Cartea lui Iov (capitolele 6 și 7). Iov este copleșit de durere și trage să moară

Dragilor, în această seară continuăm discuțiile despre Cartea lui Iov. Am ajuns la capitolul 6.

Mai întâi voi face o mică rememorare a ceea ce s-a întâmplat în capitolele trecute.

Așa cum știți, Dumnezeu îngăduie diavolului să-l ispitească pe Iov, pentru a-l arăta fără prihană și sfânt. Iov pierde toate avuțiile, își pierde cei 10 copii, pierde și statutul său de om cinstit și fără prihană, de om de vază în societate. Și ajunge să trăiască în multă sărăcie cu femeia sa.

Dumnezeu îngăduie diavolului și a 2-a oară să-l ispitească pe Iov dându-i boală grea. Iov blestemă ziua în care s-a născut, dar nu și pe Dumnezeu. Vorbește tare despre suferința lui cea multă dar nu blestemă pe Dumnezeu. Vin să-l consoleze 3 dintre prietenii săi: Elifaz, Bildad și Țofar. Aceștia în loc să-i ușureze durerea, văzând atâtea năprasnice necazuri în viața lui, îl acuză și mai tare.

În capitolul 6 Iov răspunde acuzațiilor lui Elifaz.

1.            Atunci Iov a răspuns şi a grăit:

2.            „O, dacă durerea mea s-ar cântări şi nenorocirea mea ar fi pusă la cântar!

Ce mare este durerea lui Iov! Cine poate să o înțeleagă? Doar cel ce a trăit-o! De aceea Dumnezeu îngăduie în viața noastră suferințe, necazuri și momente grele, ca mai apoi peste timp să fim și noi îngăduitori cu cei ce suferă. Și așa părinții cu copii suferinzi să empatizeze între ei… Oamenii cu handicap să empatizeze între ei… și suferința să-i apropie… Cei singuri să se adune să-și plângă unii altora pe umeri…

Cei săraci să-și îndulcească sărăcia în comuniune cu alți frați de suferință.

3.            Şi fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea cuvintele mele sunt bâlbâite!

Auziți ce zice, că durerea lui e mai grea decât nisipul mărilor. Ce om ar putea duce, ceea ce suportă Iov? Și dacă ar fi fost vinovat Iov de ceva, totuși pedeapsa primită pare prea mare. Mult prea mare… Disproporționată cu statura unui om neputincios…

Și totuși, oricât ar fi greșit Iov înaintea lui Dumnezeu, parcă n-ar fi meritat atât de mult necaz. Dar necazurile lui nu sunt de la Domnul, ci de la diavol. Căci Domnul nu pedepsește așa pe oameni. Domnul și când pedepsește e îngăduitor și blând… Domnul nu se mânie în fiecare zi, zice Sfântul Prooroc David. Dar ca să vedem care este „iubirea” diavolului față de om, și de aceea Domnul îngăduie ca Iov să fie ispitit.

Așa ar face diavolul cu lumea întreagă, de l-ar lăsa Dumnezeu. Ar fi un crud și pe toți oamenii i-ar ispiti cu mult peste măsura lor de ființe neputincioase și purtătoare de trup.

Diavolul, de ar avea îngăduință de la Dumnezeu, ne-ar ispiti, ne-ar lupta cu puterea lui de înger, și ar pune peste noi poveri mult prea mari, înadins să nu le putem purta, și apoi să-i zică Domnului: Vezi că nici oamenii nu te iubesc, și sunt ca și mine!

4.            Pentru că săgeţile Celui Atotputernic stau înfipte în mine şi duhul meu bea veninul lor, de aceea spaimele lui Dumnezeu vin cete-cete împotriva mea.

5.            Zbiară măgarul sălbatic când e lângă păşunea verde? Mugeşte boul când stă lângă nutreţ?

6.            Poţi să mănânci ce n-are sare fără sare? Are vreun gust albuşul oului?

7.            Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat de pâinea mea.

Iov simte toată această suferință ca un act de violență revărsat asupra lui, care nu se mai termină. Ca o otravă pe care este obligat s-o bea și nu-și mai face efectul final: moartea… Ci permanent îl ține în șah.

