Ev. Matei capitolul13, vers. 1-3. Domnul Iisus Hristos Însuși este o parabolă în act, prin tot ceea ce face și ce spune.
Dragilor, continuăm în această seara cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 13.
Începem un capitol foarte frumos, e vorba de cel al parabolelor.
Aș vrea mult ca înainte de a intra în textul propriu-zis să vă spun câte ceva despre ce este o parabolă.
- În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare.
- Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm.
- Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: (Mt. 13, 1-3)
Observați ce cadru frumos…. ce așezare de dorit! Pe malul mării, adunați în jurul Domnului nostru drag și iubit… așteptând cu toții nerăbdători ca El să-și deschidă gura Sa și să ne bucure.
Cărui român nu i-ar place acum să stea cu cei dragi ai lui, pe malul mării în jurul părintelui Cleopa, a părintelui Justin Pârvu, sau a părintelui Arsenie Boca sau Arsenie Papacioc, și să-l asculte ore-n șir vorbind despre cele ale împărăției cerurilor?
În predica de pe munte, Iisus Hristos a vorbit direct oamenilor, căci acolo erau oameni simpli, cu credință, acceptau ușor adevărul. Dar aici și acum în mulțime erau cărturari și farisei, oameni grei la inimă, necredincioși, invidioși, oameni întinați de păcate, oameni complicați care cârtesc și comentează la orice le-ar zice Domnul. De aceea Domnul Hristos alege să le vorbească altfel. Cum?
Spunându-le adevărul ca poveste! Interesant nu? Și acum o să vedeți ce mare înțelepciune se ascunde în spatele acestor povești, de fapt în spatele acestor parabole.
Pe toți ne fascinează poveștile. Fetele mele, deși sunt mari, sau se cred ele mari, când vine vorba să asculte o poveste vin imediat lângă mine și se bucură să le citesc, deși și ele știu să citească și și-ar putea-o citi ele singure. Dar totuși insistă să le-o citesc eu. E o taină aici!
Una să-ți citeasca mama o poveste, sau tata, sau bunica și bunicu, și alta e s-o citești singur! Se crează o relație specială între cititor și ascultător(i). Poveștile de obicei introduc mintea și inima într-un tărâm din altă lume, cu totul alta decât realitatea, care de multe ori nu e așa cum am vrea să fie. Cititorul e călăuza ascultătorilor într-o lume de basm. Mama e cea care își însoțește copiii într-o lume frumoasă….
Oamenii nu vor să afle adevărul singuri și atât. Oamenii nu vor doar informație. Oamenii au nevoie de relații umane. Una este să dai unui copil o carte despre flori ca el s-o citească, și alta este să stai cu el în fața unui trandafir sau în fața „reginei nopții” și s-o mirosiți împreună, să vorbiți despre ea. Omul are nevoie ca tot ceea ce îl înconjoară să fie legat de o relație personală cu cineva. Toate obiectele și evenimentele din viața unui om sunt legate de alte persoane….
Oamenii vor oameni, nu obiecte! Oamenii vor iubire, nu informație! Oamenii vor cuvinte calde și mângâiere nu o psihologie seacă și rece. Și acum vă voi reda câteva gânduri ale lui Andrei Pleșu despre parabolă, extrase din cartea sa: „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste.”
Discursul rațional este argumentativ pe când povestea (parabola) e indicativă. Nu expune o teorie ci arată o stare de fapt, relatează o situație, fără prea explicite intenții demonstrative.
Povestea nu oferă răspunsuri ci stimulează căutarea. Povestea spune nespunând.
Prin faptă că arată în loc de a explica, povestea e de o funcționalitate pedagogică incompatibil mai mare decât descriptivismul analitic. Parabola este față de argumentul logic ceea ce este imaginea față de concept. O imagine face cât o mie de cuvinte. Povestea invită pe ascultător să gândească, nu-i servește adevărul pe tavă nemuncit. Povestea intrigă pe ascultător. Povestea ascunde taine și tâlcuri pe care nu oricine le poate descifra.
Povestea pentru unii poate pe o scară de la 1 la 100 să ofere unora 5 puncte pe scara înțelegerii și altora 100.
