Ev. Matei, cap. 1, vers. 17-18. Întrupurea Domnului de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara (duminică, 28 ian. 2018)

Dragilor, am ajuns la versetul 17 al capitolului 1 din Evanghelia după Matei, care spune așa:

Matei 1, 17: “Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.”

Nu voi insista pe acest verset, pentru că mi-aduc aminte că acum 2 seri am vorbit câte ceva despre el. Ce spune Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Teofilact al Bulgariei este că în cele 3 perioade de câte 14 neamuri, evreii nu au ajuns să facă voia lui Dumnezeu, nu au fost conduși către fapta cea bună.

Nici conduși de Moise, Iosua și de judecători, până la David, poporul Israel nu a ajuns la fapta cea bună… Nici conduși de regi, de la David până la strămutarea în Babilon… și nici conduși de preoți nu au ajuns să scape de păcatele lor… Ci singura lor șansă era adevăratul Judecător, adevăratul Împărat și Preot, Mesia, cel promis de Dumnezeu, Iisus Hristos.

Pentru că, după ce au lipsit cârmuitori a venit Hristos, după proorocia lui Iacov (Facerea 49, 10).

Matei 1, 18: ”Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.”

Acest verset 18 conține o bogăție de înțelesuri, și asupra lui vom insista în această seară până la sfârșit. Deși am mai putea face alte câteva seri doar pe seama lui.

Observați că versetul 18 începe cu adeverbul: „iar”, care în acest context are următorul înțeles: „spre deosebire de…”

Dacă până la versetul 18 avem o descriere a nașterilor oamenilor din tată-n fiu… oameni născuți dintr-un bărbat și o femeie… Acest IAR introduce o schimbare puternică de paradigmă, de ÎNȚELES: “IAR” acesta ar sugera următorul lucru: „spre deosebire de toate aceste nașteri pe care vi le-am înșirat mai înainte, nașterea lui Iisus Hristos nu a fost așa”.

Nașterea lui Iisus Hristos nu a fost ca o zămislire și naștere omenească. Nu a fost dintr-o relație trupească a unui bărbat cu o femeie… Ci a fost ALTFEL.  Acest adeverb IAR, introduce o răsturnare de situație… Și observați cum spune: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:…”

Așa a fost, nu așa cum au fost toate nașterele cele de mai sus….

“Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.”

Și acesta e subiectul pe care vreau să-l detaliem pe larg în această seară. Întruparea lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara.

Maica Domnului deși logodită cu Iosif, ei locuiau separat, așa cum trebuia să fie până la  căsătorie. Maica Domnului rămâne însărcinată, nu prin poftă bărbătească, nu prin relații trupești, ci de la Duhul Sfânt, prin intervenția directă a lui Dumnezeu, care săvârșește cea mai mare minune care S-a săvârșit vreodată în această Creație: Dumnezeu se face OM.

Acum haideți să ne amintim ce mărturisim noi creștinii la fiecare sfântă Liturghie în Crez.

Sunt două aspecte foarte importante pe care Crezul le subliniază despre Domnul nostru Iisus Hristos.

1. Nașterea de sus a Fiului, din Tatăl.

 “(Cred) și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatăl S-a născut mai inainte de toți vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevarăt din Dumnezeu adevarăt, Născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au facut.”

Aici se subliniază cum una dintre persoanele Sfintei Treimi, Fiul, adică a 2-a Persoană, este născut din Tatăl. Dragilor, nașterea Fiului din Tatăl este veșnică. Nu a fost niciun moment în care Tatăl să fi existat și Fiul să nu fi existat. Deși Tatăl naște pe Fiul, asta nu înseamnă că Fiul este Creatură, sau este făcut. Observați că și crezul spune asta: Născut nu făcut.  Dar ca să înțelegeți mai bine gândiți-vă la foc.

Focul naște în același timp și căldura și lumina. Există flacără fără lumină?  Există flacără fără căldură? Nu. Așa cum focul naște lumina și n-a fost nicio secundă când para focului să fi fost și lumină să nu fi fost… La fel Tatăl naște pe Fiul din veșnicie….

Când spunem că Tatăl naște pe Fiul, nu ne referim la o acțiune trecută, ci e ca și cum am spune că Fiul este din Tatăl… Nașterea Fiului este permanentă din Tatăl. Nu e o acțiune trecută….

