Ev. Matei capitolul 13, vers. 36-43. Pilda neghinei, răbdarea, discernământul și nejudecarea aproapelui
În această seară continuăm cu Evanghelie după Matei, capitolul 13.
Am ajuns la versetul 35.
- După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină.
După ce Domnul le spune alte 3 parabole despre împărăția cerurilor, ucenicii simt nevoia să li se explice parabola cu neghina.
Pentru a vă reaminti parabola, o voi pune aici iarăși:
- Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
- Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus.
- Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina.
- Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină?
- Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
- El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.
- Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi în…
Acum Domnul le-o explică ucenicilor foarte clar, zicând:
- El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului.
- Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău.
- Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.
- Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului.
- Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea,
- Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
- Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.
Aș vrea în această seară să vorbim doar despre această pildă a neghinei căci este foarte interesantă, și putem trage multe învățăminte din ea.
Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. Prin urmare Dumnezeu nu a creat răul. A lăsat îngerilor și oamenilor libertate și rațiune. Ca ei să aleagă. Fără libertate i-ar fi predestinat spre bine, devenind simple marionete.
Ce este această libertate? Ce este libertatea într-o lume creată de Dumnezeu, în care nu mai există nimic în afară de Dumnezeu și ceea ce El a creat? Cum poți fi liber? Cum poți fi unic, special? Dacă faci tot ceea ce Dumnezeu face, atunci poate la un moment dat, zici: Dar ce asta e libertate? Să imit totdeauna? Poate ideile mele sunt mai bune decât ale lui Dumnezeu? Poate e bine și cum gândesc eu, nu doar cum zice El.
Dumnezeu ne-a dat libertatea de a nu fi deacord cu El. Ba chiar de a-L nega „teoretic”. Avem chiar libertatea să ne depărtăm de El… să nu vrem să fim în comuniune cu El. Putem experimenta o viață „liberă” fără Dumnezeu. Putem trăi pe spatele nostru consecințele unor alegeri contrare Creatorului și legilor Creației Lui. Și după aceasta să revenim înapoi „acasă” la Tatăl nostru. Așa a apărut răul în lume.
Lucifer nu a fost deacord cu Dumnezeu, s-a împotrivit Lui. Și a experimentat o depărtare brutală de Creator, o cădere… Alegerile ce au urmat ale lui Lucifer pot fi definite drept „rău”. Ce este răul? O neconcordață a faptelor noastre cu realitatea bună. Ce este miciuna? O denaturare a percepției adevărului, nu a adevărului, căci adevărul rămâne mereu neschimbat.
Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. În lumea în care trăim binele și răul coexistă. Oamenii buni trăiesc în același pământ cu oamenii răi. Și Dumnezeu a îngăduit această conviețuire a celor două tabere.
De ce a îngăduit Dumnezeu ca oamenii buni să convețuiască cu cei răi? De ce judecata nu are loc deodată pentru toate faptele noastre. Electronic. Greșești – primești pedeapsa. Faci binele – primești răsplata. Faci rău altuia – ești imediat exclus. Faci bine – rămâi în sistem.
De ce judecata nu are loc deodată pentru toate faptele noastre?
Neghina a fost pusă în pământ pe când oamenii dormeau, de către vrăjmaș. Și lucrătorii au văzut neghina abia după ce a crescut. Unele lucruri le știm, pe altele nu.
Presupunem că trăim într-o lume bună… dar abia când îi vedem roadele distingem răul din ea. Când suntem mici pe toate le vedem curate și bune, și asta și datorită lipsei noastre de experiență de viață. Când creștem dobândim capacitate de discernământ și începem să vedem care este lucrarea răului în lume. Stăpânul hotărâște ca lucrătorii să nu plivească neghina ca nu cumva să taie odată cu ea și grâul.
Judecata nu este a noastră, a lucrătorilor, a oamenilor, ci a lui Dumnezeu. Nu este al nostru a judeca pe aproapele și a hotărî cine este bun și cine este rău. Este a lui Dumnezeu. De aceea dacă acum s-ar face o judecată universală, și noi oamenii ar trebui să stabilim cine este bun și cine este rău, ar fi o tulburare globală și nu am ajunge la nicio înțelegere.