Povestea te provoacă și-ți spune parcă: „Ai înțeles ce-am vrut să-ți zic? Sau ești greu de minte?” Și pentru că fiecare are o părere bună despre el, fiecare crede că înțelege tâlcul unei povești, parabole, sau a unei glume. Dar după sfârșitul poveștii, omul în inima lui își dă seama că nu a înțeles mare lucru și începe să se tulbure, începe să analizeze ce a primit, începe să rumege și să caute înțelesul.
Dacă ar fi primit adevărul pe tavă s-ar fi întâmplat 2 lucruri:
- Dacă l-ar fi înțeles și l-ar fi primit cu drag, atunci acest adevăr s-ar așeza în inima lui, dar pentru a rămâne permanent acolo e nevoie să pună-n aplicare prin faptă acest adevăr. Dacă nu-l aplică în faptă, acest adevăr pleacă…. Și omul pierde înțelesul… îl uită… îl desconsideră. De ce? Pentru că nu a muncit pentru acest adevăr! Nu a depus niciun efort pentru el.
- Dacă l-a înțeles și nu este deacord cu el, atunci îl respinge, și rămâne în minciună.
Când adevărul i se spune ca poveste, omul e invitat să muncească pentru a primi acest adevăr. Și dacă omul descoperă acest adevăr prin analiza lui proprie, întrebând pe altcineva, căutând să afle și de la alți oameni, depunând un efort, atunci acest adevăr se va imprima în el mai mult decât cel primit „pe tavă.”
Mai este un aspect, parabola (povestea) are o capacitate extraordinară de a apăra adevărul. De ce să fie apărat? Adevărul se apără mereu singur, și nimeni nu-i va putea sta împotrivă niciodată, căci mai devreme sau mai târziu adevărul iese la iveală și mereu învinge. Căci Adevărul e chiar Iisus Hristos. Adevărul e susținut chiar de Dumnezeu, și cine va putea să-i stea împotrivă?
Parabola apără adevărul de a fi călcat în picioare de „porci” înaintea oamenilor. Când spui adevărul înaintea unor necredincioși aceștia pot înjura, huli și batjocori acest adevăr. Când le spui o parabolă, de fapt e ca și cum le-ai spune o ghicitoare. Parabola încuie adevărul, dar în același timp lasă ușa deschisă spre adevăr!
Cum e asta? Pentru cei interesați, pentru cei ce cred parabola lasă ușa deschisă spre adevăr. Pentru cei necredincioși, pentru cei ce urăsc pe Dumnezeu parabola închide adevărul și-i lasă neștiutori. Îi izolează în necredința lor, în prostia lor, în păcatul lor. Dar pot ieși….
Dacă vor, dacă întreabă, dacă devin interesați, atunci încet încet parabola se deschide către ei și le descoperă adevărul. Parabola sau povestea mai are un mare avantaj, anume că spune mai mult decât spun cuvintele.
Povestea spune ceva ce cuvintele nu pot exprima.
„S-ar zice că pe măsură ce te apropii de adevăr, cuvintele devin aproximative, „litera” devine insuficientă. Se impune recuperarea „duhului”, „împroprietărirea” cu multe chipuri a poveștii.” (Andrei Pleșu)
„Adevărul nu se manifestă doar în ecuații și teoreme, în reguli mecanice și legi inflexibile, în silogisme și afirmații stâncoase”, adevărul se exprimă de multe ori mai presus de cuvinte.
Mai tainic decât ne putem închipui….
Parabola sau povestea este o invitație pentru cei din „exterior” să recupereze duhul necesar pentru a deveni „interiori” adevărului ei.
Iisus Hristos evită prin parabole ispita de a forma o ideologie prin invățătura Sa. Domnul trimite prin învățătura Sa la a căuta Adevărul în fapte și în persoane, mai puțin decât în cuvinte.
Domnul Iisus Hristos Însuși este o parabolă în act, prin tot ceea ce face și ce spune.
De ce? Pentru că mesajul principal al învățăturii Sale este Împărăția Cerurilor, o zonă care nu e din „lumea aceasta”, mult prea departe de un auditoriu plin de păcate, lumesc… prea lumesc. De aceea mesajul Domnului este într-o primă etapă a propovăduirii Sale, aluziv, încifrat, indirect… deschizând astfel „ferestre în cer” prin care oamenii să privească puțin câte puțin către această Împărăție.
