Învierea lui Lazăr este o inaugurare a ÎNVIERII LUI HRISTOS (vineri, săpt. a 6-a din Postul Mare 2023)

Bună ziua, dragilor.

O să vă las aici câteva gânduri inspirate de la Sfântul Ioan Gură de Aur despre învierea lui Lazăr, care se va întâmpla mâine, sâmbătă. O să parcurgem împreună capitolul 11. din Evanghelia după Ioan, acolo unde se redă acest eveniment. Un capitol întreg pentru un singur  eveniment relatat pe larg, spre deosebire de alte minuni și vindecări ale Domnului din Evanghelii relatate în doar câteva cuvinte.

De ce? Pentru că este foarte important și schimbă percepția oamenilor despre Hristos. Să pornim la drum.

1. Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
2. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.
3. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.
4. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.

„Multi se smintesc când vad că unii oameni binepläcuți lui Dumnezeu suferă ceva cumplit, de pildă când cad în boală sau în sărăcie sau în altceva de acest fel, fără să știe că mai ales celor iubiți de Dumnezeu le este dat să pătimească acestea; findcă și Lazăr era dintre cei iubiți de Hristos și se îmbolnăvise.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Domnul iubește pe toți oamenii, dar unii răspund iubirii Lui, alții nu. Unii răspund cu inima arzândă, alții mai căldicel. Când se spune aici că Lazăr era iubit de Domnul, e ca și cum s-ar spune că Lazăr răspundea iubirii Domnului cu inima curată. Sau altfel spus Lazăr îl iubea pe Domnul. Nu există părtinire la Dumnezeu, ci pe toți ne iubește și ne cheamă ca un tată iubitor. Diferențierea o facem noi singuri prin alegerile noastre și prin credință.

Cu adevărat această boală a lui Lazăr nu era spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu (Tatăl) care e aceeași cu slava Fiului (după ce vede în versetul 4). Fiul urma să facă o minune mare și mulți aveau să creadă în El pentru aceasta. Dar această mare minune va aduce nu doar laude multe și aprecieri pentru Domnul Hristos ci și invidie puternică și gând de ucidere din partea arhiereilor și fariseilor. Până la urmă învierea lui Lazăr va duce la omorârea lui Hristos pe Cruce.

De fapt învierea lui Lazăr va duce la învierea lui Hristos, și Săptămâna Patimilor are să se desfășoare între aceste aceste două învieri.

Atât de mare a fost această minune încât cei ce aveau să-L vadă pe Domnul arestat, judecat, bătut, biciuit, răstignit, scuipat, înjurat de evrei, și până la urmă mort, să-și aducă aminte și să zică în sinea lor: Oare acest Iisus care a înviat morții pe Sine nu se poate învia?

5. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6. Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.

De ce a rămas?

„Ca Lazăr să-și dea ultima suflare și să fie îngropat, astfel încât nimeni să nu poată zice că l-a sculat când încă nu murise, că era în somn greu, că era în letargie, că era în stare de leșin, dar nu în moarte.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Zăbovește atâta vreme ca și putrezirea să aibă loc iar ei să zică: ”Deja miroase!”. Domnul zăbovește încă două zile ca efectele învierii și să fie și mai mari.

7. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea.
8. Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?
9. A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
10. Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.

Cu adevărat cei din Iudeea căutau să-L ucidă cu pietre pe Domnul, și el nu era bine venit acolo, cel puțin din partea unora. Apostolii îl temperează și-i zic: Unde vrei să mergem? La cei care vor să te omoare? O să ne omoare și pe noi. Dar Domnul cel care nu se teme de nimic le zice aceste cuvinte: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;”. Ce înseamnă ele oare?

Sf. Ioan explică așa: „Așadar, vrea să le zică fie: ‘Cel care nu se știe pe sine cu nimic viclean nu va suferi nimic înspăimântător, pe când cel care săvârșește lucruri rele va avea de suferit (astfel că nu trebuie să ne înfricoșăm, căci n-am săvârșit nimic vrednic de moarte)” fie ‘Cel ce vede lumina acestei lumi este în siguranță (..) cu atât mai mult cel care este cu Mine, dacă nu se va despărți singur de Mine”.

