Ev. Matei, cap. 10, vers. 16-22 (marți, 8 ian. 2019). Domnul Hristos paște doar miei nu lupi

Am ajuns la capitolul 10 al Evangheliei după Matei la versetul 16. Va fi o seară foarte interesantă, vă anunț de pe acum. Sf. Ioan Gură de Aur strălucește în tâlcuirea acestor versete, veți vedea…

„Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Matei 10. 16)

Până la acest moment Domnul Hristos le-a vorbit apostolilor spunându-le că le va da putere impotriva duhurilor necurate, le va da putere să vindece bolile și orice neputință. Le-a spus că vor întâmpina necazuri în această misiune a lor de a anunța că s-a apropia împărăția cerurilor.

„Dar merge mai departe și pentru a le arăta puterea lor necuprinsă, el zice: mergeți așa și arătați-vă ca miieii și chiar atunci când eu vă trimit împotriva lupilor și nu numai împotriva lupilor ci în mijlocul lor. Așa îmi voi arăta Eu atotputernicia Mea, zice Domnul, atunci când miei se vor afla în mijlocul lupilor și fiind sfâșiați prin mușcăturilor lor mortale, nu numai că mieii nu vor ceda lupilor, ci ei îi vor schimba chiar pe lupi în miei.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Ce frumos!

„Este fără îndoială mai minunat de a transforma pe dușmanul său într-un alt om decât de a-l învinge; și de a-i schimba spiritul și inima, decât de a-i ridica viața.”
(Sf. Ioan Gură de Aur)

Scopurile pentru care Domnul ne poruncește să fim blânzi ca mieii sunt următoarele:

1. El, Domnul este blând, așa cum a spus-o: „Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima.” El este modelul nostru, și El vrea să ne modeleze după chipul lui… după chipul Dumnezeului Care este.

2. Scopul confruntării cu cei care stau împotriva lui Dumnezeu și a vestei celei bune nu este câștigul sportiv, doborârea dușmanului, ci schimbarea inimii lui. De aceea e plin calendarul de mucenici, de oameni care s-au lăsat torturați, schingiuți, fără a da replică violentă… dar lăsând astfel pe Dumnezeu să lucreze prin smerenia și blândețea lor.

De aceea martirii din temnițele comuniste au îndurat și s-au rugat, doar doar călăii lor își vor schimba inima… doar doar vor accepta un gând bun de la Dumnezeu în inima lor.

Auziți ce spune Sf. Ioan Gură de Aur în continuare:

„Să roșim deci noi care facem tocmai contrariul a ceea ce le poruncește Iisus Hristos Apostolilor Săi, noi cei care îi combatem pe dușmanii noștri nu ca mieii ci ca lupii. Atât timp cât rămânem miei, vom fi învingători; dar dacă vom deveni lupi, vom fi învinși….fiindcă vom fi părăsiți de Păstorul suprem care îi paște pe miei și nu pe lupi.”

Ce frumos!

Când ne comportăm ca lupii, Domnul nu mai este Păstorul nostru. Când suntem lupi, folosim răzbunarea și violența, și nu mai cerem ajutor la Dumnezeu, nu mai așteptăm nimic de la El.

„El se retrage atunci de la voi și vă părăsește, fiindcă Îl împiedicați să-și arate în voi atotputernicia Sa.” zice Sf. Ioan.

„Căci dacă atunci când suferiți mult de la dușmanii voștri voi nu veți arăta impotriva lor nicio ură, Lui îi este atribuită toată cinstea victoriei. Dar dacă vă ridicați împotriva lor și dacă îi atacați, voi întunecați strălucirea triumfului lui.”

Domnul ar putea preabine să-i ferească pe apostoli de toate aceste necazuri și rele, i-ar putea împiedica să ajungă ca niște miei în mijlocul lupilor. Domnul ar putea să-i facă pe apostoli puternici asemenea leilor în fața dușmanilor lor. Dar este mai bine să sufere și El și ei, ca să-și arate astfel toată virtutea… adică iubirea pe care le-o poartă.

În confruntarea dintre lupii violenți și mieii cei blânzi, lupii sunt liberi să-și manifeste toată răutatea lor, iar mieii își arată toată iubirea lor…

Și din această confruntare întotdeauna iese învingătoare iubirea… blândețea…

„Căci atunci când le zice: Eu vă trimit ca pe niște oi, el le dă să înțeleagă aceasta: nu vă lăsați abătuți, căci Eu știu, Eu știu prea sigur că în primul rând prin această blândețe veți fi de neînvins dușmanilor voștri.”

Totuși Domnul spune ca apostolii și noi oamenii să fim nu doar blânzi ci și înțelepți.

La ce-i folosește mielului înțelepciunea când este asaltat de lupi care-l sfâșie? Ce mai poate face bun?

La ce-i folosește porumbelului înțelepciunea atunci când este asaltat de vulturii flămânzi și masivi?

De ce zice să fim înțelepți ca șerpii?