O astfel de fereastră este ca o gaură a cheii pe care oamenii pot privi curioși către ce este și ce va fi această împărăție. De altfel, Iisus Hristos este Împăratul, și acolo unde este Împăratul acolo este și Împărăția, dar cine să-L cunoască? Prin parabole Iisus Hristos vrea să creeze un „scandal teologic”.
Cum așa? Vrea să-i „scandalizeze” pe ascultătorii Lui și să le spune: Credeți că ați înțeles? Ascultați ceea ce am a vă spune și veți vedea că nu ați înțeles încă nimic.
Gândiți-vă că Domnul Hristos are în față un public în care erau și cărturari și farisei, adică oameni care au strâmbat adevărul în inima lor. Oameni care-și trăiau credința mincinos, eretic, diavolesc… Toate acestea dovedindu-se în aceea că au răstignit și omorât chiar pe acela la care ei ziceau că se închinau.
Se închinau chipurile la Dumnezeu Tatăl dar au omorât pe Fiul lui Dumnezeu întrupat ca om. Pe Iisus Hristos care le-a spus că „Tatăl este întru mine”.
De aceea prin parabole Iisus obturează lumina, pentru a nu da satisfacție ascultătorilor printr-o limpezime sporită, ci mai curând vrea să le atragă atenția asupra modului nesatisfăcător în care înțeleg și explică credința oamenilor.
Prin parabole Iisus Hristos le arată fariseilor și cărturarilor că sunt „în afară”, în exteriorul adevărului și a Bisericii Însăși. Sunt în afara lui Dumnezeu….
Prin parabole Iisus Hristos într-un fel judecă pe oameni, dar fără să-i judece. Îi lasă pe ei înșiși să se vadă și să se creadă excluși.
De aceea zice Domnul:
- Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.
- Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei. (Matei 13, 14-15)
Când omul va vrea să audă va auzi adevărul. Când va vrea să vadă, când va fi sincer cu el însuși, atunci îl va vedea. Când primește adevărul și-l amestecă cu minciuna, și-l stâlcește după patimile lui, atunci omul pierde adevărul.
Prin parabolă de fapt Iisus Hristos încuie ușa împărăției cerurilor celor necredincioși. Încuie ușa tainelor lui Dumnezeu. Dar prin asta nu-i elimină, nu-i dă afară, ci îi invită! Dar invitația e deja în inima lor, trebuie doar să aleagă. Să aleagă sincer ori binele și lucrarea lui Dumnezeu, ori răul și lucrarea Satanei.
Netransparența parabolelor este o probă. Cei care o trec sunt recuperați.
Prin parabole Domnul Hristos atenuează lumina orbitoare a adevărului Său, așa încât auditorii nepregătiți să nu se smintească, sau admițând că nu pricep spusele Lui, să nu se comporte recalcitrant și să adauge răutății lor, blasfemia.
Domnul nu dă fără o garanție de receptivitate.
Iisus Hristos nu oferă decât când găsește în om o disponibilitate în oglindă, o disponibilitate simetrică cu a Lui.
Domnul dă cu atâta dragoste și claritate și cere din partea celor care vor să primească aceeași mare deschidere.
Iubirea lui Hristos, ca orice iubire funcționează numai în măsura în care este împărtășită.
Prin parabole Iisus Hristos – Creatorul arată creației că a ajuns prin păcatele ei în exteriorul Său. Ce taină! Prin parabole, Iisus Dumnezeu arată omului cât de departe de Dumnezeu a ajuns. Suntem în afara adevărului pentru că suntem în afara întrebării. Cine e curios, cine e sincer, cine întreabă, acela află adevărul!
Nu poți avea răspunsuri la întrebări pe care nu ți le-ai pus. Parabolele nasc întrebări în om…. Nasc curiozități…. Și poate și o temeinică dorință de a aflat Adevărul.
Ar mai fi multe de spus. Dar mă opresc aici. Parabola este un instrument dumnezeiesc de a descoperi Adevărul doar celor ce-L caută!
Cam atât pentru această seară.
Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!
(Claudiu Balan)