Ev. Matei, cap. 2, vers. 13-23 (duminică, 25 februarie 2018)
Dragilor, am ajuns la capitolul 2 al Evangheliei după Matei, versetul 13.
Matei 2,13: “După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.”
Venirea lui Dumnezeu în trup în această lume a fost ocazionată de câteva minuni mari și întâmplări care ar fi trebuit să-i pună pe gânduri pe evrei dar și neamurile care au intrat în contact cu Domnul Hristos.
Dar după cum observați Dumnezeu nu a fost întâmpinat cu bucurie de către oameni. Ba dimpotrivă, mai mult cu ostilitate. Așa cum spune și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan:
„În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. ” (Ioan 1, 10-11)
De altfel apropierea omului de Dumnezeu aduce întotdeauna omului tot felul de frici. În primul rând frica de a-și schimba viața, de a lepăda vechile obiceiuri, de a părăsi apucăturile păcătoase… Omul nu cunoaște din experiență un altfel de viață, un alt tip de bucurie… și de aceea ține cu dinții de plăcerile trupului, de patimi și păcate…
Iată de ce Dumnezeu și astăzi este primit cu ostilitate de către oameni. Iată de ce și astăzi, uitându-ne în întreaga lume, la felul ei de a trăi, pare că trăim într-o lume de necredincioși, într-o lume a diavolului, decât într-una a lui Dumnezeu.
Cine ia în serios cu adevărat relația sa cu Dumnezeu, ajunge la concluzia că trebuie să și sufere. Dar această suferință vine din întoarcerea de la păcat spre viața în Dumnezeu. Dar e o suferință în care Dumnezeu e alături de noi, în care ne susține pas cu pas… Decât să suferi fugind după cele ale lumii și întristându-te pentru foarte puținul care ți-l oferă și să te întristezi veșnic, mai bine suferi puțin întorcându-te către Dumnezeu și apoi te bucuri o veșnicie.
Spunea foarte frumos cineva că viața monahului, este o viață împotriva firii lui. Practic, cine vrea să se asemene lui Dumnezeu, să-l primească pe Dumnezeu în inima lui și să-i urmeze toate poruncile, ajunge să se împotrivească constant față de trupul său. Viața creștinului pe pământ este una grea, căci el prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu mărturisește adevărul, iar adevărul doare. Doare pentru ceilalți…
Căci adevărul aduce lumină asupra păcatelor… ȘI vederea propriului păcat aduce multă silă sufletului… Zicea părintele Arsenie Papacioc: „Mărturisește adevărul, și va curge sânge.” Chiar Domnul Hristos ne-a spus-o că în lume necazuri vom avea. Creștinii cu viață sfântă, vor fi mereu alungați de oameni din jurul lor… Vor fi șicanați… Vor fi batjocoriți… Păcăliți…
De ce?
Pentru că ceilalți nu vor suporta lumina, ci vor vrea mai degrabă să trăiască în întuneric… Și acum aduceți-vă aminte ce s-a citit astăzi la apostolul de la Sfânta Liturghie…
“Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.” (Evrei 11, 36-38)
Calendarul nostru ortodox e un măcel total…. De la un capăt la altul e plin de sânge… de MUUUUUUUUUUUUUUULT sânge. Sânge de martiri care au mărturisit pe Dumnezeu, care au susținut Adevărul.
De unde atâta îndârjire în această lume față de Dumnezeu? De ce atâta ură față de cei cel iubesc pe Dumnezeu?
Pruncul Iisus Hristos e primit în lume cu amenințarea vieții lui. Irod vrea să-l omoare….
Dacă veți citi evangheliile veți vedea de câte ori se zice că evreii vroiau să-l ucidă, sau că și-au pus în plan să-l ucidă… Atât de mult s-a întărit răul în om, încât Dumnezeu de i-ar sta în față, nu L-ar cunoaște, și L-ar omorî.
Mergem mai departe.
Matei 2, 14-15: ”Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.
Iudeea nu-l primește pe Mesia…
Egiptul da…
Primul loc care-L primește în el pe Iisus Hristos este Egiptul.
Interesant, nu?
Dacă ne uităm în Vechiul Testament la tot ce s-a întâmplat cu poporul Israel, pare că istoria se repetă.
