Întâmpinarea Mielului și Pruncului Iisus Hristos la templu

Mâine, noi Biserica Ortodoxă sărbătorim Întâmpinarea Domnului la templu. Este de fapt un eveniment din viața pruncului Iisus Hristos, care prin rânduiala lui Dumnezeu a rânduit două întâlniri foarte interesante la templu, una cu bătrânul Simeon și alta cu prooricța Ana.

Mâine se împlinesc 40 de zile de la nașterea lui Iisus. Și încheiem o perioadă de 80 de zile dedicată meditației despre pruncul Iisus Hristos, despre Dumnezeu care vine în lume ca un copilaș plăpând.

De aici înainte mai avem sunt câteva săptămâni și intrăm în perioada bisericească numită a Triodului, care ne pregătește de Învierea Domnului.

La evrei, la 8 zile de la nașterea unui prunc era rânduită punerea numelui pentru acel prunc, dar și tăierea împrejur, ca semn de adeziune față de neamul evreiesc, și de neamestecare cu neamurile păgâne.

La 40 de zile, pruncii de parte bărbătească trebuiau aduși la templu și închinați Domnului. Dar nu orice prunc ci doar primul prunc de parte bărbătească a fiecărei familii.

Iată ce spune Scriptura:

„Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!” (Ieşirea 13,2)

“Tot întâiul născut de parte bărbătească este al Meu; asemenea şi tot întâiul născut al vacii şi tot întâiul născut al oii.” (Ieşirea 34, 19)

Dar în spatele acestui ritual religios, a acestui obicei, stătea un eveniment important. Atunci când evreii erau asupriți de egipteni cu munci grele, Dumnezeu a adus prin Moise asupra egiptenilor 10 plăgi (10 pedepse grele), pentru a-l face pe faraon să-i lase pe evrei să plece și să-și găsească loc în altă parte. Faraon nu i-a lăsat în ciuda plăgilor dezastroase pentru poporul lui.

Asta se întâmpla până la a 9-a plagă. La a 10-a, Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i zică lui Faraon că dacă nu le va da drumul evreilor din Egipt, fiecare întâi născut de parte bărbătească din casa egiptenilor va muri. În acea seară, Moise, învățat de Dumnezeu, a spus ca fiecare familie de evrei să taie câte un miel și să ungă pragul ușii de la intrare cu sângele lui, apoi să frigă carnea lui și s-o mănânce. Iar când va veni îngerul lui Dumnezeu ca să aducă pedeapsa peste egipteni, să știe care casă e de evrei și care de egipteni.

În acea noapte au fost omorâți toți fii de parte bărbăteacă întâi-născuți din fiecare familie egipteană, inclusiv fiul lui faraon. Dar fii lui Israel au scăpat. De atunci înainte Moise a rânduit, prin porunca lui Dumnezeu, ca fiecare familie care naște primul băiat să-l aducă la templu și să-l închine lui Dumnezeu. De fapt ce se întâmpla.

Copilul era adus la templu la 40 de zile, împreună cu o jertfă care trebuia să fie un miel și un pui de porumbel sau turturică. Preotul primea pe copil, primea și jertfa. Copilul era adus practic aparținătorului său de drept, adică lui Dumnezeu. Apoi familia își răscumpăra copilul înapoi contra unei sume de 5 șekeli. Practic, Dumnezeu încredința pe copilul lui, pe băiețelul adus la templu, părinților spre creștere. Ritualul era menit să-i facă pe evrei să conștientizeze că de la Dumnezeu primesc pruncii, și că într-o zi, dintr-un astfel de prunc se va ridica Mesia. Pe care toți îl așteptau… și se gândea fiecare că poate din sămânța lui va fi, din fii lui.

Ritualul de la 40 de zile cuprindea și un ritual de curățirea a mamei, obligatoriu după naștere. În această perioadă femeia nu avea voie să se apropie de templu și nici de cele sfinte.

Acum haideți să trecem concret la acest eveniment, relatat în Evanghelia după Luca în capitolul 2.

  1. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.
  2. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului.
  3. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.

În primul rând Maica Domnului nu născuse pe Iisus Hristos în chip natural ci supra-natural.

Maica Domnului nu născuse prunc în dureri căci nu-l zămislise în plăcere, și nici prin sămânță bărbătească și poftă trupească, ci de la Duhul Sfânt a luat ea în pântece. Femeia naște pe acolo pe unde a intrat și sămânța bărbătească. Ori la Preacurata Născătoare de Dumnezeu zămislirea a fost prin Duhul Sfânt, nașterea a fost fără dureri, fără scurgeri de sânge, și prin urmare nu ar fi avut nevoie de curățire.

