Ev. Matei, cap. 3, vers. 1-6 (marți, 28 februarie 2018). Despre Ioan Botezătorul și botezul lui

Dragilor în această seară începem capitolul 3 din Evanghelia după Matei. Și vom discuta despre Ioan Botezătorul și botezul său.

Sfântul Ioan Botezătorul, numit și Înainte-mergătorul Domnului. Sper să vă placă ceea ce v-am pregătit de la Sfântul Ioan Gură de Aur.

Matei 3, 1-2: “În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.”

O să vedeți cât de importantă este prezența Sfântului Ioan Botezătorul în pregătirea poporului Israel pentru primirea lui Mesia. Atât de importantă încât a fost profețită de profetul Isaia cu câteva sute de ani în urmă.

Care era scopul lui Ioan? De ce a vrut Domnul să trimită pe cineva să-i „gătească calea”? Sfântul Ioan Gură de Aur ne tâlcuiește cum evreii au avut nevoie de această pregătire… Sufletele lor aveau nevoie de această experiență extraordinară a întâlnirii cu marele Ioan.

Cine era Ioan? Era fiul lui Zaharia și al Elisabetei. Fiu de profet, cum spune Sf. Ioan Gură de Aur. Un om care a trăit 30 de ani în pustie în condiții de asceză (înfrânare) extremă. Un om care a lepădat atât de mult cele omenești, încât asta se vedea foarte clar în cele ale vieții lui… Însuși Dumnezeu îl numește pe Ioan Botezătorul: cel mai mare om născut din femeie.

Ioan iese din pustie și vine și începe să le propovăduiască evreilor pocăință. Cum de face acest lucru? Cine l-a încurajat să facă asta? Cine i-a dat acest mandat? În Israel nu mai fuseseră „picior” de profet de aproape 500 de ani.

Sf. Ioan Botezătorul primește această misiune chiar de la Dumnezeu. Iată ce zice spune Sf. Evanghelist Luca:

„În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor.” (Luca 3, 2-3)

Deci a primit poruncă chiar de la Dumnezeu atunci când era în pustie pentru a ieși în împrejurimile Iordanului și a propovădui: Botezul pocăinței SPRE iertarea păcatelor.

Dar o să vedeți că nu botezul lui Ioan aducea iertarea păcatelor ci Botezul lui Iisus Hristos. Botezul lui Ioan doar năștea pocăința în inimile oamenilor, pregătindu-i sufletește pentru marea întâlnire cu Dumnezeu.

Dar chiar Ioan Botezătorul spune că a fost trimis de Dumnezeu să facă acest lucru:

„Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Peste Care vei vedea Duhul pogorîndu-Se ca un porumbel şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt»”. (Ioan 1, 33)

Dar pentru ce a fost trimis să boteze?

Tot Botezătorul ne răspunde la această întrebare, zicînd: „Eu nu-L cunoşteam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezînd cu apă”.

Deci scopul Sfântului Ioan Botezătorul era să boteze, să nască pocăință în oameni, și ca apoi să-L arate lui Israel pe Mesia.

De ce aveau nevoie evreii de pocăință? Sf. Ioan Gură de Aur spune că evreii aveau păcate mari dar se mândreau că erau drepți înaintea lui Dumnezeu. Și în această stare fiind nu ar fi putut să-L cunoască pe Dumnezeu venit în trup.

Să vedeți ce strategie interesantă găsește Dumnezeu pentru a se arăta poporului Israel ca om. Pentru evrei Sf. Ioan Botezătorul era o apariție foarte ciudată (exotică, aparte). De ce? Pentru că venea din pustiu, stătuse 30 de ani în afara lumii, nu semăna deloc cu oamenii din lume… Se alipise de cele cerești atât de mult, încât cuvântul lui era cu putere multă.  Avea autoritate… Era credibil, pentru că nu urmărea foloase personale…

Pentru evrei Ioan Botezătorul aducea foarte mult cu marele lor profet Ilie. Ei nu mai văzuseră în pământul lor un profet de mulți ani… Dar își doreau să le mai trimită Domnul un profet. Căci prin profeți prezența lui Dumnezeu se simte mai accentuat în popor. Și atunci credința sporește.

