Ev. Matei capitolul 13, vers. 4-30. Domnul Hristos este Semănătorul, El este și sămânța
Doamne ajută!
În această seară continuăm cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 13, cel cu parabolele. Acum 3 întâlniri v-am vorbit despre ce este o parabolă, și de ce folosește Domnul o astfel de vorbire.
Acum intrăm direct în textul parabolelor.
- Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
Oamenilor simpli Domnul le vorbea fără pilde dar însă aici pentru că erau prezenți și fariseii cei vicleni, le grăiește în pilde, ca unde nu vor înțelege să întrebe și să învețe. Nu se cuvenea să arunce mărgăritarele înaintea porcilor.
Deci, întâi spune pilda cea care îi face pe ascultători mai cu luare aminte.
- Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
Semănătorul se numește pe Sine Domnul, iar sămânța pe care o seamănă este cuvântul. Când spune că „a ieșit”, nu de un loc anume vorbește, căci El se află pretutindenea, ci se referă la ieșirea Sa din sânurile părintești, la întruparea Sa, la venirea din cer pe pământ. A ieșit Domnul la noi fiindcă noi nu am putut să mergem la El. Căci umanitatea putea fi scoasă din acest cerc vicios al păcatelor doar de Unul care ar fi fost sfânt. Și cum niciunul dintre oameni nu era sfânt, a trebuit să vină cineva din cer.
Ar fi putut Domnul să trimită pe un înger, sau mai mulți. Putea să trimită pe heruvimi și serafimi, dar nu a făcut acest lucru. Părintele Ghelasie de la Frăsinei spune în scrierile sale că Lucifer, marele înger al lui Dumnezeu, înainte de cădere, s-ar fi supărat pe Dumnezeu că nu urma el să fie trimis în lume ca să se întrupeze. Dumnezeu Însuși a hotărât, mai înainte de facerea lumii, venirea Sa pe pământ și viețuirea ca om printre oameni.
Domnul nu a venit ca să secere… nici ca să ardă pământul pentru spinii cei mulți, ci a venit ca să se semene. Și proorocii au semănat, dar nu sămânța lor, ci pe cea a lui Dumnezeu. Iisus Hristos vine să semene „sămânța sa”. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este înțelepciunea lui Dumnezeu – Sfânta Treime.
- Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
- Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
Semințele care au căzut lângă cale, adică pe drumul bătătorit, sunt cei trândavi și leneși, care nicidecum nu primesc cuvântul lui Dumnezeu, pentru că mintea lor este cale prea călcată (bătătorită) și aspră și nicidecum arată. De la aceștia răpesc cuvântul „păsările cerului” – adică duhurile cele din văzduh, care sunt dracii.
Cei de pe locul pietros sunt cei care au auzit cuvânt, dar din pricina neputinței, nu s-au împotrivit ispitelor și necazurilor, ci au vândut mântuirea lor. Iar prin „s-a ivit soarele” trebuie să înțelegem ispitele, pentru că ispitele îi arată (vădesc) pe oameni și îi descoperă precum soarele descoperă cele ascunse.
De aceea mai degrabă omul se cunoaște în necazuri…. Dar se vede pe sine cum e și atunci când are putere multă, bani și funcții.
- Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit.
Aceștia sunt cei care prin griji îneacă, înăbușă cuvântul lui Dumnezeu. Căci măcar de i se pare celui bogat că face oarecare faptă bună, însă aceasta nu crește, nici nu sporește, oprită fiind de griji.
- Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
Cele 3 părți de sămânță s-au pierdut și numai a patra parte s-a mântuit, adică a rodit, căci puțini sunt cei ce se mântuiesc (Luca 13, 23-28). Apoi ne arată Domnul și „pământul cel bun”, dându-ne nouă nădejde.
