Evanghelia după Matei, cap. 1, vers. 5-16 Genealogia lui Iisus (marți, 23 ian. 2018)

Suntem la capitolul I al Evangheliei după Matei. Am ajuns la versetul 5. Discutăm în continuare despre genealogia Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiecare nume ale genealogiei ne spune ceva. Fiecare nume înseamnă ceva concret… La evrei așa se alegea numele, nu ca la noi astăzi, când alegi un nume doar pentru că îți place. Dacă ți se năștea copilul când aveai un necaz mare, îi puneau numele „Scapă-mă din necaz Doamne”. Sau dacă erai bucuros, îl numea pe copil “Veselie…”. Limba ebraică permite nume scurte care să aibă o semnificație bogată, datorită caracterelor aparte din alfabet.

Fiecare nume din genealogia Domnului are în spate o istorie a vieții. Întâmplări care au o semnificație aparte, și pun în valoarea într-un fel înțelegerea lucrării de mântuire pe care a adus-o Domnul Iisus Hristos pe pământ.

În această seară vom trece prin câteva nume, prin semnificațiile și viețile lor. Dacă am trece prin fiecare, ar trebui să reluăm de fapt mare parte din istoria Vechiului Testament. Genealogia aceasta reia foarte interesant momentele cheie ale relației lui Dumnezeu cu poporul său Israel.

Trecem la treabă! Versetul 5:

Matei 1, 5: „Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;”

„Trebuie precizat că genealogiile se realizau în antichitatea Orientului Apropiat pe linie ascendentă pentru a se ajunge la un personaj important ori foarte important din trecut şi ca să se demonstreze că o persoană anume descinde dintr-un neam mare, iar în cazul evreilor pentru a se justifica dreptul la tron, când era vorba de o dinastie, ori dreptul de a accede la o slujire sacerdotală la sanctuar, în cazul unei familii preoţeşti.” (Pr. Petru Semen)

Dar dacă vă uitați atent veți observa că sunt și 3 nume de femei în genealogia Domnului. De ce oare? Cu ce intenție face aceste inserții, Evanghelistul Matei? Inspirat de Duhul Sfânt bineînțeles.

Salmon a născut pe Booz din Rahav. Cine era Rahav? Era o femeie desfrânată, o prostituată, din cetatea Ierihonului. Ierihonul era în pământul Canaan prima cetate care trebuia cucerită de evrei, cărora Domnul Hristos le-a promis tot acel pâmânt.

Iosua, conducătorul lui Israel trimite două iscoade în Ierihon pentru a observa cât de bine este întărită cetatea și cum s-o atace. Iscoadele îi promit lui Rahab că după ce evreii vor cuceri cetatea, pe ea și familia ei o vor salva. Așa se și întâmplă. Iar Rahab ajunge să intre în neamul lui Israel și să se căsătorească cu Salmon, ba chiar să dea naștere unui fiu Booz. O desfrânată în genealogia lui Iisus.

Domnul nu se rușinează de ea. Ba dimpotrivă, în mod special îl îndeamnă pe Sf. Matei s-o treacă în familia Lui, ca să arate că pentru aceasta a venit în lume. Să mântuiască tot neamul omenesc, de tot păcatul.

Booz a născut pe Iobed, din Rut. Rut, era o moabiteancă, o femeie de alt neam decât evreii. Evreilor le era interzis să se căsătească cu cei de alt neam, dar totuși prin îngăduința lui Dumnezeu această femeie ajunge în familia lui Israel. Și nu doar atât, ci mai mult, ajunge bunica regelui David. Și străbunica Dumnezeu-Omului Iisus Hristos.

Nu întâmplător e inserată și ea în genealogie. Ci pentru a arătă că Mesia nu era menit să mântuiască doar poporul Israel, ci toate neamurile pământului.

Matei 1, 6: „Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;”

O a treia femeie vedem că apare acum, adică femeia lui Urie. Interesant că n-o numește. Poate nu a fost vrednică ca numele ei să fie auzit de istoria omenirii și propovăduit în toată lumea prin evanghelia lui Matei. Singurul mare păcat făcut de Regele David, a fost adulterul făcut cu femeia lui Urie. Urie fiind la război, David îi ia femeia. Ba mai mult, forțează lucrurile în așa fel încât Urie, parte din conducerea militară, să ajungă în prima linie a frontului unei lupte, și riscul de a muri să fie mare. Și așa se și întâmplă. Urie moare.

