Isaac și Rebecca și cei doi copii ai lor

Continuăm călătoria noastră spre Betleem prin Vechiul Testament.

Vă reamintesc că avem ca scop să trecem prin toate marile evenimente din Vechiul Testament dar și prin profeții, și să vedem cu Dumnezeu Și-a pregătit calea către Întrupare, către a Se face om ca noi.

Am terminat cu viața lui Avraam… Am ajuns la momentul când Sarra a murit. Iar acum Avraam îi spune slugii celei mai bătrâne (și înțelepte) din casa sa se ducă în pământul Haran, unde s-a născut el, ca să-i ia lui Isaac femeie.

Căsătoria dintre un bărbat și o femeie avea ca preambul o înțelegere foarte serioasă dintre două familii. Avraam nu vrea ca Isaac să se căsătorească cu o femeie din neamul cananenilor.

3. Şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu,
4. Ci vei merge în ţara mea, unde m-am născut eu, la rudele mele, şi vei lua de acolo femeie lui Isaac, fiul meu”.

Sluga îi spune că e foarte posibil ca acea femeie să nu vină atât de departe ca să se căsătorească.

5. Iar sluga a zis către el: „Dar poate nu va vrea femeia să vină cu mine în pământul acesta; întoarce-voi, oare, pe fiul tău în pământul de unde ai ieşit?”

Avraam își arată credința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de Isaac.

6. Avraam însă a zis către el: „Ia seama să nu întorci pe fiul meu acolo!
7. Domnul Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, Cel ce m-a luat din casa tatălui meu şi din pământul în care m-am născut, Care mi-a grăit şi Care mi S-a jurat, zicând: ţie-ţi voi da pământul acesta şi urmaşilor tăi, Acela va trimite pe îngerul Său înaintea ta şi vei lua femeie feciorului meu de acolo.
8. Iar de nu va voi femeia aceea să vină cu tine în pământul acesta, vei fi slobod de jurământul meu, dar pe fiul meu să nu-l întorci acolo!”

Sluga lui Avraam pleacă către Haran în Mesopotamia, plin cu daruri pentru a o aduce pe viitoarea soție a lui Isaac.

9. Şi punându-şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, i s-a jurat pentru toate acestea.
10. Apoi a luat sluga cu sine zece cămile din cămilele stăpânului său şi tot felul de lucruri scumpe de ale stăpânului său şi, sculându-se, s-a dus în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11. Şi, într-o zi, spre seară, când ies femeile să scoată apă, a poposit cu cămilele la o fântână, afară din cetate.
12. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, scoate-mi-o în cale astăzi şi fă milă cu stăpânul meu Avraam!
13. Iată, eu stau la fântâna aceasta şi fetele locuitorilor cetăţii au să iasă să scoată apă.
14. Deci fata căreia îi voi zice: Pleacă urciorul tău să beau şi care-mi va răspunde: „Bea! Ba şi cămilele toate le voi adăpa până se vor sătura”, aceea să fie pe care Tu ai rânduit-o robului Tău Isaac şi prin aceasta voi cunoaşte că faci milă cu stăpânul meu Avraam.
15. Dar nu sfârşise el încă a cugeta acestea în mintea sa, când iată că ieşi cu urciorul pe umăr Rebeca, fecioara care se născuse lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam.

Lui Dumnezeu i-a plăcut acest pact și a răspuns rapid gândurilor slugii. Și imediat i-a scos-o înainte pe Rebecca pentru a-i arăta și slugii, și lui Avraam, și Rebeccăi și familiei ei, că nu e întâmplător ce se întâmplă. Ci totul e bine rânduit… Cu mult timp înainte rânduit de Dumnezeu…

Întâlnirea dintre Isaac și Rebecca face parte din evenimentele esențiale care trebuiau să se-ntâmple pentru ca Iisus să se nască. De fapt aceștia erau strămoșii lui.

Să vedem ce zice Scriptura despre Rebecca.

