Ev. Matei capitolul 12, vers. 29-42. Hula împotriva Duhului Sfânt

Dragilor, așa cum vă spuneam continuăm cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 12 versetul 29.

O să vă reamintesc puțin contextul acestui capitol. Domnul Iisus Hristos vindecă sâmbăta un om cu mâna uscată, spre supărarea cărturarilor și a fariseilor. Apoi vindecă mulți oameni dintre cei ce veneau după El. Iar apoi iarăși vindecă un demonizat orb și mut.

Răspunsul fariseilor la această ultimă mare vindecare făcută de Domnul Hristos este următorul:  „Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor.”

Practic fariseii văd aceste mari minuni dar le neagă în ciuda evidenței lor. Iar acum am ajuns la versetul 29.

29. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?

Domnul Hristos continuă să le demonstreze logic că El nu poate scoate demonii cu căpetenia demonilor. Le spune mai întâi: „Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui.”

Apoi le dă acest exemplu cu casa, care e foarte interesant. Casa poate fi considerată sufletul omului, iar înlăuntrul omului poate să fie stăpân Dumnezeu sau diavolul. Dacă am ales să facem răul, am dat voie prin simțurile noastre să intre în casa noastră diavolii și ei să fie stăpâni… în frunte cu căpetenia lor, satan. Dacă am ales binele, dacă am împlinit poruncile lui Dumnezeu și am arătat prin aceasta iubire, atunci Duhul Sfânt – Dumnezeu a venit în inimile noastre, și El este stăpân în noi.

De aceea ca să schimbe stăpânul unei case, trebuie să vină cineva mai puternic decât el să-l scoată afară. Iisus Hristos arată prin aceasta că El este stăpân peste toate cele create, inclusiv peste îngerii căzuți, adică peste demoni, și poate să-i scoată din om. Doar Hristos are puterea să jefuiască lucrurile diavolului…. lucrarea diavolului în om.

Numai Lui I s-a dat sub cer această mare putere. De aceea în numele lui Iisus tot genunchiul se pleacă în aceste Univers. Toate ascultă de El. Atât de departe este Iisus de a-i avea prieteni pe draci, încăt se împotrivește lor și îi leagă pe ei. Ei-diavolii care înainte de venirea Lui erau puternici în sufletele oamenilor și în lume.

30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.

Cine nu lucrează cu Hristos, lucrează cu Cel rău, nu există cale de mijloc. Cine nu face cele ale lui Dumnezeu, face cele ale diavolilor. Nu este cale neutră. Nu există neutralitate în viața duhovnicească.

Hristos îi aduce pe oameni la mântuire, iar diavolul îi risipește. Hristos unește, diavolul dezbină. Hristos îi unea pe oamenii care veneau la El. Îi vindeca, îi mângâia, îi învăța și apoi le dădea drumul luminoși. Pe când fariseii băgau zâzanie în popor și ceartă, risipeau poporul ca să nu vină la Hristos. Deci îi arată prin această că sunt îndrăciți cu adevărat, zice Sf. Teofilact al Bulgariei.

31. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.
32. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

Cum așa? Noi știm că Dumnezeu iartă orice păcat.

Cum se poate să existe un păcat anume pe care să nu-l ierte.

„De ce nu poate fi iertat acest păcat”, întrebi, „în vreme ce orice alt păcat poate fi iertat? Iată, lui Zaheu i s-a iertat iubirea de averi, femeii păcătoase i s-au iertat păcatele trupeşti, tâlharului de pe cruce i s-au iertat tâlhăriile şi multor altora li s-au iertat multe alte păcate. Şi atunci, de ce să nu fie iertată şi tăgăduirea adevărului, necredinţa, batjocorirea lui Dumnezeu Duhul?”.

Fiindcă la cei ca primii pomeniţi este ruşine şi pocăinţă, pe când la ceilalţi, nu. Cei dintâi, chiar dacă păcătuiesc, reînnoadă legătura cu Dumnezeu prin ruşine şi pocăinţă, dar la cei din urmă toate legăturile cu Dumnezeu sunt rupte, şi omul necredincios s-a depărtat nemărginit şi deplin de Dumnezeu.

La cei dintâi este slăbiciune, la cei din urmă, îndărătnicie. La cei dintâi, sufletul călătoreşte prin întuneric, însă măcar doreşte lumina. La cei din urmă, sufletul călătoreşte prin întuneric şi numeşte întunericul lumină. Când omul nu are nici cea mai mică voinţă să se mântuiască, Dumnezeu nu vrea să-l mântuiască cu de-a sila.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

Aici este cheia înțelegerii acestei afirmații a Domnului că hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta niciodată.

„Pentru a înţelege acest lucru trebuie să înţelegem mai întâi ce înseamnă a ierta. A ierta pe păcătos înseamnă a-i reda viaţa deplină, a-i dărui din nou viaţa: însă când cineva nu doreşte viaţa, ba o mai şi urăşte şi o dispreţuieşte, Dumnezeu nu are altceva să-i dea. De asta un astfel de om este şters din Cartea celor vii.