Probabil este cel mai faimos adulter al omenirii… Dar din această faptă urâtă Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Căci niciun rău nu se întâmplă în lumea această, NUMAI ȘI NUMAI DACĂ Dumnezeu îl îngăduie. Și de ce să îngăduie răul? Ca să scoată un bine și mai mare.

Femeia lui Urie rămâne însărcinată și naște pe Solomon. Primul rege, primul israelit care va ridica Domnului casă, templu. Solomon va construi unul dintre cele mai frumoase temple, din toate câte au fost construite în lumea aceasta. Iar din pocăința lui David va scoate psalmi și cântări de pocăință, pe versurile cărora mulți oameni se vor tângui și își vor cere iertare înaintea Domnului.

Urmează acum o înșiruire de regi…

Mate 1,7-11: “Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;”

Exact. Fiecare cu numele și istoria lui… nu voi mai insista pe fiecare. Ce este interesant e că în această genealogie veți găsi oameni a căror vieți pot fi pildă multora astăzi, prin suișurile și coborâșurile lor. Prin căderile și ridicările lor din păcat.

Ajungem la strămutarea în Babilon. Nabucodonosor, regele Imperiului Babilonian, va cuceri Israelul, va distruge Templul lui Solomon. Și îi va duce în robie pe evrei. Îi va strămuta din pământul lor…. A fost pentru Israel una dintre cele mai grele perioade ale istoriei lor. Mai grea decât robia din Egipt, care la început a fost o împreună viețuire de bună voie și abia apoi s-a ajuns la conflict. În Babilon evreii s-au pocăit amar de păcatele lor… de desfrânarea lor….

Scriptura aseamănă relația lui Dumnezeu cu poporul Său, Israel, relației unui soț cu bărbatul ei. Asemenea relației unui mire cu mireasa lui. Iar când evreii nu se mai închinau Domnului, ci se închinau la idoli, desfrânau. Săvârșeau într-un fel adulter… Mireasa își înșela mirele…

Așa cum evreii au ajuns în exil pentru păcatele lor, pedepsiți de Dumnezeu prin neam păgân, așa și omul prin păcat a ajuns atât de departe de țara lui natală, de pământul făgăduinței…. de raiul cel  dumnezeiesc… Iisus Hristos este cel care se coboară la iad, și scoate firea omenească din exilul păcatului.

Mergem mai departe.

Mate 1, 12: “După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;”

Iehonia semnifică Pregătirea lui Yahve sau Yahve este Creator.

Pr. Petru Semen zice că „Iehonia l-a născut pe Salatiel, care se traduce prin cuvintele: eu m-am rugat lui Dumnezeu. Cum acesta se afla printre iudeii exilaţi în Babilon, chiar numele sau ne arată că în exil iudeii au respectat legea strămoşească şi s-au rugat mult lui Dumnezeu, poate chiar mai mult decât o făcuseră în libertate. Exemplul evreilor este valoros şi pentru noi creştinii care suntem atenţionaţi că atunci când suntem la necaz şi strâmtorare să nu încetăm a ne ruga lui Dumnezeu.”

„Salatiel sau Cel care s-a rugat lui Dumnezeu l-a născut pe Zorobabel, nume ce are mai multe semnificaţii şi anume: o sămânţă sau un vlăstar al Babilonului ori chiar născut în Babilon. O altă semnificaţie a numelui ar fi aceea că Babilonul va fi împrăştiat.”

„Numele acestuia poate fi interpretat şi ca un fel de profeţie, întrucât atunci când Zorobabel a ajuns la maturitate imperiul babilonenilor a căzut sub loviturile mezilor şi ale perşilor conduşi de către regele Cirus (539 i.H.). Acesta a dat edictul de eliberare pentru toate popoarele subjugate, printre care şi iudeii, cu dreptul de a se întoarce fiecare în ţara sa de naştere. Cum acesta descindea din familia regală a lui Iuda, lui i s-a încredinţat autoritatea din partea lui Cirus (536) de a-i conduce în Palestina pe cei peste 4″Aşadar, prin Zorobabel s-au împlinit aşteptările naţionale, dar şi cele religioase ale evreilor deoarece el a pus şi temeliile noului templu, cel de-al doilea, de la Ierusalim căruia Irod cel Mare îi va da o strălucire aparte.” în secolul întâi înainte de Hristos.”