Iov îi spune lui Elifaz: Aș țipa eu oare, dacă nu m-ar durea? Zbiară măgarul când îi este bine? Nu, bineînțeles. Nimic nu-l mai bucură pe Iov. Toată viața îi este suferință. Fiecare secundă…

Sf. Ioan Gură de Aur zice frumos în locul lui Iov: „Mărimea nenorocirii nu numai că nu pledează pentru mine, nici măcar nu mă lasă să pară vrednic de milă, ci însăși nenorocirea mea mai mult mă osândește”.

Pentru toți oamenii din jur, necazurile aduse asupra lui Iov spun aceeași poveste: Ce rău a făcut acest om, de l-a pedepsit Dumnezeu atât de îngrozitor?

„Căci oamenii, și mai ales mulțimea poporului de rând, judecând evenimentele cu simplitate și la întâmplare, nu își sprijină judecata pe faptele fiecăruia, ci judecă pornind de la pedepsele pe care le văd.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

8.            Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele şi va face ca Dumnezeu să-mi dea ce aştept,

9.            Şi să primească să mă sfărâme şi să-şi întindă mâna şi să mă nimicească!

Iov, vrea mai degrabă moartea… căci e singura șansă să scape de durere. Trecuseră deja timp îndelungat de când era în suferință. Mărimea chinurilor lui întrece puterea trupului său.

10.         Dar va fi încă o mângâiere pentru mine şi voi tresălta, deşi împovărat de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns poruncile Celui Sfânt.

11.         Ce putere mai am ca să aştept şi ce viitor mai am ca să prelungesc viaţa mea?

12.         Tăria mea este tăria pietrelor? Trupul meu este oare de aramă?

Ce să mă aștepte săracul Iov? Fiecare zi e un iad, și viitorul nu-i aduce nicio mângâiere. Iov se întreabă ce viitor mai are el, ce sens mai are ca să trăiască? „Oare sunt eu oare ca piatra, ca să pot suporta atâta durere?” zice Iov.

Ce tânguire grea…

13.         Aş putea găsi vreun sprijin în mine şi tot ajutorul n-a fugit, oare, departe de mine?

În nimic și în nimeni nu-și mai poate pune nădejdea. Dacă Dumnezeu i-a îngăduit acest necaz, cine să-l mai ajute?

Sf. Ioan Gură de Aur spune ceva foarte interesant: Când Dumnezeu te părăsește, toate-ți stau împotrivă, chiar și apropiații tăi.

De fapt, așa poți să-ți dai seama că Dumnezeu te-a părăsit, când toți cei apropiați ai tăi îți stau împotrivă / te părăsesc.

14.         Celui ce este în suferinţă i se cuvine mila prietenului său, dar el uită teama de Cel Atotputernic.

Iov îi spune lui Elifaz că n-a arătat milă față de el, ci l-a acuzat nebunește, fără frică de Dumnezeu.

15.         Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un puhoi, ca albia puhoaielor repezi.

Frații lui, cei 3 prieteni veniți să-l ajute, s-au arătat înșelători, căci ei l-au dărâmat, decât să-l ridice.

16.         Erau acoperite de ghiaţă, zăpada stătea grămadă peste ele;

17.         Dar cum se topeşte zăpada, ele şi seacă şi, cum se încălzeşte, ele se usucă pe loc.

18.         Caravanele se abat din drumul lor, ele înaintează în pustiu şi se rătăcesc.

19.         Caravanele din Tema aşteaptă, convoaiele din Saba nădăjduiesc în ele.

20.         Şi sunt uimiţi că au avut încredere; când sosesc lângă uscatele puhoaie sunt uimiţi.

21.         Aşa aţi fost şi voi acum pentru mine: Vă scutură spaima şi vă este frică!

O imagine frumoasă despre caravanele de cămile care caută în deșert râurile care apar în urma deghețurilor iernii, dar până să ajungă la ele, acestea se usucă

Așa au fost acești 3 prieteni, care s-au arătat lui Iov ca o oază de nădejde, dar când să guste din darul adus de ei, de fapt era venin.