Când îngerul îi apare lui Iosif să-i spună să plece în Egipt, nu-i zice că-i va însoți. Ci îi spune pur și simplu să ia pruncul și pe Preacurata și să plece în Egipt. De ce nu-i însoțește? Zice Sfântul Ioan Gură de Aur, că aveau în mijlocul lor pe Acela care schimbă oridinea lucrurilor în întreaga lume. Aveau cu ei pe Creatorul, pe Cel ce ține în mână toate…. Aveau cu ei pe Cel căruia i se supun toți și toate, și nimic nu e mai presus de puterea Lui…
Știți cum e? E ca și cum am pleca noi în tabără cu Sfântul Paisie Aghioritul. V-ar fi frică de ceva? V-ați teme că s-ar întâmpla ceva rău? Nicidecum… ar fi numai bucurie între noi… și am fi atât de încredințați că e un mare sfânt încât am fi sigur că Dumnezeu îl ascultă și i le rânduiește spre bine pe toate…
Dar cu cât mai mult aici între Iosif și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, între care era Dumnezeu Fiul.
Gândiți-vă acum că locul în care ajunge Iisus, și care-l găzduiește pe Iisus, nu rămâne neschimbat. Acolo unde Dumnezeu pune mâna, lucrurile nu mai rămân niciodată la fel. Egiptul, dragilor, după ce Iisus Hristos a călcat în el, s-a schimbat total…. Și zice Sf. Ioan Gură de Aur:
„Mergeți azi în pustiurile Egiptului, veți vedea un deșert schimbat în paradis, cum mult mai frumos decât toate grădinile lumii, cete nenumărate de îngeri îmbrăcați în trup, popoare întregi de martiri, adunări de fecioare, în sfârșit toată tirania diavolului distrusă și împărăția lui Hristos înflorind din toate părțile.”
Pustia Egiptului în primii ani ai creștinismului, încă din secolul II a fost luată cu asalt de către oameni care au vrut să-și închine viața lui Dumnezeu, și au trăit pustnicește. În condiții de asceză (înfrânare) foarte aspre… pentru ca astfel apropierea lor de Dumnezeu să fie mai rapidă, mai puternică…
Din pustia Egiptului a ieșit Marele Antonie… și sutele și miile de următori ai lui în ale vieții monahicești….
Egiptul a furat Iudeii privilegiul de a-l găzdui primul pe Dumnezeu în hotarele lui. Și acest lucru a fost răsplătit din plin de Dumnezeu.
Egiptul și astăzi este creștin… Cred că astăzi Egiptul este țara africană cu cea mai mare populație creștină.
Acum haideți să revenim puțin la ceea ce se întâmpla acum în comparație cu ce se întâmpla în Vechiul Testament.
Iosif este vândut de către frații săi și ajunge rob în Egipt. Dar Dumnezeu va fi cu el și-l va pune stăpân peste tot Egiptul. Poporul lui Israel, căutând mâncare, din cauza foametei mari, vine în Egipt pentru a cumpăra grâne.
Așa cum Iosif a fost vândut de frații lui unui egiptean…. ca să scape de cel mai iubit copil al tatălui lor, fiind foarte geloși pe el așa Iisus Hristos este alungat din Israel sub amenințarea lui Irod. Evreii nu-l apară… Deși Irod nu era de un neam cu ei…. Și ei nu-l iubeau pe Irod. Irod era un tiran, un vărsător de sânge, care mai omorâse membri ai familiei pentru a-și păstra tronul.
În loc să-L iubească pe cel de un neam cu ei, pe Iisus fiul lui David, pe Mesia mult așteptat, ei se fac complice acestei alungări…. Interesant că fuga lui Iosif, a pruncului și a Mariei, a fost noaptea…
Noaptea păcatelor lumii… Întunericul care nu-L poate ține în el pe Dumnezeu-Lumina.
Iisus ajunge și el în Egipt ca și Iosif…. un prunc într-o familie săracă…. Dar curând, după ce va trece prin toate încercările rânduite de Tatăl, va fi Împăratul Lumii… Arătându-și iubirea sa supremă față de noi oamenii, lăsându-se răstignit pe cruce.