16. Aceasta era foarte frumoasă la chip, fecioară, pe care nu o cunoscuse încă un bărbat. Şi venind ea la fântână, şi-a umplut urciorul şi a pornit înapoi.

Această întâlnire a slugii cu Rebecca a fost mult comentată în tradiția creștină și este numită „căutarea / pețirea miresei”. Sf. Grigore al Nyssei vede în acest eveniment logodirea lui Iisus cu Mireasa Sa: Biserica. Rebecca este văzută de Sfinții Părinți ca simbol al Înțelepciunii Divine. Numele ei semnifică: „perseverență” și „răbdare”. Părinții insistă asupra termenului de fecioară din versetul de mai sus, spunând că ea prefigurează sufletul, sau Biserica, sau pe Fecioara Maria.

17. Atunci sluga lui Avraam a alergat înaintea ei şi i-a zis: „Dă-mi să beau puţină apă din urciorul tău!”
18. Iar ea a zis: „Bea, domnul meu!” Şi îndată şi-a lăsat urciorul pe braţe şi i-a dat să bea apă până a încetat de a mai bea.
19. Apoi a zis: „Şi cămilelor tale am să le scot apă până vor bea toate”.
20. Şi îndată şi-a deşertat urciorul în adăpătoare şi a alergat iar la fântână să scoată apă şi a adăpat toate cămilele.
21. Iar omul acela se uita la ea cu mirare şi tăcea, dorind să ştie de i-a binecuvântat Domnul călătoria sau nu.
22. Şi dacă au încetat toate cămilele de a mai bea, a luat omul acela şi i-a dat un inel de aur, în greutate de o jumătate siclu, şi două brăţări la mâinile ei, în greutate de zece sicli de aur.
23. Apoi a întrebat-o şi a zis: „A cui fată eşti tu? Spune-mi, te rog, dacă se află în casa tatălui tău loc, ca să rămânem?”

Rebecca se-ntoarce în casa tătului ei și îi povestește tot ce s-a întâmplat iar sluga lui Avraam cu slujitorii cu care veniseră, sunt invitați în casă. Sunt puși la masă…. Dar înainte de a mânca ei vor să transmită mesajul pe care-l aduc de la Avraam.

În primul rând îi povestește cum Dumnezeu a făcut un semn minunat, scoțând-o pe Rebecca exact la momentul potrivit, și dându-i gând bun să-i adape cămilele. Batuel, tatăl Rebeccăi și Laban, fratele ei sunt de acord că acesta e semn de la Dumnezeu și se supun.

50. Şi răspunzând Laban şi Batuel au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta şi noi nu-ţi putem spune nimic nici de bine, nici de rău.
51. Iată, Rebeca este înaintea ta, ia-o şi du-te şi să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a grăit Domnul!”
52. Şi auzind cuvintele lor, sluga lui Avraam s-a închinat Domnului până la pământ.
53. Apoi a scos sluga lucruri de argint şi lucruri de aur şi haine şi le-a dat Rebecăi. Dat-a de asemenea daruri şi fratelui şi mamei ei.
54. După aceea au mâncat şi au băut, el şi oamenii cei ce erau cu dânsul şi au rămas acolo. Iar dacă s-a sculat dimineaţa, a zis: „Lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!”
55. Iar fratele şi mama Rebecăi au zis: „Să mai rămână fata cu noi măcar vreo zece zile şi apoi te vei duce!”
56. El însă le-a zis: „Nu mă zăboviţi! Căci Domnul m-a făcut să izbutesc în calea mea; lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!”
57. Răspuns-au ei: „Să chemăm copila şi s-o întrebăm ce gânduri are ea”.
58. Şi au chemat pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci oare cu omul acesta?” Şi ea a zis: „Mă duc!”
59. Atunci a lăsat Laban să plece Rebeca, sora sa, şi doica ei, şi sluga lui Avraam şi cei ce erau cu el.
60. Şi au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „Sora noastră, să se nască din tine mii şi zeci de mii şi să stăpânească urmaşii tăi porţile vrăjmaşilor lor!”

