Iisus nu S-a lăsat prins și omorât până nu a clarificat cine este El și ce legătură are Dumnezeu, cu profeții, cu patriarhii vechi, cu Legea, cu templul și cu neamurile.

Ziua bună, dragilor.

Suntem în Sfânta și Marea zi de Marți. În anii precedenți vă vorbeam cu o zi înainte despre ce se va întâmpla, exact cum fac deniile. Să știți că ar fi corect ca deniile să se facă după miezul nopții. “Vdenie” în limba slavă înseamnă priveghere. Ar trebui ca în Săptămâna Mare să stăm în fiecare noapte la priveghere alături de Domnul nostru. Denia e utrenie de fapt săvârșită în mod corect după miezul nopții ca să ajungă la sfârșitul ei la răsăritul soarelui când zicem: „Slavă Ție Celui ce ne-a arătat lumina!” și noi să vedem soarele pe geam cum răsare.

CORECT ESTE AȘA: Denia aduce înainte fapte ale Domnului despre ziua în curs. Din cauza lenii slujitorilor și credincioșilor (și a mea însămi) am ajuns să facem denile seara la ora 17.00 – 18.00 adică când încă e soarele pe cer. Anul acesta vreau să vă vorbesc despre ce se întâmplă punctual în fiecare zi.

Suntem în Sfânta și Marea zi de Marți în care s-au întâmplat multe lucruri și pe care vreau să vi le aduc înainte astăzi. E o zi atât de plină de lucrările Domnului. Vă spuneam că în Săptămâna Mare, în ultimele zile de viață ale Domnului, El tot ceea ce face și zice are CARACTER UNIVERSAL.

Iisus Hristos e ca un tată grijuliu care urmează să plece de acasă și să-și lase copiii singuri și înainte de plecare face pregătirile necesare pentru binele familiei. Face de mâncare, lasă curățenie în casă, le vorbește copiilor, lasă fiecăruia ce trebuie să facă, rânduiește toate așa ca un stăpân al casei sale și tată iubitor.

În ultima săptămână a vieții Sale pe pământ Domnul a stat ziua în Ierusalim și în special în templu și noaptea o petrecea în Betania. Betania – înseamnă casa săracului Ierusalimul era o cetate măreață și impunătoare. Templul din Ierusalim era refăcut de Irod și era plin numai de marmură strălucitoare și de lux. Deci Domnul stă și cu cei bogați și cu mai marii poporului (Ierusalim) dar și cu cei săraci (Betania).

Petrecându-și nopțile în Betania arată care categorie dintre cele 2 este mai aproapiată de Dumnezeu.

Ieri, Domnul a intrat în templu și a dărâmat mesele și scaunele schimbătorilor de bani.

10 Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s’a cutremurat, zicând: „Cine este Acesta?”… 11 Iar mulţimile ziceau: „Acesta este Iisus, profetul din Nazaretul Galileii!”

12 Şi a intrat Iisus în templu şi i-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13 şi le-a zis: „Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlharic”.

(Matei cap. 21)

Suntem cu câteva zile înainte de Paștile evreilor. Mii de evrei din Israel și din diaspora, adică din tot imperiul Roman veneau la sărbătoare. Veneau să aducă un miel jertfă pentru iertarea păcatelor lor și pentru a se bucura de Dumnezeu. Esplanada templului, refăcută de Irod, putea acomoda până la 70.000 – 80.000 de oameni. Imaginați-vă că în această ultimă săptămână mii și zeci de mii de evrei erau în Ierusalim. Era o mare forfotă. În acele vremuri nu era ca în democrațiile de astăzi. Puterea politică și puterea religioasă erau concentrate în același loc.

Arhiereii și cărturarii administrau un templu care aducea foarte mulți bani. De altfel templu era o „banca” la propriu, pentru că avea trezorerie, ne spune chiar evanghelia acest lucru. De ce?

Pentru că fiecare familie care venea la săbătoarea paștelui trebuia să aducă un miel de jertfă. Ca să nu care mielul cu ei de la zeci sau sute de kilometri distanță, veneau doar cu bani. Când ajungeau în Ierusalim, intrau în curtea templului și de aici cumpărau mielul. Dar în curtea templului nu erau acceptate monede romane cu chipul Împăratului de la Roma, căci acolo Împărat era Dumnezeu. De aceea trebuia mai întâi să schimbi banii. Dădeai monede romane pe monede evreiești cu steaua lui David pe ele. Cu acești bani ai templului mergeai și-ți cumpărai un miel. sau porumbei sau altceva pentru jertfă.