Roagă-te lui Dumnezeu să te păzească pe tine şi pe ai tăi de aceste păcate de neiertat, care înseamnă o nebunească răzvrătire a făpturii împotriva Făcătorului.

Păcatul împotriva Duhului Sfânt este hula împotriva adevărului şi vieţii care este de la Dumnezeu Duhul Sfânt.

Necredinciosul, care urăşte şi prigoneşte adevărul lui Dumnezeu, huleşte împotriva Duhului. Sinucigaşul, care urăşte şi ucide viaţa din sine, huleşte împotriva Duhului. Fiindcă Duhul este numit Duhul adevărului şi Dătătorul de viaţă, în Evanghelia după Ioan scrie că Domnul Hristos l-a numit de trei ori pe Duhul Sfânt Duhul Adevărului (14, 26; 15, 26; 16, 13). Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte adevărul tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e duh şi adevăr.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

Dragilor, fariseii vedeau marile minuni ale lui Hristos, vedeau revărsarea lui de bunătate asupra oamenilor, și ziceau fermi că e lucrarea diavolului. E ca și cum ai vedea o mamă cum își mângâie pruncul, cum îi vorbește cu drag, cum îi arată cea mai dulce și curată iubire, iar tu zici: „Ce femeie nebună și violentă, și ce copil chinuit de răutatea acestei femei.”

Din invidie făceau aceasta. Din răutatea inimii lor. Își impuneau să mintă și ajungeau poate să se mintă și pe sine… Ei vedeau lumina și spuneau că e întuneric. Și se adeverește așa ceea zicea Domnul în Evanghelia după Ioan:

„Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.” (Ioan 3, 19-21)

Fariseii au ales întunericul mai mult decât Lumina căci faptele lor erau rele. Cei care numesc răul bine și binele rău, aceia sunt cei ce hulesc împotriva lui Dumnezeu. Cei ce se împotrivesc puternic evidențelor și Duhului Sfânt din ei, aceia sunt cei care hulesc împotriva Duhului Sfânt. Și așa ajungem la minciună.

Cine s-a deprins să mintă, ajunge ușor să se mintă și pe sine. Și ajunge astfel să creadă că răul nu e chiar așa de rău că e de fapt tot un fel de bine. Și așa minciuna spusă din ce în ce mai des, ne schimonosește chipul lui Dumnezeu din noi. Minciuna dă chip diavolului în noi. Și prin minciună ajungem să hulim pe Duhul Sfânt. De ce? Căci Iisus Hristos a numit pe Duhul Sfânt de 3 ori ca fiind Duhul Adevărului.

Orice moment când mințiți prin cuvânt, prin faptă sau prin gânduri atunci depărtăm pe Duhul Sfânt de la noi. Duhul Sfânt – Dumnezeu este atât de smerit și atât de delicat încât rămâne doar în inimile curate, și doar în oamenii care persistă în smerenie și poruncile Lui.

Mi s-a întâmplat de multe ori să am o mică bucurie în inimă de la Dumnezeu, dar cu câteva cuvinte, gânduri sau fapte, acea stare să treacă rapid Și să simt cum Duhul Sfânt pleacă din mine. Experimentăm acest sentiment la Sfânta Liturghie când ne bucurăm de Dumnezeu, ne împărtășim cu El și plecăm plini de Duhul Sfânt din biserică. Dar cu fiecare oră care trece, pierdem Harul adunat în noi… și poate până seara ne golim… cel puțin parțial.

De aceea duminica trecută am ascultat evanghelia cu samarineanca, care fiind în dialog cu Domnul Hristos, a auzit acestea: Adevărații închinători ai lui Dumnezeu se închină Lui în Duh și în Adevăr.

Dacă folosim minciuna ca instrument de a ne „descurca” în societate, atunci închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu, doar cu trupul și prin semnul sfintei cruci făcut peste noi, este doar un gest parțial gol. Adevărata închinare este când trăim în adevăr, când mărturisim adevărul, când împlinim toate poruncile Domnului.

Cine știe ce este binele și nu-l face, acela se împotrivește Duhului Sfânt. Sau mai bine zis, cine știe ce este binele și nu-l face din rea voință (nu din slăbiciune) acela se împotrivește Duhului Sfânt.

Pe cei care săvârșesc păcate împotriva Duhului Sfant îi plange și Sfântul Isaia, când spune:

„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor!” (Isaia 5, 20-21).

Și închei acest subiect al păcatului împotriva Duhului Sfânt cu ceea ce le spune Sfântul Ștefan apostolul și diaconul evreilor:

„Voi, cei tari in cerbice (cu inima impietrita) si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant! Precum parintii vostri, asa si voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit parintii vostri? si au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept” (Fapte 7, 51-52).

Dragilor, fiți smeriți și recunoașteți răul din voi și din lume. Numiți răul rău și binele bine. Nu vă păcăliți nici pe voi nici pe ceilalți, folosind cuvinte dulci acoperind păcatele.