Dacă nu ați săvârșit lucruri grave să nu vă temeți de relele întâmplări, căci acelea vin peste cei care nu-și ascultă glasul conștiinței, vin peste cei ce nu-și cer iertare și și nu vor să accepte că au greșit. Domnul îngăduie cele rele asupra vieții noastre uneori pentru a ne trezi, și a ne vedea cele rele făcute mai înainte de noi. Iar dacă orice facem și oriunde suntem, îl avem pe Domnul alături de noi, vorbind cu El și împlinindu-i poruncile, atunci să nu ne temem!

Căci dacă atunci când avem lumina lumii vedem bine să facem ce trebuie (nu ca pe întuneric), cu atât mai mult atunci când avem lângă noi pe Hristos-Lumina lumii.

11. A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
12. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
13. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.
14. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.
15. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.
16. Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El.

Apostolii se înfricoșaseră că vor fi atacați de iudei, dar Toma mai mult decât ceilalți.  Domnul văzându-i că șovăie le spune: A murit Lazăr! Și apoi le spune că se bucură pentru ei pentru că le-a vestit dinainte moartea lui, nefiind ei acolo, pentru ca atunci când îl va învia, să nu aibă nicio suspiciune.

„Vezi cum ucenicii aveau o stare încă nedesăvârșită și nu știau puterea Lui cum se cuvenea? Dar această stare o produceau fricile de până atunci, care tulburau și nelinișteau sufletele lor. ” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Nu aveau încredere că atunci când sunt cu El, nimic rău nu li se poate întâmplă. Lucru care s-a adeverit, căci până la urmă doar Iisus a fost arestat, și nimeni nu s-a atins nici de un fir de păr de al apostolilor, ca să se împlinească Scriptura care zice: „Pe niciunul din care mi i-ai dat nu i-am pierdut”.

După înălțarea la cer și trimiterea Duhului Sfânt peste Apostoli, ei au primit atâta putere de la Dumnezeu încât erau neînfricați și au mers până la marginile lumii să mărturisească pe Hristos cel Înviat. Abia atunci Domnul a îngăduit ca ei să fie prigoniți. Dar Domnul era cu ei, de data aceasta nu în exteriorul lor, ci în inima lor prin Duhul Sfânt!

Iisus nu i-a lăsat nicio clipă pe apostolii Săi singuri. Le-a purtat de grijă ca o mamă! Aduceți-vă aminte că aui venit în Grădina Ghetsimani ca să-L aresteze și El cu putere le-a zis: Luați-mă pe mine, că pe Mine mă doriți, pe aceștia lăsați-i! Ce victimă are atâta putere, ca să poruncească celor ce-l arestează ? Ce cetățean poruncește poliției ceva când aceștia vin să-l aresteze, și aceștia ascultă de el? Iisus Hristos – cetățeanul cerului și al pământului.

17. Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
18. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
19. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor.
20. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.

La înmormântări se aduna multă lume. Veneau oamenii să plângă împreună cu familia îndoliată. Dar plângerea lor nu ajuta cu mare lucru… doar că arăta solidaritate cu ce cel îndoliat. Dar nu învia mortul, nu alina suferința familiei… Nu ștergea păcatele celui adormit…

Avem, dragilor, înaintea noastră o mulțime îndoliată și îndurerată, plin de plâns și jale. În mijlocul acestei adunări jăluite, întunecată de durere și supărare vine Hristos-Bucuria lumii. Gândiți-vă că în această mulțime erau și iudei care nu-l acceptau pe Iisus și vroiau să-l omoare. Marta, curajoasă, vine înaintea Domnului. A pleca de la capul mortului undeva cu viteză și interes, arăta dezinteres față de cel mort. Marta nu s-a rușinat nici de mulțime, nici de suspiciunea pe care o aveau despre El, zice Sf. Ioan.

21. Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
22. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.
23. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.

Marta știa de minunile și vindecările Domnului de până atunci, și credea cu tărie că Iisus putea să-l vindece și pe Lazăr, dar nu a ajuns la timp.

