Ev. Matei capitolul 14, vers. 22-36. Iisus merge pe apă ca un Dumnezeu
Continuăm cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 14, versetul 22.
- Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
Asta se întâmplă imediat după marea minune a înmulțirii pâinilor înainte a mii de oameni care-L urmaseră pe Domnul Hristos. Apostolii ar fi vrut să rămână permanent cu Domnul Hristos, dar El îi silește să plece… poate și pentru a nu se mândri că sunt ucenicii Celui ce a făcut o astfel de mare minune.
Domnul Hristos le spune oamenilor să meargă la casa lor, pentru a nu se arăta iubitor de slavă deșartă și pentru a se sui în munte să se roage, singur.
- Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.
- Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
Domnul caută loc liniștit pentru rugăciune, loc retras, fugind de tumultul lumii, ca să ne învețe și pe noi să ne rugăm fără răspindirea minții. În casa noastră de suntem, să mergem în colțișorul nostru de rugăciune, să închidem ușa, să eliminăm toate sursele de gălăgie și să ne liniștim sufletește, ca să ne putem ruga. Adesea bine e să mergem în biserică să ne rugăm, chiar și atunci când nu e slujbă, căci acolo vom simți harul lui Dumnezeu și liniștea cum ne pătrunde în suflet.
Să ne retragem din lume în natură, și să rămânem singuri cu Dumnezeu… căci așa ne vom ruga mai cu adevărat.
Domnul se suie în munte să se roage, deși El nu avea nevoie de rugăciune, că El și Tatăl una sunt. Toate câte le vrea le poate, toate câte le cere, le primește de la Tatăl. Dar se suie în munte la rugăciune ca să ne dea nouă exemplu și să-L urmăm. Și se roagă până seara, învățându-ne pe noi ca nu degrabă să ne depărtăm de la rugăciune, și mai vârtos noaptea să ne rugăm, căci atunci este liniște multă.
Seara, deși suntem mai obosiți, mintea e mai despărțită de grijile zilei, și ne putem ruga mai ușor.
Pe ucenici îi lasă să se înviforeze, ca să se deprindă a suferi cu vitejie ispitele și ca să cunoască puterea Lui. Încă și corabia era în mijlocul mării, ca mai mare să fie frica ucenicilor.
- Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.
- Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.
- Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
Domnul nu vine îndată ci abia în ultima parte a nopții ca să potolească furtuna, învățându-i astfel ca să nu ceară îndată izbăvire din primejdii, ci să sufere cu bărbăție. Noaptea se împărțea pe vremuri în 4 straje, adică soldații care străjuiau împărțeau paza în câte 3 ceasuri. Fiecare soldat avea de stat 3 ceasuri de strajă. Deci Domnul abia înspre ultima parte a nopții, umblând pe mare ca un Dumnezeu, a stat înaintea lor, iar lor li s-a părut a fi o fantomă (nalucă). Și asta pentru că era un lucru neobișnuit și străin să vezi un om mergând pe mare, nerecunoscându-L după chip, și pentru că era noapte, dar și pentru că le era frică.
Iar El, primul lucru care Îl face este să-i încurajeze zicând: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
- Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.
Petru, dintre toți apostolii, fiind cu dragoste fierbinte pentru Hristos, poftește îndată să meargă aproape de Dânsul. Petru are încredere că nu numai Iisus singur umblă pe deasupra apelor, ci și lui îi va da aceasta.
Sfântul Petru arată mare credință în această atitudine a sa. Nu spune: „poruncește să umblu” ci zice „porunceşte să vin la Tine”, pentru că grăiește nu după trufie, ci după dragostea pe care o avea pentru Hristos.
- El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.
- Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!
Domnul este deacord și îl cheamă pe Petru la sine. Petru începe să meargă pe mare în chip minunat, fără să se afunde dar se teme de vânt…. deși era un pericol mai mic. Imediat ce i-a apărut frica a început să se afunde. Asta l-a smerit pe Petru și i-a făcut și pe ceilalți apostoli să nu-l invidieze pentru o astfel de izbândă mare. Dar s-a întâmplat așa ca să se arate cu cât este mai mare Hristos decât Petru.
- Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?
- Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.
- Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
Domnul Hristos îi arată lui Petru că nu vântul a fost motivul afundării ci puțina lui credință. Împuținarea sufletului său… Domnul Hristos nu ceartă vântul, așa cum a făcut-o altă dată fiind în corabie, ci îl ceartă pe Petru. Dar Petru nu s-a îndoit cu totul, ci doar în parte.
Pentru că s-a înfricoșat, arată că s-a îndoit în credință, dar pentru că a strigat „Doamne, mântuiește-mă!”, cu aceasta a vindecat necredința și de aceea este numit „puțin credincios” iar nu „necredincios”. Iar cei din corabie au fost și ei salvați de frică, căci vântul a încetat.
Astfel L-au cunoscut pe Iisus și au mărturisit Dumnezeirea Lui, căci nu era lucru al omului să umble pe mare, ci al lui Dumnezeu, precum zice proorocul David:
„În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.” (Ps. 76, 18)
Dacă privim simbolic acest eveniment, după înalta înțelegere, zice Sf. Teofilact al Bulgariei că nava (corabia) este pământul, iar valurile sunt viața aceasta care este tulburată de duhurile cele viclene. „Noapte” este necunoștința (necunoașterea) ar „întru a patra strajă” este de fapt sfârșitul veacurilor în care a venit Hristos în lume.
Căci întâia strajă este legământul cu Avraam, a 2-a este Legea lui Moise, a treia – Proorocii, iar a 4-a venirea Domnului, căci El a mântuit pe cei care erau învăluiți de furtună, venind la noi, așa încât noi, cunoscându-L pe El, ne închinăm Lui ca unul Dumnezeu.
Ceea ce i s-a întâmplat lui Petru pe mare este un semn pentru ceea ce i se va întâmpla mai târziu când se va lepăda de Hristos. Când s-a lepădat a zis: „Nu mă voi lepăda de Tine” ca și aici pe mare: „Poruncește-mi să vin la Tine pe apă”. După după cum mai apoi va fi lăsat să se lepede, așa și acum a fost lăsat să se afunde. Aici Domnul i-a întins mâna și nu l-a lăsat să se înece, iar acolo prin pocăință, l-a tras pe el dintru adâncul lepădării.
- Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.
- Şi, cunoscându-L, oamenii locului aceluia au trimis în tot acel ţinut şi au adus la El pe toţi bolnavii.
- Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau.
După multă vreme venind Iisus în Ghenizaret, nu numai din vedere, ci și din semne (minuni) cunoscându-L pe El, oamenii arată credință fierbinte, încât doresc măcar de poala hainei lui să se atingă și atingându-se au dobândit vindecarea.
Și aici se termină capitolul 14.
Cam atât pentru această seară.
Prezentarea de mai sus cuprinde preponderent idei și fraze din tâlcuirea Sfântului Teofilact al Bulgariei la Evanghelia după Matei.
(Claudiu Balan)
27th iulie 2022 @ 1:15 pm
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul sfânt, Treime Sfânta slavă Ție. Amin. Mulțumim Doamne petru toate câte ni le dăruiești. Iartă -ne pe noi păcătoșii și ne miluiește după marea mila Ta. Amin.
21st martie 2023 @ 3:22 pm
înțeles am că omul care a mers pe mare era fiul lui Dumnezeu, și ne a învățat să nu ne temem.