Ev. Matei, cap. 10, vers. 23-42 (joi, 10 ian. 2019). Sabia adevărului pe care o aduce Domnul pe pământ

Mergem mai departe cu capitolul 10 din Evanghelia după Matei. Am ajuns la versetul 23. Săptămâna viitoare va fi dedicată cărții lui Iov, și apoi iarăși Evanghelia după Matei, și tot așa. Să începem.

„Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului.” (Matei 10, 23)

Continuă discursul Domnului Hristos către apostoli înainte de a-i trimite la propovăduire. Sfatul din versetul de mai sus e dat pentru propovăduirea până la răstignirea Domnului. Când zice în versetul 19 „vă vor da” și „veți fi urâți” (10, 22) sunt spuse despre cele ce aveau să se întâmple după Înălțare.

„Domnul le poruncește să fugă când vor fi prigoniți, că a ne arunca singuri în primejdie, făcându-ne pricină de osândire pentru ucigași și păgubindu-i pe cei care s-ar folosi prin propovăduire, diavolesc lucru este.” (Sf. Teofilact al Bulgariei)

Sfântul Maxim Mărturisitorul înțelege aceste cetăți și în sens alegoric. Cetățile au rostul să păzească și să asigure lucrurile de preț. Cetatea, în sens alegoric / figurat este nevoința care constă din virtuțile omului, ca de pildă înfrânarea de la vin, reținerea de la mâncări, care sunt spre pază și siguranță. Deci, când ne izgonesc dracii din una din acestea, strecurând în noi înfumurarea și slava deșartă, pentru o astfel de nevoință, e bine să dăm inapoi dintre asemenea silință ce ni se mare osârduitoare, ca să nu cădem în mândrie și să fugim la altă virtute, slobodă de slava deșartă, până va veni la noi puterea nepătimirii.

Adică, dacă tot înaintăm într-una din virtuți, și dacă tot facem o anumită faptă bună, și ni se înalță mintea că suntem buni… atunci o perioadă e bine să dăm înapoi… și să punem efortul nostru într-o altă virtute…

Nicidecum a da înapoi nu înseamnă să faci păcatul. Ci să lucrezi înțelept și dacă până acum făceai milostenie des, și acum mintea ți se înalță și te crezi bun, de acum înainte dozează-ți efortul spre o altă virtute, cel puțin o perioadă de timp, până ți se liniștesc gândurile.

Tot Sf. Maxim înțelege aceste cetăți ca fiind sufletele oamenilor. Căci când apostolii sunt trimiși la aceste cetăți / suflete de oameni, când vor fi alungați să se ducă la alții, la cei vrednici. … la cei care s-au făcut în stare să primească învățătura lor.

Mergem mai departe.

„Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui?” (Matei 10, 24-25)

Aici Domnul ne învață să suferim ocările, zice Sf. Teofilact.

„Ca și cum ar zice: „Dacă Eu, Învățătorul și Stăpânul am suferit, cu mult mai vârtos voi, ucenicii și slugile Mele”. Dar, poate vă veți întreba de ce spune că „nu este ucenic mai presus de învățător” când vedem mulți uceinici mai presus de dascălii lor. Atât timp cât sunt ucenici sunt mai prejos decât învățătorul lor. Iar dacă se vor face mai presus, de aici înainte nu mai sunt ucenici.” (Sf. Teofilac al Bulgariei)

Ori își iau alt model / alt învățător de la care pot învăța și căpăta experiență, ori devin ei înșiși învățători pentru alții.

„Dacă pe Domnul Hristos, Dumnezeu-Creatorul, l-au numit domn al dracilor, ce este de mirare dacă și pe voi, casnicii Mei, vă vor cleveti. Vedeți că Domnul îi numește pe apostoli casnicii lui, nu slugile Lui. Ca să arate apropierea Lui față de ei.” (Sf. Teofilac al Bulgariei)

„Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” (Matei 10, 26)

Dar „îndrăzniți, căci adevărul nu se va ascunde și vremea va descoperi și fapta cea bună a voastră și răutatea celor care clevetesc. Că nu este lucru ascuns care nu se va cunoaște. Și măcar că vă clevetesc ei, însă mai pe urmă vă vor cunoaște pe voi.”

