Ev. Matei, cap. 9, vers. 9-22 (joi, marți 23 oct. 2018). Venirea Domnului pe pământ – marea Nuntă
Am ajuns la versetul 9 al Evangheliei după Matei, capitolul 9. Să pornim la drum.
„Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El.” (Matei 9, 9)
Observați că nu l-a chemat pe Matei odată cu Ioan și cu Petru, ci l-a chemat atunci când a știut că va asculta, precum și pe Pavel l-a chemat mai pe urmă, când a fost vremea.
E interesant cum Matei, evanghelistul povestește acest eveniment din viața sa. Și se vădește pe sine.
Gândiți-vă ce era în gândurile celorlalți când au văzut pe Domnul cum își ia alături un ucenic vameș! Ori vameșii erau oamenii stăpânirii romane, căci erau trimiși de împărat să ia impozite de la toți oamenii. Și bineînțeles adesea ei abuzau de această funcție și cereau mai mult, batjocoreau, prigoneau… Și erau direct interesați să jegmănească pe oameni, căci plusul le rămânea lor. Din acest motiv oamenii îi priveau pe vameși ca pe niște „suflete vândute” cezarului, care și-au vândut neamul și credința pentru bani.
Vameșii aveau o faimă urâtă și erau considerați asemenea politicienilor corupți din vremurile noastre. Și totuși Domnul cheamă la el pe acest vameș, pentru că știa inima lui.
Multe întâmplări din evanghelii, multe spuse ale Domnului ar părea uneori în contra-logică cu felul nostru de a vedea sau gândi. Poate de multe ori ne-am fi așteptat să facă sau zică altceva. Totuși Dumnezeu știe inimile oamenilor. Știe viitorul… Știe toate intențiile noastre. Și dacă omul spune și alta gândește, Domnul Hristos îi răspunde la ceea ce gândește în sine, la intențiile lui ascunse, nu la ceea ce a zis.
„Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.” (Matei 9, 10)
Domnul Hristos a intrat în casa lui Matei. L-a cinstit prin venirea Sa. Și asta poate l-a încântat, i-a muiat inima, și l-a deschis față de Domnul Hristos, acceptând mai ușor să-i devină ucenic.
Pentru că cine se aseamănă se adună, prietenii lui Matei erau și ei vameși, păcătoși, oameni căzuți moral…. care au venit și ei la ospățul dat de acesta în cinstea venirii lui Iisus în casa lui. Imaginați-va ce tablou interesant: Domnul Hristos și apostolii în mijlocul unui grup de oameni căzuți moral. Să facem un exercețiu de imaginație. E ca și cum astăzi Domnul Hristos ar intra cu apostolii lui într-un club de fițe, și s-ar așeza la masă cu interlopii… cu „peștii”… cu oameni de afaceri necinstiți, cu politicieni corupți etc…
Bineînțeles că acest gest ar sminti. A smintit și atunci.
„Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Matei 9, 11)
Eu cred și astăzi, și am văzut asta că e mai multă credință în oamenii simpli, căzuți moral în păcate grele, decât în oamenii chipurile „echilibrați”, inteligenți dar atei, care scuipă Biserica, preoții și pe Dumnezeu. Domnul le răspunde frumos…
„Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” (Matei 9, 12)
Nu știu dacă se așteptau fariseii și cărturarii la un astfel de răspuns. De ce? Pentru că nu dădeai 2 bani pe vameși… îi considerau niște păcătoși care nu se ridică la nivelul lor moral. Nu s-ar fi gândit niciodată la binele vameșilor.
„Acum n-am venit ca Judecător, ci ca Doctor, de aceea și împuțiciunea (necurăția) o sufăr” zice Sf. Teofilact al Bulgariei, parafrazând pe Domnul.
Domnul iubește pe tot omul și face tot posibilul să-l ridice.
Părintele Arsenie Boca spunea că dragostea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos de pe acest pământ este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu.
Așa este..
Cei bolnavi au nevoie de doctor.
Dar cine nu e bolnav? Cine se crede sănătos sufletește? Cine se crede fără de păcat? Le-a mai zis-o Domnul cărturarilor și fariseilor odată, când au adus-o la El pe femeia prinsă în adulter.
Ei se credeau drepți înaintea Domnului.
„Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Matei 9, 13)
Ce interesant!