Și abia apoi mergeai și aduceai mielul jertfă la ușa templului. Circuitul descris mai sus era bine gândit încât să aducă venituri mari și schimbătorilor de bani, și vânzătorilor de animale și preoților și arhiereilor de la templu. Iar Domnul știa aceasta. De fapt, totul devenise un ritual în care scopul principal era: ACUMULAREA DE BANI. Iisus intră în Sfânta și Marea zi de Luni în templu și dărâmă mesele schimbătorilor de bani, și vânzătorilor. Era un gest de un curaj de neînchipuit!

Iisus face acest gest de față cu sute și mii de oameni care se aflau în acel moment. El practic oprește temporar acest circuit al „sărbătorii”. Iisus, un țăran simplu din Galileea, îmbrăcat în haine simple, vine în templu, în miezul puterii politice și bisericești și face un gest scandalos. Un gest sfidător la adresa puterii! În acel moment Iisus ar fi putut fi arestat sau chiar ucis pe loc. Căci de fapt oprea desfășurarea unei sărbători pentru mii de oameni, o sărbătoare națională și dumnezeiască (cât mai rămăsese ceva curat din această sărbătoare).

Dar nimeni nu-i face nimic. Iisus era Dumnezeu, și putere avea ca nimeni să nu se atingă de El, decât atunci când El își va da acordul. Dacă Iisus nu ar fi vrut, nimeni nu l-ar fi prins până în ziua de azi. Dar a vrut, la cina cea de taină. Prin dărâmarea tarabelor și cuvintele: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari” Iisus le arată cât de căzută era viața la templu.

Cât de departe erau de adevăr. Cât de formaliști! Dumnezeu dă sentința: Voi îmi aduceți jertfe și faceți slujbe înaintea mea, dar ați transformat casa mea în PEȘTERĂ DE TÂLHARI. Ce era o peșteră de tâlhari? Locul unde tâlharii, care jefuiau oamenii călători ziua în amiaza mare prin deșert, veneau seara și-și calculau averile dobândite prin crimă, violență și hoție. Locul unde seara tâlharii mâncau și beau ca să se veselească de pe urma furturilor făcute. A spune despre casa lui Dumnezeu că a ajuns peșteră de tâlhari era un adevăr atât de dureros. De altfel această Săptămână Mare este Săptămâna Adevărului.

Iisus înainte de a fi omorât vrea să rânduiască toate în așa fel încât să știe toată lumea adevărul și voia lui Dumnezeu. Și să nu zică nimeni că Dumnezeu a venit pe pământ și nu ne-a zis, nu ne-a arătat, nu ne-a luminat. Iisus avea de partea Lui și mulțimile care-L considerau profet mare și știau minunile Lui, [și] de aceea arhierii nu L-au arestat de la acest gest.

Intrăm acum la evenimentele din ziua de azi.

Domnul usucă un smochin blestemându-L deși nu era vremea smochinelor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul face această minune ca să știe apostolii când îl vor vedea pe Cruce că dacă ar fi vrut i-ar fi uscat și lipsit de viață și pe cei ce L-au prins și răstignit. Iisus arată prin ce a făcut smochinului că are putere să și pedepsească nu doar să vindece și să facă altfel de minuni. Dar se lasă pe Sine prins și batjocorit.

Urmează tot astăzi o discuție a Domnului cu arhiereii și bătrânii poporului care-L întreabă „Cu ce putere faci tu acestea? Şi cine ţi-a dat această putere?”. Arhiereii și bătrânii erau slujitorii Lui Iisus, căci El este Domn. Arhiereii și bătrânii erau de fapt angajații Lui, slugile Lui, dar se comportă ca niște stăpâni asupra Lui.

24. Răspunzând, Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt; de-Mi veţi răspunde la el, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
25. Botezul lui Ioan, de unde a fost?: din cer, sau de la oameni?” Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: „De vom zice: Din cer!, ne va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?;
26. iar de vom zice: De la oameni!, ne temem de popor, fiindcă toţi îl au pe Ioan ca profet”.
27. Şi ei, răspunzându-I lui Iisus, au zis: „Nu ştim”. El le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea…

(Matei cap. 21)

Dacă ar fi răspuns că botezul lui Ioan era din cer, automat ar fi aflat și răspunsul la întrebarea lor: Puterea lui Iisus este tot din cer. De la Tatăl, adică.