La fel și Duhul Sfânt, care de la Tatăl purcede… Purcederea lui e permanentă… nu e o acțiune în trecut… Focul naște lumina și căldura… Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt…

Dar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt există împreună din veșnicie, și nu a fost niciun moment în care să nu fi existat împreună… pentru că ei UNA SUNT. Și nu a existat nicun moment în care Dumnezeu să nu fi existat.

De aceea Sfinții Părinți care au întemeiat Crezul Ortodox la primele 2 sinoade ecumenice de la Niceea și Constantinopol, spun: „Lumină din lumină, Dumnezeu adevarăt din Dumnezeu adevarăt”.

Fiul este din Tatăl, așa cum Raza este din soare… Dar Fiul e Dumnezeu adevărat așa cum Tatăl e Dumnezeu adevărat.

Acum trecem la partea a 2-a despre Fiul, din Crez.

2. Nașterea ca om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria.

 „Care pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire S-a pogorat din ceruri și S-a intrupat de la Duhul Sfant și din Maria Fecioria și S-a facut Om.”

Dumnezeu a hotărât să se facă om, și a ales calea să trăiască toate cele ale umanității, în afară de păcat. Putea ca Dumnezeu să se facă om coborându-se din cer direct ca un adult. Luându-și singur un chip de om… Dar, Domnul a ales să intre în pântecele unei femei, așa cum am fost noi toți, și să stea acolo 9 luni și apoi să se nască…

DAR. E un mare DAR aici.

Observați că în crez se specifică: „S-a întrupat de la Duhul Sfânt…” în loc de sămânța bărbătească care să vină în femeie și să facă rod… vine Duhul Sfânt.

“Atunci când se referă la modul necuprins al zămislirii Domnului, în Filocalie ni se menţionează că Fiul S-a făcut semănătorul propriului Său trup şi S-a născut după trup din firea noastră cea desfrânată în chip nepăcătos, din Duhul Sfânt luându-şi sufletul ca din sămânţă bărbătească, iar trupul formându-l din sângele feciorelnic, neruşinându-Se de noi, ci umilindu-Se pe Sine şi luând asupra Sa pe omul căzut sub patimile de ocară şi sub osânda dumnezeiască, S-a făcut întru toate asemenea nouă, afară de păcat.” (Liviu Petcu, Ziarul Lumina)

Și abia apoi spune Crezul „și din Maria Fecioara și S-a făcut Om”.

Din această întrupare a Fiul lui Dumnezeu mai presus de fire, de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, decurg câteva consecințe capitale. Foarte importante de știut.

În primul rând trebuie să știți un lucru: fiecare om când se zămislește în pântecele mamei, în primele clipe ale concepției, primește și trupul și sufletul său, adică și trupul și personalitatea sa.

La întruparea Domnului Iisus Hristos nu a fost așa. Persoana Fiului lui Dumnezeu exista deja.  Era chiar Cea de-a 2-a Persoană a Sfintei Treimi: FIUL.

Deci la întrupare, Fiul lui Dumnezeu își ia doar TRUPUL omenesc din Fecioara Maria. Formula corectă este “suflet rațional și trup”. Iată mai clar hotărârea Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451) în care s-a stabilit această dogmă:

„Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat, pe Acelaşi din suflet raţional şi trup, deofiinţă cu Tatăl, după dumnezeire, şi deofiinţă cu noi, după omenitate, după toate asemenea nouă, afară de păcat; pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind desfiinţată nicidecum din cauza unirii, ci salvându-se, mai degrabă, proprietatea fiecărei firi şi concurgând într-o persoană şi într-un ipostas, nu împărţit şi divizat în două persoane“

Vă rog să observați că mereu când vorbesc de Domnul nostru Iisus Hristos înainte de întruparea Lui, folosesc termenul de Fiul lui Dumnezeu. Când vorbesc de El după întrupare, mă refer la El cu numele de Iisus Hristos. Iisus Hristos e numele care L-a primit după întruparea Sa.

Iisus e numele lui, și înseamnă „Domnul mântuiește” sau “Dumnezeu Mântuitorul”. Este numele pe care Dumnezeu L-a transmis Maicii Domnului pentru a-L pune pruncului care se va naște din ea:

Luca 1, 31: “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.”

