Ev. Matei capitolul 12, versetele 3-21. Iisus Hristos dezleagă sâmbăta
Dragilor, continuăm cu Evanghelia după Matei. Am ajuns la capitolul 12.
În ultima seară dedicată evangheliei am discutat despre sabat, sau ziua de sărbătoare a evreilor, instituită de Dumnezeu chiar da la facerea lumii. Am tratat subiectul pe larg, ca să înțelegeți mai bine capitolul 12, în care sabatul va fi în prim-planul discuțiilor dintre Mântuitorul Hristos și farisei.
Aici puteți reciti ce am zis: https://serilebiblice.ro/ev-matei-cap-12-vers-1-2/
Acum să începem verset cu verset acest capitol.
- În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce.
- Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta.
Sf. Teofilact al Bulgariei subliniază interesant că Dumnezeu în mod special îi aduce pe apostoli printre spicele de grâu de față cu farisei pentru a aduce subiectul despre sabat / ziua de odihnă, și a dezlega rânduiala Legii Vechi. Adică pentru a schimba rânduiala.
- Iar El le-a zis: Au n-aţi citit ce-a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el?
- Cum a intrat în casa Domnului şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?
În primul rând fariseii îi învinuiesc pe apostoli că din pricina foamei fac ceea ce nu se cuvine să se facă sâmbăta.
Data trecută când am discutat, nu v-am spus că evreii ajunseseră să exagereze așa de mult cu această zi de odihnă, și cu „ne-muncitul” încât au devenit penibili și de râsul lumii. Gândiți-vă că astăzi în Israel sunt evrei care nu aprind lumina în zi de sâmbătă, ca să nu „muncească”. Angajează oameni de alt neam care să vină să le aprindă lumina. Astăzi în Israel au lift special pentru sabat, un lift care merge mai încet și care oprește automat la fiecare etaj ca să nu mai apese ei pe buton… Nu circulă pe stradă cu mașinile… de aceea sâmbăta e foarte lejer traficul, circulă numai musulmanii și creștinii. Sâmbăta toate magazinele lor sunt închise. Sabatul la ei începe de vineri seara, de la apusul soarelui și ține până sâmbătă seara la apus.
Mai sunt și alte multe exemple, dar nu vreau să insist pe asta, ci vreau să înțelegeți că evreii au ajuns să ține legea Vechiului Testament, legea primită de la Moise, în mod formal. Ce înseamnă formal? Înseamnă doar în formă, nu și în duhul legii.
Dumnezeu nu le spusese să nu spele vasele sâmbăta, sau să nu taie lemne pentru foc, ci le spusese să nu muncească, să nu câștige bani. Le spusese ca sabatul să fie zi închinată Lui, și ei să meargă la sinagogă sau templu, să se roage Lui, să facă fapte bune. Acest formalism al credinței îl regăsim și în creștinism în multe forme. Sunt mii de oameni care vin la biserică și împlinesc formal cele „creștinești” dar în faptele lor de zi cu zi nu se deosebesc de păgâni.
O credință formală este transformată în magie. De ce? Pentru că te aștepți ca anumite gesturi sau cuvinte, așezate într-o anume rânduială să aibă putere asupra ta sau asupra întâmplărilor vieții tale, fără a avea o relație personală cu Dumnezeu.
Mai întâi de toate, botezul meu, e relația mea directă cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Credința mea în Dumnezeu este un atașament liber, cu drag față de Domnul meu. Nu formulele „magice”, chiar și în forma creștină, ne vor pune înaintea lui Dumnezeu, ci duhul umilit și inima înfrântă.
Fariseii se gândesc mai degrabă la călcarea sâmbetei decât la iubirea față de semenul lor. Dar iată ce le spune Domnul. Că David, pe când trăia a intrat în templu și a mâncat, flămânzind foarte tare, cele 12 pâine puse înaintea Domnului pe altar în fiecare zi. Deși nu i se cuvinea lui să le mânânce, ci preoților. Dar totuși pentru că îi era foame, Domnul a acceptat și nu i s-a considerat lui ca păcat acest gest. Căci știe Domnul neputința omului, și știe că avem nevoie de toate cele ale trupului. A mâncat nu numai David ci și cei cei erau cu el.
Deasemenea Domnul le mai spune:
- Sau n-aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină?
- Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici.
- Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi.
Preoții în zi de sâmbătă, ca să aducă jertfele rânduite de Dumnezeu, despicau lemne, aprindeau foc, și făceau tot felul de treburi pentru a sluji oamenilor care veneau să-și aducă jertfele lor. De aceea zice Domnul că ei călcau sâmbata în zi de sâmbătă. E la fel pentru preoții noștri în vremea de azi. Pentru ei duminica e ziua de muncă cea mai lungă și mai intensă. Dar totuși pentru mine, duminica e zi de odihnă. Dar ei muncesc ca să ne slujească nouă.
Domnul Hristos asta le reproșează fariseilor că au mutat accentul de pe mila și iubirea aproapelui pe râvna de a împlini prostește, în literă, ziua de odihnă. De aceea le zice: „Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi.” Domnul vrea mai întâi să avem milă față de omul de lângă noi, să-i arătăm iubire… Căci cine face aceasta a și împlinit legea, zice Sf. Apostol Pavel, vorbind de legea nouă adusă de Hristos:
„Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. ” (Romani 13, 8)
Aceasta este legea nouă pe care o aduce Domnul Hristos: legea iubirii jertelnice. Domnul Hristos mustrându-i pe farisei, e ca și cum le-ar zice: Nu se cuvinea vouă să miluiți pe cel flămânzi? și apoi le zice:
- Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului.