De aceea pe Ioan l-au primit cu brațele deshise… Îl ascultau… Se botezau în apele Iordanului așa cum el le spunea. Își mărturiseau păcatele înaintea lui și apoi el în boteza… Ei erau învățați ca profeții să le vorbească de războaie, de lucrarea lui Dumnezeu cu poporul Israel în legătură cu neamurile din jur. Erau învățați ca judecata lui Dumnezeu să vină și să anunțe fel de fel de mișcări politico-religioase… care să-i îndemne spre pocăință… care să le anunțe o victorie sau o înfrângere…

Dar cu Ioan Botezătorul nu a fost așa. A fost un profet aparte, care a venit și a început să le vorbească oamenilor de împărtăția cerurilor. De pocăință, de fapte bune, de schimbarea comportamentului lor… Așa ne tâlcuiește Sf. Ioan Gură de Aur.

De aceea Ioan Botezătorul are mare succes și sute și mii de oameni din toate împrejurimile vin și se botează la Iordan de către Ioan. În același timp Ioan îi anunță că la un moment dat va veni între ei Acela care îi va boteza cu Apă și cu Duh Sfânt.

Practic ce se întâmplă: Domnul prin Ioan Botezătorul creează o bulă puternică de atenție. Crează un prime-time în care oamenii devin foarte interesați de cele duhovnicești. În care, datorită lui Ioan, încep să fie atenție la cele ale sufletului lor. Își smeresc sufletul, își cercetează conștiințele… Și îl ascultă cu drag pe Sf. Ioan Botezătorul predicând.

În punctul maxim de „audiență” Sfântul Ioan Botezătorul îl botează pe Iisus Hristos, pe Mesia. Și în acel moment el spune tuturor în gura mare: IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU CARE RIDICĂ PĂCATU LUMII!

El este acela de care v-am vorbit! El vă va boteza cu apă și cu foc. El vă va ierta păcatele. Pentru asta am venit eu în lume ca pe El să-L arat vouă.

La momentul botezului Domnului Iisus Hristos are loc o minune. Se aude un tunet puternic din cer și pogorârea unui porumbel deasupra capului lui Iisus Hristos. Semne văzute prin care evreii să înțeleagă că Acesta este cu adevărat cineva prin care Dumnezeu binevoiește. A fost o modalitate de a atrage atenția tuturor către Iisus Hristos.

Din acest moment, Ioan spune că el trebuie să scadă, să se micșoreze (în popularitate) și Iisus Hristos să crească.

Sf. Ioan Gură de Aur spune foarte interesant că popularitatea și audiența puternică a lui Ioan i-a permis să-l prezinte oamenilor pe Iisus Hristos la o mare de oameni deodată. În loc să meargă cu Domnul Hristos din casă-n casă și să-l prezinte oamenilor spunându-le: Vedeți acesta este Iisus Hristos….

De ce vine Domnul Hristos să se boteze la 30 de ani? De ce nu vine mai devreme? De ce rânduiește lucrurile în acest fel? Spune Sf. Ioan Gură de Aur că acest lucru L-a făcut ca să ajungă la vârsta maturității (30 de ani), la vârsta tuturor ispitelor (păcatelor) și să arate tuturor că a împlinit toate ale legii.

A trecut prin vârsta copilăriei, adolescenței și acum la maturitate fără a păcătui. Împlinind toate cele rânduite de Tatăl lui în legea veche poporului Israel. Odată cu botezul Domnului în Iordan, legea veche se oprește, și Iisus Hristos începe legea noua… începe lucrarea de mântuire a întregii lumi.

Prin botezul Domnului în Iordan se sfințesc toate apele Creației, și pentru că apa este prezentă peste tot, Sfinții Părinți spun că la Iordan prin botezul Domnului se sfințește întreaga Creație.