Iar Hristos este un apelativ, care s-a impus ca un nume. Hristos înseamnă UNSUL. Cel uns, cel ales… cel promis… dacă vreți, adică Mesia. Mesia cel mult așteptat.

Pe Domnul îl cheama așadar: Iisus cel ales, Iisus cel așteptat, Iisus cel UNS de sus de Tatăl…, Iisus Mesia…

Revin acum. Care sunt consecințele întrupării Fiului lui Dumnezeu ca om.

Observație importantă: Se întrupează ca om doar Fiul lui Dumnezeu, nu și Tatăl, nu și Duhul. Dar la întruparea Fiului participă și Tatăl și Duhul Sfânt.

“Întreagă Sfânta Treime participă la Întruparea Fiului, „în întreg Fiul, Care împlinea taina mântuirii noastre prin Întrupare, se afla întreg Tatăl după fiinţă, nu întrupându-Se, ci binevoind să se întrupeze Fiul; şi în întreg Fiul, se afla întreg Duhul Sfânt după fiinţă, nu întrupându-Se, ci conlucrând cu Fiul la Întruparea cea negrăită pentru noi“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări şi răspunsuri, 60, Filocalia, vol. II), Sfântul Maxim Mărturisitorul confirmă şi întăreşte astfel cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care spune că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi“ (II Cor., 5, 19). Deci, Sfânta Treime este prezentă la Întrupare, ca de altfel şi în toate activităţile Domnului Hristos pe pământ.” (Liviu Petcu, Ziarul Lumina)

Consecințele întrupării Domnului:

1. Iisus Hristos are o singură Persoană, dar 2 firi: firea dumnezeiasă și firea omenească.

Are 2 voințe: voința dumnezeiască și voința omenească…

Are 2 lucrări naturale: cea omenească și cea dumnezeiască…

Are 2 libertăți: cea dumnezeiească și cea omenească…

“Domnul Hristos are, corespunzător cu cele două firi, „însuşirile naturale îndoite ale celor două firi, două voinţe naturale, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească, şi două lucrări naturale, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească, două libertăţi naturale, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească şi înţelepciune şi cunoştinţa dumnezeiască şi omenească“ (Cuv. Nichita Stithatul, Vederea duhovnicească a raiului, 45, Filocalia, vol. VI).

Deși S-a întrupat doar a 2-a Persoană a Sfintei Treimi în pântecele Maicii Domnului nu greșim dacă spunem că Dumnezeu S-a întrupat, că Dumnezeu S-a făcut om.

Venirea lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei Maria, este o venire totală. Dumnezeu nu vine doar cu parte din ființa sa dumnezeiească în Maica Domnului… ci cu toată ființa. Iată ce spune Sf. Maxim Mărturisitorul:

“cum fiind întreg în Tatăl şi întreg în toate, şi toate umplându-le, era întreg în pântecele Fecioarei“. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări şi răspunsuri, 42, Filocalia, vol. II).

2. Comunicarea însușirilor celor 2 firi în Hristos

Dată fiind unitatea persoanei lui Hristos, firii omenești i se atribuie însușiri dumnezeiești, iar firea dumnezeiască își însușește cele ale firii omenești. Comunicarea nu se face ca de la persoană la persoană, ci în interiorul aceleiași Persoane.

Sf. Iustin Popovici spunea că Iisus Hristos le făcea pe cele dumnezeiești omenește și pe cele omenești le făcea dumnezeiește. Iisus Hristos lucrează permanent ca DUMNEZEU-OMUL, nu doar ca Dumnezeu și nu doar ca Om. Ci deodată ca ambele…

Cele 2 firi nu se amestecă în Iisus Hristos. Nu se împart, nu e despart și nu se schimbă. Ele sunt strâns unite…. de nedezlipit, dar în această maximă unire, ele nu se confundă una cu alta…

Dar, de aici mai apare o consecință MARE a acestei Întrupări:

3. Firea omenească a lui Iisus Hristos se îndumnezeiește.

Omul-Hristos este în total acord cu Dumnezeul-Hristos. Voința Omului-Iisus e în total acord cu voința Dumnezeului-Iisus, și așa Domnul Hristos curățește în sine toată firea omenească, punând deacord cele două voințe. Noi toți oamenii, născuți de la Adam și până la ultimul care se va naște, suntem UNA. Avem toți aceeași fire UMANĂ. Toți provenim din Adam și Eva, iar Eva e luată din Adam, deci toți provenim din trupul lui Adam, genetic. Toată firea omenească se rezumă simplu și clar în omul Adam.