În ce tabără suntem noi acum? Suntem grâu sau neghină? Acum 20 de ani nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și trăiam ca un păgân… eram cu siguranță neghină. Acum poate sunt și eu în tabăra cea bună…. Dar cine-mi garantează că voi rămâne așa până la sfârșit? Numai sfârșitul vieții mele va fi grăitor prin fapte despre toată viața mea. Este nevoie de timp ca să se coacă lucrurile… Ca toți să-și dea roadele… bune sau rele…
Neplivirea neghinei imediat după apariția ei, este răbdarea cea mare a lui Dumnezeu. Neplivirea neghinei aduce în discuție DISCERNĂMÂNTUL. Eu nici măcar răul din mine nu-l pot sesiza clar. Darămite să emit judecăți asupra vieții altuia.
De ce nu răsplătește Dumnezeu binele și răul imediat? Părintele Arsenie Boca și Sf. Nicolae Velimirovici explică frumos acest aspect.
Dacă Dumnezeu ar pedepsi răul imediat ce omul l-a săvârșit, ar arăta lipsă de iubire și îngăduință. L-ar întărâta pe om spre mânie…. Și omul tot văzând că e pedepsit imediat după ce greșește, ar începe să cârtească, să înjure, să se revolte…. Ba ar ajunge să facă răul cu intenție numai ca să demonstreze răutatea Creatorului său.
O pedeapsă imediat nu lasă omului timp de conștientizare a răului făcut, de pocăință, de îndreptare… O pedeapsă imediată a răului nu cultivă dragostea. Căci cui i se iartă mult, mult iubește. De aceea, e bine că Dumnezeu amână pedeapsa răului…. Cât? Numai El hotărăște. Dacă Dumnezeu ar răsplăti binele imediat, atunci oamenii ar ajunge să facă binele interesat, nu din ascultare de Dumnezeu și iubire de oameni.
Fac milostenie pentru că știu că azi dau 100 de lei la săraci și apoi mâine scot însutit, adică 10.000 de lei. Ajut ca să fiu ajutat…. Astfel fapta bună ar ajunge subiect de interes comercial pentru un „viitor mai bun”. Amânând răsplata binelui, Dumnezeu îndeamnă pe om să facă binele aproapelui din iubire, dezinteresat. Amânând răsplata binelui, așteptăm răsplata după moarte, în împărăția cerurilor, cultivând astfel răbdarea și ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu. O răsplată imediat a binelui ar deveni foarte atractivă și pentru cei răi, dar ar cultiva în ei un egoism și mai viclean.
Și totuși sfinții au pus și această problemă: De ce oamenii care fac binele suferă în această lume și cei care fac răul sunt bine-mersi și nu pățesc nimic? Într-adevăr sunt oameni care fac bine în această lume și sunt răsplătiți puțin sau deloc. Dar sunt în același timp și oameni care împlinind poruncile lui Dumnezeu se vede binecuvântarea lui Dumnezeu în viața lor. Viața lor e ferită de mari necazuri, e liniștită, e îngrădită de Harul lui Dumnezeu.
Sunt oameni răi care trăiesc în patimi și fapte blestemate și nu li se întâmplă nimic. Dar sunt și oameni răi care sunt pedepsiți în această viață pentru răul lor… Vedem adesea venind mânia lui Dumnezeu după ani și ani peste cei care nu se pocăiesc… și mai ascultă doar de suferință.
Avem în față tot acest tablou. Vedem pe unii oameni buni răsplătiți, dar îi vedem și pe alții buni care nu primesc răsplata aici. Vedem pe unii oameni răi care trăiesc neglijent și nu pățesc nimic dar vedem și pe alți oameni răi care primesc pedepse dure.
E un echilibru în această lume pe care numai Dumnezeu știe să-l păstreze. E un echilibru în așa fel încât să nu deznădăjduim de răul făcut și să căutăm îndreptarea, și să nu ne lăudăm cu binele făcut și să ne smerim înaintea oamenilor.