În legea veche atingerea de sânge sau scurgerile de sânge erau considerate că spurcă pe om și de aceea trebuie să se curățească. Maica Domnului știind foarte bine taina sa, totuși se supune ritualului și nu cârtește, nu explică nimic.

Familia Mariei și a lui Iosif era una săracă și ei probabil n-ar fi putut aduce ca jertfă la 40 de zile un miel și un porumbel, dar nici n-au vrut, și o să vedeți de ce. În cartea Levitic era precizat acolo că dacă familia nu are posibilitatea să aducă un miel să aducă 2 turturele sau 2 pui de porumbei.

“Iar de nu va fi în stare să aducă jertfă o oaie, pentru vina păcatului său, să aducă Domnului două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat, iar altul ardere de tot.” (Leviticul 5, 7)

Unde este mielul? Dragilor, aici e taina frumoasă. Mielul este chiar pruncul Iisus Hristos. Iată ce zice cartea Faptele Apostolilor despre Iisus Hristos și jertfa sa pe cruce:

“Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui”.  (FA 8, 32-33)

Pruncul Iisus este jertfa ce se aduce! Iisus este adus ca miel al lui Dumnezeu, și rămâne de acum înainte mielul lui Dumnezeu. Dragilor, tot acest ritual de aducere a băieților întâi-născuți la templu avea ca scop să-i facă atenți în final către ACEL PRUNC, către MESIA MULT AȘTEPTAT.

Gândiți-vă că acest ritual preoții îl făceau la templu de mii de ori pe an, poate… Dar toate ritualurile legii vechi aveau ca scop să se împlinească în ceva, nu să se repete mecanic ca o magie, ca o vrăjitorie. Împlinirea era în MESIA, Întâiul-Născut din Tatăl.

Domnul a insistat atât de mult în legea veche pe faptul că întâiul născut de parte bărbătească este al Lui, pentru a-i face atenți că la un moment dat Eu, Domnul, îl voi trimite pe Întâiul Meu Născut, pe Unul-Născut (adică pe singurul născut) pentru a se face om, pentru a deveni și el Întâiul-Născut din Fecioară, adică Unul-Născut (unicul născut) din Fecioară, devenind astfel fără mama din Tată și fără tată din Mamă.

Prin acest ritual Dumnezeu vroia să-i facă atenți către Întruparea Sa ca Dumnezeu și unirea cu firea umană.

Totuși acest eveniment al venirii la templu a pruncului Dumnezeu-Om nu trece neobservat și nu rămâne unul simplu și comun ca la ceilalți copii.

Apar 2 personaje minunate trimise de Dumnezeu spre a mărturisi despre Fiul Lui.

  1. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
  2. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
  3. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
  4. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

Bătrânul Simeon este un om drept și temător de Dumnezeu, un om cu viață sfântă, așteptând mângâierea lu Israel. Aștepta pe cineva care să scoată Israelul din toate problemele lui, din toate păcatele și soarta lui grea.

Pentru că Duhul Sfânt era asupra lui, Domnul îl îndeamnă să se ducă în acel moment la templu pentru a întâlni mângâierea pe care o aștepta. I se vestise de Duhul Sfânt că nu va muri până ce nu va vedea pe Mesia, pe cel mult așteptat de Israel, pe cel făgăduit lui Adam și Evei, pe cel făgăduit lui Avraam, Isaac, Iacov, David, și întregului popor….

Era în spate o istorie de mii de ani a Israelului în care ei așteptau pe Mesia, pe acel ales din popor care va lucra toate ale Domnului cu putere. Era un mare privilegiu pentru Simeon să afle că în zilele lui se va naște Mesia și el îl va vedea.

Numele lui Simeon înseamnă ascultător (Șimon în ebraică – cel care ascultă).

Numele lui Iisus înseamnă în limbra ebraică: mântuire.

Practic Iisus Hristos aduce mântuirea în lume iar Simeon este omul cel care ascultă de Dumnezeu, omul care primește în ascultare poruncile și lucrarea Domnului.

Când Simeon îl vede pe prunc și îl primește în brațele sale, imediat l-a recunoscut, imediat l-a văzut pe Dumnezeu-Omul, pe Mesia.

Și iată ce zice:

  1. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
  2. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
  3. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
  4. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
  5. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.