Dumnezeu (Șeful pe linie directă al cărturarilor) le spune lor, celor învățați, mergeți și învățați-vă! Învățați că Dumnezeu prețuiește mai mult mila către păcătoși decât jertfele.
Acest cuvânt al Domnul a fost spus și de profetul Osea:
„Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. ” (Osea 6, 6)
Domnul spune acest lucru luându-i în râs pe cei care se îndreptățesc pe ei înșiși, de vreme ce nimeni dintre oameni nu este drept. Așa ar trebui să cugetăm și noi despre persoana noastră.
Suntem nedrepți și păcătoși… și orice gând de mărire e periculos… căci din el se vor naște alte păcate și vor aduce suferință mie și întregii lumi.
„Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?” (Matei 9, 14)
Foarte interesant acest moment. Ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul vin la Domnul Hristos și-i reproșează că nu postește, și nici ucenicii lui. Căci Sf. Ioan Botezătorul postea mult și de aceea era curat de patimi, și de aceea Harul lui Dumnezeu sălășluia și îi dădea putere în cuvânt și în fapta bună. La fel și ucenicii Sfântului Ioan posteau, căci așa îi învățaseră maestru lor.
Poate ucenicii lui Ioan nu se dumireau cum Iisus biruiește patimile fără nevoință duhovnicească, zice Sf. Teofilact al Bulgariei.
Ei nu știau că înaintea lor e mai mult decât om… mai mult decât un mare sfânt, mai mult decât un om care trăiește ca un înger în trup, cum era Sfântul Ioan. Pe Domnul Hristos nu-l ispitea lăcomia pântecelui, nici băutura multă. Dumnezeu a trăit ca noi oamenii, dar întru toate fără de păcat.
A arătat lumii întregi că omul poate să trăiască, acolo unde este, în sat, în oraș, într-o țară sau alta, o viață curată, simplă și bineplăcută lui Dumnezeu… dar cu ajutorul lui Dumnezeu.
Ucenicii lui Ioan nu știau că au înainte pe Însuși Dumnezeu făcut trup.
„Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.” (Matei 9, 15)
Foarte interesant și adânc acest răspuns al Domnului. El se numește pe Sine mire. Căci asta spune: Pot oare ucenicii mei să fie triști câtă vreme Eu-mirele sunt cu ei?
Despre ce nuntă e vorba?
În primul rând, prezența lui Dumnezeu printre oameni pe pământ, în mod văzut, a fost poate cel mai important eveniment al istoriei umanității. Și se cuvenea sărbătorit cum se cuvine. Însăși prezența Fiului lui Dumnezeu printre oameni era o mare mare cinste, și o mare mare bucurie. Dar, Sfântul Teofilact al Bulgariei, împreună cu mulți alți sfinți ai Bisericii noastre spun că Domnul S-a numit pe sine Mire, căci urma să cunune cu Sine, Biserica cea nouă. După ce va muri cea veche…
Biserica cea Nouă este Biserica Lui, comunitatea creștinilor care se vor boteza în numele Lui după Înviere, și care vor crede în El și îi vor striga numele în tot locul. Este Biserica Ortodoxă, Biserica Drept-Măritoare din toate timpurile.
Vor veni zile când mirele nu va mai fi cu ei… Vor veni zile când Mirele va fi răstignit, când va muri… va învia și apoi se va înălța la cer. Atunci Mirele nostru drag va fi luat dintre noi… Căci n-am știu să prețuim în mijlocul nostru prezența cea binecuvântată a lui Dumnezeu.
Atunci se cuvine să postim! De ce? Ca să readucem pe Dumnezeu prin pocăință înapoi în sufletele noastre. Interesant este că după Înălțarea la ceruri, Dumnezeu vine mereu pe pământ printre oameni la fiecare Sfântă Liturghie pe Sfânta Masă.
Așa ne-a promis. Trimite pe Duhul Sfânt peste sfintele daruri și le transformă în Trupul și Sângele Lui. De aceea, dragilor, Liturghia e nuntă. E o reîntâlnire cu Mirele. Este moment de mare bucurie, căci vine Domnul iarăși între noi. Și când este Liturghie nu ar trebui să fie post.