Vreau să înțelegeți ceva, față de care evreii se smintesc și astăzi când noi creștinii vorbim despre Iisus. Ei nici nu pronunțau numele lui Dumnezeu, cum oare să te consideri pe tine „Fiu al lui Dumnezeu”. De altfel această expresie n-o găsiți în Vechiul Testament. Cum să zică Iisus despre Sine că „toate ale Tatălui sunt ale Lui”? Cum să zică că iartă păcatele? Pentru toate acestea arhierii, în mod greșit, îl considerau pe Iisus un ERETIC. Totuși faptele Domnului Iisus îi contraziceau pe ei.

Tot în această zi Domnul le spune parabola celor doi fii în care le spune amândurora să facă ceva. Unul spune ca da merge, și nu se duce, și celălalt invers. O parabolă spusă despre ce se va întâmpla. Evreii au zis „Da” lui Iisus și au strigat: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” dar apoi au L-au răstignit. Iar neamurile păgâne care nu știau pe Dumnezeu, nici pe Iisus Hristos (Mesia) au zis „nu” timp de mii de ani închinându-se la idoli și nu Domnului dar acum îl primesc pe Mesia și cred în El.

Iată o pildă simplă care arată viitorul care va modela Biserica Lui Hristos mii de ani de acum înainte.

Apoi le zice Domnul pilda despre lucrătorii viei în care le spune evreilor că au omorât pe toți profeții pe care Domnul i-a trimis la ei, și urmează acum să-L omoare și pe Fiul Stăpânului, adică pe El. Dar „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s’a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri?” Adică Hristos-Piatra dată la o parte de evrei și „aruncată” (răstignit) în afara cetății ajunge în locul cel mai important, în locul cel mai sfânt al lui Dumnezeu și al lumii. Tot ce le spunea Domnul azi ei înțelegeau bine:

„Iar arhiereii şi fariseii, auzindu-I parabolele, au înţeles că despre ei vorbeşte.  Şi căutând să-L prindă, s’au temut de mulţime, pentru că Îl socotea profet.” (Matei 21, 45-46)

Apoi le spune parabola nunții fiului de împărat ca să le arate că Domnul a venit pe pământ ca să cheme la bucuria Lui (la nunta lui) pe toți oamenii, dar mai întâi pe evrei și aceștia au refuzat. Urmează apoi tot astăzi o confruntare directă a fariseilor și irodianilor cu Iisus în care vor să-L prindă în cuvânt ca să aibă motiv să-L aresteze. Îl întreabă: ” Ce părere ai, se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?” Domnul le răspunde înțelept, așa încât ei nu-L pot prinde.

Urmează o altă discuție despre înviere cu saducheii, nu întâmplător căci peste câteva zile El avea să învieze, iar saducheii nu credeau în înviere.

Apoi urmează o discuție cu fariseii despre cine este Mesia de fapt? Este Dumnezeu sau nu. Domnul le aduce înainte un verset din Psalmul lui David, în care David îl numește pe Mesia: Domn. Concluzia: Mesia este Dumnezeu. Eu-Mesia zice Mântuitorul sunt Dumnezeu.

Urmează apoi cele 7 vai-uri adresate cărturarilor și fariseilor. Aici Domnul Se arată intrasigent și foarte dur. Le aduce înainte un adevăr crud dar necesar de zis întregului Israel. Le arată cât de păcătoși și căzuți sunt, cât de departe sunt de gândurile Domnului și de lucrarea Lui. Apoi le prezice căderea templului. Acest templu va cădea în anul 70 distrus de romani într-o catastrofă pentru poporul evreu. 1,5 milioane de evrei vor muri atunci. Ierusalimul și templul sunt rase de pe fața pământului. De atunci înainte și până azi, evreii care nu cred în Hristos nu mai au nici templu, nici preoție, nici jertfe. Rămân doar Scriptura lor pe care astăzi o citesc și o tot analizează. Iudaismul ca religie dispare la anul 70 odată cu dărâmarea templului.