Dacă poporul lui Israel vine în Egipt pentru mâncare, acum Iisus Hristos – Adevărata mâncare și adevărata băutură – se întoarce din Egipt înapoi în Israel… pentru a hrăni o lume întreagă din Trupul și Sângele Său, vindecând toată boala și neputința… Dacă prima dată ieșirea poporului lui Israel din Egipt, avea ca țintă pământul făgăduinței, adică Canaanul… acum ieșirea lui Iisus Hristos din Egipt înapoi către Israel va înseamna ieșirea umanității din păcat, din întunericul adus de răutate…
Matei 2, 16: “Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.”
Irod, văzând că magii l-au înșelat și că simțindu-și tronul amenințat de un prunc care va crește mare într-un viitor apropiat, hotărăște să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească din ținutul Betleemului… până în 2 ani… o marjă destul de mare… ca să fie sigur că acest prunc-rege nu scapă.
Nu se știe exact câți prunci au fost omorâți…. Numărul de 14.000 de prunci trecuți în calendar e unul foarte mare… mult mai mare decât populația estimată al Betleemului… Oricum ar fi, omorârea pruncilor a fost un masacru… un gest de multă cruzime al lui Irod…
Iată ce face iubirea de slavă lumească! Iată până unde se ajunge! Mândria, iubirea de slavă și iubirea de bani, orbește sufletul și-l face capabil de multe rele.
De ce a îngăduit Dumnezeu să moară acești prunci pentru El? Sunt unii oameni deranjați de faptul că Dumnezeu a permis ca acest masacru să aibe loc, pentru ca viața Dumnezeu-Omului Iisus Hristos să fie salvată.
În primul rând, nu pruncul a fost de vină pentru răutatea lui Irod. Cauza masacrului stă în răutatea acestui om, nu în fuga lui Iisus în Egipt.
În al doilea rând, Dumnezeu a îngâduit lui Irod să facă acest rău, și nu doară că l-a îngâduit, dar a și profețit acest masacru prin profetul Ieremia.
Matei 2, 17: “Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.
Spune Sf. Ioan Gură de Aur că atunci când Dumnezeu îngăduie să se întâmple un așa mare necaz asupra unui om, atunci cu siguranță asta îi va fi spre iertarea păcatelor. Dar pruncii erau fără păcat, iar această moarte brutală le-a adus lor cunună în ceruri. Acești prunci omorâți de Irod sunt mucenici ai lui Hristos. Și stau în ceata mucenicilor alături de ceilalți martiri ai Bisericii noastre. De aceea îi și pomenim în calendarul Bisericii Ortodoxe.
De ce s-a vărsat atât de mult sânge la venirea lui Iisus? Ca să se arate că dacă s-ar fi vărsat tot sângele pruncilor nevinovați de pe pământ, nu s-ar fi putut șterge mulțimea păcatelor omenității. Numai sângele lui Iisus Hristos aduce izbăvirea și curățirea de păcate omului.
O picătură din sângele lui Hristos nu face cât sângele întregii lumi.
De ce se spune că Rahela plânge?
Rahela era mama lui Veniamin, unul din cei 12 fii ai lui Iacob (Israel), iar teritoriul Betleemului a ajuns să fie împărțit la sosirea în Canaan neamului lui Veniamin. Iar Rahela chiar a fost înmormântată lângă Betleem. La fel localitatea Rama este tot din ținuturile lui Veniamin. De aceea, când se spune că „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii „, e ca și cum Rahela ar fi denumită mama (strămoașa) copiilor din acele teritorii…
Matei 2, 19-23: ”După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.”
După ce Irod moare, cu o moarte groznică… pe care n-o mai descriu aici, dar a fost o moarte pe măsura faptelor sale… care să-l aducă la pocăință…
Îngerul Domnului îi spune lui Iosif că se poate întoarce înapoi în Israel, stabilindu-se în Nazaret. Profeția că „nazarinean se va chema” nu poate fi găsită astăzi nicăieri în Vechiul Testament. Sf. Ioan Gură de Aur spune că în cartea Paralipomena se arată cum evreii au avut profeții care s-au pierdut, care au fost arse în timpuri de războaie, sau pierdute…
Cam asta e pentru această seară. Am trecut prin capitolul 2.
Au fost multe de spus… și încă mai sunt, dar ne oprim aici, și marți seară la ora 20.00 trecem la capitolul 3.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)