Și acum aici aș vrea să aduc în discuție un subiect foarte interesant: templul lui Dumnezeu. Pentru că în această genealogie se află 3 persoane care au avut legătură cu templul Domnului: David care a avut ideea să construiască casă lui Dumnezeu, dar Domnului i-a zis că nu el, ci fiul lui va înfăptui acest gând. Solomon care chiar l-a construit. Și Zorobabel care l-a reconstruit pe al 2-lea, după ce primul a fost dărâmat.

O să încercăm să urmărim prin câteva versete de la începutul Vechiului Testament cum Dumnezeu a vrut să locuiască în mijlocul poporului Său.

Ia uitați ce frumos zice acest verset:

„Atunci a fost cuvântul Domnului către Solomon şi i-a zis: „Iată, tu-Mi zideşti casă; dacă te vei purta după legile Mele, şi vei urma după hotărârile Mele, şi vei păzi toate poruncile Mele, lucrând după ele, atunci Îmi voi împlini şi Eu cu tine cuvântul Meu pe care l-am grăit către David, tatăl tău: Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel”. (3 Regi 6 11-13)

Domnul nu a vrut doar să stea în cer și să poruncească omului de acolo. Ci a vrut să fie aproape de om, lângă el. Sa aibă și el casă pe pământ, asemenea celorlalte case ale oamenilor. Să aibă și El adresă și oamenii să treacă prin fața casei Lui. Și dacă le este dor de El să intre în casa Lui, să vorbească cu El.

Dar priviți cât de frumos crește procentual prezența Domnului în mijlocul poporului Său.

Mai întâi i se arată lui Moise, și îi arată slava Sa.

„Şi Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” Apoi i-a zis iarăşi: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!” Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.” (Ieșire 3, 5-6)

Vedeți cum zice: locul pe care calci este sfânt. E prima incursiune în Scriptură a acestui fapt. Dumnezeu își proiectează apariția Sa din cer pe pământ. Nu trăim într-un Univers cu 2 etaje. Sus Dumnezeu, și oamenii jos, și fiecare face ce vrea. Ci toți trăim în Dumnezeu…

Iarăși Domnul se arată lui Moise de mai multe ori în pustia Egiptului.

„Iar când vorbea Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel, au căutat ei spre pustie şi iată slava Domnului s-a arătat în nor. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: „Am auzit cârtirea fiilor lui Israel. Spune-le dar: Diseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul vostru”.” (Ieșirea 16, 10-12)

Evreii văd slava lui Dumnezeu, adică văd prezența Lui manifestată fizic, într-un nor.

Și iarăși un alt eveniment tot în pustia Egiptului…

„S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” (Ieșire 24, 15-18)

Evreii văd prezența lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Văd norul de slavă care a arămas 6 zile acolo pentru că Moise era pe munte.

Ce credeți că urmează? Acest nor de slavă pe care poporul îl vedea de la depărtare, doar când Moise mergea în munte să vorbească cu Dumnezeu, vine acum în tabăra lor. VIne aproape de ei…

Domnul îi spune lui Moise să facă un Cort Sfânt și acolo va veni slava Lui.

Iată:

„Atunci a grăit Dumnezeu cu Moise şi a zis: „Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primeşti prinoase pentru Mine. Iar prinoasele ce vei primi de la ei sunt acestea: aur, argint şi aramă; Mătase violetă, purpurie şi stacojie, în şi păr de capră. Piei de berbec vopsite roşu, piei de viţel de mare şi lemn de salcâm; Untdelemn pentru candele, aromate pentru mirul de uns şi pentru miresmele de tămâiere; Piatră de sardiu şi pietre de pus la efod şi la hoşen. Din acestea să-Mi faci locaş sfânt şi voi locui în mijlocul lor. Cortul şi toate vasele şi obiectele lui să le faci după modelul ce-ţi voi arăta Eu; aşa să le faci! ” (Ieșire 25, 1-9)

Domnul vrea să fie vecin cu omul de rând. și zice lui Moise: “să-Mi faci locaş sfânt şi voi locui în mijlocul lor.” Acesta e momentul primei biserici închinate lui Dumnezeu. Cortul Sfânt ridicat de Moise în pustia Egiptului, e prima biserică închinată Creatorului. Dar stați să vedeți…

După ce Moise termină cortul… Domnul vine!

