Ev. Matei capitolul 12, vers. 22-28. Iisus Hristos scoate pe demoni din oameni cu Duhul lui Dumnezeu.

În această seară continuăm capitolul 12 din Evanghelia după Matei. Am ajuns la versetul 22.

22. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb şi mut, şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea.
23. Mulţimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta, Fiul lui David?

Ați văzut că adesea Mântuitorul Hristos scoate demoni din oamenii care veneau la el. Societatea de astăzi, lumea „modernă”, nu vrea să audă nici măcar de ideea „de păcat”, darămite să le mai vorbim despre diavoli, demoni. Totuși, vreau să fiți convinși de fiecare cuvânt pe care Sfintele Evanghelii le-au lăsat pentru noi. Vreau să fiți convinși de fiecare cuvânt pe care Mântuitorul Hristos L-a spus, și evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan l-au notat, și niciodată să nu vă îndoiți.

Dacă Dumnezeul nostru Iisus Hristos a spus că l-a văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger, dacă El a vorbit despre demonii care intră în om și sunt scoși afară de puterea Lui, atunci să credeți că așa este. În alte seri am insistat pe acest subiect: cine sunt demonii, dar acum n-o să vă mai plictisesc. Rețineți doar că sunt îngeri care din neascultare și invidie au fost pedepsiți de Dumnezeu… Și acum au ajuns îngeri-căzuți…. Au căzut din cer și sunt acum în cele mai de jos ale pământului… dar și în văzduh, după cum spune Sf. Apostol Pavel.

Dragilor, și astăzi e plină lumea de oameni cu duhuri rele. De altfel patimile mele sunt duhuri demonice în mine. Răul pe care-l fac, răul care mă stăpânește, este un duh rău, sau mai multe, care stau în mine, pentru că eu prin faptele mele le-am chemat în mine.

Sfinții Părinți vorbesc în Filocalie de duhul desfrânării, nu de păcatul desfrânării, vorbesc de duhul lăcomiei pântecelui, de duhul mândriei, nu de păcatul lăcomiei sau a mândriei. Adică fiecărui păcat îi este asociat un duh rău, un demon care ispitește și chinuie pe om. Un duh rău care s-a legat de voința noastră, și până nu cerem prin pocăință și smerenie vindecare de la Domnul, el nu pleacă de la noi.

Dragilor, dacă ar veni Domnul Hristos astăzi pe pământ în mod văzut, așa cum a venit acum 2000 de ani, ar avea multă treabă cu umanitatea. Sunt pline sufletele noastre de duhuri rele… de lucrări ale celui rău. Dacă ar veni Domnul astăzi ar scoate mulți demoni din noi. Din unii mai mulți, din alții mai puțin.

O să vă las aici un filmuleț despre un om cu un duh rău care a venit la Cuvioasa Paraschiva la Iași să se închine: https://www.youtube.com/watch?v=O9A8lKQtMnI

Filmulețul este inofensiv. Și nu e așa agresiv. Poate fi văzut fără a vă șoca. E un om care țipă tare când ajunge lângă racla Cuvioasei. De ce? Pentru că atunci demonul / demonii din el vor să iasă, arși de sfințenia Harului Duhului Sfânt din trupul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.

Pe unii oameni aceste duhuri rele îi stăpânesc mai mult, pe alții mai puțin. Pe unii au ajuns să-i stăpânească total pentru câteva minute, având crize puternice în prezența Harului Domnului în Biserică, pe alții să-i stăpânească ore sau zile-n șir. Chiar și-n evanghelie se vorbește de un demonizat care era ținut legat cu lanțurile, căci făcea foarte mult rău.

Nu vreau acum să vă întristez și să vă las cu acest gând că în noi sunt aceste duhuri. Dar e adevărat. Totuși, orice gest al nostru către Dumnezeu ne dezlipește de aceste duhuri rele, și ne eliberează. Orice gest al crucii pe care-l facem, orice rugăciune, orice închinare, orice participare la slujbele Bisericii… ne curăță și ne dezleagă de aceste duhuri rele din noi.

Spovedania este un moment în care în mod sincer mărturisim păcatele / duhurile rele din noi în fața preotului duhovnic. De aceea sunt sfinți care au văzut la spovedanie ieșind pe gura oamenilor demoni, atunci când își mărturiseau păcatele. Sfânta Împărtășanie sau Trupul și Sângele real al Domnului Iisus Hristos, de fapt Domnul Hristos în Persoană, vine în om și El are puterea cea mai mare să alunge demonii. Acolo unde se sălășluiește Hristos, acolo demonii pleacă și nu mai vin, dacă nu găsesc portițe de intrare prin simțurile noastre.

