Ev. Matei capitolul 13, vers. 44-58. Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.
Continuăm în această seară cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 13 versetul 44. Așa cum vă amintiți poate, capitolul 13 este dedicat parabolelor despre împărăția cerurilor.
Iată ce zice Domnul în continuare:
- Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
Țarină în limba română înseamnă: câmp cultivat, ogor, arătură. Aici în parabolă țarina este lumea, iar comoara este propovăduirea și cunoașterea lui Hristos, ascunse în lume.
Sfântul Apostol Pavel vorbește și el de această comoară ascunsă:
„Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră,” (1 Corinteni 2, 6-7)
Vedeți că zice de „Înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă”. În toată această curgere a istoriei umanității, în toată această peregrinare a omului pe pământ, în toată planeta aceasta „răscolită” de om pentru interesele sale, există o comoară ascunsă. O comoară pe care doar unii o văd, pe care doar unii o găsesc, deși ea ar vrea să fie găsită de toți.
Cine caută sincer pe Dumnezeu, Îl găsește. Și când Îl găsește aruncă tot ce are pentru El: năravurile rele, banii și toate cele lumești.
Când omul află pe Dumnezeu vinde toate, căci a aflat adevărata bogăție.
„Cu adevărat cel care are cunoștința lui Hristos a dobândit toată lumea, că nimic având, pe toate le stăpânește și stihiile (fenomenele naturii) îi sunt roabe (supuse), poruncindu-le lor precum făcea Iosua Navi (Iosua 3, 13, 10, 12-13), precum Moise (Iș. cap. 7-10, 14, 17) (Sf. Teofilact al Bulgariei)
Hristos Domnul e comoara. Omul care-l caută pe Dumnezeu în această lume, poate să-l găsească. Paradoxal această comoară este peste tot dar cei care n-o caută n-o văd nicăieri. Creația întreagă dezvăluie celor care cred ascunsă în ea pe Creatorul-Hristos.
Comoara e mai aproape de noi decât am crede. E chiar în inima noastră. Hristos-Comoara stă ascuns în inima noastră și abia așteaptă să strălucească atunci când noi îl căutăm. Abia așteaptă să urce pe Taborul sufletelor noastre și să se schimbe la față strălucind lumina dumnezeirii Sale în noi.
Mergem mai departe la următoarea parabolă:
- Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune.
- Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat.
Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că mărgăritarul cel de mult preț este Adevărul. Este Hristos-Adevărul.
„După cum despre mărgăritarul cel prea alb se spune că se naște în scoică atunci când, deschizându-se, o lovește fulgerul – după care se închide la loc – așa și Hristos S-a zămislit în Fecioara, din Fulgerul cel de Sus, adică din Sfântul Duh.” (Sf. Teofilact)
Ce face un negustor? Un comerciant? Cumpăra dintr-o parte și vinde în alta, cumpără mai ieftin și vinde mai scump pentru a-i rămâne câștigul. De ce nu se duc și ceilalți negustori (comercianți) să vândă tot și să cumpere un mărgăritar de mult preț și să câștige pe seama lui multă avere? Pentru că nu-i știu valoarea acestui mărgăritar de mult preț.
Cine are Adevărul numai el știe cât de mare bogăție are. Iar alții nu știu. Cine nu caută Adevărul, nu-l vede nicăieri în jur parcă. Căci vezi ceea ce știi. Vezi ceea ce cauți. Cauți bani, vezi oriunde oportunități de a face bani. Cauți Adevărul, atunci vezi la tot pasul cum creația toată mărturisește în taină pe Adevărul-Hristos.
Adevărul și cunoștința de Dumnezeu se ascunde de multe ori în cei neînvățați și simpli.
Oameni care par săraci printre bogații lumii, dar care știu că au aflat Mărgăritarul care-i face mai bogați decât lumea întreagă.
Ce comoară de mult preț este Adevărul! Biserica Ortodoxă este cea care ne arată permanent un deget către Iisus Hristos și zice: „Iată mărgăritarul cel de mult preț”. Pe El să-L căutați, căci numai aflarea lui Iisus Hristos poate naște atât de multă bucurie în sufletul unui „comerciant” / negustor.
Mergem mai departe.
- Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti.
- Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară.
- Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi.
- Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Pescarii sunt apostolii care au aruncat în lume învățătura lui Hristos, care este năvodul cu care-i pescuiesc pe oameni la Dumnezeu. Apostolii îi pescuiesc pe oameni din marea lumii învolburate, și îi aduc în Corabia lui Hristos, în Biserica Sfântă. Pentru ca aici să fie la adăpost de furtunile și valurile mării, căci Corabia e condusă de Cel care are putere să liniștească și vântul și valurile, și să dea liniște tuturor.
În acest năvod sunt pescuiți la Hristos oameni din toate neamurile de pe pământ, din toate categoriile sociale: barbari, elini, iudei, curve, vameși, tâlhari, etc. Iar când s-a umplut acest năvod, adică la sfârșitul lumii, se vor alege cei prinși în năvod. Și chiar dacă am crezut în Dumnezeu dar vom fi aflați răi, vom fi aruncați afară. Iar ceilalți, care nu vor fi găsiți răi, ci buni, se vor pune „în vase” adică în veșnicele locașuri.