Interesant cum tot acest ritual s-a desfășurat cu binecuvântarea lui Dumnezeu de la început și până la sfârșit, de la gândul lui Avraam ridicat cu nădejde către Dumnezeu și apoi prin slugă până la părinții Rebeccăi. Și ieșirea Rebeccăi din casă are loc tot cu binecuvântare, dar nu cu una comună, ci cu o binecuvântare profetică.

Batuel și Laban, fără să știe ce legământ a făcut Dumnezeu cu Avraam, fără să știe ce i-a promis Domnul, confirmă prin gura lor, insuflați de Duhul Sfânt marea lucrare la care era chemată Rebecca: să nască din ea mii și zeci de mii de oameni…

Adică 2 popoare mari… Din care unul va fi poporul ales al Domnului, în care se va și pogorî întrupându-Se. Slugile lui Avraam se-ntorc în Canaan acasă la Avraam cu Rebecca.

Când erau aproape, Isaac era pe câmp cugetând, vorbind cu Dumnezeu…

61. Atunci, sculându-se Rebeca şi slujnicele ei şi suindu-se pe cămile, s-au dus cu omul acela, şi sluga lui Avraam, luând pe Rebeca, a plecat.
62. Isaac însă venise din Beer-Lahai-Roi, căci el locuia în părţile de miazăzi.
63. Iar spre seară a ieşit Isaac la câmp să se plimbe şi, ridicându-şi ochii, a văzut cămilele venind.

Traducerea e greșită, nu e „să se plimbe”, ci să cugete, să se tânguiască, să vorbească cu Dumnezeu.

64. Rebeca însă, căutând, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă
65. Şi a zis către slugă: „Cine este omul acela care vine pe câmp în întâmpinarea noastră?” Iar sluga i-a zis: „Acesta-i stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat vălul şi s-a acoperit.
66. Şi sluga povesti lui Isaac toate câte făcuse.
67. Şi a dus-o Isaac în cortul mamei sale Sarra şi a luat pe Rebeca şi aceasta s-a făcut femeia lui şi a iubit-o. Şi s-a mângâiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra.

Ce expresie frumoasă!

„…şi a luat pe Rebeca şi aceasta s-a făcut femeia lui şi a iubit-o….”

Din această iubire a lor vor ieși doi prunci, dintre care unul va fi chiar Iacob (numit mai apoi Israel).

De aici încolo Scriptura ne spune că Avraam se recăsătorește a 2-a oară cu a 3-a femeie din viața sa, după Sarra și Agar.

5. Însă Avraam a dat toate averile sale fiului său Isaac.
6. Iar fiilor ţiitoarelor sale, Avraam le-a făcut daruri şi, încă fiind el în viaţă, i-a trimis departe de la Isaac, fiul său, spre răsărit, în pământul Răsăritului.

Avraam moare și este îngropat… Isaac și Rebecca nu pot naște fii căci Rebecca era stearpă.

20. Isaac însă era de patruzeci de ani, când şi-a luat de femeie pe Rebeca, fata lui Batuel Arameul din Mesopotamia şi sora lui Laban Arameul.
21. Şi s-a rugat Isaac Domnului pentru Rebeca, femeia sa, că era stearpă; şi l-a auzit Domnul şi femeia lui Rebeca a zămislit.

Rebecca zămislește 2 prunci în pântecele ei, dar prin rugăciune. Ca să se vadă că fără Dumnezeu Rebecca n-ar fi născut, și că acești prunci sunt binecuvântați. Așa cum va fi și rodul lui Ioachim și a Anei (care era stearpă), așa cum va fi și rodul lui Zaharia și al Elisabetei (care era stearpă).

Sterpiciunea anunța o rânduială extraordinară a lui Dumnezeu cu acești copii.