Acum Sf. Ioan Gură de Aur spune foarte interesant că toate virtuțile Sf. Ioan Botezătorul erau semne ale unui nou mare Dar / Har pe care Dumnezeu îl aduce în lume.

„Trebuia ca Înaintemergătorul Celui ce avea să pună capăt tuturora celor vechi, ca de pildă: oboselii, blestemului, întristării, sudorii, să aibă şi el simbolurile unui har atât de mare şi să se arate mai presus de osînda legii vechi. Ioan n-a arat nici pămînt, n-a tăiat nici brazdă, n-a mîncat nici pîinea în sudoarea feţei, ci masa îi era improvizată, îmbrăcămintea mai simplă decît masa, iar locuinţa mai uşor de găsit decît îmbrăcămintea. N-avea nevoie de acoperiş, de pat, de masă, de nimic din toate acestea, ci arăta în trupul lui viaţă îngerească

De aceea şi haina lui era de păr, pentru ca prin îmbrăcămintea lui să ne înveţe să ne depărtăm de cele omeneşti, să nu avem nimic cu pămîntul, ci să ne întoarcem la nobleţea de la început, în care era Adam înainte de a avea nevoie de haine şi de îmbrăcăminte. Astfel îmbrăcămintea lui era simbol al pocăinţei şi împărăţiei.”

Ce interesant este că dacă Sf. Ioan Botezătorul a ajuns la un nivel așa de înalt al sfințeniei, în lege vechea fiind, când încă nu se răstignise Hristos, când încă nu înviase, când încă oamenii nu se botezau în numele Sfintei Treimi, când încă nu se pogorâse Duhul Sfânt, adică în acele vremuri, când era mult mai greu să împlinește cele ale lui Dumnezeu… noi, astăzi care avem toate darurile Bisericii, și când ne este mult mai ușor să împlinim cele ale lui Dumnezeu, să ne schimbăm viața, să ne mântuim, oare de ce nu facem roade vrednice de pocăință.

De ce nu ne schimbăm viața?

Este foarte interesant că toată acestă pregătire aperceptivă de întâlnire a poporului lui Israel cu Dumnezeu, are la bază pocăință.

Pocăința este motorul vieții duhovnicești. Este „combustibilul” vieții duhovnicești. Fără pocăință nu există înaintare în viața duhovnicească… nu există schimbare a sufletului…

De aceea Sf. Ioan Botezătorul a început propovăduirea astfel: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. ” Și la fel și Iisus Hristos când începe să vorbească oamenilor folosește aceleași cuvinte:

Matei 4, 17: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.”

Pocăința e sentimentul acela de sinceritate când recunoști că ai păcate, că greșești. Că nu ești atât de bun pe cat ai vrea să fii, sau pe cât îți cere Dumnezeu.

Pocăința e conștientizarea faptului că ale tale fapte rele fac rău sufletului și trupului tău, dar și oamenilor de lângă tine, și indirect întregii lumi.

Cu cât se apropie omul de Dumnezeu, cu atât se curățește de păcate. Cu cât se curățește de păcate vede și cunoaște mai bine pe Dumnezeu, și înțelege și mai mult iubirea și Sfințenia lui nemărginită față de întreaga lume, și acest sentiment îi sporește pocăința și se vede și mai păcătos…

Practic are loc o mișcare paradoxală: cu cât se apropie omul de Dumnezeu, cu atât îl vede pe Dumnezeu ca fiind mult mai departe. Deși simte Harul lui. Gustă bucuria prezenței Lui… Dar se vede pe sine și mai păcătos. Se apropie dar parcă se depărtează. E o strategie a lui Dumnezeu cu omul, așa cum face mama cu copilașul ei: Îi intinde mâinile și-l cheamă la ea să meargă pe piciorușele lui, și când el se apropie, ea se depărtează puțin ca să-l facă să meargă și mai mult, și să deprindă astfel mersul și mai bine. Dar mereu rămâne cu fața către copilaș, mereu cu mâinile întinse, și se depărtează doar puțin pentru ca după scurt timp să-l prindă în brațe și să-l încurajeze.