Să nu ne mândrim că suntem în Corabia Bisericii ci să facem fapte vrednice de pocăință, și să împlinim poruncile lui Hristos. Să nu ne mândrim cu apartenența de neam bun (că suntem botezați în numele Sfintei Treimi și suntem fii ai Celui Prea Înalt) ci să ne sârguim să ne arătăm fii în faptă.
Să vadă oamenii pe Dumnezeu în noi prin blândețea noastră, prin dorința de a face mereu binele, de a sluji mereu aproapelui, de a nu căuta locurile cele dintâi, de a nu căuta plăcerile lumești ci pe Duhul Sfânt pentru inimile noastre.
Și de nu vom fi așa, mai mult se va huli numele lui Dumnezeu între oameni din cauza noastră, căci lăsăm altora de înțeles că Dumnezeu nu are putere în noi, că e nelucrător, că e neputincios să ne facă bună, când de fapt vina e a voinței noastre cele căzute.
Mergem mai departe.
- Înţeles-aţi toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne.
Pildele spuse de Domnul ucenicilor i-a făcut mai buni, mai cu luare aminte. Căci iată cei cei erau mai înainte neînțelegători și neînvățați le-au înțeles pe cele ce s-au grăit.
Drept aceea Domnul îi laudă și numește cărturari…. deși erau neînvățați…. punându-i într-un fel în comparație cu cărturarii de la templu care nu credeau în El.
- Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.
Domnul îi numește cărturari pe ucenici căci deși știau „Legea” totuși n-au rămas în Lege, ci „s-au învățat întru Împărăție” – adică în cunoștința lui Hristos – putând a le spune și pe cele ale Legii Noi și pe cele ale Legii Vechi.
„Stăpân al casei” este Hristos ca un bogat, căci întru Dânsul sunt vistieriile înțelepciunii, pentru că El, învățându-ne cele „noi” aducea mărturii din Scriptura Veche (din Vechiul Testament).
De pildă zicând că „pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12, 36-37), aceasta este Legea cea Nouă, iar când zice „din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit”, aduce mărturie din Legea Veche (Iov 15, 6)
Deci cu Acesta asemenea sunt și Apostolii, după cum zice Pavel: „Fiți mie urmăritori, precum și eu lui Hristos” (1 Corinteni 4, 16). Toate cele ale Vechiului Testament se împlinesc în Noul Testament.
Vechiul Testament e pruncul care a trăit în întuneric în pântecele mamei sale, iar Noul Testament e pruncul născut și crescut la lumina zilei și a tuturor tainelor Creației lui Dumnezeu.
- Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo.
Domnul se întoarce în Nazaret, căci aceasta era patria Sa, locul unde a copilărit și trăit.
- Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?
- Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?
- Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?
- Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.
- Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.
Văzându-L pe Domnul Hristos vorbind cu atâta înțelepciune și putere, se sminteau și nu le venea să creadă că un astfel de om ieșit din vecinătatea lor poate să fie astfel. Chiar un om simplu să fi fost Iisus, ce îl împiedica pe Dumnezeu să facă mari minuni prin el?
Avem noi oamenii un obicei prost, care se întinde până astăzi, că niciodată nu băgăm în seamă cele ce sunt obișnuite (ale noastre), dar pe cele străine le iubim. Nu putem crede că oameni din satul nostru, din orașul nostru, din blocul nostru, din familia noastră pot fi atât de înzestrați cu daruri de la Dumnezeu. Și chiar dacă le recunoaștem darurile ca fiind mari, nu le acordăm cinstea cuvenită.
Căci ne este frică ca nu cumva cinstindu-i după cuviință să vedem micimea noastră…. lipsa noastră de daruri… Căci de vom lăuda pe fratele nostru după cuviința, ne este teamă ca nu cumva cineva să ne spună: „Tu de ce nu ești ca fratele tău, căci sunteți născuți din aceeași mamă?”
Căci recunoscând virtuțile colegului sau vecinului nostru, ne e teamă ca nu cumva cineva să întrebe: dar tu de ce nu ești ca el, căci doar ați avut aceleași condiții de viață, aceleași șanse, același mediu în care trăiți. Ne e teamă să recunoaștem la adevărata valoare pe cineva din domeniul nostru profesional ca nu cumva să părem noi mult mai mici decât acesta.
Prin urmare, omul căzut asta face: disprețuiește pe cel de lângă el, căci acesta, virtuos fiind, mustră faptele noastre rele.
Dar Dumnezeu ne cere, mai mult decât a lăuda pe cei ai noștri în virtuțile lor, să le urmăm în faptă.
De fapt la judecata universală, Dumnezeu așa ne va face: ne va pune față-n față cu cei de lângă noi și va zice: Cum de tu nu ai putut trăi virtuos, și fratele tău de lângă tine, din același sat, având mult mai puțin ca tine, a reușit să trăiască frumos? Cum de unii în aceeași parohie trăiesc în curăție și alții în desfrânare?
Și uite așa Dumnezeu va demonta îndreptățirile noastre nedrepte prin faptele celui de lângă noi.
Așa și Domnul Hristos e necinstit în patria Sa căci se arată a fi mult mai bun, mai înalt în trăire decât toți cei din Nazaret, mustrându-i prin faptă. Până astăzi Iisus Hristos este necinstit în lume, căci patria Lui este lumea întreagă. Căci „întru ale Sale a venit dar ai Săi nu L-au primit”.
De aceea fiecare creștin care împlinește poruncile Domnului este astăzi prigonit, căci mustră prin faptele sale, răutatea aproapelui.
Atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)