22.         Nu cumva v-am zis: Daţi-mi de pomană şi împărţiţi din averile voastre pentru mine?

23.         Sau scăpaţi-mă din mâna unui duşman sau răscumpăraţi-mă din mâna tiranilor?

Oare Iov le-a cerut să se jertfească pentru el? Nu, ci pur și simplu vroia un umăr pe care să plângă, un cuvânt de nădejde… o vorbă mângâietoare… Nu le-a cerut nimic din cele materiale și nici să-și dea trupul la luptă pentru el, ci le-a cerut să fie oameni… Și voi să fiți oameni cu cei de lângă voi, față de toți pe lângă care treceți.

Sf. Luca al Crimeii a învațat de la bunicul lui 3 lucruri frumoase, care l-au ghidat toată viața.

1. Care este cel mai important moment din viața mea?

Răspuns: Acum este momentul cel mai important din viața mea. Și acum ar trebui să fac tot posibilul pentru a împlini poruncile Domnului, pentru binele meu și a aproapelui, și a lumii întregi.

2. Care este cea mai importantă ființă de viața mea?

Răspuns: Persoana care este lângă mine acum, oriunde aș fi și orice aș face.

3. Care este cel mai important lucru din viața mea?

Răspuns: Să-i arăt iubire persoanei care este lângă mine, acum, oriunde aș fi și orice aș face.

Așa că, dragilor, acum e momentul mântuirii, aici e locul cel mai potrivit, persoana de lângă mine e cea mai importantă pentru mine acum… și cel mai important lucru pe care trebuie să-l fac în viață, este să-i arăt dragoste acum acestui om… oriunde aș fi și orice aș face.

24.         Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea; lămuriţi-mă unde este păcatul meu!

Iov, deși supărat pe ei, are putere să le zică: Dacă am greșit, spuneți-mi unde am greșit! Arătați-mi faptele rele ale vieții mele.

Cu adevărat cei 3 prieteni ai lui s-au folosit doar de presupuneri teoretice ale felului în care lucrează Dumnezeu printre oameni, dar nu i-au adus înainte nicio greșeală concretă.

Niciun fapt pe care ei să-l fi văzut sau auzit.

25.         Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?

26.         Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit!

27.         Voi năpăstuiţi pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul vostru.

Iov este ca un orfan, ca un om părăsit de Tatăl său cel ceresc. Iov se simte părăsit de toți și toate. Ce lecție dă Dumnezeu lumii prin Iov!

Cum îl lasă pe Iov în atâta amar de necaz….

28.         Şi acum întrebaţi şi vă întoarceţi către mine şi în faţa voastră nu voi spune minciună!

29.         Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou! Dreptatea mea este mereu aici!

30.         Este oare vreo strâmbătate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău şi ce este amar?

Vedeți pe Iov cum se preocupă mereu de cinstea sa, ca nu cumva să-l creadă cineva viclean și hulitor.

Mergem mai departe la capitolul 7.

1.            Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş?

2.            El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-şi aşteaptă simbria.

„Dumnezeu a statornicit ca viața omului să fie ostenitoare” zice Sf. Ioan. Dar a adăugat că acest lucru se va întâmpla doar pe pământ, nu și în ceruri.

3.            Astfel şi eu am avut parte de luni de durere, şi mi-au fost date nopţi de suferinţă.

Auzi ce spune: luni de durere! Dacă 5 minute de suferință ne par o veșnicie! Cum e oare să suferi luni de zile, sau ani?

Mucenicii Bisericii ne pot spune. Martirii din temnițele comuniste ne pot spune acest lucru.

4.            Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Şi sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfinţit.

Era nefericit tot timpul. Nici ziua nu-i aducea bucuria, nici noaptea mângâiere și odihnă.

5.            Trupul meu e plin de păduchi şi de solzi de murdărie; pielea mea crapă şi se zbârceşte.

6.            Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica şi s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.

Noaptea avea vise înfricoșătoare de la demon, și de aceea nici noaptea nu-i aducea bucurie. Iov trage să moară… caută moartea… ca pe-o izbăvire

7.            Adu-ţi aminte, Doamne, că viaţa mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.

„Vezi cum nu cere să fie izbăvit nicidecum prin faptele lui bune ci fiindcă este om nevrednic.” (Sf. Ioan )

Putea Iov să-i înșiruiască Domnului înainte toate faptele lui bune, și să zică: „Doamne pentru toți săracii miluiți de mine, iartă-mă! Pentru toți oamenii ajutați, pentru toți copiii născuți și crescuți în frica Ta, pentru toți celor care îi hrănesc zilnic din avuțiile mele, Doamne ridică de la mine această mare ispită.”