Toate tainele lumii se vor da pe față. Toate marile secrete… Toate planurile rele…. Toate gândurile se vor descoperi la judecata universală. Când va veni Domnul Iisus Hristos întru slava Sa, Adevărul va trona deplin și veșnic în lume. Minciuna, și gândurile și intențiile ascunse ale oamenilor nu vor mai exista. Totul va fi dat pe față.

Iar de aici înainte Duhul lui Dumnezeu va fi totul în toate, și ne va uni pe toți.

Și vom fi așa de uniți, încât vom ști, vom simți ce gândește celălalt.

Și cum în împărăția cerurilor nu va mai exista nimic necurat, nici urmă de răutate sau minciună, toți cei care vor fi împreună în rai vor trăi în Dumnezeu.

Și numai Adevărul și Iubirea ne va însufleți.

Învățați-vă de acum de pe pământ să spuneți numai adevărul și să lucrați numai în adevăr. Învățați-vă să fiți sinceri și să iubiți, căci așa va fi în împărăția cerurilor.

Cine nu trăiește în Adevăr acum, cum va putea trăi în rai când el este învățat să falsifice mereu realitatea, folosind minciuna?

Cine nu respectă și nu iubește pe aproapele său acum, cum își va iubi aproapele în rai, câci iubirea se exersează, se dobândește în timp…

Cine iubește se silește uneori pe sine…

Dragilor, dacă aveți fapte care vă este rușine să le scoateți la iveală, atunci acele fapte sunt întuneric și lucrul diavolului. Acelea sunt patimile, lucrarea celui rău în noi, pe acelea trebuie să le vindecăm. Omul curat, sincer și smerit, nu se teme de nimic, pe toate și le arată, pe toate le scoate la iveală, nu are nimic de ascuns.

„Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.” (Matei 10, 27)

Cele ce vi le-am spus în taină vouă, ca unor prieteni ai Mei, să le spuneți tare tuturor, zice Domnul. Dumnezeu nu are nimic de ascuns. Toată lucrarea Lui este numai LUMINĂ. Căci nu este întuneric în voia Lui, în faptele Lui, în gândurile Lui, în atitudinea Lui față de noi.

La Dumnezeu tot ceea ce face este iubire. Iubire și lumină.

Dar o iubire necreată, neinventată, o iubire trăită din veșnicie între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. O iubire experimentată între ei, Persoanele Sfintei Treimi. Apropo, știați că iubirea nu este creată? Iubirea există de când există Dumnezeu, căci „Dumnezeu iubire este” zice Sf. Ioan Evanghelistul.

Și de când există Dumnezeu? Din veșnicie? Adică de când? Adică nu a existat niciun moment în care Dumnezeu să nu existe.

Dumnezeu se prezintă lui Moise zicând: „Eu sunt Cel ce sunt”, fără a se raporta la nimic dinaintea Lui sau de după.

Iubirea este din veșnicie, relație intimă și frumoasă între Tatăl și Fiul, între Tatăl și Duhul Sfânt, și între Duhul Sfânt și Fiul… între toți 3 odată.

„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28)

Iar dacă veți spune aceste adevăruri pe care le-ați auzit în taină de la Mine, veți fi prigoniți, zice Domnul. Căci lumea nu suportă adevărul, lumea nu suportă să i se spună că lucrurile ei sunt rele. Dar voi să nu vă temeți de moarte, că mai înfricoșătoare este chinul cel din iad.

Cei care ucid trupul fac rău numai trupului, și ne fac bine sufletului, căci prin suferință sunt ispășite păcatele noastre, și Domnul ne primește în împărăția Sa.

Dar dacă facem pact cu diavolul, și ne vindem sufletul, și săvârșim păcatul, atunci ne despărțim de Dumnezeu, și sufletul nostru moare încet încet.

Și atunci nu numai trupul va suferi, ci și sufletul va ajunge în gheenă, adică în iad.

„Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.” (Matei 10, 29-31)

Dacă nicio pasăre nu este prinsă fără voia lui Dumnezeu, cum oare vă voi părăsi Eu pe voi? zice Domnul.

Când spune că ne sunt numărați și perii capului, adică și firele de păr din cap, de fapt Domnul spune că e Atotștiutor și Atotînțelept.

Câte fire de păr are omul în cap?

Ne naștem cu 100.000 de foliculi de păr.

Un adult are în jur de 5 milioane de fire de păr distribuite pe tot corpul… fire de păr care cad și cresc… fiind un număr în continuă schimbare.

Dar Dumnezeu mereu știe tot. Fără a calcula. Dumnezeu știe…. Orice se întâmplă știe….simte, vede, aude, calculează…. Are toate statisticile în timp real…. Știe toate gândurile… toate intențiile…

Știe tot viitorul, toate faptele, tot de la început la sfârșit. De la A la Z. De la Adam la judecata universală, de la un fulg de nea până la mișcarea unei comete, de la legile cuantice dintr-un atom pănă la coloritul superb al unor explozii stelare.

Dumnezeu știe. Ce Dumnezeu avem!

Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că toate poruncile Lui sunt fără de greșeală. Perfecte întru totul. De ce? Pentru că știe deja efectul lor, și al acțiunii cumulare ale tuturor celor create De aceea, sfaturile, îndemnurile dată de Dumnezeu, poruncile Lui, sunt sentințe finale. Sunt profeții. Sunt cuvinte experimentate deja, sunt fapte deja trăite… într-un fel.

De aceea ne putem bizui pe poruncile lui Dumnezeu în MAXIMUL LOR. Fără niciun dubiu. Dacă Dumnezeu a zis, așa va fi.

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21, 33)

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32-33)

Domnul îi îndeamnă pe apostoli la mucenicie. Și ne îndeamnă și pe noi, de va fi cazul. Adică să mărturisim Adevărul cu prețul vieții. De ce?

Căci doar Adevărul e un BINE pentru toată lumea.

Adesea aud diferite discuții despre „minciuni folositoare”, despre „minciuni nevinovate”, despre „minciuni necesare”. Toată minciuna este de la diavol, numit de Dumnezeu „tatăl minciunii”.

„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8, 44)

Tatăl minciunii în sens de IZVOR al minciunii, de născător al minciunii. Căci toată minciuna și păcatul prin el (diavolul) a intrat în lume. Căci el a venit și a păcălit-o pe Eva, falsificându-i realitatea și zicând că Dumnezeu le-a spus să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și a răului ca să nu se facă și ei dumnezei ca El.

Prin căderea în neascultare, Adam și Eva cunosc binele și răul, și intră într-o lume unde diavolul lucrează constant prin amestecarea minciunii cu adevărul, pentru a înșela.

Dacă ne sacrificăm o parte a vieții, sau toată viață, pentru a mărturisi pe Dumnezeu, pe Hristos, atunci ne dăm viața pentru a face bine tuturor oamenilor. Căci când Dumnezeu este mărturisit în lume, iubirea este mărturisită între oameni. Iubirea lui Dumnezeu față de toți păcătoșii….

Cine mărturisește Adevărul își iubește aproapele. Cine mărturisește pe Hristos, iubește de fapt pe toți oamenii, și toate creaturile. Căci numai Hristos este izvorul vieții și al binelui în Creație. Cine mărturisește pe Hristos în lume, va fi și el mărturisit de Hristos înaintea Tatălui.

Va fi recomandat! Și ce recomandare dumnezeiască vom avea!

„Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.” (Matei 10, 34-36)

„Nu pretutindeni (întotdeauna) este bună unirea, ci uneori și despărțirea este bună.” zice Sf. Teofilact al Bulgariei.

Căci dacă se învoiesc oamenii spre rău… dacă se unesc pentru a păcătui, pentru a face răul, pentru a ridica război, atunci unirea lor este blestemată înaintea lui Dumnezeu.