Avortul e crimă de copil și-l numim întrerupere de sarcină. Aceasta e lucrarea minciunii în om, a diavolului în inima noastra… Așa hulim pe Duhul Sfânt.

Vedem cerul înstelat și conștiința extraordinară din oameni și spunem că s-au făcut singure la întâmplare prin big-bang și evoluție. Aceasta e hulă împotriva Duhului Sfânt.

Mergem mai departe cu versetul 33

33. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul.

„Fiindcă iudeii nu puteau cleveti minunile ca fiind rele, dar pe Hristos Care le făceai Îl huleau ca având drac, răspunde Domnul: „Sau și pe Mine pomul, numiți-Mă cu sunt bun și întru adevăr minunile Mele fiind roada, vor fi bune, sau de Mă numiți pe Mine pom putred arătat este că și roada, adică minunile,  putredă va fi.

Dar pentru că minunile, adică roadele, ziceți că sunt bune, atunci și Eu, Cel care sunt pomul, bun sunt. Căci cu adevărat după roadă se cunaoște pomul și asemenea și Eu, din minuni.” (Sf. Teofilact al Bulgariei)

34. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura.

„Iată voi pomi răi fiind, aduceți roadă rea, de rău grăindu-Mă pe Mine. Deci și Eu de aș fi fost rău, roadă rea v-aș fi adus, iar nu unele ca acestea minuni.”

Îi numește pui de vipere pentru că se trufeau că sunt din Avraam, dar El îi arată cu nu sunt din Avraam, ci din strămoși vrednici răutății lor.

„Când vezi pe vreunul vorbitor de cele de rușine, să știi că are în inima sa mult mai rele, decât cele pe care le grăiește, căci din prisosința sa varsă în afară și, comoară ascunsă având, o oarecare puțină parte din ea arată. La fel și cel ce grăiește cele bune, mai multe încă are în inima sa.”

35. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele.
36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.
37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.

Vedeți ce mare este cuvântul care iese de pe limba noastră.

Cuvântul fiecărui om are putere, mai mică sau mai mare, în funcție de personalitatea lui, de locul unde l-a așezat Dumnezeu în societate.

Cuvântul poate zidi, poate uni, poate lumina, poate da nădejde, poate aduce vești bune, poate vindeca. Cuvântul poate aduce pe Duhul Sfânt în inimile noastre.

Dar tot prin cuvânt putem înjura, urî, blestema. Cuvântul poate dezbina, poate duce la deznădejde, poate prin minciună să păcălească oamenii. Cuvântul din inima omului rău poate și ucide.

De aceea vom da seamă la judecată pentru cuvintele noastre, căci cuvântul meu și al tău, și al fiecărui om, poate fi iubire către aproapele meu, sau ură.

38. Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
39. Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul.
40. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.
41. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona.
42. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon.

După ce văd atâtea minuni unii dintre cărturari și farisei cer un semn de la Domnul Hristos. Minunile, vindecările, învierile din morți, predicile lui Hristos erau toate SEMN către oameni, că El este Hristos mult așteptat.

De aceea le zicea: Dacă nu credeți în Mine, credeți măcar în aceste fapte ale mele, căci ele mărturisesc despre Mine, căci sunt făcute în Dumnezeu.

Domnul Hristos refuză să le dea un semn și le zice că singurul semn pe care-l vor primi este Învierea Lui, când și El va sta 3 zile în mormânt, așa cum proorocul Iona a stat 3 zile în burta unei balene.

Apropo, asta nu e poveste cu Iona. El chiar a stat 3 zile în burta unei balene. Confirmă aceasta chiar Creatorul nostru. Cine-L bănuiește pe El de minciună? Cine poate spune că Hristos minte?

Tot Hristos vorbește de potopul lui Noe, acest mare cataclism natural care a avut loc la nivelul întregii planete. Astăzi evoluționiștii au curajul să spună că potopul și arca lui Noe sunt povești. Hulind astfel cuvântul Scripturii și pe Dumnezeu Însuși. E și aceasta o formă de huli pe Duhul Sfânt.

Bărbații din Ninive s-au speriat când Iona le-a spus că dacă nu se pocăiesc vine judecata lui Dumnezeu asupra lor. Dar ei iudeii nu se tem când au în față pe cineva mult mai mare decât Iona, pe Dumnezeu Însuși care-i luminează și le spune cele ale judecății.

Regina de la miazăzi a venit de departe să audă pe Solomon vorbind despre copaci, lemne și alte asemenea lucruri firești, iar voi chiar și venind Iisus Hristos și grăind cele negrăite taine ale lui Dumnezeu, nu L-au primit.

Cam atât pentru această seară.

Continuăm mâine.

Vom vorbi despre Duhul Sfânt și apă.

Despre Duhul Sfânt care se purta pe deasupra apelor la începutul creației, și despre diavolii care fug dă locurile în care este apă.

(Claudiu Balan)