Toate ale Bisericii, toate ale vieții duhovnicești, au putere de la Dumnezeu să ne dezpătimească, să ne alunge demonii din noi, și să aducă în noi Harul Preasfântului Duh. De aceea, e bine ca mereu să stăm aproape de Domnul nostru drag, de Preacurata lui Maică, de sfinții Lui, de Împărtășanie și Spovedanie, mereu să ne smerim… mereu să ne cerem iertare Domnului, ca nu cumva să creștem la sân acest duhuri otrăvitoare.

Nu vă fie frică! Diavolul nu are putere asupra omului. Mai ales că suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Mai ales că purtăm o cruciuliță la gât, iar această cruce e un simbol al faptului că în noi creștinii sălășluiește Dumnezeul nostru, și unde este El demonii nu se apropie să se atingă.

Diavolul prinde putere asupra omului când eu de bună-voie, vreau să fac păcatul. Adică știu că ceva este păcat, dar totuși îmi calc pe conștiință și păcătuiesc. La păcatele făcute fără de știință sau fără de voie, acolo judecata e mai blândă, acolo suntem mai lesne iertați de Dumnezeu, și nu permite demonilor să intre în om așa ușor. Dar când omul știe ce este binele și răul, și alege răul conștient, atunci și-a legat voința de răutate.

Dar nu vă temeți, căci câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat. Suntem îmbrăcați adică înconjurați de toată ființa lui Hristos. Când ne împărtășim cu Hristos, nu doar că El intră în ființa noastră, ci se întâmplă că și noi intrăm în El. De fapt împărtășindu-ne, Iisus Hristos ne conține  / ne cuprinde pe toți în El, așa cum firmiturile dintr-o pâine sunt cuprinse și conținute în coaja Pâinii.

Căci cine mănânca Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne în Mine și Eu în El, zice Domnul. Așa suntem noi creștinii, permanent cu Dumnezeu în Dumnezeu, lângă Dumnezeu.

Chiar și așa, sunt destui creștini botezați plini de patimi… căci nu se silesc deloc pentru mântuirea lor, pentru curățarea sufletelor, pentru paza de la păcat.

Revin la Evanghelie. Domnul vindecă un demonizat orb și mut. Nu știu dacă toți muții au duh rău, și nici dacă toți orbii au duh rău, dar știu că unii muți și unii orbi, pot avea aceste neputințe și de la diavol. Dumnezeu știe care sunt aceștia.

Minunea pe care o face Domnul Iisus era ne mai văzută. Nu se mai pomenise niciodată în popor ca un om / profet să vindece un orb și mut. De aceea mulțimile toate se mirau. Și se întrebau: Nu este acesta Fiul lui David? Adică: noi îl cunoaștem pe acesta, a copilărit cu noi, e din sat cu noi, cum de are aceste puteri? Mulțimile se mirau și-L apreciau, dar fariseii aveau un alt comportament:

24. Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur explică foarte frumos că acești farisei erau tare căzuți. Ei în loc să se bucure că un om din neamul lor s-a vindecat, ei încep cu acuzele. În loc să aprecieze pe Iisus că face așa o mare minune, ei se mânie și începe cu injuriile. Sf. Ioan Gură de Aur spune că furia lor o întrece pe cea a diavolilor. Spune că au decăzut ca oameni, căci și-au pierdut  blândețea naturală a omului și au căpătat o brutalitate barbară și neomenească. Îi consideră pe farisei cei mai mari urâtori ai firii umane. Cine ajunge atât de insensibil la suferințele din jur, acela nu mai este om. Cui nu i se mai înmoaie sufletul atunci când vede un om în suferință trupească sau sufletească, acela și-a pierdut curăția cea dintâi.

Fariseii spun că Domnul Hristos scoate pe demonii din oameni cu domnul demonilor. Sau defapt, că el, Iisus, este domnul demonilor…. Vă dați seama la ce cădere au ajuns acești oameni? Aveau în față pe Dumnezeu și ei îl numeau șeful diavolilor, adică Satana.

Cu adevărat Domnul are în mână toată făptura și toate creaturile, inclusiv pe îngerii căzuți, dar fariseii nu la asta se refereau. Fariseii în loc să se bucure de semenul lor vindecat și de marea putere a lui Dumnezeu care lucrează prin Iisus, ei îl învidiază. De ce? Pentru că atrage atenția oamenilor asupra Lui, și ei nu mai sunt în prim-planul  poporului. Și bineînțeles astfel își pierd „statul” social și banii pe care-i câștigau din acest statut de învățați și conducători religioși.