Aceste puține cuvinte de laudă aduse de Simeon esențializează de fapt capitolele de la 40 la 66 ale profetului Isaia, în care profețește pe Mesia cel care va fi un Mântuitor nu doar pentru Israel ci și pentru popoarele păgâne, cele care se închinau la dumnezei făcuți de mână, la statui.

Interesant este că Simeon face și o profeție: Acest prunc va fi „Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.”

Deci va fi mai întâi LUMINĂ PENTRU NEAMURI și abia apoi slavă pentru Israel. Pentru că poporul lui nu-L va primi, îl va judeca și omorî. Dar neamurile îl vor primi, deși nu știau nimic despre Dumnezeu, nu văzuseră slava Lui așa cum au văzut-o evreii de atâtea ori în istoria lor.

Nu se va termina această lume până ce evreii nu-L vor recunoaște pe Iisus Hristos ca Mesia.

Astăzi sunt destui evrei care s-au convertit la creștinism, dar oficial poporul Israel (cu toată diaspora lui) încă mai așteaptă un mesia.

Inclusiv Maica Domnului și Iosif sunt suprinși de ceea ce se spunea despre pruncul Iisus, dar Simeon mai are un mesaj special către Maica Domnului.

  1. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
  2. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

Simeon îi spune Maicii Domnului că Iisus va fi semn care va crea contraziceri. Atenție! Că va fi un punct de scandalizare pentru cei din Israel. Maica Domnului va suferi văzându-și Fiul și Dumnezeul răstignit și neprimit de către compatrioții săi. Acest „ca să se descopere gândurile din multe inimi” înseamnă atitudinea oamenilor față de acest Iisus răstignit și apoi înviat.

Dumnezeu vine să aducă mântuirea în lume, dar mântuirea poartă cu ea și judecata lui Dumnezeu. Căci mântuirea e ultima șansă pe care ne-o mai dă Dumnezeu ca să ne îndreptăm. Cine n-o acceptă acela se auto-condamnă la nefericire veșnică, la un iad, la o lume și o viață fără de Dumnezeu, fără Creatorul său.

La sfârșit apare și un alt personaj, e vorba de proorocița Ana.

  1. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa.
  2. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni.
  3. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.

Ana proorcița recunoaște și ea în pruncul Iisus pe Mesia, și începe să spună tuturor că Dumnezeu și-a făcut milă de poporul lor și a trimis în sfârșit pe Mesia, pe Mângâietorul. Ana stătea la templu permanent, asta demonstrând că femeile puteau locui în templu, închinându-și viața lui Dumnezeu. Existau clădiri speciale unde putea dormi…

Acest pasaj biblic arată că tradiția care spune că și Maica Domnului a locuit în templu de la 3 la 13 ani este adevărată. Fiind pregătită de Dumnezeu pentru a-și lua trup din Ea.

Iar acum concluziile:

Simeon l-a primit în brațe sale pe Dumnezeu Însuși. Cum primim noi pe Iisus Hristos în brațele noastre? Prin Sfintele Taine. Iisus e în mâinile preoților când se împărtășesc. Iisus era și în mâinile creștinilor la împărtășire, căci lingurița de la Sfânta Împărtășanie a apărut abia după anul 700.

Când Iisus ajunge în mâinile noastre, în pieptul nostru, atunci ar trebui să începem și noi să-L lăudăm pe Domnul așa cum îl lăuda Simeon. Dacă ne împărtășim suntem „condamnați” să devenim lumină spre descoperire tuturor păgânilor și slavă poporului Israel. Dumnezeu are un plan cu noi, dar deodată vrea să ne facă părtași la salvarea întregii luimi în același timp. Noi trebuie să devenim popor mesianic.

Această sărbătoare a întâmpinării Domnului la templu arată sutele de ani de pregătire a poporului Israel pentru a se întâlni față-n față, ochi-n ochi cu Dumnezeu la care se închinau.

Din acest moment Iisus Hristos era templul. De acum înainte, cu cât Domnul împlinea cele din legea Vechiului Testament, cu atât nu mai avea sens împlinirea lor. Din acest moment ritualul aducerii pruncilor de parte bărbătească la templu la 40 de zile nu mai avea sens. Căci s-a întâmplat ceea ce pregătea acest ritual.

Ar mai fi multe de zis. Dar închei cu acest gând: Să tânjim după Dumnezeu! Să-L căutăm pe Domnul! Să-L luam în pieptul nostru prin Sfânta Împărtășanie și să nu-L mai lăsăm să plece de la noi.

Cele ce vi le-am spus aici sunt în mare parte luate din predica părintelui profesor dr. Ioan Ică Jr. de la Sibiu.

(Claudiu Balan)