrarea extraordinară a Duhului Sfânt, lucrarea puternică, cu mult diferită de orice fel de lucrarea de până atunci a lui Dumnezeu în poporul Israel.

Matei 3, 12: “El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.”

Dar Cel ce vine și botează cu Duh Sfânt, nu e un simplu profet, ci e Însuși Judecătorul lumii. De aceea spune Ioan că Domnul va curăța aria sa și va aduna deoparte grâul și de altă parte pleava.

Cam atât pentru această seară, dragilor.