„După aceea au pus împrejmuirea curţii împrejurul cortului şi a jertfelnicului şi a atârnat perdeaua la intrarea curţii. Şi aşa a isprăvit Moise lucrările. Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de slava Domnului; Şi Moise n-a putut să intre în cortul adunării, pentru că-l cuprinsese pe acesta norul şi slava Domnului umpluse locaşul. În tot timpul călătoriei fiilor lui Israel, când se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum, iar de nu se ridica norul, nici ei nu plecau la drum până nu se ridica; Pentru că în tot timpul călătoriei, ziua stătea peste cort norul Domnului, iar noaptea se afla peste el foc, înaintea ochilor întregii case a lui Israel. (Ieșirea 40,  33-38)

Acel cort mic, s-a umplut de slava Domnului. Când evreii se stabilesc în Canaan, își doresc să ridice Domnului o biserică de zid, un templu serios… Așa cum se cuvine să aibă Unicul Popor care crede în Creatorul cerului și a pământului. Solomon ridică acest templu extraordinar de frumos. Citiți în cartea a 3-a a Regilor, cât de mult efort a depus Solomon și poporul Său pentru a face aceste templu, desăvârșit.

Cu cele mai bune materiale… Cu cei mai buni meseriași ai lumii… Cu mari bogății…. Și după ce termină templul… Adună tot poporul lui Israel înainte templului

Și ce credeți că se-ntâmplă?

„Când preoţii au ieşit din locaşul sfânt, un nor a umplut templul Domnului. Şi n-au putut preoţii să stea la slujbă, din pricina norului, căci slava Domnului umpluse templul Domnului.” (3 Regi 8, 10-11)

Iarăși Domnul își arată slava Sa, umplând templul cu un nor. Pentru a arăta iarăși evreilor, că El BINEVOIEȘTE să locuiască în mijlocul oamenilor. Domnul VREA să locuiască alături de noi. Să ne fie prieten, frata, TATĂ. Acest templu va fi dărâmat prin anii 590 î.Hr.

Așa cum vă spuneam mai sus, Zorobabel construiește un nou templu, la revenirea lor din Babilon. Dar un templu mult mai simplu… mai sărăcuț… Al doilea templu nu mai avea măreția celui dintâi, și îi lipsea Chivotul Legii în care se aflau tablele legii, toiagul lui Aaron, cutia conținând mana cerească primită de evrei în pustia Egiptului, uleiul cel sfânt cu care se ungeau preoții și regii, sorții Urim și Tumim, Cortul Sfânt al lui Moise care era păstrat în Sfânta Sfintelor.

În primul templu, al lui Solomon, în Sfânta Sfintelor, adică în altar, se aflau obiecte de mare sfințenie pentru poporul lui Israel. Obiecte care aduceau aminte de mari minuni făcute de Dumnezeu cu ei… Le-am înșiruit mai sus… Acum acestea lipsesc.

În acest al doilea templu nu mai vine norul slavei Dumnezeiești așa cum a venit în Cortul Sfânt și în templul lui Solomon. Deși Dumnezeu prin profetul Agheu le spune că e bine să facă acest templu și să i se aducă jertfe aici.

Evreii prin multe lor păcate, prin repetatele lor desfrânări… mânie pe Dumnezeu… îl țin deoparte de viața lor. Dar….

Aceste templu al lui Zorobabel va fi prădat în anul 169 î.Hr, de regele asirian Antioh al IV-lea Epifanes. luând altarul tămâierii (din aur), candelabrul cu șapte brațe, masa punerii-înainte, perdelele scumpe și vasele sfinte. Peste alți doi ani (167 i.Hr) același rege asirian va interzice cultul iudaic și va introduce cultul lui Zeus, a cărui statuie va fi așezată în Templu. În anul 164 i.Hr, cultul lui Zeus va lua sfârșit în Ierusalim, Iuda Macabeul recucerind orașul și reparând Templul.