Această fire umană o ia Iisus Hristos în Persoana Sa, ca s-o curețe de păcat, s-o îndumnezeiască.

4. O altă consecință a întrupării: Iisus Hristos ca om este fără de păcat.

Nu moștenește genetic păcatele umanității, căci zice Sf. Ev. Ioan:

„Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.” (Ioan 1, 13)

Iisus Hristos – Omul a fost și va fi fără de păcat. El este Unul Sfânt. Singurul Om care a trăit fără de păcat. Vă spuneam în altă seară, că Dumnezeu S-a întrupat, nu temporar, ci va rămâne în veșnicie Dumnezeu și Om. Ca să arate câtă cinste a acordat El firii umane.

5. Deși Iisus Hristos este și Dumnezeu și Om, Lui i se cuvine o singură închinare: Ca Dumnezeu.

Nu ne închinăm separat lui Iisus Hristos ca om și Fiului lui Dumnezeu ca Dumnezeu. Nu. Ci ne închinăm lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul ca lui Dumnezeu. Și ultima consecință extraordinară:

6. Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu.

Dar atenție! Maica Domnului nu a născut Dumnezeirea. Dumnezeu există din veșnicie, și nu L-a născut nimeni, și nu a fost niciun moment în care El să nu fie. Maica Domnului a născut firea umană al lui Iisus. Dar atât de nedespărțite sunt cele două firi în El, cea umană și dumnezeiască încât Sfinții Părinți ne îndeamnă s-o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu.

Biserica a mărturisit totdeauna pe Fecioara Maria ca Născatoare de Dumnezeu, pentru că Cel ce S-a născut din ea nu este o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască ci însuși Fiul lui Dumnezeu. Persoana care se naște din Fecioara este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc. A respinge calitatea de Născatoare de Dumnezeu înseamnă a respinge întruparea Fiului lui Dumnezeu.

De aici intervine CINSTIREA EXTRAORDINARĂ pe care Biserica o acordă Maicii Domnului.  Cu mult peste orice cinstire a oricărui om… Sfântul Teofan al Niceii o consideră pe Maica Domnului un Dumnezeu la FEMININ. Nu prin sine. Ci atât de mult e unita Maica cu Fiul Ei încât, toate ale Fiului Ei sunt ale Ei.

Un alt aspect.

Nașterea Domnului Iisus Hristos din Maica Domnului nu a fost o naștere după fire. Așa cum mamele noastre ne-au născut pe noi, ci a fost una suprafireaască. În toate icoanele cu Maica Domnului veți vedea că are 3 steluțe pictate pe trupul ei: una pe frunte și două pe umeri. Cele trei steluțe simbolizează ÎNTREITA ei FECIORIE.

Maica Domnului e Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii, și după naștere.

Înainte de naștere pentru că nu a rămas însărcinată de la un bărbat, ci de la Duhul Sfânt. În timpul nașterii pentru că nu a născut ca și celelalte femei. Femeia pe acolo naște pe unde a intrat sămânța. Sfinții Părinți ne îndeamnă să nu ispitim această taină și să nu cercetăm cum a născut Maica Domnului, cu siguranță altfel… dar nu știm cum.

Și a fost fecioară după naștere, pentru că după naștere iarăși nu a cunoscut bărbat. De aceea o numim PURUREA FECIOARĂ.

Acum tragem concluziile.

Fiul lui Dumnezeu e unit în maximul Lui cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în Sfânta Treime, prin firea lor dumnezeiască comună. Fiul lui Dumnezeu e unit în maximul Lui cu Maica Domnului prin firea lor omenească comună. Concluzia?

Iisus Hristos unește în Sine pe Dumnezeu cu Omul. Unește Creatorul cu Creatura, cerul cu pâmântul.

Prin Iisus Hristos și în Iisus Hristos, Dumnezeu unește pe toată Creația cu Sine !!!