„Domnul numește „sabie” cuvântul credinței, care ne taie pe noi de la dragostea prietenilor noștri și a rudelor, dacă aceștia ne împiedică de la buna-cinstire de Dumnezeu. Că nu ne îndeamnă să ne despărțim de aceștia fără pricină, ci numai atunci când nu se unesc cu noi (în credință) iar mai ales, atunci când ne împiedică de la credință.” (Sf. Teofilact al Bulgariei)

Zice Sf. Ioan Scărarul că Dumnezeu a venit în lume ca să-i despartă pe iubitorii de Dumnezeu de iubirii de lume. Să despartă pe iubitorii de cele materiale de iubitorii de cele nemateriale, pe iubitorii de slavă de cei smeriți la cuget. „Căci Domnul se bucură de împerecherea (unirea) și dezbinarea ce se naște din iubirea față de El” (Sf. Ioan Scărarul)

Sabia pe care vine s-o aducă Domnul pe pământ este sabia cuvântului Adevărului Său care desparte binele de rău, ca niciodată să nu mai fie amestecate, și oamenii să vadă binele și să nu-l mai confunde niciodată cu răul, și să aleagă binele.

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37)

„Se cuvine să-i urâm pe părinții noștri și pe copii, când vor voi să-i iubim mai mult decât pe Hristos.” (Sf. Teofilact)

Se cuvine să-L iubim pe Hristos mai mult decât pe oameni, căci iubirea Lui e singura care nu ne ÎMPĂTIMEȘTE. Singura care nu ne robește… Singura care ne păstrează libertatea. Singura iubire sănătoasă. Și când omul iubește pe Dumnezeu, iubește și pe aproapele lui. Când omul știe să iubească / asculte de Dumnezeu, atunci va ști și cum să-și iubească aproapele.

„Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 38)

„Cel care nu se va lepăda de viața aceasta și nu se va da pe sine morții, celei de ocară” – că aceasta era crucea pentru cei din vechime – „nu este vrednic de Mine”.

Dar fiindcă au fost mulți răstigniți fiind hoți și tâlhari, Domnul adaugă: „Să vină după Mine, adică să viețuiască după legile (poruncile) Mele”.

Nu oricine este prigonit va fi răsplătit. Ci doar cei prigoniți pentru dreptate, pentru adevăr. Numai cei prigoniți pentru Hristos vor fi răsplătiți. Căci așa și mafioții sunt chinuiți și hăituiți de alți mafioți. Și politicienii sunt hăituiți de alți politicieni. Și comercianții de alți comercianți.

„Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.” (Matei 10, 39)

Cine se îngrijește de viața trupească pare că „își află sufletul”, dar defapt „îl pierde” pentru că îl trimite în munca cea veșnică. Iar acela care își pierde sufletul său, și moare – nu ca un tâlhar sau ca un sinucigaș, ci pentru Hristos, acela își mântuiește sufletul.

„Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.” (Matei 10, 40-41)

Domnul ne îndeamnă să-i primim pe cei trimiși de Hristos. Căci acela care cinstește pe ucenicii Lui pe El îl cinstește. Și prin El pe Tatăl. Și chiar dacă vei primi un episcop, preot, diacon, călugăr, călugăriță, sau alt trimis al Domnului care nu are fapte bune, tu primește-l ca pe un prooroc al lui Dumnezeu, zice Sf. Teofilact. Iar Dumnezeu îți va răsplăti ție. Ca și cum ai fi primit un ucenic al Lui cu adevărat cu fapte bune.

„Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.” (Matei 10, 42)

Domnul răsplătește orice faptă bună… orice faptă mică față de acești ucenici ai Lui. Și un pahar cu apă rece dat, de un om sărac, slujitorul lui Hristos, va fi răsplătit de Dumnezeu. De ce?

Pentru că ucenicii Domnului, apostolii lui, toți răspândesc cuvântul iubirii lui Dumnezeu în lume.

Propovăduiesc tuturor vreme de vindecare, de ușurare sufletească.

Cam atât pentru această seară.

Am terminat capitolul 10 de la Matei.

(Claudiu Balan)