În Biserica primară, nu se postea niciodată sâmbăta și duminica, pentru că se făcea liturghie
La fel în Postul Mare, se postea aspru de luni până vineri, iar sâmbătă și duminică nu mai era post. Și iarăși de luni până vineri în săptămâna următoare urma post. De ce? Pentru că adevăratul înțeles al postului acesta este: simțirea lipsei lui Hristos, plecarea lui din sufletul nostru pentru păcatele noastre; și prin pocăință, prin înfrânare, îi cerem Domnul să vină iarăși între noi. De aceea, Liturghia este incompatibilă cu postul.
În zi de liturghie e zi de bucurie. E zi de dezlegare la mâncăruri.
Mergem mai departe.
„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea.” (Matei 9, 16)
Peticul de postav nou și vinul nou este postul, iar haina veche și burdufurile vechi arată neputința ucenicilor…zice Sf. Teofilact al Bulgariei.
„Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună.
Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii.” (Matei 9, 17-19)
Acest dregător avea credință în Domnul, dar nu ca a sutașului, care îi spune că nici nu mai e nevoie să vină la el acasă și să-i vadă sluga, ci doar cu cuvântul să zică de aici și se va vindeca.
Dregătorul îi spune: Vino și pune mâna pe ea! Ce interesant! Observați ce diferență mare. Unul credea că ale Domnului cuvinte vor trece câțiva kilometri până acasă la el, și vor avea efect asupra bolii slugii lui, iar altul avea nevoie de un gest văzut, palpabil…
Dregătorul credea că doar prin transmiterea de energie de la Iisus la fiica lui, va putea fi ea vindecată. Așa suntem și noi astăzi… așa a fost lumea de când este ea. Credința unora e mare și au încredere în Dumnezeu lăsându-se în mâna Lui, fără prea multe discuții, iar a altora e slabă, și are nevoie de întrebări, argumente, atingeri. Unul se roagă Sfântului Dimitrie la icoana din casa lui și crede că sfântul îl ascultă. Altul are nevoie să se atingă de moaștele lui ca să-i crească credința și să-l simtă pe sfânt aproape. Unii străbat mii de kilometri până la Ierusalim, Athos, Kiev sau Eghina pentru a face o rugăciune cu credință… alții se roagă la biserica din sat sau din cartier cu lacrimi și cred că orice vor cere, Domnul la va da… Și așa va fi…
Va fi după credința lor…
„Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui.” (Matei 9, 20)
Aici începe o discuție foarte interesantă… despre necurăția ritualică a femeii. Sau despre așa zisa „necurăție”. Aici aveți două articole despre acest subiect:
- Argumente scripturistice și patristice pentru participarea femeii la slubele Bisericii în perioada ciclului menstrual
- Ce este “(ne)curăţia femeii” şi cum se raportează Biserica la ea. Drepturile femeilor creştine în perioada ciclului menstrual
- Maica Vassa Larina – studiu despre necuratie-rituala
Femeia care avea scurgere de sânge de 18 ani, vine în ascuns să se atingă de Domnul, fiind necurată din pricina patimii (zice Sf. Teofilact al Bulgariei), și temându-se ca nu cumva să fie oprită de a-L atinge pe Iisus, își pune în cap să se atingă de Domnul și printr-un transfer magic de energie, ea să se vindece.
Acest episod este o mărturie clară a faptului că în relația cu Dumnezeu nu există magie.
Ci totul este personal.
„Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela.” (Matei 9 21-22)
Într-o altă evanghelie tot la acest episod se spune că Domnul a zis ucenicilor: Cine m-a atins?
Iar ucenicii i-au zis: Doamne, tu vezi mulțimile îmbulzindu-se și întrebi cine te-a atins?
Dar Domnul special spune acest lucru, ca să arate că cineva, cu un scop precis, a încercat să „fure” harul din El. Dar nimeni nu poate primi vindecare, putere, sfințire, de la Dumnezeu, fără voia lui Dumnezeu. În Biserică, nu există formule magice.
7 Tatăl nostru, 40 de lumânări aprinse la 40 de biserici, și alte prostii …. pe care le recomandă unii… ci există doar relație personală cu Dumnezeu.
Omul cere Domnului în rugăciune și așteaptă de la El ajutorul. Toată viața duhovnicească este caracterizată de acest aspect personal al tuturor relațiilor Dumnezeu – om.
Dumnezeu e prezent în toate acțiunile Sale. E viu în toate cuvintele Sale.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)