22. Dar copiii au început a se zbate în pântecele ei şi ea a zis: „Dacă aşa au să fie, atunci la ce mai am această sarcină?” Şi s-a dus să întrebe pe Domnul.
23. Domnul însă i-a zis: „În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic!”

Foarte interesant că Rebecca primește un semn încă dinainte de a naște, că acești 2 copii vor fi deosebiți. Acești prunci se zbăteau în pântecele ei, dând mamei tulburare, tristețe… neștiind ce se întâmplă. Dar aceasta era rânduiala lui Dumnezeu ca să anunțe prin acești gemeni două mari popoare care se vor separa: evreii și creștinii. Se vor separa odată cu venirea lui Iisus Hristos.

24. Şi i-a venit Rebecăi vremea să nască şi iată erau în pântecele ei doi gemeni.
25. Şi cel dintâi care a ieşit era roşu şi peste tot păros, ca o pielicică, şi i-a pus numele Isav.
26. După aceea a ieşit fratele acestuia, ţinându-se cu mâna de călcâiul lui Isav; şi i s-a pus numele Iacov. Isaac însă era de şaizeci de ani, când i s-au născut aceştia din Rebeca.

Iacob se naște apucând de călcâi pe fratele lui. Acest gest este unul care anunța simbolic faptul că Iacob va primi el dreptul de întâi-născut de la Isaac, deși el era fratele mai mic (născut al doilea, la doar câteva minute). Acest gest anunța vinderea dreptului de întâi născut de către Esau (Isav) către Iacob, fratele lui.

Acest gest anunța faptul că deși poporul lui Israel este fiul cel întâi născut al Domnului, totuși neamurile sunt cele care PRIMELE îl vor cunoaște pe Dumnezeu Întrupat, pe Iisus Hristos. Paradoxal, Israelul pregătit pentru recunoașterea lui Mesia, nu-l recunoaște, iar neamurile nepregătit îl recunosc.

Astfel astăzi, noi neamurile (a înțelege prin acest termen toate popoarele care nu sunt Israel), care ne-am botezat în numele Sfintei Treimi, suntem acum Poporul lui Dumnezeu, suntem Noul Israel.

Căci Israel a vândut pe Domnul prin Iuda, și L-a dat la răstignire pe Cruce. De altfel Sf. Apostol Pavel va relua foarte clar această ideea a celor doi fii ai lui Dumnezeu: Israel și Neamurile.

27. Copiii aceştia au crescut şi a ajuns Isav om iscusit la vânătoare, trăind pe câmpii; iar Iacov era om liniştit, trăind în corturi.

Vreau să fac o precizare aici. Vezi găsi pe Isav și cu numele de Esau și cu numele de Edom. Deci: Isav = Esau = Edom

Esau și Isav e chiar același nume transliterat diferit dintr-o limbă în alta

28. Isaac iubea pe Isav, pentru că îi plăcea vânatul acestuia; iar Rebeca iubea pe Iacov.
29. O dată însă a fiert Iacov linte, iar Isav a venit ostenit de la câmp.
30. Şi a zis Isav către Iacov: „Dă-mi să mănânc din această fiertură roşie, că sunt flămând!” De aceea Isav s-a mai numit şi Edom.
31. Iacov însă i-a răspuns lui Isav: „Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut!”
32. Şi Isav a răspuns: „Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?”
33. Zisu-i-a Iacov: „Jură-mi-te acum!” Şi i s-a jurat Isav şi a vândut lui Iacov dreptul său de întâi-născut.
34. Atunci Iacov a dat lui Isav pâine şi fiertură de linte şi acesta a mâncat şi a băut, apoi s-a sculat şi s-a dus. Şi astfel a nesocotit Isav dreptul său de întâi-născut.