Șarpele în luptă își ferește întotdeauna capul, preferând să-și lase trupul pe locul secund. Mai degrabă își lasă trupul lovit, tăiat, fărâmițat decât să-și piardă capul. Așa să fim și noi, zice Sf. Ioan Gură de Aur!

„Părăsiți toate bunurile voastre, trupul vostru și chiar viața voastră dacă este nevoie, pentru a păstra credința voastră. Ea este capul vostru, ea este rădăcina voastră. Păstrați-o pe ea singură și când veți pierde totul, totul va reînflori cu mai multă abundență și voi veți recâștiga totul cu mai multă râvnă.”

De ce ne cere Domnul și blândețe și înțelepciune? Ca să nu ne răzbunăm niciodată. Să nu răspundem răului cu rău. Să nu cerem pedepsirea celor ce ne pun piedici pentru a ne pierde.

„Nu este de ajuns să suferim tot răul care ni se face? Nu, răspunde Iisus Hristos. Nu este de ajuns, ci vă opresc de a simți cea mai mică ură. Și de aceea vreau să aveți simplitatea porumbiței.”

Auziți ce spune Sf. Ioan!

Domnul ne oprește să avem cel mai mic sentiment de respingere, de ură față de omul din fața noastră. Să nu tulburăm deloc.

„Faptele au dovedit întelepciunea acestei porunci.”

Nimeni să nu creadă că aceste porunci ale lui Hristos sunt imposibile.

„Nimeni nu cunoaște mai bine starea lucrurilor decât Cel ce a dat aceste legi” ale corpului uman.

Răspunzând cu blândețe mare în fața evreilor, apostolii și Domnul nostru Iisus Hristos, când au fost căutați ca să fie omorâți, sau bătuți cu pietre, sau altfel agresați, ei au stins mânia lor, au înlătura furia, au oprit răutatea.

Blândețea stinge focul răutății… O răutate care merge până la urmă la crimă…

De aceea Domnul Hristos ne îndeamnă mereu să fim blânzi, căci a răspunde răului cu rău, înseamnă a ațâța focul și mai mult, și a impulsiona un rău și mai mare spre tine și în inima celuilalt. Răul escaladează sufletele noastre. Răutatea naște răutate. Răzbunarea naște răzbunare. Cine poate stinge acest foc diavolesc din om? Duhul lui Dumnezeu care aduce puterea de a ierta și de a fi blânzi.

Pe de o parte Domnul ne învață să nu fim abătuți de necazurile care ne înconjoară, iar pe de altă parte să nu ne aprindem de mânie.

„Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor.” (Matei 10, 17-18)

Vedeți cum spune, să ne ferim de oameni! Nu să-i ațâțăm în mânia lor… Nu să ne aruncăm în pericol! Nu să ne aruncăm singuri în ispită!

Domnul nu ne îndeamnă să ne aruncăm singuri în pericol și apoi să-i cerem ajutor. Ci doar dacă nu putem evita acest pericol să ne punem nădejdea în El, să fim blânzi și smeriți. Să nu dăm prilej celor ce vor să ne necăjească, ci cu înțelepciune să evităm toate conflictele.

„De voiește bani cel care te prigonește, dă-i. De voiește cinste, dă-i cinste, ca să nu aibă pricină de răutate.” zice Sf. Teofilact al Bulgariei.

Domnul Hristos îi trimite pe apostoli ca mărturie pentru EL în întreaga lume, chiar și la neamurile păgâne.

„Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.” (Matei 10, 19-20)

Domnul ne făgăduiește ca atunci când vom fi nevoiți să dăm mărturie pentru EL înaintea celor ce ne prigonesc, Duhul Sfânt va vorbi prin gura noastră, mărturisind Adevărul. Și cine va putea să-i stea oare împotrivă?

„Căci a mărturisi este lucrul nostru, iar a mărturisi cu înțelepciune este lucrul lui Dumnezeu. Și ca să nu socotești că este firească istețimea cea dintru răspunsuri, zice: Nu voi grăiți, ci Duhul” zice Sf. Teofilact.

„Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.” (Matei 10, 21)

Ce nebunie! Ce lucrare diavolească! Ce puternic e lipit păcatul de firea noastră! Încât omul decât să primească pe Dumnezeu în viața lui, să primească Adevărul, vindecarea sufletului lui, mai degrabă își omoară fratele sau fiul…. sau pe mamă sau pe tată…

Au fost atâtea cazuri în istoria creștinismului în care oamenii au crezut atât de mult în erezia lor, în credința lor falsă, încât văzând pe cei dragi ai lor că se închină lui Hristos, i-au ucis. Întru aceasta se arată libertatea maximă oferită de Dumnezeu omului.

Pe cine a constrâns Domnul să creadă?

„Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” (Matei 10, 22)

Oare chiar vom fi urâți de toți?

Au fost, sunt și vor fi și oameni care cred și vor crede în Dumnezeu, dar vor fi mulți cei care vor apuca de bună voie pe calea largă a pierzării

Cam atât pentru această seară.

(Claudiu Balan)