De ce?  Pentru ca toate să se împărtășească din bucuria dumnezeirii!

Mai am o precizare importantă de făcut. Întruparea lui Dumnezeu ca Om nu a fost condiționată de căderea lui Adam în păcat. Dumnezeu oricum S-ar fi Întrupat, oricum S-ar fi făcut om. Pentru că scopul pentru care a creat Dumenzeu toate ale CREAȚIEI (univers, îngeri, oameni) este ca toți și toate să se împărtășească din DUMNEZEIREA Lui.

“Este imperios necesar de remarcat că, în învăţătura filocalică, Întruparea Fiului, rânduită din veşnicie, ar fi avut loc independent de căderea lui Adam. Taina Întrupării e privită în scrierile filocalice şi mai ales la Sfântul Maxim Mărturisitorul ca una care dinainte de veacuri a fost cugetată şi rânduită, anume „a fost rânduită unirea hotarului (definitului) şi a nehotărniciei (indefinitului), a măsurii şi a lipsei de măsură, a marginii şi a nemărginirii, a Creatorului şi a creaturii, a stabilităţii şi a mişcării, această taină arătându-se în Hristos care S-a arătat, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 60).

Părintele profesor Stăniloae, pornind de la cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, afirmă că, „nu abia păcatul lui Adam, ci însăşi constituţia lumii, aşa cum a ieşit din gândul şi actul creator al lui Dumnezeu, o îndrumă spre Hristos“ (n.s. 1, la răsp. 61, Filocalia III), căderea numai a imprimat Întrupării caracterul de chenoză căci, aşa cum spuneam şi mai sus, citându-l pe Sfântul Maxim, aspiraţia eternă a creaturii ar fi unirea cu necreatul.

Dacă Adam nu ar fi căzut în păcat, Fiul lui Dumnezeu tot S-ar fi întrupat, însă nu mai era necesară crucea şi suferinţele ei. Aceasta este de fapt şi caracteristica iubirii: ea se uită pe sine cu totul, jertfindu-se pentru celălalt, ea este o chenoză voluntară a unei persoane pentru a face să crească cealaltă persoană.”

Și ultima precizare:

Deși Fiu lui Dumnezeu Se face om și vine pe pământ, El rămâne și în Sfânta Treime. Fiul lui Dumnezeu era prezent concomitent și pe pământ cu oamenii și de-dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

La încheierea Proscomidiei, precum şi la intrarea cu Cinstitele Daruri, în Sfântul Altar preotul rosteşte, în taină, rugăciunea: „În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându‑le, Cel ce eşti necuprins”.

Niciun om din toți cei care s-au născut și se vor naște pe pământ nu ar fi putut oferi umanității ceea ce își dorește, adică TOTUL. Omul a fost creat să căute, să râvnească MAXIMUL… permanent TOTUL… și acest TOT la MAXIM și într-o continuă noutate.

Dumnezeu, făcându-se Om, e singurul care poate izbăvi pe om din acest cerc vicios al păcatului, și poate pune în ordine întreaga CREAȚIE, tulburată de păcatele oamenilor.

Închei cu cuvintele Sfântului Isaac Sirul, pomenit astăzi:

“O iubire nemăsurată a lui Dumnezeu pentru Creația Sa! Să privim această taină într-o înțelegere negrătă! Ca să se facă cunoscut faptul că El a unit creația cu Ființa Sa, nu pentru că ar fi avut nevoie, ci pentru a o apropia de El, pentru a o face să se împărtășească de bogăția Sa, pentru a-i da ceea ce este al Său și pentru a o face să cunoască bunătatea veșnică a Firii Sale, El i-a dăruit măreția și slava dumnezeirii Sale, ca în locul Dumnzeului nevăzut să se numească dumnezeu creația văzută și în locul a ceea ce este necreat și dincolo de timp să fie încununată cu numele Treimii făptura și ceea ce e mărginit de un început.” (Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a III-a, Editura Deisis, Sibiu 2007, p.66)

Atât pentru seara aceeasta.

Bibliografie:

1. http://ziarullumina.ro/parintii-filocalici-despre-Intruparea-fiului-lui-dumnezeu-36125.html
2. https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/hristos/urmarile-unirii-ipostatice-69108.html