În anul 63 i.Hr, generalul roman Pompei va cuceri Ierusalimul. Cu aceasta ocazie, deși generalul va trece prin sabie nenumărați evrei, în curtea preoțească, el nu va jefui Templul lui Zorobabel. Jefuirea acestuia va avea loc în anul 56 i.Hr, prin mâna lui Crassus, guvernatorul Siriei. În cele din urmă, în anul 37 i.Hr., Irod cel Mare va ocupa și el Templul lui Zorobabel, în urma luptelor, mai multe părți din Templu fiind incendiate. Spre a se pune bine cu poporul, Irod a hotărât o amplă restaurarea a Templului.

Și ajungem în vremurile Domnului nostru Iisus Hristos, în care găsim un templu în care slujeau oameni fără credință… Preoți formaliști… arhierii, cărturarii…

Dar vine Domnul Hristos și spune că El este ADEVĂRATUL TEMPLU al lui Dumnezeu. În Domnul Iisus Hristos se vede Slava lui Dumnzeu din belșug…

Fără știrbire…

Fără umbră…

Fără păcat…

Fără perdea…

Haideți să vedem ce zic evangheliile despre acest aspect.

Trupul lui Hristos este UNICUL și ADEVĂRATUL TEMPLU al lui Dumnezeu.

Iată ce se spune de pruncul Iisus:

„Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.” (Luca 2, 8-9)

Slava Domnului strălucește peste acest prunc. Căci Dumnezeu sălășluia întru El. Dumnezeu era acest prunc.

Iată ce spune Sf. Ioan Ev.:

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1:14)

și iarăși:

„Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.” (Ioan 2:11)

Aceeași slavă cu care Domnul S-a arătat în nor de mai multe ori în Vechiul Testament, aceeași este peste Iisus Hristos și din El.

Pe Muntele Tabor, Domnul Hristos își arată Dumnezeirea Sa înaintea ucenicilor… Tot în vârf de munte. Tot cu Moise. Dar de data aceasta mult mai clar… Și tot în nor. Dar de data aceasta Domnul nu strălucește din cer spre oameni… sau din nor spre oameni, ci razele strălucesc din Omul Iisus Hristos. Odată cu venirea lui Dumnezeu în firea umană, soarele dumnezeirii își revarsă razele sale direct în umanitate.

Concluziile acum.

În tot Vechiul Testament, prezența Domnului tot crește și crește vizibil în mijlocul oamenilor.

Slavă – Nor – Cortul Sfânt – Templu – Iisus Hristos

Prin această genealogie a Sf. Matei, Duhul Sfânt vrea să ne sugereze cum Dumnezeu a vrut să intre în familia noastră, să ne fie intim. Pentru că știe că atât de căzuți suntem, încât numai pe cei dragi ai noștri îi mai iubim, numai pe cei din familia noastră, numai pe cei de un sânge cu noi. Iisus Hristos se face de un sânge cu noi, același sânge care curge din Adam în toate neamurile umanității până la sfârșit când ultimul om se va naște.

Dumnezeu vrea să locuiască în mijlocul nostru și să-L iubim ca pe unul din cei dragi ai noștri, ca pe mama, ca pe tata, sau așa cum ne iubim propriul copil… De ce? Pentru că Domnul știe că doar iubindu-L pe El și alipindu-ne inima de El vom fi bucuroși și fericiți, și vom răspândi iubire în jurul nostru, și toți se vor împărtăși din bucuria noastră.

Această genealogie luată de-a fir a păr, în detaliul vieții fiecărui descendent al Domnului Iisus Hristos, ne arată încercarea permanentă a lui Dumnezeu de a ne fi intim, de a ne fi prieten, dar ne arată în același timp și răspunsul oamenilor la acest gest de iubire. Unii l-au primit pe Dumnezeu și i-au fost credincioși, unii nu. În anumite vremuri au fost credincioși, în alte vremuri nu… Omul a oscilat mereu în credința lui față de Creator.

Astăzi, în Biserica Ortodoxă, Domnul Iisus Hristos ni se oferă cu Trupul și Sângele Lui nouă prin Sfânta Împărtășanie. Ca să vină în noi. Să strălucească slava Lui din interiorul nostru. Să ne curețe. Să ne învețe din interior. Să ne fie la fel de intim așa cum ne este firea omenească.

Aceasta e concluzia genealogiei lui Iisus Hristos: Dumnezeu a vrut să ajungă treptat treptat în inimile noastre, și traseul final ar fi așa:

Slava lui Dumnezeu – Nor – Cortul Sfânt – Templu – Trupul lui Iisus Hristos – Inima omului

Atât pentru seara aceasta.