Domnul este așa de dur cu conducătorii poporului bine știind ce vor urma să facă cu El peste câteva zile și cu poporul peste 40 de ani. Templul care nu L-a primit pe Fiul lui Dumnezeu nu mai poate să fie loc al slujirii lui Dumnezeu, căci totul s-a transformat pentru evrei într-o minciună. Slujitorii Domnului de la templu care nu L-au recunoscut pe Dumnezeu, cărui Dumnezeu slujesc? Diavolului. Asta le-o spune chiar Domnul: „Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei”. Șerpi adică fii ai șarpelui din Facere care a ispitit-o pe Eva. Le-a spus asta de mai multe ori, că ei sunt fii celui rău, fii tatălui lor, diavolul.

Când vorbește despre vremea dărâmării templului vorbește și despre sfârșitul lumii care va veni. Venirea lui Dumnezeu pe pământ este începutul ESHATOLOGIEI (adică a Împărăției Cerurilor). Este începutul judecății…începutul durerilor… dar toate vor duce la bucurie: căci Hristos va fi MIELUL- Împărat peste toate.

Domnul îngăduie dărâmarea templului, ca evreii să nu mai administreze ei cele ale lui Dumnezeu. De acum înainte IISUS ESTE TEMPLUL.

Să nu mai administreze ei TORA (legea veche, Scriptura). De acum înainte IISUS ESTE ADEVĂRUL ȘI VIAȚA. EL ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU.

Să nu mai administreze ei jertfele ca să facă bani. De acum înainte IISUS ESTE JERTFA.

Să nu mai fie ei arhiereii. De acum înainte IISUS ESTE ARHIEREUL VEȘNIC.

Domnul vine pe pământ și se face toate pentru noi: templu, arhiereu, jertfă, scriptură, adevăr, viață, lumină, har, etc.

Despre asta e ziua de MARȚI. Marțea cea MARE este o răsturnare a valorilor stricate ale lumii, și mai ales ale evreilor. Dumnezeu-Creatorul nu mai îngăduie ca făptura Sa să se auto-distrugă programat și constant prin planuri omenești căzute într-o lumea creată de El din iubire. Dumnezeu vine pe pământ și răstoarnă ordinea lumii, așezându-Se El ca temelie la reînnoirea ei.

Asta face și azi Domnul și cu noi cei din Biserică. Răstoarnă planurile și gândurile noastre care se încă se întemeiază pe gânduri de putere, slavă, bani, plăceri și altele. Iisus prin cele 9 fericiri ne arată că este alături de toți cei opresați și chinuiți ai lumii în primul rând. Săraci, prigoniți, bolnavi, părăsiți, etc.

Marțea cea Mare este prilej de pocăință pentru întreaga BISERICĂ, care suntem noi. Vai-urile aduse cărturarilor și fariseilor sunt adresate în aceeași măsură și nouă, dacă facem faptele lor. Dumnezeu nu acceptă o Biserică ritualistă. Dumnezeu nu vine unde vrem noi doar pentru că noi facem niște acte formale și spunem niște cuvinte în care-L chemăm. Nu. Dumnezeu vine acolo unde vrea și dacă VREA. E persoană și acționează cum vrea. De aceea, în bisericile în care oamenii se întâlnesc formal, fără inimă smerită și iubitoare față de Dumnezeu, El nu vine.

În loc de concluzie:

Iisus nu S-a lăsat prins și omorât până nu a clarificat cine este El și ce legătură are Dumnezeu, cu profeții, cu Legea, cu templul, cu patriarhii vechi (Avram, Isaac, Iacob) și cu neamurile. În această zi și în toate zilele săptămânii Iisus a făcut fapte mari (cu caracter universal ziceam eu), de aceea sunt numite aceste zile: MARI. Iisus vrea să se asigure că oamenii au înțeles tot ceea ce El le-a transmis.

Apoi ca să arate că toate cuvintele Lui sunt adevărate, a pecetluit mărturia Lui cu însăși Viața Sa dată pentru noi. A pecetluit cu sângele Noul Său Testament, Noul Legământ pe care-L încheie cu evreii și neamurile de acum înainte.

Ce Dumnezeu minunat avem!

Ce delicat le-a rânduit El pe toate.

Văzând ce face Domnul Iisus în această Săptămâna Mare, putem spune un singur lucru: VREDNIC ESTE CU ADEVĂRAT SĂ FIE CONDUCĂTORUL BISERICII !

Căci El pe toate le face cu înțelepciune și iubire de oameni pentru toți.

(Claudiu Balan)