Căci chiar pietros de ar fi cineva, sau lângă drum (cale) de ar fi cineva, ori spinos de ar fi, este cu putință de a se face și el pământ bun. Nu toți cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu și-l lucrează prin fapte bune, au același rod. Unii, foarte puțini, lucrează în mod desăvârșit prin neagoniseală și nevoință preaînaltă. Aceștia sunt cei care rodesc 100…. aceștia sunt sfinții. Cei care rodesc 60 sunt călugării care, ca lucrători buni petrec în mănăstire în viața de obște. Iar ceilalți rodesc 30, și sunt mirenii care au ales calea nunții cinstite și pe cât este cu putință lucrează cu osârdie faptele cele bune.
Și vedeți bunătatea lui Dumnezeu, care pe toți ne primește, și pe cei ce fac lucruri mici și pe cei ce le fac pe cele mari, și pe cei de la mijloc.
- Cine are urechi de auzit să audă.
Prin aceste cuvinte Domnul atenționează că această pildă se cuvine să o înțelegem duhovnicește. Și asta e posibil doar pentru cei care au urechi duhovnicești, că mulți au urechi dar nu de auzit. De aceea a adăugat: „cine are urechi de auzit să audă”
- Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde?
- Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.
- Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
Ucenicii îl întreabă mirați pe Domnul de ce oamenilor le vorbește în pilde și lor le vorbește direct. Domnul le răspunde cam așa, zice Sf. Teofilact al Bulgariei: Vouă vi s-a dat a ști tainele pentru că aveți osârdie și sârguință, iar celor ce nu au sârguință nu li s-a dat. Căci acela primește care cere, fiindcă zice Hristos: Cereți și vi se va da! (Luca 11, 9)
Cel ce nu are sârguință, minte vrednică, și ceea ce i se pare că are se va lua de la el. Adică măcar deși are o oarecare scânteie a lucrului celui bun, o stinge și pe aceasta de nu va sufla într-însa prin Duhul și prin lucrurile cele duhovnicești și o va aprinde pe ea.
- De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.
Unii oameni zic că anumite persoane sunt rele din fire și de la Dumnezeu. Dar nu este așa. Dumnezeu pe toți îi face să înțeleagă firește ceea ce se cuvine, căci „El luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), dar voia noastră cea liberă ne întunecă pe noi – ceea ce se arată și aici.
Căci văzând firește – adică fiind zidiți de Dumnezeu ca să poată firește să înțeleagă -, nu văd din însăși voia lor și auzind -, nu aud și nu înțeleg din însăși voia cea liberă. Oare iudeii nu vedeau minunile Domnului Hristos pe care le făcea înaintea tuturor? Cu siguranță le vedeau foarte bine. Dar se făceau ei înșiși orbi și Îl cleveteau (defăimau) pe El. Deci asta înseamnă ceea ce zice „văzând nu văd”.
Pentru aceasta Domnul Hristos aduce mărturie pe proorocul Isaia:
- Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.
- Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei.
Proorocia nu zice că Domnul Hristos a zidit inima oamenilor învârtoșată ci că ea „s-a învortoșat”, s-a îngroșat, subțire fiind mai înainte. Așa și-au închis ei și ochii lor… Nu Dumnezeu le-a închis ochi ci ei din însăși voința lor i-au închis. Iar aceasta au făcut-o ca să nu se întoarcă și să-i tămăduiască pe ei, că dintru a lor răutate s-au sârguit a rămâne nevindecați și neîntorși (întru pocăință).
- Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud.
- Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit.
Domnul îi fericește pe apostoli că sunt martorii unor vremuri extraordinare, când El-Dumnezeu e pe pământ printre oameni și le vorbește direct. Le dă prin Însăși gura Lui Învățătura cea adevărată. De aceea să nu vă îndoiți niciodată de poruncile primite în Evanghelie, de cuvintele Sfintei Scripturi, căci ele sunt primite DIRECT din gura lui Dumnezeu. Se cuvine nouă să le acordăm încredere 100%, credință temeinică și de nezdruncinat.
