Ev. Matei, cap. 9, vers. 1-8 (joi, 18 oct. 2018). Domnul – marea legendă adevărată a lui Israel

Dragilor, am ajuns la capitolul 9 al Evangheliei după Matei.

„Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.” (Matei 9, 1)

Care este cetatea Domnului? Iisus Hristos S-a născut în Betleem. A copilărit în Nazaret, după ce s-a întors din Egipt. Și apoi după tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul a venit în Capernaum. Așa ne spune Evanghelia.

Capernaum era o cetate lângă mare, adică pe Lacul Ghenizaret, care se mai numește și Marea TIberiadei, sau Marea Galileii.

Deci Lacul Ghenizaret = Marea Tiberiadei = Marea Galileii.

După cum vedeți și pe harta de mai sus, Capernaumul este port la Marea Galileii în nord. Capernaum însemna în traducere Kafer Naum, adică satul lui Naum. Unde era casa lui Iisus în această cetate?

Cercetătorii biblici, confruntând cu dovezile de la fața locului, ne arată că Iisus Hristos stătea de fapt în casa lui Petru. Apropo și de soacra luI Petru care le slujea. Așadar, nu există vreo altă mențiune a unei case în care să fi stat Iisus, casa lui Petru fiind cea mai probabilă reședință a Sa.

Sfântul Marcu spune că atunci când Iisus a revenit la Capernaum, după câteva zile, cineva a raportat că era acasă, sau în casă, după unele traduceri (Marcu 2, 1). Casa menționată, după cele arătate mai sus, era casa lui Petru.

Probabil vă amintiți discursul Domnului Hristos despre Capernaum.

O să-l redau aici, ca să înțelegem mai bine lucrurile.

„Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie. ” (Matei 11, 23-24)

De ce a fost înălțat Capernaum până la cer?

Pentru că în acest oraș a locuit Dumnezeu.

Aici i-a adunat / chemat pe apostolii Săi. Aici a făcut minuni multe. Aici, concetățenii Domnului Iisus Hristos ar fi trebuit să creadă mai mult în El decât toți ceilalți. Practic, în Betleem Iisus Hristos S-a născut, dar a stat foarte puțin… În Nazaret a copilărit și a crescut, dar nu și-a arătat la vedere puterea dumnezeiască prin minuni mari. În Capernaum a locuit în perioada propovăduirii publice a Evangheliei. Aici s-au mișcat mulțimi mari de oameni în jurul lui Iisus.

De aceea spune Domnul: „Capernaume, n-ai fost înălțat până la cer?”

Dar cum să fie oare înălțat un oraș până la cer?

La aceasta ne răspunde Sf. Teofan al Niceii care vorbind despre Maica Domnului și întruparea Fiului lui Dumnezeu, spune că atunci când Dumnezeu se face om și vine pe pământ, atunci cerul se mută pe pământ. Pământul devine cer, adică tron al Dumnezeului Preaînalt. Pe Pământ e prima dată când Dumnezeu se revelează îngerilor și oamenilor într-o asemenea măsură… Arătându-și chiar chipul…. Vorbind față către față cu oamenii… Făcând minuni multe….. Îmbrățișând pe oameni…

Chiar așa… V-ați gândit vreodată la asta? Cum îi îmbrățișa Domnul Iisus Hristos pe oameni, de drag, din iubire profundă, ca un Tată… Ce frumos… să te îmbrățișeze Dumnezeu!

De aceea Capernaumul s-a ridicat până la cer.

Mergem mai departe.

„Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2)

Această minune o știți și din Evanghelia după Marcu, unde este detaliată.

Acest slăbănog este acela adus cu patul de prietenii lui, și lăsat în mijlocul casei unde era Iisus pentru a fi vindecat. Pentru că era mulțime multă, și nu ar fi putut trece printre ei, prietenii slăbănogului, au această idee năstrușnică dar foarte eficientă. Iisus Hristos văzând credința acestor oameni, spune slăbănogului: Iertate sunt păcatele tale!

Dar, oare pentru aceasta venise aici slăbănogul? Sau pentru vindecarea trupului? E clar că pentru vindecare neputinței trupești. Dar Domnul întâmpină credința prietenilor lui cu o afirmație, care ascundea o faptă pe care Domnul a făcut-o în acel moment: iertarea păcatelor unui om.

Dar nu vedea nimeni această iertare de păcate! Nu vedea nimeni această vindecare / curățire a sufletului !

De ce nu l-a vindecat trupește, ca apoi să-i spună și de iertarea păcatelor?

Păi în primul rând, pentru că fiecare boală a trupului este în general (în majoritatea cazurilor) o consecință a păcatelor.

Iată ce spune Domnului slăbănogului de la Vitezda:

„După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” (Ioan 5, 14)

Observați că însuși Dumnezeu – Creatorul arată clar legătura sănătate – păcat – boală.

La fel și Sfinții Părinți explică în detaliu mecanismele sufletești ale păcatelor, care în timp se somatizează. Adică trec în trup… Treptat, păcatele sufletești nespovedite, nevindecate, dau naștere la mecanisme trupești care duc la boală.