Iisus Hristos, Cel ce lua apărarea ucenicilor lui, era nu doar un simplu profet, ci era Dumnezeu Dătătorul Legii, inițiatorul legii. Care venise în lume ca om, ca să împlinească Legea, și astfel s-o desființeze. S-o desființeze în sensul de a-o face inutilă, atât timp cât urma să ni se predea o învățătură mult mai înaltă.
Sf. Teofilact al Bulgariei observă și simbolic cât de importantă este această secvență în care ucenicii rup spicele și stau prin grâu.
Lucrătorii erau apostolii, secerișul și spicele sunt cei ce cred în Iisus Hristos, apostolii smulgeau și îi mâncau pe ei – adică mântuirea oamenilor era hrana lor. Iar aceasta o fac sâmbăta, adică întru nelucrarea răutăților, iar fariseii se mânie.
Ce tablou jalnic al sufletelor fariseilor, și a întregului popor evreu de la acel moment. Ei văzând pe apostoli că smulg spicele sar cu gura repede că e un mare păcat, dar ei vor ajunge peste puțină vreme să-L omoare pe Dumnezeu. Exact ca în acel proverb: strecoară țânțarul și înghit cămila. Se arată foarte exigenți în cele ale credinței, dar de fapt păcătuiesc și cad în cel mai greu păcat. Asta pentru a se vedea cât de departe erau în formalismul lor, de Dumnezeu Căruia credeau că se închină și-i slujesc. Căci nu-L vor recunoaște în fața ochilor lor, văzându-L vorbind și făcând atât de mari și multe minuni.
Fariseii se gândesc la sabat și la spice, Domnul Hristos pregătea marele SABAT, ziua cea mare a odihnei Lui în mormânt, când răstignit de ai Săi, va învia, și se va da lumii ca PÂINE CEREASCĂ pentru ca toți să aibă viață veșnică și la cunoștința Adevărului să vină.
Mergem mai departe…
- Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor.
- Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască.
Ceilalți evangheliști spun că Iisus i-a întrebat pe farisei dacă să-l vindece pe acest om cu mâna uscată. Iar Domnul văzându-i așa de îndărătnici, i-a întrebat și El ceva zicând:
- El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?
- Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta.
Astfel îi arată că pentru iubirea de avere și ca să nu piardă oaia, dezleagă sâmbătă, iar ca să fie vindecat un om, nu suferă să se facă aceasta. Îi arată astfel și iubitori de avere și nemilostivi și defăimători de Dumnezeu, de vreme ce defaimă sâmbăta ca să nu se păgubească de oaie. Nemilostivi sunt fiindcă nu voiesc vindecarea omului.
- Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.
Domnul a venit să vindece și să aducă doar bine între oameni.
Zice Sf. Teofilact, că și acum sunt mulți care au mâinile „uscate”, adică nemilostive și nedarnice, dar când le va răsuna lor cuvântul Evangheliei, și le vor „întinde” spre dăruire, chiar dacă „fariseii”, adică demonii cei trufași nu voiesc să întindem mâinile spre milostenie.
- Şi ieşind, fariseii s-au sfătuit împotriva Lui cum să-L piardă.
- Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Şi mulţi au venit după El şi i-a vindecat pe toţi.
Ce nebunie! Când li se făcea bine, atunci fariseii înnebuneau de mânie… Atunci turbau…
Domnul a plecat dintre ei pentru că încă nu sosisera vremea Patimii Sale, dar și pentru că îi era milă de dânșii și nu vroia să-i facă să cadă în păcatul uciderii, că nu este plăcut Domnului ca un om să se arunce singur în pericol.
Iar când spune Scriptura „ieșind” arată că atunci când au ieșit de la Dumnezeu, „s-au sfătuit să-L piardă pe Iisus”, pentru că nimeni întru Dumnezeu rămânând, nu poate face unele ca acestea.
Numai oamenii fără de Dumnezeu pot face asta.
Domnul îi vindecă pe toți cei ce veneau la El, dar le spune să nu le spună fariseilor, ca să-i vindece pe farisei de acest păcat greu care-i măcina: invidia și ura.
- Dar le-a poruncit ca să nu-L dea în vileag,
- Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice:
- „Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El şi judecată neamurilor va vesti.
- Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe uliţe, glasul Lui.
- Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruinţă, judecata.
- Şi în numele Lui vor nădăjdui neamurile”.
Sf. Evanghelist Matei aduce în sprijinul afirmațiilor sale și pe proorocul Isaia ca să arate și el blândețea Domnului Iisus. Căci Domnul face câte voiesc iudeii… De voiesc ei să nu Se arate, El face vindecările în ascuns. Ca să nu se arate iubitor de slavă și nici împotriva lor.
Dar, chiar dacă frații lui din neam nu vor crede în El și-l vor răstigni, profetul Isaia anunță cu câteva sute de ani înainte, că neamurile păgâne vor crede în acest Iisus – Mesia, despre care nu știau nimic. Căci învățătura și cunoștința și alegerea binelui, judecată sunt pentru oameni.
Domnul ar fi avut putere să-i frângă pe iudei ca pe o „trestie strivită” și să stingă mânia lor ca o „feștilă fumegândă” , dar nu a voit Domnul așa, până când va împlini iconomia și îi va birui pe ei prin toate. Că să nu aibă ei, evreii, cuvânt de răspuns, pe toate le-a răbdat Domnului. ca mai pe urmă să-i osândească și să-i biruie, neavând ei nimic ce să grăiască împotrivă.
Oare ce n-a făcut Domnul Hristos ca să-i câștige pe ei? Însă ei n-au voit. Drept aceea „neamurile vor nădăjdui” spre Dânsul, devreme ce iudeii n-au voit.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)