Când Sf. Ioan Botezătorul spune: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” e ca și cum ar spune, fraților a venit Împăratul pe pământ. Și unde este Împăratul acolo este și Împărăția. Venirea lui Dumnezeu pe pământ este practic intrarea Veșniciei în Timp. Din acest moment omul care crede în Hristos și împlinește cuvintele Lui poate trăi viața veșnică… DE ACUM.

Cum? Nu știu. Un alt paradox: în timp fiind, simți veșnicia.

Un alt aspect foarte interesant de observat este că în Vechiul Testament oamenii nu aveau acest sentiment al nădejdii pe care noi creștinii îl avem acum. Noi avem nădejdea învierii lui Iisus Hristos și implicit nădejdea învierii noastre după moarte. La ei nu era așa, după moarte toți mergeau în iad… Iar în timpul vieții toți îl așteptau pe Mesia, pe Răscumpărătorul… Și sperau că se va naște din neamul lor, sperau că fiul lor cel întâi-născut (de parte bărbătească) va fi chiar Mesia mult așteptat.

Este o diferență atât de mare între legea veche și legea noua, ca de la întuneric la lumină. Omul astăzi are ATÂT DE MULTE daruri și HARURI pregătite de Dumnezeu ca să se mântuiască încât spune un părinte din pateric: “De dimineață până seară un om poate ajunge la măsura sfințeniei.”

Extraordinar. Avem toate. Dumnezeu a făcut totul pentru a ne mântui. Dumnezeu a dat MAXIMUL pe care L-a putut pentru a ne lumina și scoate din faptele noastre rele.

Așteaptă acum doar răspunsul nostru.

Închei cu câteva sfaturi ale Sf. Ioan Gură de Aur care ne spune să facem și noi roade vrednice de pocăință, așa cum li s-a cerut și evreilor de Ioan Botezătorul atunci.

– Cum să le facem?.

„- Dacă vom face fapte bune contrare păcatelor ce-am săvîrşit. De pildă: Ai răpit averile altora? Dă-le şi pe ale tale! Te-ai desfrînat mult? Depărtează-te şi de femeia ta anumite zile, înfrînează-te! Ai ocărit şi ai bătut pe cei din jurul tău? Binecuvântează pe cei ce te ocărăsc şi fă bine celor ce te bat! Că nu-i de ajuns pentru însănătoşirea noastră să scoatem numai săgeata din trup, ci trebuie să punem şi leacuri pe rană. Ai chefuit şi te-ai îmbătat mai înainte? Posteşte şi bea numai apă, ca să speli vătămarea pricinuită de chefuri şi beţie! Te-ai uitat cu ochi pofticioşi la frumuseţe străină? Nu te mai uita deloc la vreo femeie, ca să fii în mai mare siguranţă! Că spune Scriptura: ,Fereşte-te de rău şi fa binele!””

Mai am un gând pe care vreau să-l pun la inima voastră:

Iată profeția lui Isaia despre profetul Ioan Botezătorul, așa cum o redă Sf. Luca în evanghelia sa:

„Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede.”

Căile cele strâmbe, văile și munții, spune Sf. Ioan Gură de Aur că sunt mulțimea păcatelor întregii lumi. Și odată cu venirea Domnului în lume, odată ce cunoașterea și virtutea evangheliei se vor răspândi pâna la marginile pământului, îi va scoate pe oameni din întunericul moravurilor lor, înmuind duritatea inimii lor, și dându-le blândețea și simplitatea copiilor lui Dumnezeu.

Asta înseamnă că acele căi strâmbe se vor face drepte… Oamenii vor ajunge cu toții la o armonie a iubirii, și caractere diferite de oameni se vor reuni în pacea lui Hristos.

Cam asta înseamnă ceea ce propovăduia Ioan: „drepte faceţi cărările Lui”. Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)