Interesant acest contrast între caracterele celor 2: Isav era om iscusit, trăind pe câmpii, iar Iacob era om liniștit și stătea acasă. Sf. Atanasie cel Mare va interpreta această simplitate a lui Iacob ca o virtute. Căci prin ea se desemnează starea de curăție a sufletului de tot ce este neesențial… Iarăși avem aici un eveniment ciudat… în care Isav își vine dreptul de întâi născut pe o porție de mâncare.

Căci se întreabă: „Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?”

Gândul lui Isav e gândul omului fără de Dumnezeu, care zice: la ce bun cele nevăzute? La ce bun cele dumnezeiești? La ce bun împlinirea poruncilor Domnului?

Uitând cum din lucrarea lui Dumnezeu iese mare binecuvântare…

Dreptul de întâi-născut al lui Isav, ca fiul lui Isaac, era ceva mare, căci Dumnezeu după ce moare Avraam, reînnoiește (continuă) legământul său cu Isaac.

Anunțându-l că va duce mai departe planul hotărât înaintea lui Avraam.

Urmează un alt episod ciudat:

1. Şi a fost o foamete în ţară, afară de foametea cea dintâi, care se întâmplase în zilele lui Avraam. Atunci s-a dus Isaac în Gherara, la Abimelec, regele Filistenilor.
2. Atunci Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Să nu te duci în Egipt, ci să locuieşti în ţară, unde-ţi voi zice Eu.
3. Locuieşte în ţara aceasta şi Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, că ţie şi urmaşilor tăi voi da toate ţinuturile acestea şi-Mi voi împlini jurământul cu care M-am jurat lui Avraam, tatăl tău.
4. Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului,
5. Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!” `
6. De aceea s-a aşezat Isaac în Gherara.
7. Iar locuitorii ţinutului aceluia l-au întrebat despre Rebeca, femeia sa, cine e şi el a zis: „Aceasta este sora mea!”, căci s-a temut să zică: „E femeia mea!”, ca nu cumva să-l omoare oamenii locului aceluia din pricina Rebecăi, pentru că era frumoasă la chip.
8. Dar după ce a trăit el acolo multă vreme, s-a întâmplat că Abimelec, regele Filistenilor, să se uite pe fereastră şi să vadă pe Isaac jucându-se cu Rebeca, femeia sa.
9. Atunci a chemat Abimelec pe Isaac şi i-a zis: „Adevărat e că-i femeia ta? De ce dar ai zis: „Aceasta-i sora mea?” Şi Isaac a răspuns: „Pentru că mă temeam să nu fiu omorât din pricina ei”.
10. Zisu-i-a Abimelec: „Pentru ce ne-ai făcut aceasta? Puţin a lipsit ca cineva din neamul meu să se fi culcat cu femeia ta şi ne-ai fi făcut să săvârşim păcat”.
11. Apoi a dat Abimelec poruncă la tot poporul său, zicând: „Tot cel ce se va atinge de omul acesta şi de femeia lui va fi vinovat morţii”.
12. Şi a semănat Isaac în pământul acela şi a cules anul acela rod însutit. Domnul l-a binecuvântat,
13. Şi omul acela a ajuns bogat şi a sporit tot mai mult, până ce a ajuns bogat foarte.
14. Avea turme de oi, cirezi de vite şi ogoare multe, încât îl pizmuiau Filistenii.

Isaac este binecuvântat foarte de Dumnezeu, ajungând mai bogat decât Avraam. Observați că se repetă același episod din viața lui Avraam și a Sarrei când s-au dus în Egipt și apoi când s-au dus în țara lui Abimaleh. Origen dă următoarea interpretare acestui eveniment repetat: Abimaleh reprezintă filozofia omenească, aflată când în pace, când în război cu Isaac care prefigurează Cuvântul lui Dumnezeu conținut în Lege.

Așadar episodul ar pune în scenă relația ambiguă a credinței cu filozofia.

La următoarea întâlnire vă voi vorbi despre acest episod interesant al binecuvântării date de Isaac lui Iacob. De fapt despre cum Rebecca și Iacob fură binecuvântarea de la Isaac.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)