Sf. Ioan Gură de Aur argumentează frumos și pe larg că invidia este cel mai mare păcat al umanității. Din invidie au căzut îngerii din cer, căci invidiau Dumnezeirea Sfintei Treimi și doreau să fie ca El, fără a asculta de El. Din invidie a apărut prima crimă pe pământ, când Cain a omorât pe Abel. Sf. Ioan spune despre invidie că e mai rea decât adulterul. Mai rea decât toate păcatele… și totuși noi nu considerăm acest păcat așa de agresiv și nociv. Spune el că: nu văd pe nimeni plângând și pocăindu-se cu lacrimi pentru acest păcat. Spune că păcatul invidiei este răspândit și printre slujitorii lui Dumnezeu și face mult rău între oameni. Dacă păcatul desfrânării durează doar scurt timp, păcatul invidiei tulbură sufletul omului permanent. Păcatul invidiei îți tulbură mai întâi sufletul tău foarte tare și abia apoi pe al aproapelui. De aceea e un păcat tare nociv. Spune el că ar trebui oprită intrarea invidioșilor în biserică, mai mult decât intrarea adulterinilor.

Mergem mai departe cu textul.

25. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui.
26. Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui?

Domnul nu se supără pe ei, nu devine agresiv, nu începe să țipe sau să argumenteze precipitat. Rămâne calm și cu smerenie le explică cum acest raționament al lor este în mod logic greșit. Dar nu numai atât, Iisus Hristos vorbea ca unul care VEDE TOTUL clar și limpede în sufletele oamenilor, în lume…. Noi vorbim cu un om dar nu știm ce este și cine este în acel om. Iisus vorbește cu noi dar vede câte duhuri rele sunt în noi.

Dacă diavolii se scot unii pe alții din oameni, atunci înseamnă că se ceartă, înseamnă că se dezbină, că puterea lor scade, și ușor ușor vor dispărea. Ori nu e așa… diavolii rămân uniți. De aceea Iisus Hristos spune: satana scoate pe satana, nu satana scoate pe diavoli, ca să arate unitatea lor. Explicația e dată de Sfântul Ioan Gură de Aur.

Apoi le mai aduce un argument de bun simț:

27. Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.

Adică apostolii cărora Eu, Domnul, le-am dat putere să scoată demonii, cu ce putere fac asta? Apostolii care sunt fii lor… fii fariseilor… în sensul și de fiu, și de frați, și de cumnați, și de verișori… în sensul de rude de sânge cu voi….

Pe ei fariseii nu i-au acuzat că scot pe demoni cu domnul demonilor. De ce? Pentru că pe ei nu-i invidiau, ci pe El, căci lumea începuse să-L iubească mult și să-L urmeze. Dar la judecată universală, ei, fii voștri, vă vor judeca. Căci ei, fiind evrei ca și voi, au crezut în Iisus Hristos, L-au primit, au apreciat bine minunile Lui, au primit învățătura Lui, au devenit ucenici ai Lui…

28. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu.

Domnul Hristos le-o spune mai smerit și mai voalat, fără să se mândească: Eu sunt Mesia, Eu sunt Dumnezeu, am coborât între voi. Dacă Eu scot pe demoni cu Duhul lui Dumnezeu (atenție! nu cu domnul demonilor) atunci a ajuns la voi împărăția lui Dumnezeu. A ajuns împărăția la oameni pentru că a venit Împăratul între oameni. Acolo unde este Împăratul este și împărăția! Acolo unde toți demonii din oameni sunt dați afară, acolo unde toate duhurile rele pleacă din om, toți rămânem curați, și acolo e împărăția cerurilor, căci avem în inimi pe Duhul lui Dumnezeu.

Prin aceste cuvinte Domnul vrea să-i atragă la el pe evrei… Vrea mult să-i vindece și să-i facă în așa fel încât ei să-L cunoască.

„În loc ca voi să vă bucurați și să fiți răpiți de a crede că eu sunt aici pentru a vă împărți harurile pe care le-au prezis altădată profeții și că timpul fericirii voastre a venit în sfârșit, voi faceți tocmai contrarul și nu numai că vă opuneți darurilor mari pe care vreau să vi le fac, ci voi chiar mă necinstiți prin acuzele voastre false și prin calomniile voastre.” (Sf. Ioan Gură de Aur parafrazând cuvintele Domnului către farisei)

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)