😄😄😄😄

Îmi vine să râd! Domnul n-a ajuns la timp ! 😄 Cum să n-ajungă Domnul la timp, El care este în afara timpului? Cum să fie limitat de timp, Cel ce pe toate le-a gândit și rânduit în veșnicia Lui înainte de a face lumea? Cum să fie limitat de timp Cel ce a creat timpul? Niciodată! Țineți minte și scrieți această teoremă absolută: Nimic nu-l surprinde pe Dumnezeu, pentru că pe toate le știe, pe toate le cunoaște dinainte în detaliu, pe toate le-a văzut, auzit și cercetat. Toate sunt la Dumnezeu ca și cum s-au întâmplat, ca și cum El ar fi făcut ce urmează să facă.

Marta îi zice că „toate câte vei cere de la Dumnezeu îți va da”, dar Domnul îi răspunde altfel. „Fratele tău va învia.” Domnul Iisus nu are nevoie să ceară nimic de la Dumnezeu, căci El este Dumnezeu. „O femeie, încă privești în jos? N-am nevoie de un alt ajutor, pe toate le fac de la Mine Însumi.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

24. Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.

După acest cuvânt al Martei, Domnul îi aduce un cuvânt pe cât de înalt pe atât de smintitor și de greu de înțeles pentru noi oamenii.

25. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?

Noi știm că învierea e un fapt, o întâmplare, cum să spună un om că el este învierea? Noi știm despre viață că e înșiruire de întâmplări în timp, că e comuniune de trăire pe acest pământ, cum să spună un om despre sine că el este viața? Gândiți-vă cât de greu era de dus pentru oameni acest cuvânt! Aveau în față un om, la fel ca ei, dar care zicea despre sine că este: Calea, Adevărul, Viața, Lumina, Pâinea care s-a coborât din cer, Una cu Tatăl, Învierea, Ușa raiului, Mâncarea cea Adevărată….?

Când spune „Eu sunt Învierea și viața”, de fapt spune că El nu-i circumscris în vreun loc, dimpotrivă, fiind prezent pretutindeni, și poate să vindece de pretutindeni. De aici se vede, spune Sfântul Ioan Gură de Aur că scopul lui Iisus nu era doar să-l învieze pe Lazăr “ci trebuia ca și pe ea, și pe cei prezenți împreună cu ea să îi învețe învierea.”

Iată miezul central al învierii lui Lazăr! Hristos Domnul vrea să arate că va exista o înviere din morți a tuturor la un moment dat! Și că El e învierea tuturor! Dar dacă doar ar fi zis asta, noi nu l-am fi crezut prea mult… De aceea el face două învieri care ne vor convinge:

Îl înviază pe Lazăr cel intrat în putrefacție de față cu zeci sau sute de oameni. Ca să arate că așa cum au fost martori învierii lui Lazăr așa vom fi cu toții martorii învierii tuturor morților la sfârșitul veacurilor. Și în al doilea rând Înviază El Însuși și se arată 40 de zile pe pământ ucenicilor lui și celor ce credeau în el.

De altfel vom vedea în Vinerea Mare că inclusiv morții înviați din mormintele care se deschid vor merge prin Ierusalim ca să dea mărturie că Iisus acesta pe care ei L-au răstignit, cu adevărat a înviat, și s-a coborât la iad la ei și i-a scos. Ce minune! Gândiți-vă! Noi îl omorâm pe Hristos, și apoi peste câteva zile ni se arată bunicii noștri, care muriseră cu ani în urmă, și ne spun: Acest Iisus pe care voi l-ați omorât s-a coborât la noi și ne-a scos din iad!

Ce taină mare! Ce minune! Ce Dumnezeu avem!

Cum să nu creadă evreii în învierea lui Hristos, când sute de morminte s-au deschis?!

„Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.  Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.” (Matei 27, 52-53)

Revin la discuția cu Marta.

27. Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.
28. Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.
29. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.
30. Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31. Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.
32. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

Iată ce mărturie mare dă Marta! Marta care cu ceva timp în urmă era mai preocupată de cele lumești, acum iată cum a schimbat Domnul sufletul ei încât mărturisește că Iisus este Mesia: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.”

Maria, cea înflăcărată după Hristos vine în viteză afară la locul unde era Domnul și atrage toată mulțimea după ea. Ce frumos! Mulțimea vine după Maria crezând că ea merge la mormânt ca să plângă acolo. Maria nu merge la mormânt (moarte) ci merge la Viață, la Înviere. Mulțimea îndurerată se întâlnește cu Bucuria, Învierea și Viața. Dar Domnul, zice Sf. Ioan, face pogorământ, și se pleacă la înțelegerea oamenilor, și nu exaltă de bucurie în fața lor, ca să-i jignească. Nu râde de ei și zice: „Nu mai plângeți fraților, că plângeți degeaba, o să vedeți ce o să fac e acum.”