Revin acum la slăbănogul adus pe pat de prietenii lui… Știa Domnul că această afirmația: „Iertate îți sunt păcatele tale”, va scandaliza. Era clar. Ce om de pe acest pământ are această putere? Cine are curajul să zică că el iartă păcatele?

Toți suntem sub păcat… și chiar de ar fi cineva fără păcat, nici acela nu ar putea ierta păcatele, de n-ar avea putere de la Dumnezeu.

Maica Domnului, spune Sf. Siluan Athonitul, că a trăit fără păcat. S-a născut cu păcatul strămoșesc, s-a născut ca un om normal ca și noi, dar totuși cu ajutorul lui Dumnezeu nu a păcătuit. Chiar și așa, Maica Domnului nu ar fi avut putere să ierte păcatele. A trebuit să se întrupeze Unul-Sfânt, Dumnezeu ca să poate da oamenilor iertarea și vindecarea de păcate.

Imediat după această afirmație a Domnului, unii dintre cărturari încep să se gândească în inima lor, că Domnul Hristos hulește. Adică blasfemiază pe Dumnezeu…

„Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.” (Matei 9, 3)

Adică se face pe sine Dumnezeu… deși este un simplu om. Și aici urmează lucrează extraordinară a lui Dumnezeu.

„Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?” (Matei 9, 4)

Domnul nu se apucă să facă demonstrații logice despre puterea pe care o are… sau despre faptul că este Dumnezeu. Ci mai întâi le arată cărturarilor că este Dumnezeu, doar prin simplu fapt că știe gândurile oamenilor. Ce taină!

Cine poate ști gândul omului?

Cine poate știe ce se întâmplă în cel mai intim loc al ființei umane, inima, căci de acolo pornesc toate gândurile (așa zice chiar Domnul)?

Iată câteva pasaje din legea veche, pe care cărturarii le știau.

Și puteau rapid să-și dea seama că Iisus nu e un simplu om… ci lucrează ca un Dumnezeu (măcar atât să creadă…)

„Tu să asculţi din cer, din locul şederii Tale, şi să ierţi; să dai fiecăruia după căile lui, căci Tu cunoşti inima lui şi singur ştii inima fiilor oamenilor, (2 Paralipomena 6. 30)

„Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte.” (Psalmul 7, 9)

„Inima omului este mai vicleană decât orice şi foarte stricată! Cine o va cunoaşte! (Ieremia 17, 9)

Apoi ca să pluseze, Domnul Hristos nu începe o argumentare a dumnezeirii Lui și a puterii de a ierta păcatele… ci lucrează prin faptă.

„Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?” (Matei 9, 5)

Cărturarii îl acuzau pe Iisus că se face egal cu Tatăl, cel ce iartă păcatele. Domnul fără comentarii, și demonstrații teologice, vindecă pe slăbănog și uimește pe toți cei din jur.

„Ca să nu credeți că mă joc cu cuvintele, și să credeți că am iertat cu adevărat păcatele slăbănogului, iată și vindecarea trupului.”

Vindecare slăbănogului + cunoașterea gândurilor = Naște în conștiința tuturor adevărul că El este Dumnezeu.

S-au cel puțin arată prin fapte acest lucru. Depindea de oameni să creadă sau nu.

Nu cred că vă închipuiți ce dramă trăiau cărturarii și evreii acelor vremuri! Să-l ai pe Dumnezeul Savaot, pe Domnul căruia ei nu-i rosteau nici numele, decât odată pe an în templu… să-l ai în mijlocul cetății…. era de necrezut. Evreii foloseau în discuțiile de zi cu zi alt apelativ pentru Dumnezeu (Adonai), decât numele invocat în templu de arhiereu odată pe an, IAHVE. Prin aceasta încercând să arate respect Domnului în toate, și să nu încalce porunca de a lua numele Domnului în deșert.

Atât de multe fapte făcuse Dumnezeu cu poporul lui Israel… încăt era o LEGENDĂ. O mare LEGENDĂ. O legendă adevărată. Dar uneori parcă e prea frumos să fie adevărat, ca Eroul acestei mari legende să fie chiar între ei. Să se fi făcut om… Mare taină! Mare lucrare a lui Dumnezeu!

Cărturarii erau cei care aveau ca fișă a postului în serviciul lor să învețe pe oameni cuvântul Scripturii. O Scriptură care le vorbea lor de fapt despre Mesia… Un Mesia care va veni într-o zi… Trăiau acele vremuri și nu-și dădeau seama…

Ce dramă!

„Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.” (Matei 9, 6-8)

Interesant este că această vindecare are ca subiect un om pogorât prin acoperișul casei de undeva din „cer”. Coborârea slăbănogului prin desfacerea acoperișului era o o imagine sugestivă care arăta și taina coborârii Fiului lui Dumnezeu din cer între oameni.

Așa cum prietenii slăbănogului nu au mai avut loc să intre în casă de atâtea îmbulzeală de oameni, și au mers pe deasupra… la fel Fiul lui Dumnezeu intră în lume, pe acolo pe unde nimeni nu se aștepta: prin femeie… ca un prunc… Și crește într-o familie normală.

Cam atât pentru această seară.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)