Ev. Matei, cap. 9, vers. 23-38 (joi, 25 oct. 2018). Credința vie = cauza secretă a vindecărilor

Am ajuns la versetul 23 al capitolului 9 din Evanghelia după Matei.

„Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El.” (Matei 9, 23-24)

Domnul spune că această copilă doarme, pentru că la El moartea este somn și cu ușurință putea s-o învieze. Dar să nu vă minunați că mulțimea râdea de Dânsul. Căci mai mult se va vedea minunea, că deși moartă fiind, cu adevărat a înviat-o. Deci, de aceea, toți mărturisesc că murise copila, ca să nu zică apoi cineva că a fost doar leșinată.

Interesant cum Domnul se folosește de glasul celor din jur pentru a le crește tuturor credința.

Căci dacă ei n-ar fi zis că e moartă, și dacă Domnul n-ar fi răspuns că doarme, atunci poate oamenii ar fi crezut că această fetiță e bolnavă, că poate nu e într-o stare așa de gravă și apoi L-ar fi acuzat pe Domnul că de fapt a mințit, și nu a vindecat-o.

„Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.” (Matei 9, 25-26)

Domnul o apucă de mână ca să-i transmită puterea Lui cea mare. Întindeți mâinile către Dumnezeu și cereți Lui toate câte veți crede de cuviință. Și El va da vouă după credința voastră…

Iar dacă nu vă va da ceea ce ați cerut, înseamnă că v-a pregătit ceva și mai bun.

„Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.” (Matei 9, 27)

Spune Sf. Ioan Gură de Aur că Domnul nu-i vindecă pe acești doi orbi în mijlocul mulțimii, ci-i scoate de acolo. Așteaptă să ajungă în casă pentru a-i vindeca. Domnul ne dă pildă prin aceasta să fugim de slava deșartă.

Strigătul acestor orbi făcea multă zarvă în jur. Atrăgea atenția puternic. Acești orbi strigau cu credință fierbinte către Domnul. Nu erau reci sau căldicei. Auziseră de Iisus și de minunile Lui, auziseră forfotă împrejur și știau că vine, și se gândeau poate că altă dată nu-L vor mai întâlni, și acum e singura lor șansă. Orbi fiind, cerșetori probabil, stăteau pe străzi și auzeau vocea străzii. Auziseră de multe vindecări… și sufletul lor tânjea ca și ei într-o bună zi să fie binecuvântați de un asemenea dar.

Interesant, ce spune Sf. Ioan Gură de Aur, că toată hărmălaia care se făcea în jurul faptelor lui Iisus (minuni, vindecări, predici, cuvinte) a lucrat în favoarea oamenilor, sporindu-Le credința. Chiar și atunci când unii evrei se sminteau sau când alții îl acuzau de fel de fel de încălcări ale legii.

Orbii strigă după Iisus cu apelativul: Fiul lui David. Când evreii vroiau să laude un rege îi spuneau că e fiu al lui David. Adică descendent al unui om cu viață atât de bineplăcută lui Dumnezeu. David om fără prihană, cu inimă curată, fără răutate, care a făcut întotdeauna voia Domnului, cu excepția adulterului și al crimei pentru care s-a pocăit mult, și Domnul l-a iertat.

La fel fac acum și orbii, încearcă într-un fel să-L laude pe Domnul Iisus, ca să-i atragă atenția și mai tare spre ei. Căci între oameni așa e, lauda te încântă, te face atent la omul care te vorbește de bine. La Dumnezeu nu e așa, căci Domnul știe toate ale omului.

„După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!: (Matei 9, 28)

Ajunși în casă, Domnul nu-i vindecă direct, ci îi întreabă: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?”

E interesant că Domnul Iisus nu vindecă niciodată pe oameni din propria lui inițiativă, ci așteaptă din partea lor să aibă credință, să vrea să fie vindecați. Și abia la apelul credinței lor Domnul acționează. Ca să nu fie acuzat de farisei și cărturari că vrea să Se slăvească pe Sine.

Dar mai presus de toate, acționează așa pentru că inima Lui e blândă și smerită.

Așa este și-n viața de zi cu zi. De ce unii primesc mai mult de la Dumnezeu și alții mai puțin?

„Căci mila pe care o arată Dumnezeu pentru oameni are fără îndoială un raport cu credința celor pe care-i mântuiește El” zice Sf. Ioan Gură de Aur

Diferența dintre darurile primite de oameni de la Dumnezeu constă și în credința și deschiderea fiecăruia către El.

Revenim la cei doi orbi. Domnul îi vindeca. Știa inimile lor. Știa credința lor, dar îi întreabă pentru a le arăta tuturor că mereu vreau să acționeze pe un impuls al credinței oamenilor.

Credința vie = cauza secretă a vindecării lor.

„Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!” (Matei 9, 29)

Interesant răspuns. După credința voastră fie vouă! Aceeași atitudine o are Domnului și față de noi azi. Cine crede mult. mult primește. Cine nădăjduiește tare în Dumnezeu, Domnul este acoperământul Lui și nu va cădea în veci.

Cine are credință slabă, va cădea ușor… va deznădăjdui, va huli… la vreme de necaz, sau în diferite situații ale vieții. Țineți minte acest răspuns, când vă temeți! Când fricile vă acaparează… Când necunoscutul și lipsa ajutorului omenesc vă face să deznădăjduiți.

Dacă vei crede că Domnul te ajută, atunci să știi că deja ai primit ajutorul și totul va fi bine.

„Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.” (Matei 9, 30)

Uneori Domnul le spune celor vindecați să meargă să propovăduiască minunea, cum a fost cu demonizații din Gadara, alteori le spune să tacă și să nu spună nimănui.

De ce?

Explică Sf. Ioan Gură de Aur.

„Atunci când slava unei fapte se întoarce toată spre Dumnezeu, nu numai că nu ne împiedică, ci ne poruncește s-o facem, ca el să fie lăudat.”

Când ne spune să tăcem, e clar că apar și efecte negative dacă nu vom asculta de El. Orbii n-au tăcut. Ar fi fost prea greu pentru ei… Erau atât de bucuroși… ca niște născuți din nou…

„Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.” (Matei 9, 31-32)

Muțenia la acest om nu era din naștere (genetică) ci era din cauza sălășluirii unui demon în el. Diavolul „legase” sufletul lui și nu-l lăsa să vorbească. Acest om nu putea să se roage, nu poate să strige asemenea orbilor. Și de aceea Domnul nu-l întreabă nimic, ci-l vindecă imediat.

„Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.” (Matei 9, 33)

Minunile la care erau martori evreii erau mult peste ce auziseră ei în legea lui Moise, în isprăvile regilor și profeților lui Israel.

Minunile erau SEMNE ale DUMNEZEIRII. Ce înseamnă SEMN?Înseamnă faptă care contrariază. O faptă ieșită din firesc, care obligă pe om să problematizeze. Principala idee care se ridica în inimile oamenilor văzând vindecările, era: Cine este acest om?

Cine e acest om care înviază morții, potolește marea și vânturile, vindecă orbii din naștere, reface trupurile cele șchioape, știe gândurile oamenilor, merge pe apă, vorbește așa cum n-a vorbit nimeni niciodată…?

Minunile erau modalități prin care Dumnezeu îi ridica pe oameni cu mintea către adevărata lui origine. Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul.

„Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.” (Matei 9, 34)

Ce acuzație josnică! Ce mizerie diavolească! Ce minciună! Cum să facă diavolul bine unor oameni? Cum să vindece diavolul pe un om și să-l facă sănătos? Cum să se scoate pe sine afară?

Cum un demon să scoată alt demon, când principala lor activitate este ura față de oameni.

Demonul este PÂRÂȘ al omului, așa spune Sfânta Scriptură în cartea Apocalipsei. Demonul mereu sta și pândește pe om, și vrea să-l facă să cadă, și mereu cere voia Domnului să ispitească… mai mai că va găsi pe cineva care să i se alieze împotriva lui Dumnezeu.

Acuzația fariseilor era una pe cât de mincinoasă, pe atât de lipsită de logică. Dacă Iisus cu domnul demonilor scoate pe demoni, pe leproși cum îi vindecă?

Pe morți cum îi înviază? Pe orbi cum îi face să vadă? Tot cu demonul? Face demonul așa ceva? Are demonul putere să facă asta? Nu.

Dar nu numai că nu are putere, dar nici nu vrea să facă acest lucru. Căci el este ucigaș de oameni, așa cum o spune chiar Mântuitorul. Marea și vântul cu ce le-a potolit? Toate le face Iisus cu demonul? Ce minciună.

Imaginați-vă cât de căzut a ajuns omul: Să aibă în față pe Dumnezeu care face minuni prin Duhul Sfânt, și să spună că de fapt e un om care lucrează prin diavol.

Observați ce confuzie majoră. Maximul confuziei pe acest pământ: Să numești pe Dumnezeu diavol. De aceea oamenii L-au omorât pe Iisus, pentru că erau atât de confuzi, atât de depărtați de Adevăr.

„Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.” (Matei 9, 35)

Domnul merge în întâmpinarea oamenilor… nu așteaptă ca ei să vină la El. Asta ca să-i învețe pe toți adevărul, și să nu rămână în minciună. Domnul lucrează astfel și prin faptă și prin cuvânt pentru a-i aduce cu putere la Sine…

„Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor.” (Matei 9, 36)

Știe Domnul contextul vieții fiecăruia. Știe că răul din noi nu e doar din cauza noastră… ci și din cauza unei lumi stricate în care trăim. Căci dacă s-ar ridica acum de pe pământ ispitele diavolești, minciuna și toată lucrarea diavolească, oamenii n-ar mai cădea așa în păcat. De aceea Domnul e mult milostiv și îndurător… Și nu se mânie în fiecare zi…

Ci uneori așteaptă ani de zile ca să ne schimbăm viața.

„Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini.” (Matei 9, 37)

Evreii din vremea aceea nu aveau păstor, deoarece căpeteniile lor nu numai că nu îi îndreptau, ci mai mult le făceau rău. Păstorul adevărat are milă de turmă.

„Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lurcători la secerişul Său.” (Matei 9, 38)

Secerișul este mulțimea care avea nevoie de vindecare, iar lucrătorii sunt cei care erau datori să învețe și care nu se aflau atunci în Israel.

Iar Domnul secerișului este chiar Iisus Hristos, Cel care este Domn al proorocilor și al apostolilor.

Interesant de observat la toate vindecările pe care le-am parcurs în acest două capitole 8 și 9 că Iisus nu se roagă la Tatăl atunci când îi vindecă pe oameni, ci vindecă direct, arătându-și dumnezeirea.

În Vechiul Testament și apoi în Noul Testament toate vindecările făcute de oamenii sfinți, rânduiți de Domnul în lume, s-au făcut și se fac prin rugăciune, prin implorarea puterii lui Dumnezeu.

Urmează capitolul 10 cu un discurs extraordinar la Domnului dedicat doar apostolilor.

O să vedem săptămâna viitoare.

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)