Dar nu a zis așa…

S-a smerit și a cerut milă ca un rob, ca unul care n-a făcut mare lucru în viața sa.

8.            Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

9.            Negura se risipeşte, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.

10.         Nu se mai înapoiază în casa sa şi locuinţa sa nu-l mai cunoaşte.

Zice Sf. Ioan Gură de Aur că Iov nu cunoștea dogma învierii.

Și așa este. El vorbește, ca și alți autori ai cărților Vechiului Testament, doar de izbăvirea durerilor lumești prin moarte, dar de nicio răsplată după moarte, ci doar de o odihnă a trupului… de o sălășluire în iad… dar un iad ca un loc în pământ unde toate trupurile putrezesc în liniște, fără tulburare… și ființa se desființează, dispare… Ori acest lucru nu era adevărat.

Abia Domnul Hristos aduce între oameni adeverirea reală a ÎNVIERII ca posibilitate pentru întreaga umanitate. Dar cum face asta? Înviind chiar El din morți. Hristos este primul născut din morți, ca nimeni după El să nu mai moară, ci toți să aibă viață veșnică.

11.         Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.

12.         Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?

Iov era cuprins de adâncă deznădejde. Așa este lucrarea diavolului…

Iar noi toți cei care-i ascultăm glasul, asta vom primi de la el, ceea ce Iov a primit însutit.

Iov, se simte îngrădit de suferință. Păzit permanent de suferința, ca nicio secundă a vieții lui să nu-l lase să evadeze spre mângâierea sufletului, spre un gram de odihnă…

13.         Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcuşul meu îmi va alina durerile,

14.         Atunci Tu mă spăimântezi cu vise şi mă îngrozeşti cu năluciri.

Sf. Ioan Gură de Aur spune că toate aceste vise și vedenii sunt de la diavolul, nu de la Dumnezeu. De altfel, este interesant de observat că Iov nu vorbește nicicum de lucrarea diavolului. Nu știe poate de existența lui. Abia în Noul Testament, Domnul Hristos dă pe față lucrarea demonilor. La fel și Sfântul Apostol Pavel și toți cei marii asceți ai Ortodoxiei.

Practic ceea ce noi acuzăm astăzi ca „o lume plină de suferință”, este o lume modelată de intervenția diavolului prin ispitire și de acceptul oamenilor, de o împreună învoire spre rău  a celor două categorii de persoane.

Venirea Domnului Hristos în lume arată că lumea suferă din cauza propriilor ei răutăți, nu de la Dumnezeu. Căci Domnul pe toți și toate le-a făcut bune.

15.         Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ştreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.

16.         Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.

17.         Ce este omul, ca să-ţi baţi capul cu el şi ca să-i dai luarea Ta aminte?

Iov strigă către Dumnezeu…

Dar Dumnezeu tace…

18.         De ce îl cercetezi în fiecare dimineaţă şi de ce îl urmăreşti în orice clipă?

19.         Când vei înceta să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?

Neintervenția lui Dumnezeu în viața omului, e cel mai mare blestem. Căci omul nu poate face nimic fără Domnul.

E interesant de observat și această DE NECLINTIT situație de suferință ÎNGĂDUITĂ de Dumnezeu.

Cine poate schimba cursul unei realități HOTĂRÂTE CLAR de Dumnezeu? Nimeni și nimic niciodată. Domnul este Stăpânul lumii, și când a zis El da sau nu, atunci așa rămân lucrurile. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Iov să fie ispitit un număr de zile, atunci până nu se plinește acest termen, nimic nu poate schimba hotărârea Creatorului.

Iov strigă către Dumnezeu spre ajutor și tot așteaptă… poate… poate… și tot îi înfățișează suferința sa în fel și chip… poate… poate…

20.         Dacă am greşit, ce ţi-am făcut ţie, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?

Iov întreabă pe Domnul dacă a greșit și cu ce a greșit.

21.         De ce nu îngădui greşeala mea şi nu laşi să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în ţărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi”.

Dacă am greșit zice Iov, atunci iartă-mă… m-ai pedepsit destul.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)