Așa cum între legile fizicii acestui univers există un echilibru extraordinar, de o mare finețe, așa este și între oameni. Prin acest echilibru vrea ca pe toți să ne câștige… Să se facă tuturor toate…
Conviețuirea binelui și a răului este o mare pedagogie pentru ambele părți. Cei răi sunt mustrați de faptele celor buni și sunt îndreptați către pocăință. Cei buni sunt smeriți de necazurile de la cei răi și nu se înalță cu mintea. Nici unii nici alții nu se simt pe deplin pierduți sau pe deplin mântuiți. Și unii și alții sunt pe cale…. Așteptând secerișul…. judecata….
Numai Dumnezeu poate să sesizeze clar și limpede „toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea”. Numai El poate să despartă prin sabia Duhului răul de bine în om și în lume. Dar lecția e următoare: Să așteptăm cu toții coacerea cu răbdare.
Binele pe care-l lucrăm își va da roadele la vremea lui, încetul cu încetul. Împărăția Cerurilor crește pe nevăzute în cei ce lucrează poruncile lui Dumnezeu, de la zi la zi, nespectaculos, dar temeinic. Răul pe care-l lucrăm, și-l considerăm nesemnificativ, își va da roadele la vremea lui…. încetul cu încetul.
Răul va culma în noi prin fapte reprobabile…. pe care le vom regreta. Nu există punct zero. Nu există obiectivitate. Ori cultivi răul, ori lucrezi binele.
Să nu ne grăbim să judecăm. Să nu ne grăbim să curățăm răul din lume. Să nu fim extremiști să și pedepsim orice gest rău în jurul nostru. Căci suntem și noi supuși greșelii. Să nu stăm împotriva răului din lume. Să ne vedem doar de cultivarea binelui din noi. Să nu lăudăm imediat fapta buna… Să avem răbdare să vedem ce roade ies din acea faptă. Să nu disprețuim răbdarea lui Dumnezeu față de cei păcătoși zice Sf. Apostol Pavel. Căci aceeași răbdare divină de rabdă și pe noi.
Să nu vorbim permanent despre răul din lume. Să nu facem din lupta împotriva răului o țintă. Să cultivăm iubirea… să împlinim poruncile, și toate celelalte sunt ale Secerătorului. El la vremea știută, va veni și va aduna grâul în hambarul său și neghina o va arunca.
Nimeni nu știe acea vreme. Nimeni nu-și știe ceasul morții sau al viitoarei căderi în păcat. Răul și binele „colaborează” paradoxal, nu ca frații, ci ca doi colegi de servici. Dumnezeu pune în slujba Sa răul adus de diavol în lume. Și scoate din acest rău, un bine și mai mare.Andrei Pleșu zice apropo de această parabolă: „Există un mister al economiei lumii, în care şi ceea ce noi definim ca „rău” participă, până la urmă, la un „joc” misterios, complicat şi necesar.”
Pr. Arsenie Papacioc spunea: ce ne-am face fără diavolul? Nu că răul ar fi necesar. Doamne ferește! În Împărăția Cerurilor nu va mai exista nicio urmă a răului.
Doar că răul din această lume călește binele din mine. Văzându-le pe amândouă la lucru în lume, mă forțează să aleg: Să fiu ori cu Dumnezeu, ori cu mamona. C.S. Lewis spune la un moment dat: „Iisus n-a suferit ca noi să nu mai suferim. A suferit ca să vedem cum se suferă”.
Despărțirea de răul din noi este ea însăși o suferință… Dar alipirea de rău este o suferință fără nădejde, este o suferință pierzătoare.
Concluzia: să nu ne grăbim să tragem concluzii despre răul și binele din lume. Trebuie să dobândim un discernământ și o experiență duhovnicească pentru a vedea și răul din noi. Dar și pentru asta e nevoie de coacere…. de timp…. Să stăm aproape de căldura poruncilor lui Dumnezeu, și toate se vor plămădi în noi așa cum numai El știe.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)