Nu, nicidecum. Ci Domnul se întristează și El cu ei, dar moderat.

33. Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.

Zice Sf. Ioan că „a suspinat cu Duhul” arată reprimarea supărării, adică pune stop întristrării în Sine, Domnul. Pe parcursul a câteva pagini, Sf. Ioan Gură de Aur tratează pe larg cum ar trebui să se comporte un creștin atunci când îi moare cineva drag. Și spune că putem plânge, dar nu disperând, putem să ne întristăm dar nu să deznădăjduim. Să nu ne jelim morții noștri ca și cum nu ar mai fi nimic după această viață, ca și cum n-ar fi Înviere.

Dacă știi că cel care e mort a dus o viață bună, de ce să nu te bucuri pentru el că se mută la Dumnezeu? Iar dacă cel care a murit a fost păcătos, atunci să plângem dar nu așa în disperare ci zice Sf. Ioan, mai degrabă să facem lucrurile care pot să-i aducă o oarecare mângâiere, adică milostenii și daruri. Ba mai mult, zice, că trebuie să ne și bucurăm pentru acesta că s-a tăiat răutatea de la el, și nu mai poate greși.

De femei zice în special, și de bocitoare, care plâng la înmormântări ca să fie văzute de lume, și auzite, și consolate, și lăudate… Zice Sf. Ioan: „Cum le vom vorbi noi despre înviere?” celor care nu cred în Hristos când noi ne tânguim asupra morților noștri ca și cum i-am pierdut pentru totdeauna.

De ce să ne răzvrătim? zice el. Te-ai născut om, ești muritor! Vine o zi când cei de lângă tine vor muri, la fel și tu.

Haideți să vedem ce se întâmplă după ce plânge Domnul.

34. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.
35. Şi a lăcrimat Iisus.
36. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.
37. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?
38. Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
39. Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.

Interesant ce întrebare apare în mijlocul mulțimii: „Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?” Oare de ce nu s-au întrebat și când l-au văzut pe Iisus în mormânt la fel: „Oare acesta care l-a înviat pe Lazăr, pe Sine nu se poate înviat?”

Faptul că mortul mirosea era o puternică mărturie asupra morții lui. Fuseseră toate ale înmormântării, cei prezenți l-au îmbălsămat și așezat în mormânt pe Lazăr, și au pus și o piatră peste peșteră. Nu era niciun dubiu că Lazăr murise.

De ce se îngropau oamenii în peșteri și nu în pământ ca la noi? Simplu. Pentru că pământul lor e plin de piatră și nu poți săpa ca la noi. De aceea e mai simplu să înmormântezi un om în peșteri (gropi deja existente în pământ, în dealuri, munți, etc.) Dacă veți merge în țara sfântă veți vedea mult mai clar acest lucru.

De ce se îmbălsămau? Pentru că ei au o climă foarte caldă și intrarea în putrefacție a trupului celui mort aduce un miros urât în zonă. Îmbălsămarea însemna ungerea cu tot felul de miresme și mirodenii a trupului, și apoi înfășarea în acele fâșii de pânză, ca la mumiile din Egipt. Când lipeai pânza pe trupul îmbălsămat, se lipea atât de bine când se usca, încât n-o mai puteai dezli pi decât rupându-i pielea celui mort. Asta era și ideea, ca pielea să fie în contact direct și permanent cu miresmele frumoase și să nu mai miroasă urât. Chiar și așa, tot mai mirosea ceva…

40. Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41. Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.

În toată evidența morții, Iisus o încurajează pe Marta să creadă. El le poruncește celor prezenți să ridice piatra cu mâna lor, ca să nu fie niciun dubiu asupra minunii.

42. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.

43. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!
44. Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.

Domnul Iisus se roagă Tatălui, nu că El nu ar fi avut putere, ci tot prin pogorământ, ca să se plece la slăbiciunea oamenilor. Căci, zice Sf. Ioan, atunci când le vorbea de lucruri înalte ei nu înțelegeau și vroiau să-L omoare. Când le vorbea la nivelul lor de jos, ei erau mai înțelegători.