Dacă Dumnezeu a zis așa, apoi așa este. Dumnezeu e Însăși garanția poruncilor Lui. Domnul Hristos îi fericește pe apostoli nu doar că ascultă și aud aceste porunci din gura Lui, ci și că ei cred în El și în tot ceea ce le spune. Și proorocii au crezut, dar nu l-au văzut trupește pe Mesia. Proorocii nu s-au învrednicit să vadă și să trăiască atâtea taine și atâta cunoștință să primească.
- Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului:
- De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum.
Domnul începe să le tâlcuiască El Însuși parabola semănătorului. Iisus Hristos este Calea iar sămânța căzută pe lângă cale, este cuvântul lui Dumnezeu ce ajunge în oamenii ce nu sunt pe Calea Bisericii și a Adevărului, ci sunt pe calea pierzătoare a lumii. Căci largă este calea ce duce la pieire, zice Domnul și mulți o află pe ea….
- Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie,
- Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte.
- Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor.
Vedeți ce interesant! Nu spune că „lumea aceasta” înăbușă cuvântul și îl face neroditor, ci „grija lumii acesteia”. Nu spune că avuția înăbușă cuvântul lui Dumnezeu ci „înșelăciunea avuției”. Căci atunci când bogăția este împărțită la cei lipsiți nu „înăbușă” ci crește cuvântul lui Dumnezeu. Spinii sunt grijile și desfătările, findcă aprind și focul poftei și pe cel al iadului. Și după cum spinul ascuțit fiind, intră în trup și greu se scoate, așa și desfătarea, daca va stăpâni sufletul, intră înlăuntru și cu anevoie se dezrădăcinează.
- Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci.
Acum urmează să le zică Domnul o altă parabolă.
- Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
- Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus.
- Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina.
- Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină?
- Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
- El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.
- Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi în…
În prima parabolă ne arată Domnul că a 4-a parte din sămânță a căzut pe pământul cel bun, dar aici ne arată că vrăjmașul diavol nici pe cea căzută pe „pământul cel bun” n-a lăsat-o nestricată. Și asta pentru că noi lenevim și dormim. Țarina este lumea aceasta sau sufletul fiecărui om, iar omul care a semănat este Hristos. Sămânța cea bună sunt oamenii cei buni sau gândurile. Neghina sunt eresurile sau gândurile rele, iar cel ce le-a semănat pe acestea este diavolul.
Iar „oamenii care dorm” sunt cei care dintru lenevire primesc eresurile și gândurile celor rele. Slugile sunt îngerii care ne ajută la mântuire și vor să smulgă eresurile de pe pământ și să ia din viață pe cei eretici și pe cei cei gândesc cele rele. Dar Dumnezeu nu a lăsat să piară ereticii prin războaie, ca să nu pătimească dimpreună cu ei și cei drepți, și să se piardă. Nici pentru gândurile cele rele nu voiește Dumnezeu ca omul să fie tăiat.
Căci precum Matei care era el însuși neghină, dacă ar fi fost tăiat din viață, s-ar fi tăiat împreună cu el și grâul cuvântului lui Dumnezeu care avea să răsară mai apoi dintr-însul. La fel și cu Pavel și cu tâlharul de pe cruce. Căci aceștia neghină fiind n-au fost tăiați ci au fost lăsați să trăiască, pentru ca să crească fapta lor bună cea de pe urmă. Deci spune îngerilor că la sfârșit să adune neghina, adică pe eretici.
Dar cum? În snopi, adicâ legându-i de mâini și de picioare, căci așa nu mai pot lucra, ci toată puterea lor lucrătoare se leagă. De aceea în împărăția cerurilor nu va mai există nicio lucrare a răului. Niciun gând rău… nicio inimă vicleană…. Niciun gând ascuns…. Nimic necurat nu va mai intra în împărăția cerurilor ci acolo Dumnezeu va fi toate în toți.
Iar grâul, adică sfinții, se adună de secerătorii îngeri în jitnițele cele cerești. Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)
Majoritatea frazelor și ideilor din această prezentare sunt luate uneori parțial sau alteori total din tâlcuirea Sfântului Teofilact al Bulgariei la Evanghelia după Matei.