Domnul strigă pe Lazăr din mormânt. Viața strigă moartea! Viața poruncește iadului să dezlege pe Lazăr și să-i dea drumul! Stăpânul Vieții strigă la sufletul lui Lazăr din iad ca să se întoarcă înapoi în trupul lui! Ce putere are Iisus Hristos! Ce putere au cuvintele Lui! Domnul Iisus a primit toată puterea în cer și pe pământ de la Tatăl. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că El ca om și Dumnezeu, este Stăpân peste tot UNIVERSUL și face câte voiește, și toate ascultă de el. De la cel mai mic atom până la planete și galaxii și stele și lumină…

Cum ascultă un suflet de vocea lui Iisus? Asta îl arată pe Domnul Hristos stăpân al tuturor sufletelor noastre! Așa cum îl înviază pe Lazăr ne va învia și pe noi la a 2-a Sa venire!

Iată troparul praznicului Învierii lui Lazăr care se continuă cu praznicul intrării în Ierusalim.

„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.”

Prin învierea lui Lazăr, Hristos Domnul ne încredințează pe toți că va exista o înviere de obște (adică a tuturor oamenilor). Învierea lui Lazăr este o minune mare, probabil cea mai mare pe care Domnul o face înaintea oamenilor în acele vremuri. O minune făcută public, în fața a sute de oameni.

Ce paradox! Învierea lui Iisus n-a fost un eveniment în văzul tuturor, n-a fost publică. Singurul indiciu care a acompaniat Învierea lui Iisus este cutremurul care a dărâmat piatra. Învierea lui Lazăr e publică și va fi știută de tot Israelul, dar învierea lui Hristos e mult mai discretă! De ce oare? Lazăr înviază din morți, dar va muri iarăși, căci toți suntem datori să murim ca să putem învia în Împărăția Cerurilor.

Dar Hristos odată înviat nu mai moare. Iar Învierea Lui va fi propovăduită de alții, nu de El. De cei morți, de apostoli, de ucenici…. El se va arăta doar la câteva sute de oameni în spațiu intim nu public. Hristos Înviat nu mai are apariții publice! Ce taină e aceasta! Gândiți-vă!

45. Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.
46. Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus.
47. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?
48. Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.
49. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
50. Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
51. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
52. Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.
53. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.

De aici se umple paharul pentru arhierei și farisei. S-au hotărât clar să-l ucidă. Vestea învierii lui Lazăr se duce ca vântul și ca gândul peste tot printre oameni, încât a doua zi când Iisus intră-n Ierusalim, oamenii îl vor aclama lăudându-L și dorind să-L facă rege. Dar aceeași mulțime vinerea viitoare va striga lăsându-se influențată de arhierei: „Răstignește-L, răstignește-L”

54. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi.
55. Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.
56. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?
57. Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.

Cam atât despre Învierea lui Lazăr.

Câteva concluzii:

Fără a înțelege cele întâmplate cu învierea lui Lazăr nu vom înțelege bine contextul despre cum era Iisus perceput de către oamenii contemporani.  Și cum au crescut evenimentele de la o zi la alta, până la arestarea Lui. De altfel Învierea lui Lazăr este dacă vreți o inaugurare a ÎNVIERII LUI HRISTOS !… pentru cei care aveau ochi să vadă…

Dacă acest Iisus are putere să cheme din morți sufletele, oare n-ar putere și asupra trupurilor? N-are putere și asupra trupurilor noastre? Nu poate El să scape din mâna noastră, să se salveze, să ne pedepsească? Poate… dar nu vrea…. Căci pentru aceasta a venit în lume, ca să-și pună Viața pentru noi!

Să aveți o zi plină de bucurie!

Diseară în biserici se săvârșește Liturghia Darurilor împreună cu Vecernia Sâmbetei lui Lazăr. Învierea lui Lazăr în zi de sâmbătă e și unul din motivele pentru care sâmbăta e zi de pomenire a morților în biserici. Căci ne rugăm în zi de sâmbătă pentru cei adormiți, având încredere că și ei vor fi înviați de Hristos în împărăția Lui.

Amin.

(Claudiu Balan)